caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Comunicate de presa



 

Nouă din zece cluburi din oraşele mari ale României nu permit accesul romilor

de (6-3-2011)

Prima testare europeană a accesului în locurile publice
In noaptea de 5 spre 6 martie, Romani CRISS a realizat o acţiune de testare a accesului în locurile publice din capitală in timp ce organizaţi rome ale monitorilor locali de drepturile omului (TRUST si
Romano Suno) au acţionat similar în Cluj-Napoca, Craiova şi Dorohoi. Din 10 cluburi testate, nouă nu au permis cetăţenilor români de etnie romă să beneficieze de serviciile oferite publicului larg:
– in Bucuresti s-a realizat o acţiune de testare în patru cluburi, iar
trei dintre ele au refuzat accesul grupului de romi: club Player, Bellagio si Kulturhaus.
– in Craiova au fost testate trei cluburi ţi toate au restricţionat accesul romilor: Club 300, Glitter si Pubs.
– la Cluj Napoca s-a realizat testarea in 2 cluburi, After şi Janis şi
ambele au refuzat accesul tinerilor romi.
– in Dorohoi, a fost testat un singur club, Commando, care a restrictionat accesul.

Grupul de romi din Bucureşti care a dorit să petreacă o noapte, ca orice tânăr, într-un club, sâmbăta seara, era format din avocatul organizaţiei Romani CRISS, un student, un consilier juridic si o tânără absolventă a
Facultatii de Drept. Acţiunea simultană de aseară, de testare a situaţiilor de discriminare rasială şi etnică, s-a încadrat într-o iniţiativă europeană de amploare desfăşurată în 11 ţări, respectiv 16 oraşe, de către mai multe organizaţii din Europa, membre ale reţelei EGAM, printre care şi Romani CRISS.

După mai multe săptămâni de pregătire, coordonare şi sesiuni de formare organizate în Europa, prima Seară Europeană de Testare este doar începutul unei campanii europene împotriva discriminării etnice şi rasiale. Metoda
aleasa, testarea, este un instrument folosit de Mişcarea pentru drepturile civile din Statele Unite, pentru combaterea segregării rasiale şi a altor tipuri de discriminare.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să ne contactaţi: Marian Mandache, coordonatorul departamentului de drepturile omului din cadrul organizaţiei Romani CRISS, mobil 0728 878 383, email: marian@romanicriss.org.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Maladii, moarte, bani și politică

O scurtă vizită în România, cu treburi care nu-i îngăduie să întâlnească decât pe foarte puţini dintre cei care ar...

Închide
18.191.223.123