caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Republica Moldova



 

McCain sprijină „micuța Moldovă”

de (3-3-2011)
5 ecouri

Senatorul John McCain, candidat al Partidului Republican la președinția Statelor Unite în 2008, a cerut sprijinirea eforturilor de democratizare în Republica Moldova.

“Când vedem micuța Moldovă, guvernată în sfârșit de democrați reformiști dar zbătându-se în continuare împotriva forțelor interne și externe care vor să târască țara înapoi în întuneric, noi trebuie să recunoaștem că lupta lor nu e diferită față de aceea a Europei de vest după război, când succesul democrației atârna în balanță – și trebuie să facem ror ce ne stă în putință să înclinăm balanța către libertate, începând cu anularea în Congress a amendamentului Jackson-Vannik pentru Moldova”, a spus senatorul McCain într-un discurs rostit în fața conferinței memoriale Bronislaw Geremek.

Declarațiile sale urmează publicării luna trecută a unui raport despre Republica Moldova de către senatorul Richard Lugar – veteranul grupului parlamentar Republican în Senat ( http://www.acum.tv/articol/26080) care cerea anularea restricțiilor comerciale impuse de amendamentul Jackson-Vannik  impuse Republicii Moldova de către Statele Unite.

Senatorul Lugar cerea de asemenea administrației americane să facă presiuni asupra Federației Ruse pentru soluționarea conflictului înghețat din regiunea nistreană.

De asemenea, în cursul lunii martie, vicepreședintele Statelor Unite, Joseph Biden, va vizita Republica Moldova, în cursul unui turneu prin Europa.

PS Discursul integral al senatorului McCain poate fi găsit aici http://www.mccain.senate.gov/public/index.cfm?FuseAction=PressOffice.PressReleases&ContentRecord_id=73a8e00e-b6ba-664f-ed96-9134f6fcc393

Ecouri

  • Viorel: (3-3-2011 la 06:08)

    greşeli:zvătându-se – zbătându-se
    însfârșit – în sfârșit

    Şi titlul sună cam ironic – dar de fapt e o chestie de gust…

    Este vorba de fapt de Lecturile Anuale Bronislaw Geremek ale Consiliului Atlantic unde McCain a ţinut un discurs cu ocazia înmânării a Crucii de Comandor cu Stea a Ordinului de Merit a Republicii Polone.

    Discursul merita să fie pus în întregime – McCain e o persoană care contează…

  • Petru Clej: (3-3-2011 la 08:09)

    greşeli:zvătându-se – zbătându-se
    însfârșit – în sfârșit

    Îi mulțumesc lui „Viorel” (sau cum s-o fi numind persoana respectivă în realitate) pentru sesizare.

    „Şi titlul sună cam ironic – dar de fapt e o chestie de gust…”

    Dacă sună ironic, responsabilitatea îi aparține senatorului McCain, pe care l-am citat.

    „Este vorba de fapt de Lecturile Anuale Bronislaw Geremek ale Consiliului Atlantic unde McCain a ţinut un discurs cu ocazia înmânării a Crucii de Comandor cu Stea a Ordinului de Merit a Republicii Polone.”

    Se pare că „Viorel” fie nu cunoaște limba engleză, fie, mai probabil, a uitat limba română, deoarece nu pare să realizeze că „lectures” este ceea ce se cheamă a „false friend”, „lecturi” în limba română însemnând cu totul altceva. În rest, observ că vrea să se dea mare cu cunoștințele sale, fără să contribuie cu un comentariu serios.

    „Discursul merita să fie pus în întregime – McCain e o persoană care contează…”

    Am pus un link către discurs pentru cine dorește să-l citească în integralitate. Scopul acestui articol era altul – de unde și rubrica unde este publicat.

  • Viorel: (3-3-2011 la 10:58)

    Pare simtomatică punerea la indoială a numelui – un fel de a fi a unui bântuit de sindromul spionului – „în jur numai duşmani”. Titlul nu l-a pus senatorul. Iar fraza scoasă din contextul discursului apare prea stridentă. Cu „lecturile” sunt de acord – termenul potrivit este conferinţă în sens de prelegere, numai că în acest caz nu sunt convins că se poate ţine un discurs în faţa conferinţei (care nu e de presă), mai degrabă în cadrul acestui eveniment. În rest numai de bine.

  • ionic: (3-3-2011 la 22:11)

    Intenția de anulare în Congres a amendamentului Jackson-Vannik pentru R. Moldova este binevenită şi bucură. Nu am dubii ca balanța in R. Moldova in ansamblu este deja inclinată spre libertate şi democrație, indiferent ce noi coaliţii s-ar forma. Mass-media își face onest datoria, dar rămâne să funcționeze la fel de independent si Justiția, să fie relansată economia – poate că atunci progresele R. Moldova vor fi percepute şi de populație mult mai evident.

  • Petru Clej: (4-3-2011 la 02:16)

    1) Îi recomand lui „Viorel” (Viorelei) să citească articolul „Limitele anonimatului” http://www.acum.tv/articol/22064, poate va pricepe politica revistei ACUM față de acest cancer al internetului.

    2) „Viorel” demonstrează încă o dată că nu cunoaște bine limba română, folosind aiurea termenul „strident”.

    3) După ce că nu cunoaște bine limba română, mai are și tupeul să dea lecții de jurnalism.

    Așa e când n-ai nimic inteligent de comentat și vrei doar să te dai mare.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Închide
3.238.82.77