Ne alaturam semnatarilor acestui protest (a se vedea http://www.protest.home.ro/), referitor la desfiintarea brusca a revistei „Cultura” printr-o decizie cel putin suspecta a domnului Patapievici, noul presedinte al ICR. Revista Cultura s-a impus ca o revista de valoare, criticand deschis intotdeauna pe oricine si orice cand aceasta se impunea, si invitand pe toata lumea sa-si exprime punctul de vedere, exact ceea ce o revista impartiala ar trebui sa faca. Din acest motiv o asemenea decizie nu ii face deloc cinste domnului Patapievici si incepem sa ne intrebam daca acest „exces de zel” nu se explica de fapt ca raspuns al unor probleme de „imagine” si rafuieli personale ale dumnealui cu autori publicati si prezentati in Cultura si cu faptul ca revista aparuse in timpul presedintiei anterioare a ICR (orgolii, invidii, etc ?). Domnul Patapievici, fizician ca pregatire, ar trebui sa judece rational si sa inteleaga ca simplul fapt ca ICR-ul era sub patronajul fostului presedinte Iliescu nu inseamna ca nu au facut lucruri absolut extraordinare si inainte ca domnul Patapievici sa fi ajuns acolo si sa fi crezut ca dumnealui reprezinta „salvarea” acestei institutii (motivul de semizeu sau erou „salvator” este inca practicat din greu in Romania); nu inseamna ca nu au fost de multe ori mai deschisi si mai critici decat altii care se numeau „independenti”, chiar fata de fosta putere…In particular revista Cultura este una dintre realizarile de exceptie ale ICR, iar desfiintarea ei ne face sa ne indoim de intentiile bona fide ale domnului Patapievici, contrar majoritatii mass-media care incearca sa-i justifice decizia. Speram ca domnul Patapievici sa-si revina, timp INCA mai este. In particular speram ca doamna Mona Musca sa ia act de aceasta decizie si sa isi exprime pozitia, in calitate de Ministru al Culturii si Cultelor.
Sebi Buhai, 21-03-05, 11:45 GMT
PROTEST
Dupa zvonuri insistente si persistente, revista „Cultura” editata de Institutul Cultural Roman a fost desfiintata astazi, 17 martie 2005, din hotararea d-lui H.-R. Patapievici, noul presedinte al Institutului Cultural Roman.
„Cultura” a intrat in al doilea an de aparitie si a dovedit o serie de calitati care au impus-o pe piata culturala: aspectul multidisciplinar al rubricilor, abordarea unor tematici actuale prin analiza comparativ-istorica, ilustrarea unor importante evenimente din actualitatea culturala, interviuri cu personalitati ale culturii romanesti si europene etc. Informatia era redactata de oameni de specialitate care abordau subiectele de o maniera asccesibila si atractiva, lipsita de purul elitism, facilitand astfel accesul unui public cat mai larg la temele propuse.
Avand in vedere aceste considerente, primul pas inainte de desfiintare ar fi trebuit sa fie cautarea unor solutii de imbunatatire, daca existau nemultumiri, atat in ceea ce priveste continutul revistei, cat si formula grafica. Abandonarea si desfiintarea unei publicatii culturale, fara formularea unor justificari si fara eforturi sustinute de a o revigora, reduce sensibil posibilitatea existentei dialogului cultural in Romania. Pe de alta parte, Institutul Cultural Roman, prin desfiintarea uneia dintre revistele proprii (cea vizibila!), isi reduce transparenta si isi deterioreaza puternic imaginea publica.
Considerand ca revista si-a dovedit deja utilitatea publica, propunem o reanalizare a deciziei de suprimare a revistei “Cultura”.
Mai mult decat disparitia saptamanalului, conditiile in care a fost luata decizia desfiintarii lui implica o actiune din partea oamenilor de cultura si nu numai. In cazul in care aderati la protest, va rugam sa completati lista de semnaturi.
Pentru a vizualiza semnaturile deja existente dati click pe link-ul http://www.protest.home.ro/. Pentru a adauga o noua semnatura, va rugam sa trimiteti un email la protest@home.ro in care vor fi mentionate numele si ocupatia dv.
Sebi,
te secondez aicea. Fara discutie. Iar daca mai are cineva dubii despre cum se „joaca fata”, le recomand cu caldura sa citeasca, in „Jurnalul National”, unul dintre ultimele (o fi ultimul?) „editoriale” ale marelui nostru prozator, pre numele lui M. Cartarescu.
Nu ma bag in ciorba, nu ma apuc adica sa-mi dau cu parerea asupra calitatilor de prozator ale lui M.C.
Dar cand il citesti si-l vezi cum se rasfata gras in acel editorial, nu poti decat sa-ti spui, in barba: uite, un altul care crede ca-i buricu’ Pamantului. E vorba de acelasi altul care mai acum cativa ani deplangea ca nu luase nu-sh ce premiu literar, zicand ceva de jenu’:
„… ehei, atuncea era o alta chestie, eram pe cai mari!”.
E vorba, pe scurt, cum ziceai, de ego-uri *mult* supradimensionate fata de prestatia
pe care-o stim cu totii. Si-atunci sa te tzii, baiete, atuncea sa vezi talibani! vechea noastra meteahna, vorba aia: „THE SQUEAKY WHEEL GETS THE GREASE”. Pai nu?
Cele bune,
Nea Marin
Nea Marine,
Multumesc de „secondare”, as fi fost insa si mai satisfacut daca restul mesajului dumitale justifica „secondarea” si nu schimba oarecum macazul…
Referitor la esenta ecoului dumitale, nu vreau sa ma amestec in aprecierea lui Cartarescu, mie imi place si tocmai am comandat ultimul sau bestseller, „De ce iubim femeile”, tocmai din Romania (dandu-le de lucru alor mei, adica). Cat priveste ultimul sau articol-editorial din Jurnalul National, „Pe culmile consacrarii”, sunt de fapt cu totul si cu totul de acord cu prozatorul, pe care mata il faci degeaba cu ou si otet. Si cu tot respectul, ma tem, Nea Marine, ca nu ai inteles exact ce a vrut sa spuna (pe undeva si dovada ca are totusi calitati de prozator, le-a intors putin si sunt probabil mai putin directe :-)). Recomand sa recitesti. Nu cred ca ceea ce reiese e ca dumnealui se crede buricul pamantului. Mie imi place atitudinea sa critica si cand omul intr-adevar poate ceva, de ce o falsa modestie, dimpotriva asta ar fi ceva de condamnat. Nu stiu despre povestea cu premiul pe care Cartarescu ar fi afirmat ca i s-ar fi cuvenit, m-as mira; stiu insa ca si M. Sorescu a afirmat asta in public, in mijocul altor scriitori, creand un moment cu totul penibil, asta in legatura cu premiul Herder pe care atunci regretatul Adrian Marino tocmai il primise (Sorescu a primit Herder-ul mai tarziu)
Dar sa ne intoarcem din digresiuni, o cu totul alta poveste este problema celor deveniti genii, eroi, zei, prin decizia unui grup de influenta inchis care i-a primit brusc in sanul sau cu bratele deschise, si nu atat de mult prin forte proprii si prin apreciere unanima. Te asigur Nea Marine ca nu e vorba de Cartarescu aici, care a ajuns sa fie laudat si de fostii sai inamici declarati. Si deloc un atac frontal la Patapievici care a scris (now and then) si articole excelente (ca veni vorba, am preluat cateva articole ale dumnealui la Bine Scris!). Va veni si vremea unui articol pe aceste teme, dar pana alta ce vreau sa zic e ca nu sunt deloc de acord cu decizii arbitrare si suspecte- in particular desfiintarea saptamanalului „Cultura”- atunci cand eu citeam aceasta revista in fiecare saptamana si pot sa zic (si nu doar eu) ca pastra intr-adevar un standard calitativ de invidiat. Si atunci cand cineva, ajuns tot printr-o hotarare de „undeva de sus” in postura de a decide, isi arata muschii si da verdicte indoielnice, societatea civila e cea care trebuie sa-i dea peste nas. Asta seamana mai mult cu o atitudine de „eu, buricul pamantului”, excese de zel, etc, decat cea prezentata de mata, Nea Marine. Si din pacate ceea ce lipseste la noi este tocmai implicarea, reactia, societatii (vezi si articolele mele precedente, mai ales cele din rubrica Politic referitoare la activarea societatii civile). Sunt curios si acum cate semnaturi se vor strange pe acest site protest, in legatura cu desfiintarea revistei Cultura. Si vreau cu tot dinadinsul ca macar de data asta intuitia mea sa dea gres.
Sebi Buhai
Din cate am citit, parca in Cotidianul, argumentul pentru desfiintarea revistei a fost ineficienta economica, nu lipsa de calitate. Era vorba de datorii foarte mari, daca o fi fost adevarat.
Hai sa vedem unde o sa mearga banii economisiti, ce prioritati de investitii, ce proiecte o sa aiba institutul. Daca vor fi mai proaste decat Cultura atunci merita criticat. Pana atunci impresia e ca ne cam grabim nitel.
Nici mie nu mi-e prea simpatic Patapievici, dar mi se pare ca are un rol destul de important in culturalizarea maselor de pseudointelectuali cu diploma de licenta. Merg deocamdata pe mana lui manageriala.
P.S. L-ati scos cam repejor de la ultima ora, povestea cu Adevarul mi se pare mai de can-can.
Stimate Domnule Iordache,
Dar nu e „scos” deloc (ma mir ca vine chiar de la dvs. o astfel de acuzatie), e tot la Ultima Ora, in arhiva, toate articolele publicate vreodata in Ultima Ora sau in alte rubrici se pot gasi in arhivele rubricilor respective (iar functia de cautare a site-ului nostru functioneaza impecabil). Rubrica Ultima Ora este tocmai dupa cum ii spune titlul, de „ultima ora”, deci cand apare o stire noua care merita introdusa, se introduce. Nu exista un time for exposure predefinit, se poate introduce o noua stire la 2 minute, 30 de secunde, virtually in no time. As simple as that. In plus, ceea ce ati omis probabil sa verificati, sunt destule link-uri deja DIRECT la acest articol, inclusiv pe site-ul protestului de care se aminteste in text, deci chiar trebuie sa ai probleme majore sa nu gasesti acest text daca il cauti.
Cat despre increderea dvs. in capacitatile manageriale ale domnului Patapievici, eu as vrea din tot sufletul sa aveti dreptate. Nici eu nu am pornit de la premiza ca domnul Patapievici nu ar fi potrivit, dar iata ca sunt incercat in optimismul meu initial de asemenea decizii. Din pacate, in legatura cu ceea ce ziceti, cam asa se fac toate in tara noastra: se face prostia, apoi se incearca justificarea ei prin argumente de genul: „trebuie sa fi fost ceva rational acolo, in omul asta am incredere, sa judecam doar prin ceea ce se va intampla in continuare, inca nu putem spune nimic”. Iar dupa zeci si sute de greseli toti realizeaza ca judecata ex-post nu e neaparat cea care trebuie aplicata si ca nu se mai poate redresa nimic. Domnule Iordache, mesaj adresat de fapt tuturor, ar trebui toti sa invatam ca nimeni nu e perfect (increderea aceasta oarba in capacitatile manageriale sau de orice alta natura ale cuiva, oricui, ne-argumentata si apriori nejustificata, imi aduce mai degraba a dogma si habotnicie).
Pana una alta, chiar daca sunt probleme de natura pecuniara la mijloc, nu desfiintezi dom’le revista fara sa incerci sa rezolvi problema (problemele), fara sa vezi care sunt alternativele; nu desfiintezi o revista care nu e totusi un tabloid sau o publicatie de doi bani, cum sunt prea multe pe la noi, ci este una din cele mai interesante publicatii din spatiul cultural. Nu stiu in ce masura, dvs, domnule Iordache, citeati de fapt aceasta publicatie (pentru ca eu o citeam in fiecare saptamana). Nu ma indoiesc de intentiile bune ale dvs., dar sunt multi care vorbesc in necunostinta de cauza…Cu iertare sa-mi fie raspunsul „brusc”, vine ca urmare a unui ecou „brusc” la care sincer, nu ma asteptam…
Sebi Buhai
Vad ca v-ati aprins, imi pare rau ca v-am necajit. Adevarul e ca de fapt nu cunosc detalii legate de Cultura, ce am aparat e mai degraba un principiu: sa judeci rezultatul unei plan de management dupa implementare, nu dupa prima masura. Sa speram ca exista un astfel de plan de management si desfiintarea nu a fost o masura arbitrara. Parca ar fi totusi prea gogonata sa nu existe.
In ce priveste capacitatile manageriale ale D-lui Patapievici, nici pe acestea nu le cunosc. Remarc insa ca deja are probleme de management al comunicarii externe, dovada reactia pe care a generat-o. Cu putina abilitate de PR ar fi putut sa arate cam ce rol are desfiintarea si ce vrea sa puna in loc.
Cam asta era ce voiam sa spun cu ecoul anterior. Cat despre chestia cu „scosul” nu pot decat sa imi cer scuze, dupa ce mi-ati explicat m-am lamurit.
Toate cele bune,
Virgil
Sebi,
articolul respectiv poate fi citit in ce cheie vrei. Stiind ce-a putut scrie mai an (e drept, mai acu’ cativa ani), il pot citi in cheia in care cred eu ca se potriveste.
Restul, e o chestiune de gust si n-o discutam aici, e posibil ca eu sa fiu mult prea osificat pentru a putea gusta Cartarescu. Mi-o asum, chestia asta, pe baza a ceea ce am citit pana acum, asta nu exclude posibilitatea ca eu sa ma insel. Da’, de fapt, cine sunt eu? Pana la urma tot critica si publicul sunt cele care „fac” scriitorii.
Toate cele bune,
Nea Marin
Nea Marine, adica exact QED in ultimul tau ecou, pentru partea mea de ecou referitoare la aceasta problema (partea „digresiune” caci topicul era altul). Un scriitor e o entitate complexa care evolueaza (poate fi interpretat si negativ) atat in timp, cat si in „dimensiunea” succesului la public, asta ceteris paribus fiindca am mai putea considera si alte variabile. In acelasi timp ramane insa lege de gustibus non est disputandum , pre limba noastra adica: nimeni nu te poate forta sa-l inghiti…