caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Social



 

Educatie, Învatamânt, Cultura

de (21-3-2005)

Prin definitie, educatia este influentarea sistematica a dezvoltarii facultatilor morale, intelectuale si fizice a copiilor, existând o totalitate a metodelor folosite în acest scop, care ar trebui sa înceapa de la aducerea pe lume a pruncului si a carei prime responsabilitati, ar trebui sa apartina mamei, tatalui si nu în cele din urma societatii. De aici si vechea cugetare „cei sapte ani de-acasa”, care se pare ca în lumea moderna de azi, a vitezei si a iresponsabilitatii factorilor de baza, – a disparut, daca nu în totalitate, dar oricum, în cea mai mare parte a omenirii.

Educatia ar trebui sa cuprinda totalitatea metodelor folosite în acest scop, pentru culturalizare, dezvoltarea facultatilor morale, intelectuale si fizice ale copilului, omul în devenire, o educatie care sa serveasca societatea, omenirea. Ramane valabila maxima lui Junius Juvenalis – Mens sana in corpore sano – despre care anticii gândeau idealul perfectiunii umane ca echilibru armonios între facultatile intelectuale si cele ale corpului, sustinând ca daca trupul este bolnav, spiritul pierde din vigoare.
Nu este însa cazul sa consideram practicarea sportului ca pe o conditie „SINE QUA NON”, ce ar conduce neaparat la dezvoltarea intelectului, deoarece multe minti luminate au avut o sanatate subreda si destui sportivi faimosi au un Q.I. mai redus.

Caracterul este nativ, iar educatia se formeaza pe parcursul existentei, caracterul moral al copilului fiind ca o piatra pretioasa, pe care trebuie sa stim s-o slefuim, ca valoarea ei prin stralucire sa fie permaneta. Leaganul este prima scoala a copiilor. Cântecul de leagan pe care mamele îl rosteau la urechea nou-nascutului, povestile cu feti frumosi si sânziene, literele alfabetului, primele cifre, abecedarul, faceau parte din primii pasi ai educatiei spre instruire, dar care în lumea actuala moderna au fost înlocuite cu mecanisme muzicale atasate deasupra patului nou-nascutului, vocea mamei nemaifiind perceputa, ci înlocuita cu melodiile mecanice, iar mai târziu, internetul, jocurile mecanice zgomotoase si incitante la tragedii, toate aceste inventii mecanice au preluat locul tablitei si buretelui, mâna calda a mamei, care cu grija si dragoste învata copilul cum sa mânuiasca creionul, sa se joace folosind cuburile, sa-si creeze singur jucariile din carton sau plastilina, toate acestea au disparul din UNIVERSUL COPILARIEI.

Copilul îndrumat natural si normal capata în sânul familiei prima educatie fundamentala a vietii. Copilul este sugar si nu vorbeste, doar gângureste, stând însa cu ochii atintiti asupra celei care-i asigura hrana de toate zilele pâna adoarme, simtindu-i odoarea corpului, miscarile, vorbele calme si pline de duiosie pe care aceasta le pronunta fara încetare, mângâindu-i cu dragoste capsorul, aceste contacte ramân intiparite inconstient în memoria cerebrala a copilului, contribuind la edificarea primilor pasi ai vietii, asemenea si conform conduitei parintilor.
Ulterior, în scoala, el îsi desavârseste educatia primita acasa, pentru a deveni instruit, cultivat, constiincios, pregatit sa-si slujeasca familia, natiunea, patria si umanitatea. Ceea ce vom semâna în sufletele copiilor de la venirea lor pe lume, aceea vom culege mai târziu.

Am satisfactia ca traind în doua epoci total diferite, prima facând parte din cele descrise mai înainte si pe care consider ca am aplicat-o la rândul meu, iar cea de-a doua, este epoca „moderna a vitezei”, în care parintii „nu mai au timp de copiii lor” lasându-i din primele luni ale vietii pe mâini straine spre crestere si educare, persoane de multe ori fara o scoala speciala de puericultura, primând exclusiv interesul material, aceasta perioada fiind de fapt cea mai importanta a nou-nascutului, baza educatiei lui, în care fiinta umana (ca si animalele) dezvolta primele simturi organice – vazul, auzul, mirosul, tactilul.

Renumitii filozofi si pedagogi J.-H.PESTALOZZI(1746-1827) si Jean PIAGET (1896-1980), acesta din urma fiind considerat ca unul din fondatorii psihologiei secolului XX, afirma ca, citez: „Gândirea copilului trece în mod gradat printr-o perioada senzorio-motrice pâna la vârsta de 2 ani, egocentrica si identificatoare pâna la 4 ani, intuitiva si conservatoare pâna la 7 ani, operatiuni complexe asupra obiectelor pâna la 11 ani, iar între 11 si 14 ani aparând stadiul de echilibru final, acela al comportamentului intelectual superior”. Punctul de vedere teoretic al lui Piaget asupra caruia insista în multiplele sale lucrari se bazeaza pe aspectul de construire progresiva a cunostintelor. Piaget a studiat comportamentul nou-nascutilor mai întâi asupra propriilor copii, punându-si trei chestiuni, citez: „Ce diferenta calitativa exista între gândirea copilului si cea a adultului? „Care este viziunea copilului asupra omenirii si explicarea lui asupra fenomenelor naturii? si „Ce legatura conduce de la o structura a gândirii la alta”. Pentru acest psiholog, inteligenta nu este decât un caz particular de adaptare biologica si progres, prin etape, invocând „Legea succesiunii genetice”, scriind: „Copilul se dezvolta în mod natural trecând prin anumite etape care se succed într-o ordine constanta”.

J.-H.PESTALOZZI – care a trait în alta epoca, dar contributia lui în materie de pedagogie si psihologie ramâne universal-valabila, oferind pedagogiei elaborata pe baza aplicarii si verificarii ei practice, se situeaza la loc de frunte în ierarhia valorilor trecutului pedagogic mondial. Cu toate ca traim într-o epoca de adânci prefaceri în structura vietii sociale, când conceptiile si tehnicile de învatamânt cele mai moderne si eficiente se cer integrate cercetarii stiintifice si practicii predarii în scoli, orientarea în perspectiva a învatamântului si institutionalizarea educatiei permanente deschid noi si multilaterale posibilitati de realizare a educatorului de astazi, obligat sa formeze OMUL VIITORULUI, personalitate complexa, creatoare, cu o constiinta precis conturata si elevata, animata de sentimente puternice, pasionata de înfaptuirea progresului societatii.

Pestalozzi afirma ca „omul devine om, numai prin educatie, dar educatia trebuie sa se sileasca sa urmeze mersul simplu al naturii”, afirmând ca – „psihicul copilului trece prin trei stadii evolutive si anume: de la starea naturala, individuala (instinctul), la starea sociala si la înnobilarea sufleteasca (moralitatea), trecere realizabila cu ajutorul educatiei, realizata în special de mama, cea dintâi si cea mai importanta educatoare”.

Am studiat în liceu acesti pionieri ai EDUCATIEI, si în continuare ma preocupa domeniul, motiv pentru care mi-am permis sa citez o infima particica din preceptele lor educative, dar cu intentia personala de a ma opri ceva mai mult la epoca prezenta pe care o traim punându-mi zilnic întrebarea – „Ce-i de facut, pâna când nu e prea târziu, sa reparam ceea ce a fost distrus în ultimii 60 de ani, preponderent în domeniul educatiei si învatamântului?

Raspunsurile pot fi multiple si variate, sperând însa bine intentionate si realizabile. Suntem într-un perpetuum mobile în toate domeniile, dar din pacate, din cele constatate de mine în ultimii ani, se încearca schimbari radicale în domeniul cel mai important pentru viitorul omenirii si anume EDUCATIA si ÎNVATAMÂNTUL, dar cu rezultate din ce în ce mai confuze si irealizabile, învatamântul axându-se mai mult pe tehnica în detrimentul culturii generale, stiindu-se prea bine ca nu prin tehnica se formeaza individul, ci prin educatie si cultura. Tehnica pregateste tânarul cu scopul imediat dupa absolvire sa fie productiv, aceasta însa în detrimentul educatiei, a bunului simt, al respectului fata de legile statului si a omului de catre om, ca sa nu mai accentuez incultura în materie de scriitori clasici, arta în general, muzica, filozofie. Zilnic mediile de informare transmit manifestatiile profesorilor, colegienilor, studentilor care-si cer retributii salariale marite, dar cu un minimum de ore prestate, burse mai mari etc., dar daca sunt întrebati pentru ce manifesta, multi nici nu stiu de ce se afla în massa manifestantilor, altii raspunzând cu un vocabular care nu le face cinste sau pur si simplu urla sau scot sunete onomatopeice, lipsa de vocabular fiind flagranta, în schimb manechinele guvernantilor, injuriile si nu în cele din urma atacul fizic la persoana, a oamenilor de ordine, distrugerea edificiilor, si a încaperilor ministrilor, fiind prezente, pe scurt, s-a revenit la INVAZIUNEA BARBARILOR. Marele istoric al României Nicolae IORGA afirma ca „Românul este mai permeabil la cultura decât la civilizatie”; parerea mea este ca cele afirmate se atribuie si altor tari care se pretind civilizate…

Aspectul social al unei societati, al unei tari se poate califica dupa comportamentul indivizilor. Nu vreau sa insist asupra teoriei lui Confucius (551-479 înainte J.-C.) filozof chinez si unul din cei mai influenti gânditori în istoria chinezeasca, a carui teorie consta în „deplângerea dezordinii si absenta consideratiunilor etice, preconizând reînnoirea principiilor si preceptelor înteleptilor Antichitatii, acordând în plus o importanta deosebita muzicii, adaugând ca cei care se ocupa de educatia copiilor, ei însisi trebuie sa dea exemplu de valori etice”. Scoala ne da directivele, dar studierea si asimilarea apartine individului, educatia fiind valoarea cea mai de pret pentru om si societate, cu conditia ca aceasta sa porneasca din primele zile ale vietii. Din pacate, ne gasim în secolul XXI în care aparenta fizica predomina intelectul, iar valorile morale sunt pe cale de disparitie. Nu sunt nici defetista, nici pesimista, dar sunt realista si îngrijorata de viitorul omenirii pentru ca cei tineri de astazi, precum si cei care se vor naste în urmatorii ani, depind de noi, de suportul nostru moral si educativ.

Cu toate ca de 17 ani nu mai traiesc fizic în tara mea de origine, România a fost si va ramâne o preocupare permanenta, radacinile stramosesti fiind adânc împlântate în glia stramoseasca, cu atât mai mult cu cât am trait epoca dezastruoasa dupa 1945, când s-a instalat la putere guvernul comunist Petru Groza-Gheorghiu-Dej, care au promis „luna de pe Cer”, idem toti cei care le-au urmat pâna în Decembrie 2004; în acea perioada de trista amintire în care valorile etice umane au disparut într-o mare proportie, aceasta datorindu-se în mare parte lipsei educatiei si învatamântului, învatamânt care a suferit o „reforma radicala”, începând cu schimbarea denumirilor scolilor – Scoala Centrala de fete (1894), Liceul de fete „Domnita Ileana”(1926), Liceele de baieti „Mihai Viteazul”, „Gheorghe Lazar”, „Colegiul Sf.Sava”, „Mihail Eminescu”, „Matei Basarab”, Scolile germane – „Sf.Andrei”, „Sf.Iosif”, „Institutul de fete Pompilian”cu limba de predare franceza, idem „Notre Dâme”, „Scoala italiana”, „Scoala greceasca”, „Scoala de puericultura” – „Scoala normala de baieti Sf. Ecaterina” (dupa modelul francez), firmele acestora dupa 1948 fiind eliminate si cotate cu numere. Bineînteles acesta a fost începutul distrugerii Istoriei României, urmând modificarea manualelor scolare, a toponimiei strazilor, oraselor etc., darâmarea statuilor, a cladirilor monumentale istorice s.a.m.d., o adevarata TABULA RASA EX ABRUPTO, dar OMNIA MEA MECUM PORTO (Tot ce-i al meu port cu mine), motiv pentru care nu pot uita începuturile învatamântului în România si în lume, MEMORIA fiind bunul cel mai de pret al fiecarui individ, pe care nimeni si nimic nu o poate afecta, decât boala incurabila a secolului – Alzheimer. Iar cei care sunt înca apti pentru a reaminti timpurile trecute, ar trebui s-o faca cu curaj si demnitate, în speranta ca cei tineri vor fi capabili sa discearna.

Primele scoli pe teritoriul României au fost cele clericale din secolul XI, pe lânga Episcopia catolica din Cenad, în anul 1495 atestându-se Scoala româneasca din Scheii Brasovului, iar în 1544, umanistul sas transilvanean Johann HONTERUS a înfiintat în orasul natal Brasov o scoala saseasca. În secolul XIX existau scoli primare la sate, functionând de obicei pe lânga biserici, precum si Seminare în cadrul mânastirilor. Pe timpul boierimii, educatia copiilor se realiza la domiciliu de preceptori (profesori particulari), care predau pe lânga educatia morala si limbi straine, ei fiind de obicei români si greci. Dupa secolul al XVIII-lea au venit în România profesori francezi si germani, care predau în scolile românesti, dar si în cele cu limba de predare exclusiv franceza, germana sau italiana. Personal îmi amintesc în clasele primare (1933-1937) la Institutul Pompilian, am avut profesoara la limba franceza pe M-lle BONNET din Paris – mititica de statura si grasulie, cu par roscat si coc în vârful capului, iar la lb.germana Frau MARGARITOPOL din Dresden, înalta de statura, cu par scurt roscat si ondulat, categorica si pretentioasa… iar directoarea era M-me ZOSSIMA, de origine franceza. Bineînteles în toate scolile enumerate mai sus, uniforma scolara era obligatorie, iar disciplina si respectul fata de profesoare era „litera de lege”, destul de aspru pedepsite în caz de abatere…

În secolul XVII au aparut în Principatele române din afara zonei Carpatilor „Academii regale”, scoli înfiintate pentru domnitori, care includeau si stadiul universitar, limba greaca fiind materie principala, care au durat pâna la sfârsitul perioadei fanariote. Educatia în limba româna la nivel superior a început cu secolul XIX , primordial în Moldova la Iasi (1814) prin Gheorghe Asachi si în Tara Româneasca în 1818 prin Gheorghe Lazar. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat în anul 1864 învatamântul primar obligatoriu si gratuit si tot în timpul domniei lui Cuza au fost înfiintate primele universitati, cea de la Iasi în 1860 si de la Bucuresti în 1864, apoi la Cluj în 1872 si la Cernauti în 1875.

Revenind la epoca traita de subsemnata si revizuind trecutul învatamântului în România, îmi permit sa afirm ca scoala veche româneasca a fost influentata de scoala si cultura Frantei si Germaniei, motiv pentru care în scoli erau limbi straine obligatorii, idem lb. latina, începând cu clasa treia de liceu, respectiv cursul inferior – clasele I-IV, dupa care urma cursul superior clasele V-VIII la care se adauga lb.greaca pentru elevii care urmau „clasa moderna, umanismul”, cei cu partea reala, nu erau obligati, apoi urma Bacalaureatul. Mai mentionez ca nu au existat în acea perioada scoli mixte, decât la Institutul Pompilian, primele 4 clase primare. Dupa cele patru clase liceale – curs inferior urma examenul de capacitate pentru a trece în cursul superior, putându-se repeta o singura data, în cazul ca nota era sub 5 – mentionez ca notatia era de la 1-10. Între trimestrele unui an, notele erau trecute în carnetele de note individuale, pentru fiecare trimestru, fiind semnate de parinti. Examenele de sinteza se dadeau la fiecare 6 luni, apoi examenul de fine de an, care era decisiv, treceai sau daca ramâneai corijent reveneai în toamna pentru reexaminare sau în cel mai rau caz repetent, deci repetai anul. Din fericire, pot sa ma autolaud n-am gustat nici unul din aceste esecuri, iar Bacalaureatul, care cuprindea 9 materii, materiile de baza, plus limbile straine, unele scris si oral, altele numai scris, l-am absolvit a 33-a din 80 candidate, fiind mândra ca am facut parte din ultima serie – 1945 – când Diploma de bacalaureat purta efigia Regelui Mihai… apoi, dupa 1948 abolirea monarhiei, a urmat reforma capitala a învatamântului, care a lasat urma negative foarte adânci, pe care le putem remarca si în zilele noastre… bineînteles exceptând cazurile pozitive, care din fericire înca exista, dar aceasta datorita celor care nu s-au limitat la învatamântul predat în scoala, ci fiind constienti de viitorul lor, si-au completat extrascolar minusurile.

Traim în epoca vitezei, a internetului, a performantei, a autodepasirii, a dorintei de îmbogatire rapida, a lipsei de timp, a extravagantei etc., neglijând total sau partial învatamântul de baza, cultura, educatia. Omul traieste de azi pe mâine, nu stie sa-si dozeze fortele pe o perioada mai îndelungata de timp, nu este capabil sa-si construiasca o baza solida pentru viitor; rezultatele sunt tragice.

Legat de aceste ultime concluzii personale, am sa redau textual un articol aparut în România Libera din Bucuresti, la rubrica – Aldine, semnat de Corina CARAMETE , intitulat: „MAI REPREZINTA ÎNVATAMÂNTUL ROMÂNESC O SCOALA?” Iata articolul:
„Cartea – „Mediocritate si excelenta” – o radiografie a stiintei si a învatamântului din România, scrisa de profesorul dr. ing. Petre T. Frangopol – a fost lansata la Libraria „Noi” din Timisoare, în prezenta autorului. Dascal reputat în domeniul chimiei, acest lucru nu l-a împiedicat pe profesorul Frangopol sa ia atitudine ferma împotriva mediocritatii ce bântuie învatamântul românesc. Meritul editurii Albatros a fost acela de a strânge într-un volum sirul articolelor publicate de profesorul Frangopol în suplimentul „Aldine” al ziarului „România libera”. Cu prilejul lansarii au vorbit despre carte si autorul ei, prof. dr. doc. George Emil Baiulescu de la Universitatea Bucuresti, presedinte al Societatii de Chimie Analitica din România, si prof. dr. Mircea Mracec, directorul Institutului de Chimie al Academiei Române (Timisoara) si profesor la Universitatea de Vest din Timisoara. Primul vorbitor a subliniat gravitatea ridicarii pe pozitii academice a mediocritatilor, influenta nociva a nonvalorilor si dezinteresul cu care este privita stiinta si învatamântul, la ora actuala. „Este suficient sa mentionam cele remarcate de prof.Costin Nenitescu si anume: „Pentru a preda stiinta trebuie sa fi facut tu însuti stiinta sau sa te straduiesti sa o faci”. Caracterul mediocru al învatamântului din România este „impus” de prezenta nonvalorilor în diverse pozitii de decizie, ca – Inspectoratele scolare si Consiliile profesorale. Aceste nonvalori constituie o frâna pentru dezvoltarea învatamântului de toate gradele … Însasi Academia Româna este si în prezent „poluata” cu nonvalori… Mediocritatea si subdezvoltarea intelectuala si stiintifica au dus la un fenomen extrem de periculos si anume la coruptie, care din pacate se manifesta în toate treptele învatamântului. „Un adevarat profesor si cercetator stiintific nu poate fi corupt” a spus prof. Baiulescu, considerând cartea „o arma excelenta împotriva mediocritatii”. Prof.Mracec a relevat „lumina si adevarul” aduse de cartea profesorului Frangopol.

Raspunsul prof. Frangopol: „Aldinele m-au încurajat sa continui si au fost gazda articolelor mele. Datele au fost prezentate cu obiectivitate, fara sentimentalisme sau capricii, nu de pe o pozitie politica de stânga sau dreapta, ci de pe pozitia învatamântului românesc. Lansarea acestei carti la Timisoara are o semnificatie: speranta ca lucrurile se vor îndrepta”.

DIXIT MAGISTER, QUANTUM SATIS (Profesorul a spus atât cât trebuie).

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.227.235.220