caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Coltul Editorului



 

Titlurile care nu mai devin articole

de (28-2-2005)

Nu rezist sa nu scriu despre o idee traznita care mi-a venit, si anume de a crea titluri care, din lipsa de timp sau din o mie si unul de alte motive nu mai apuca sa stea in capul unui articol. Sunt convins ca printre cei mai activi in aceasta directie, ar fi cititorii insisi, care ar putea inventa titluri cu nemiluita.

Puterea de informare si/sau sugestie a unui titlu depaseste de multe ori intregul articol. De ce ne-am mai obosi sa scriem un articol pentru un titlu ca „DEZPEDESERIZAREA ROMANIEI”? Stim despre ce e vorba de la inceput. Sau: „Steaua umple de noroi echipa Valenciei” (e vorba de stadion, desigur). Stim despre ce este vorba.

Dar ce ziceti de titluri cum ar fi „Bursa prostitutiei”, „Unde se gasesc droguri ieftine”, „Teza de doctorat a lui Mischie”, „Lista de santajati a lui Sechelariu” si altele asemenea? Titluri care nu mai au nevoie de materiale acoperitoare ca sa trezeasca interesul.

Mi-ar placea ca materializarea unei astfel de idei sa se faca chiar cu ajutorul cititorilor. Nici nu s-ar putea altfel! Ei ar urma sa propuna titluri, printr-un mecanism asemanator cu cel prin care se pot propune intrebari in portalul RLIV. Am alege periodic dintre ele si le-am pune intr-un sondaj. Apoi am incerca sa ne documentam in legatura cu titlul care suscita cel mai mare interes. Si am scrie (daca am putea) pe tema respectiva.

In felul acesta, publicul ar arata el singur ce-l intereseaza. Am deveni – va vine sa credeti asa ceva? – „presa manipulata de public” si nu invers. Ce ziceti, va intreb manipulativ. pornim acest experiment?

Ecouri

  • Lica Mihail: (28-2-2005 la 00:00)

    Nu este o idee traznita, ci mai degraba una inteligenta. Sa rastorni ierarhia naturala este ca si cum ai deveni peste noapte un mare vrajitor, ale carui puteri nu au limite. Eu mi-am dorit inca din copilarie sa devin un „ZAN” (masculinul de la zana) si cred ca sunt multi care au avut aceleasi dorinte ca si mine. Provocarea pe care ai lansat-o ne poate transforma in ceea ce ne-am dorit. Ma voi gandi la ce ai propus si sper sa-mi vina o idee.

  • Zob Gheorghe: (28-2-2005 la 00:00)

    Da. Este foarte bine. Faceti dv. o lista de 10 titluri pe care le credeti interesante. Improvizez acum eu 10.
    1. Ascultati partea adversa!
    2. Sursele banesti ale „turistilor” romani
    3. Mastile fericirii romanesti
    4. Europa neagra
    5. Denigrarea Romaniei in lume
    6. Formulele „succesului” tiganesc
    7. Cacealmaua Revolutiei
    8. Germenii capitalisti in economia socialista
    10. Cine are nevoie de prosti?

    ————-



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Provocatii la mintea cocosului

Mai puţin de două săptămâni despart R.Moldova de un important eveniment, care ar putea descotorosi bietul şi săracul popor al...

Închide
18.117.186.92