In Jurnalul National de sambata, 12 februarie, am citit articolul intitulat “Averi din brancusei falsi”. Un grup de falsificatori a realizat milioane de dolari cu piese de arta contrafacute si atribuite sculptorului de la Hobita.
Afacerea a fost desfasurata cu complicitatea Politiei, a Parchetului, a Ministerului Culturii si a serviciilor de informatii.
Falsul, spre deosebire de imitatie, incepe atunci cand se urmareste o inselaciune. Afacerile de acest fel sunt vechi de mii de ani. Un papyrus egiptean aflat intr-un muzeu din Stockholm arata cum, din sticla colorata turnata se puteau imita pietrele pretioase. Cu mult inaintea erei noastre, falsificarea monedelor era pedepsita cu moartea.
Acum se falsifica aproape totul: alimente, imbracaminte, bijuterii, tablouri, sculpturi, incunabile, manuscrise, bani, mobila, ceasuri etc. Alaturi de falsuri grosolane, usor de observat, piata e plina de falsuri executate cu multa indemanare, chiar cu talent. Pictorul Corot a creat aproximativ 3000 de opere. Dintre acestea, numai in SUA se afla peste 5000. Cezanne a “recunoscut” ca pictat de mana lui, un tablou al unui falsificator iscusit care-i imitase stilul si semnatura. Experti diferiti au avut opinii contrare cu privire la unele opere purtand semnatura lui Vincent van Gogh. Exemplele pot continua pe mii de pagini. Unii falsificatori, avand o maiestrie remarcabila, se situeaza, prin arta lor, undeva, intre sublim si… codul penal.
Scopul falsificatorilor e, in primul rand, castigul. Sunt si unii care doresc sa le fie recunoscut talentul de imitatori ai marilor maestri, sau au alte mobiluri. De cele mai multe ori, cumparatorul fara experienta este inselat.
Arta vanzarii a orice a ajuns aproape de perfectiune. Ma uimeste sa aud cate atribute gasesc prezentatorii pentru a face reclama unui obiect oarecare, cum ar fi, de pilda, o tigaie. Pot vorbi o jumatate de ora despre valoarea, frumusetea si necesitatea achizitionarii imediate. Dupa ce o cumperi, de multe ori iti dai seama ca te intelegeai bine cu vechea ta tigaie innegrita, dar ai aruncat-o deja.
Pentru vanzarea marilor falsuri se cere cu mult mai multa iscusinta.
Stim cu totii ca evenimentele istorice se “ajusteaza” din cele mai vechi timpuri, dupa dorinta si ifosele stapanitorilor. Istoria se pretinde adevarata, dar trebuie sa fie “recunoscuta oficial”. Ministerul Adevarului, care se ocupa cu Minciuna, si-a perfectionat metodele si mijloacele. Uneori vedem cum un eveniment in desfasurare e interpretat intr-un mod eronat, partinitor, in functie de anumite interese.
Se falsifica acte, titluri, “se fabrica” personalitati.
Retelele de falsificatori sunt bine organizate. Investesc, dar stiu ca vor castiga. Gasesc o chivuta, o spala bine in mai multe ape, o curata de insecte, muncesc o vreme asupra ei si iat-o gata de vanzare ca vedeta. Sau ca altceva. Ii pun o eticheta.
Un oarecine bun de gura, spalat, uscat si parfumat, cu un pedigree nou-nout, poate fi vandut ca om politic de valoare. In fata facaturii, adevaratii oameni politici palesc; ei sunt, de regula, mai putin colorati si mai rezervati. Cumparatorii de buna credinta pot detecta falsul om politic, daca observa, de pilda, ca:
– ocupa ilegal camera unui student caminist, desi primeste 20 de milioane lunar, pentru cazare;
– apare ca intermediar intre prieteni si Justitie;
– propune legi care-i favorizeaza propriile firme;
– isi pune rudele si prietenii in functii mari;
– gaseste scuze pentru tot ce nu merge bine;
– achizitioneaza case, terenuri, bogatii nemasurate etc.
Un om politic veritabil nu face asa! Un om politic veritabil are o insusire – e drept, desueta – care se mai numeste inca, patriotism. Politicianul veritabil vorbeste putin. Despre patriotism nu prea vorbeste. Aceasta insusire delicata se exprima prin fapte. Politicianul autentic va cauta sa indrepte lucrurile. Se jeneaza sa gaseasca tot felul de scuze. Nu mai jeleste ce-a fost rau in trecut, ce-au zis FMI-ul, Banca Mondiala, Banca Nationala, stim si noi asta, treaba lui e sa corecteze, sa traga inainte caruta natiunii. Politicianul veritabil actioneaza cu raspundere si e coplesit de griji.
Timpul ne arata intotdeauna adevaratele valori. Autenticul ramane in constiinta neamului, aureolat de respect. Falsurile? Blestem, praf si pulbere-n vant…
Temeiul actiunii de falsificare
Prima cauza este ca sint prea putine valori raportate la multimea celor care le doresc. Prea putine valori sint pentru ca oamenii nu accepta sa traiasca autentic descoperind ei insisi valori.
A doua cauza se situeaza undeva in zona inventiei geniale: marfa tuturor marfurilor, banul. Totul poate fi transformat in ban deci si valoarea materiala si spirituala. Este un moment istoric cantitativ in lume, moment in care poate fi aplicata aritmetica. Intr-o societate de calitate, aritmetica e neputiincioasa si omul nu mai poate fi calculat si deci nu mai poate fi evaluat in unitati marfare. Nu sintem in acel moment bineinteles.