caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Jurnal Cultural



 

Jurnal cultural (9) – Septembrie 2005

de (15-10-2005)

1. Festivalul Internaţional “George Enescu”
2. In memoriam: Alexandru Paleologu
3. New Orleans

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL”GEORGE ENESCU”
Dumitru Avakian: “În mod cert, Festivalul enescian se dovedeşte a fi un veritabil festival al artelor desfăşurat sub semnul inspirator al exemplarităţii artei celui mai important muzician al ţării. Nu de azi, nu de ieri, de mai bine de un deceniu Festivalul Internaţional ‘George Enescu’ se defineşte drept unul dintre marile evenimente artistice muzicale europene, festival depăşit, poate, numai de strălucirea pe care austriecii o conferă marelui Festival de la Salzburg. În adevăr, o ştim cu toţii, ‘obrazul subţire cu cheltuială se ţine’. Festivalul enescian s-a dorit şi se doreşte a fi un act demn de pertinentă promovare europeană a imaginii noastre. Nu a existat, pînă acum, o suficientă voinţă de promovare în exterior a marilor evenimente festivaliere. Abia din actuala ediţie se poate vorbi de o fermă acţiune în acest sens. Au fost invitaţi şi se află la Bucureşti numeroşi ziarişti acreditaţi ai unor importante canale mass-media, ai unor cotidiane, ai unor importante publicaţii de specialitate – dar nu numai! – din Germania, din Israel, din Franţa, Anglia, Olanda, Elveţia, Belgia… Căci – nu-i aşa? – imaginea se construieşte prin acţiune, prin acţiune inteligent coordonată.” (Bucureştiul cultural, Nr. 21+22, 22, Nr. 810, 13-19 septembrie 2005)

Oltea Şerban-Pârâu: “În majoritatea serilor, Sala Palatului a fost plină. Iar orchestrele româneşti care de obicei sînt dezavantajate în contextul festivalului, după principiul ‘pe ei putem să-i vedem oricînd’, au beneficiat de o programare inteligentă, care le-a adus publicul meritat. Filarmonica ‘George Enescu’ condusă de Horia Andreescu a semnat deschiderea festivalului cu încărcătura ei oficială, dar şi cu simbolicul arc peste timp al reluării (parţiale) a repertoriului din 3 septembrie 1958, de la deschiderea primului festival Enescu (Rapsodia I şi Simfonia I de Enescu).” (Adevărul literar şi artistic, Nr. 786, 20 septembrie 2005)

Martin Anderson: “Enescu este cel mai mare compozitor al secolului XX, a cărui însemnătate nu este în general recunoscută de comunitatea muzicală, de interpreţi, de administratori, ca şi de public. Alţi compozitori consideraţi ‘naţionali’ – Bártok, în primul rînd, Şostakovici şi Martinu, mai recent – sînt acum acceptaţi ca voci internaţionale importante. Muzica lui Enescu nu este considerată încă nici măcar un fenomen regional de importanţă: pur şi simplu, compoziţiile lui nu sînt cunoscute suficient. (Suplimentul de cultură, Nr. 12, 12-18 februarie 2005)

IN MEMORIAM: ALEXANDRU PALEOLOGU
H.-R. Patapievici: “Conformismului aparent cuminte Paleologu îi opunea demonia gesturilor aparent nebuneşti. S-a declarat ‘ambasador al golanilor’, cînd să fii ‘golan’ era de ocară, iar pe placul oficialităţilor, remuneratoriu. Inteligenţa sa neastîmpărată şi precisă părea a fi fost făcută anume pentru a stîrni stupoarea celor care gîndesc pe calapod, contrarietatea celor care reflectează insuficient şi insatisfacţia celor a căror putere se bazează pe consimţămîntul nostru servil la tirania locurilor comune. Stîrnea însă mereu entuziasmul şi respectul tuturor celorlalţi: iar acest entuziasm şi acest respect, cu care era primit oriunde se ducea, făcea dovada nevoii pe care noi toţi am avut-o de Alexandru Paleologu.” (22, Nr. 809, 6-12 septembrie 2005)

Teodor Baconsky: “Alexandru Paleologu poseda comori de amenitate, de răbdare superior distribuită şi de retractalitate delicată. Numea prostia pe numele ei, dar îi tolera pe imbecili ca pe un soi de mezini cărora inteligenţa nu le poate răpi dreptul la redempţiune. Cu rîvnă necăznită, domnul Paleologu transcria, în registrul aparent frivol al mondenităţii, ansamblul însuşirilor christice, începînd cu milostenia.” (Dilema veche, Nr. 87, 16-22 septembrie 2005)

Alex Mihai Păun: “Politeţe, calm, amenitate… Într-un sens adînc, toată opera lui Paleologu este o etică indirectă. Sentimentul de ultimă instanţă pe care îl ai atunci cînd îl citeşti, sentimentul cu care te ridici de pe o pagină sau alta pentru a întîrzia apoi, într-o finală şi integratoare îmbrăţişare, asupra ansamblului pe care acestea îl compun reprezintă sentimentul unei uriaşe deschideri sufleteşti, sentimentul unei colocviale şi binevoitoare pasiuni pentru ceea ce, într-un fel răspicat, e singular şi irepetabil. Pentru a te convinge, e suficient să răsfoieşti una din cărţile sale, oricare ar fi aceasta: peste tot, aceeaşi atenţie; peste tot, aceeaşi răbdare. Ceea ce mobilizează însă toată această dispoziţie pentru pluralitate nu este, aşa cum se întîmplă astăzi, comandamentul politic de a atenua vehemenţa afirmativă a ideilor pentru ca apoi, debile şi politicoase, acestea să sfîrşească într-o generalizată pupătură moralizatoare. Prin urmare, etica lui Paleologu nu este una de scop, impusă de conformitatea cu noile canoane ale bunătăţii, ci una de consecinţă, indusă de un anumit fel de a înţelege lumea.” (Dilema veche, Nr. 33, 26 august – 2 septembrie 2004)

NEW ORLEANS
Andrei Codrescu: “Deseori l-am comparat cu Veneţia, pentru frumuseţea şi şubrezenia lui, pentru dragostea lui, pentru dragostea lui faţă de muzică, arte şi carnaval. Secole la rînd, întreaga lume s-a chinuit să găsească o soluţie inginerească pentru supravieţuirea Veneţiei, dar puţini s-au gîndit astfel la New Orleans! New Orleans a fost, şi poate mai şi este, un centru comercial trepidant, crucial în controlul asupra fluviului Mississippi, vital pentru industria americană şi pentru accesul la Golful Mexic. […] Ştim deja cine va plăti pentru tot ce se întîmplă: cei săraci. Ca întotdeauna. Gunoaiele întregii ţări curg în jos pe Mississippi către ei. Pînă acum, au transformat toate aceste zoaie în cîntec, au luat asupră-le toate păcatele Americii. Dar de data asta blues-ul acesta e mult prea mare.” (Dilema veche, Nr. 86, 9-15 septembrie 2005)

Cristian Lupşa: “Katrina a lovit călcîiul lui Ahile al Statelor Unite, o ţară care de ani buni nu mai livrează visul american; nu îl livrează propriilor locuitori, darmite emigranţilor. America a devenit locul în care rata sărăciei creşte odată cu creşterea economiei, asta pentru că bogaţii sînt din ce în ce mai bogaţi, iar săracii din ce în ce mai săraci. Newsweek scrie că 37 de milioane de americani (peste 12 % din totalul populaţiei) trăiesc în sărăcie, unul din cinci copii se naşte sărac şi abia 2% din produsul ţării e destinat celor mai sărace 10 procente ale populaţiei. Katrina a expus fără milă sărăcia şi prejudecăţile rasiale care continuă să existe în America. Imaginile din New Orleans, care prezentau o populaţie majoritar neagră, i-au lovit pe mulţi americani în moalele capului. Desegregarea şi libertăţile civile au fost cîştigate acum cîteva decenii, dar stigmatizarea populaţiei de culoare şi un nou tip de discriminare bazată pe apartenenţa socială au continuat să alimenteze problemele minorităţilor.” (Dilema veche, Nr. 88, 23-29 septembrie 2005)

Dan Goanţă: “Incapacitatea guvernelor statal şi federal de a interveni eficient a fost stupefiantă. Agenţia Federală pentru Situaţii de Urgenţă (FEMA) era atît de preocupată de atacurile teroriste, încît nu ştia ce să facă în cazul unei catastrofe naturale. Invadat de refugiaţi, un spital din capitala Louisianei (Baton Rouge – în două zile şi-a dublat populaţia, de la 200.000 la 400.000!) a cerut medicamente. Cei de la FEMA au trimis antidoturi pentru anthrax! S-a spus că Garda Naţională a Louisianei n-a intervenit imediat pentru că era detaşată în Irak. Totuşi, în Irak erau doar 3.000 de membri din cei 11.000 ai Gărzii, însă birocraţia nu a reuşit să îi reorganizeze pe ceilalţi în timp util. În statele învecinate Garda dispunea de 21.000 oameni. Dar, ca şi în cazul FEMA, deciziile trebuiau să treacă mai întîi pe la Washington!” (22, Nr. 809, 6-12 septembrie 2005)

Reviste electronice
revist@ – grupaj din principalele reviste culturale (22, Dilema veche, România literară, Observator cultural, Adevărul literar şi artistic, Ziarul de duminică, Suplimentul de cultură) (100-150 K). Se afişează săptămînal (de obicei lunea) pe portalul cultural LiterNet. “Revista lui Alin este un soi de memorie condensată a efemerului jurnalistic – paginile aurii ale gesturilor noastre recente: eşti în ea, deci exişti!” (Alex. Leo Şerban). Se distribuie la 1.000 de abonaţi în weekend.

cinem@ – grupaj cu informaţii şi comentarii despre cele mai bune filme de pe posturile TV (100-150 K). Contribuie la educaţia cinematografică, dezvoltarea spiritului critic şi vizualfabetizare. “În societatea de astăzi care cunoaşte o expansiune uriaşă a vizualului în cele mai diverse şi neaşteptate forme, a învăţa să priveşti devine o necesitate practică.” (Mircea Vasilescu) Se distribuie la 850 de abonaţi în weekend.

no comment – un anunţ ciudat, o informaţie care te buimăceşte, o scenă care te lasă gură-cască. (50-100 K) “Fiecare manipulat trebuie să aibă cel puţin un minut pe zi de ‘No comment’, într-o ţară ca a noastră unde în fiecare tramvai de mult scrie clar: ‘manipulantul nu stă de vorbă cu pasagerii’.” (Radu Cosaşu) Se distribuie la 1.100 de abonaţi în weekend.

Pentru abonament gratuit menţionaţi opţiunile într-un mesaj la alin@cristea.com
Pentru renunţare la abonament menţionaţi “sfîrşit” lîngă opţiuni

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Gripa aviara: Masuri preventive

Comisia a adoptat astazi in mod formal masuri de restictionare a importurilor de pasari vii, carne de pasare si alte...

Închide
3.229.124.74