caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Jurnal Cultural



 

Despre tăcere, ascultare şi vuvuzele

de (20-2-2011)

Membrii „Clubului Discuţiilor Interesante”, din Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, România, s-au întrunit recent, într-o nouă şedinţă pentru a discuta despre tăcere. Subiectul a fost propus de către inginerul, scriitorul şi jurnalistul reşiţean Anton Georgescu, care a fost inspirat în alegerea sa de prea multele dezbateri în care toţi vorbesc şi nimeni nu ascultă. De aceea Anton Georgescu a şi pledat în eseul său nu numai pentru arta tăcerii, ci şi pentru exerciţii de ascultare.
La dezbateri au fost prezenţi numai trei membri ai clubului, respectiv: poetul Iacob Roman (iniţiatorul Clubului de pe lângă Direcţia pentru Cultură Caraş-Severin), inginerul Anton Georgescu şi profesorul de matematică Ion Vida, ceea ce ne determină să remarcăm că înţelepţii nu sunt mulţi (cel puţin la Reşiţa).

Spicuim din textul prezentat de către Anton Georgescu: „Tăcerea nu e doar absenţa vorbelor, după cum liniştea nu e doar absenţa zgomotului. Am putea începe pledoaria împotriva excesului de vorbire, cu şi fără rost, dar am mai făcut-o şi o abordează mereu cele mai convingătoare voci ale conşiinţei noastre publice, toate petrecându-se, însă, într-un vacarm al locvacităţii naţionale, care înlocuieşte orice dorinţă de comunicare cu resemnarea, ca în faţa unei catastrofe, a forţelor naturii, a unui monstru apocaliptic. N-ar fi de preferat o pledoarie pentru (tăcere), în locul uneia împotriva a ceva (vorbărie, zgomot etc.)?”
A fost evidenţiată tema tăcerii şi în operele literare, printre maeştrii tăcerii fiind enumerat Lucian Blaga, care scrie în poezia Linişte: Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud / cum se izbesc de geamuri razele de lună. Iar Mihai Eminescu a fost citat cu versurile din Strigoii: În numele sfântului / Taci s-auzi cum latră / Căţelul pământului / Sub crucea de piatră.

Iacob Roman a vorbit despre tăcerea necesară asimilării unei opere de artă, cum ar fi o carte, un film, o simfonie. Dacă am vedea acum Hamlet, cu Laurence Olivier, ar trebui să tăcem o lună de zile, ca să ne lăsăm pătrunşi de frumuseţea şi măreţia spectacolului, a spus Iacob Roman. Tot el a vorbit despre preţul cuvântului la pustnicii din pustie, care, când se întâlneau se adresau astfel interlocutorului: Ava, spune-mi un cuvânt de încurajare. Iar cuvântul rostit era cu adevărat hrană pentru suflet, vreme îndelungată.
Ion Vida a adus vorba despre tăcerea de frică, tăcere care se manifestă în regimurile opresive şi care, de obicei, se sfârşeşte cu revoluţii, pentru că în perioada de tăcere impusă se acumulează furia. Ion Vida a făcut şi un fel de sistematizare a tipurilor de tăcere: tăcerea înţeleptului, tăcerea prostului, tăcerea ameninţătoare, tăcerea contemplativă, tăcerea de ruşine, tăcerea cauzată de fericire sau de durere, tăcerea de frică etc.

Pe parcursul dezbaterilor au fost aduse în discuţie şi cugetări, unele antice, altele populare: „Tăcerea e de aur”, „Dacă tăceai, filosof rămâneai”, „Tăcerea capul filosofiei este”, „Când nimeni nu te a scultă, mai bine să taci”, dar şi unele rupte din peisajul democraţiei originale, de sorginte dâmboviţeană: „Ciocu` mic!”, „Când eu vorbesc, tu să taci!” A fost amintită şi joaca de-a tăcerea, exersată în copilărie: „La popa la poartă / Stă o mâţă moartă / Cine râde şi vorbeşte / O mănâncă ca pe peşte!” (cu varianta: „… o mănâncă coaptă!)”
E drept că şi înţelepţii de la Club au încercat să tacă o vreme, dar încercarea a fost peste puterile lor, noroc că cel puţin s-au ascultat.
S-a vorbit despre zgomotul de fond, despre vorbăria în cascadă, care nu poate fi acoperită decât de cei care strigă mai tare, lucru care îl fac televiziunile, încercând să se facă auzite cu scandaluri, cu ştiri şocante. Atmosfera occidentală a fost comparată cu vacarmul de pe stadioane, vacarm în care numai galeria cu voce mai puternică, mai bine organizată, care urlă mai tare, se aude. Dar, culmea, faţă de această problemă a mai apărut o ameninţare: vuvuzelele din Africa de Sud, care nu mai propun nici măcar un duel al galeriilor, ci numai un zgomot puternic, peste întreg spectacolul. Dacă vuvuzelele vor fi exportate şi la Campionatul Mondial din Brazilia şi dacă vor cuceri continentele, înseamnă că zgomotul va cuceri lumea şi va deveni un drog indispensabil pentru mulţimea dornică de circ.

Totuşi, înţelepţii de Reşiţa nu s-au arătat prea îngrijoraţi de vuvuzele, ci mai mult de vorbăria goală, exemplificată de următoarea parabolă, povestită de Iacob Roman: Nepoata a întrebat-o pe ţaţa Măria din Socolari: Bunico, tu nu te gândeşti înainte să vorbeşti? Iar ţaţa Măria a răspuns: De unde să ştiu eu ce vreau să vorbesc, dacă nu mă ascult?

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.198.86.28