caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Romania



 

Progres bazat pe modele din trecut?

de (6-3-2011)

Un instrument de precizie. Nu poate sa adune sau sa scada, dar poate fi mai rapida decat un calculator. Sau, ... depinde...

Tradiția reformelor în Răsăritul Europei (sau Apusul Asiei)

Mă obsedează tema progresului unei comunități care, având de suferit de pe urma anacronismului și ineficienței, a trecut brusc la un alt model. Am aruncat, neprofesional, un ochi la diferite modele arhicunoscute (Petru cel Mare, Kemal Atatürk (în traducere, nu lipsit de semificatie: Perfecționistul, Tatăl Turcilor), Cuza, Carol I. Apoi, în alt loc și timp, cei 11 ani de guvernare Palme în Suedia.

Toate au pare-se câteva puncte comune (cu rezervele de rigoare pentru simplificarea și generalizarea neștiințifică pe care o fac): perioada relativ scurtă (sub două decenii), o listă de circa 10 puncte de reforme drastice subordonate unei viziuni comune, o personalitate politică ,,atipică” (adesea un ,,convertit” la civilizația occidentală) ca promotor.

La noi, după ’22

Îmi storc mintea să numesc zece reforme eficiente cu efect larg în Cele 2 Decenii ale României. Nu găsesc mai nimic în afara de eliminarea cuplului dictatorilor și punerea în carantină, șovăielnică în silă și cu repetate reveniri, a comunismului. Se pare că aceste două schimbări (a doua mai mult o eroare involuntară survenită ca efect al ,,lipsei de disciplină” a populației, mai târziu în frunte cu Golanii) au fost un fel de capcană sau gaură neagră care a drenat, pentru a se scurge undeva în nisip, voința de reformă a românilor după ´90.

,,Performață”: trei căi greșite, deodată

Imediat după căderea comunismului s-a dorit în mod legitim repunerea societății pe un alt (am vrut sa scriu ,,nou” dar de fapt nu e potrivit) fundament. Neinspirat însă (o afirm acum, pentru că la vremea aceea prima dintre viziuni mi s-a părut firească) au fost desemnate ca model următoarele trei abordări: 1) Restaurativ-nostalgică: forma dintre cele două războaie mondiale, dăinuind idealizata în memoria colectiva 2) Prudenta: restaurarea Comunismului neîntinat 3) (Fără Titlu): Statul Romanesc mafioto-securist.

Aceste trei modele s-au concurat în oarecare măsură dar de fapt au coexistat și chiar conlucrat (!). Spun au conlucrat pentru ca fiecare din cele trei era tehnic format ca sa poată funcționa organic cel

Amishii traiesc in trecut. Dar traiesc bine.

puțin împreună cu unul din celelalte doua. Un fel de capră, lup și varză care trec împreună râul fără incidente.

Prin ce se caracterizau? Soluția 1, un stat ale cărui ambiții se canalizează în autoritarism, își subordonează cetățenii și promovează cultul legilor, reglementarilor și restricțiilor aspre ca scop în sine și panaceu universal; și pentru ca asta să devină totuși un joc cu suma nulă, (nu mai suntem în Evul Mediu) perdanții (cetățenii) sunt compensați prin satisfacerea orgoliilor naționaliste. Iar unei părți, cea potențial periculoasă, a clasei mijlocii, ii se permite, sub control strict, sa ,,ronțăie” sistematic (asa a ajuns România un șvaițer) – ideal pentru adormirea conștiințelor, și asa înfometate după un deceniu de salam cu soia.

Paradoxal, deși explicabil, elemente din ambițiosul model restaurativ-nostalgic convin de minune corupției mici și mijlocii practicate în Statul Mafiot (3).

Modelul 2, Comunismul Neîntinat, acționează printre altele ca o pavăză în timpul conversiei marii părți din fosta nomenclatură la capitalismul agresiv. A se vedea ridicările neputincioase din umeri ale lui Iliescu ca răspuns la stupoarea societății când manifestările de capitalism sălbatic – cum au fost jocurile piramidale, ilegale în toate statele de drept – făceau ravagii în prima perioada, pentru ca apoi sa sublimeze în forme din ce în ce mai rafinate.

Despre ce-a de-a treia aripa e inutil sa mai discut. Faptul ca a supraviețuit tuturor campaniilor vorbește de la sine.

O a 4-a cale?

Ar fi putut fi cel de-al doilea porumbel scapăt din gura lui Iliescu ,,Modelul Suedez”. Dar, mai mult ca sigur, prin asta el s-a gândit de fapt doar la Comunismul Neîntinat. Ghinionul a fost ca până și modelul suedez (care e bazat pe socialism) a fost considerat un lux și un exotism nemeritat de romani. Pentru ca nimic nu se potrivea, ce-a de-a 4-a cale a fost numită Democrația Originală. O cale-necale pentru ca era doar o proiecție a celor trei.

Nu e de mirare ca ,,reformând” un sistem pe baza unor modele vechi de decenii (chiar mai vechi de un secol) unele din ele viciate, altele doar perimate, e greu ca la sfârșitul unei perioade de doua decenii sa poți identifica elementele valoroase introduse. Noul, care chiar dacă nu e un scop în sine poate fi adesea o necesitate, o soluție la îndemână, a fost exclus din ecuație. Din orgoliu (naționalism), cinism sau naivitate complice.

Dacă lucrurile chiar stau așa, și reflexiile prezentate pana aici sunt mai mult decât o impresie personală greșită, am motive sa fiu înspăimântat. Nu de cursul urmat în ultimele două decenii: în Era Globalizării este adesea suficienta o perioada de lungimea unui ,,ciclu de recesiune” (5 ani) – ci de liniștea și ,,ne-dorința” romanilor în fata acestei rătăciri în spirală.

Optimismul pesimistului

Eniac, un supercalculator subrezit de batranete. Actualizat, nu ar fi mai mare decat Casa Poporului.

Îndrăznesc să spun că romanii au printre cele mai înțelepte, subtile și pătrunzătoare proverbe. Gândiți-vă doar la: ,,A-ți fura singur căciula”, ,,a-ți da arama pe față”, ,,țara arde și baba se piaptănă”, ,,ulciorul nu merge de multe ori la apa”. Dar ne comportăm ca și cum ele nu ar avea nicio legătură cu viața noastră de zi cu zi. Chiar și Imnul Național e un cântec cu tâlc iar suprapunerea de sensuri a doua cuvinte diferite, deștept și a (te) deștepta (trezi) nu este nici ea întâmplatoare.

Cât credem vom mai putea trai ronțăind? În loc sa ne dedicam realității imediate, ne îmbătam cu iluzii ca aceea ca avem cea mai veche constituție din Europa. Ce-ați zice dacă un profesor universitar ar veni cu ideea năstrușnică să proiectăm aeronave avansate din rigla de calcul sau să construim un supercalculator cu lămpi catodice? L-am trimite la balamuc. Dar în același timp ne surâde ideea că modelele vechi în mijlocul cărora lucrăm sunt superioare, eficiente și fac și impresie, la fel ca o Dacie 1300 pe care oricând o poți repara în drum.

Am convingerea ca atâta vreme cat ne vom dedica aproape exclusiv vânării efectelor în loc de cauze, vom continua deriva. Chiar și un obiectiv atât de onorabil cum ar fi combaterea corupției, nu are nicio șansă de a fi atins fără 1) subordonarea statului cetățenilor săi, 2) modernizarea infrastructurii imateriale (aici intrând simplificarea procedurilor), 3) curățirea noastră înșine de balasturi ca naționalismul. Aceste trei elemente se regăsesc (și) în Modelul Suedez (și probabil în modele care îmi sunt mai puțin cunoscute, ale altor state) care, chiar dacă departe de a fi perfect, a scos tara în timp record din criză. O criză care, tot datorită meritelor acestui sistem, a lovit încă de la început mult mai puțin decât în orice loc din Europa iar când a făcut-o, sistemul era pregătit sa-i facă față.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.235.65.91