In zilele noastre lumea este preocupata de probleme care afecteaza sau pot afecta milioane de oameni, cum ar fi tendinta unor tari (Corea de nord si Iranul) de a-si fabrica armament atomic sau de probleme economico-financiare care trec dela o tara la alta, cum ar fi epidemiile sau terorismul Islamic care vrea sa impuna o religie si un mod de viata lumii intregi.
Exista totusi si tari care se preocupa si de o problema ce intereseaza numai o parte restransa a omenirii: copii nascuti cu malformatii sau boli genetice care le fac viata imposibila lor si parintilor, adulti care, ca urmare a unor accidente sau boli incurabile traiesc o viata facuta numai din suferinte fizice si psihice sau batrani ajunsi neputinciosi fizic si mintal, de multe ori si cu dureri atroce (care pot exista si la copii sau adulti).
In 25-26 ianuarie, cativa parlamentari francezi au prezentat un proiect de lege care prevedea legalizarea eutanasiei, proiect respins cu mare majoritate.
Eutanasia cu implicatiile morale, religioase, juridice, economice, umane(compasiune si demnitate) este mai actuala (a existat si in antichitate) deoarece medicina moderna, neputand intotdeauna sa vindece, mentine totusi bolnavul in viata: o viata pe care multi vor s-o sfarseasca fie din cauza durerilor, fie din cauza pierderii autonomiei, a umilintei (dependenta de altii in cele mai intime necesitati) si a lipsei de sens (perspective).
Atitudinea in fata mortii difera de la om la om – desi dupa fabula lui La Fontaine “Moartea si taietorul de lemne” deviza oamenilor este mai bine sa sufere decat sa moara -in functie si de conceptiile fiecaruia, dar si de gradul de suferinta.
Uneori se naste un conflict intre conceptii si suferintele fizico-psihice. Ma refer la Papa Ion-Paul al 2 lea care a ales in final euthanasia(sic!). Se stie ca a suferit multi ani de boala Parkinson, o boala penibila si umilitoare care, agravandu-se, a dus la un moment dat la insuficienta respiratorie, fiind nevoie sa se efectueze o traheostomie care a dus in final la piederea capacitatii de a vorbi; la ultima inrautatire a starii de sanatate a refuzat internarea in spital, moartea producandu-se in decurs de cateva zile. Conform certificatului de deces, cauza imediata a mortii a fost soc septic sau, pe intelesul tuturor, infectie generalizata care provoaca prabusirea tensiunii arteriale. Prognosticul in astfel de situatii este grav iar tratamentul necesita monitorizare, antibiotic in perfuzie, alimentare prin sonda si se poate efectua numai in spital. Refuzand internarea in spital a refuzat tratamentul, iar refuzul tratamentului este eutanasie pasiva. In conflictul dintre conceptiile lui catolice si suferinta fizica si morala a prevalat aceasta din urma.
Eutanasia s-a practicat inca din antichitate; se pare ca Socrate, Platon si stoicii o aprobau; se pare ca era practicata de catre eschomosi, cei ce nu mai aveau dinti, nu mai erau capabili sa iasa la pescuit sau vanatoare, paraseau igloo-ul familiei si se duceau sa inghete pe banchize; se zice ca spartanii aruncau de pe stanci copiii handicapati si batranii, dar aceasta nu era eutanasie ci crima si poate Eugenie. Desi pacticata din antichitate, euthanasia ca termen a fost inventata de filozoful Francis Bacon (sec 16). Euthanasia nu este acceptata de nici una dintre cele trei religii monoteiste – se pare ca este acceptata de catre budism, conform principiilor lor despre reincarnare si suferinta. Euthanasia nu este acceptata nici de catre acei medici care respecta juramantul – principiile lui Hypocrate, depasite deoarece daca nu poti vindeca sau macar alina suferintele atunci – daca este solicitat de cei in cauza – este acceptabila o plecare in demnitate.
Dupa anchete efectuate in diverse tari, ar exista o neta majoritate pentru legalizarea eutanasiei. Asfel, in tarile scandinave 90% din populatie este “pentru”, in SUA numai 60% este “pentru”(religiozitatea joaca un rol important). Si totusi in Norvegia si Suedia este aprobata numai deconectarea de aparatele de mentinere artificiala a vietii, iar in statele Oregon, Washington si in curand in Montana, euthanasia este legala. In Europa, prima tara care a legalizat euthanasia a fost Olanda, urmata de Belgia si Luxemburg. In Spania, Danemarca si Cehia este legalizat numai refuzul de a primi tratament, deci eugenie pasiva. In Elvetia exista 2 societati nelucrative, Dignitas si Exit in care se practica sinucidere asistata, in prima fiind acceptati si cetatenii altor state, in cea de a doua numai cetatenii Elvetiei.
In randul intelectualilor s-au inregistrat sinucideri echivalente eutanasiei active: scriitorul Henri de Montherlant, fiind amenintat de cecitate (orbire), pictorul Buffet, suferind de Parkinson, in USA scriitorul Hemingway suferind de ciroza – pe atunci nu se practicau inca grefele de ficat. Mireille Jospin, mama fostului prim ministru socialist Jospin se sinucide la varsta de 90 de ani, fara sa fi fost bolnava, pentru a preveni situatia in care n-ar mai fi fost capabila de acest gest!
Deosebit de impresionante si demonstrative sunt acele cazuri in care, suferind de ani, handicapati grav cer tribunalelor sau sefului statului dreptul la moarte, pe care neprimindu-l se sinucid, uneori cu ajutorul familiei sau medicului.
Vincent Humbert, 22de ani, de profesie pompier, in urma unui accident devine orb, mut si tetraplegic (paralizia mainilor si piciorelor). Poate misca degetul mare al uneia din maini: un ziarist imagineaza o masina de scris speciala si-l ajuta sa scrie presedintelui Chirac o scrisoare in care cere dreptul la moarte; este refuzat; la rugamintile insistente ale fiului, mama lui ii injecteaza o doza mare de barbituric (somnifer).Vincent intra in coma; medicul Chaussoy incearca sa-l scoata din coma. Dupa 2 zile se razgandeste si-l deconecteaza de la aparatul de respiratie artificiala, dupa care ii injecteaza clorura de potasiu pentru oprirea activitatii inimii. Exit. Este incinerat iar cenusa, conform dorintei lui este depusa la Grand Zero unde au murit multi pompieri americani in atentatul din 11/9/2001. Deci deplinatatea facultatilor lui mintale nu poate fi negata. Procurorul insarcinat cu judecarea celor doi “criminali” (mama si medical lui Vincent) refuza sa-i acuze.
In Anglia, o femeie de 43 de ani bolnava de multi ani de scleroza in placi, boala icurabila care provoaca in final moartea prin asfixie paralizand muschii respiratori, cere tribunalului sa nu fie judecat sotul ei care o va ajuta sa se sinucida. Tribunalul refuza; se adreseaza tribunalului European pentru drepturile omului care deasemenea refuza depenalizarea sotului “criminal”. Peste 12 zile, femeia moare prin asfixie, acasa…
Exista o lista, din pacate foarte bogata, cu cazuri unul mai dramatic decat celalalt, dar legislatia nu se schimba, invocand o falsa morala.
Chiar daca pare deplasat sau chiar cinic, trebue amintita cartea “L’homme nomade”, autor Jaques Attali. Intelectual polivalent, consilier al presedintelui Mitterand, autor al multor carti (una din ele, “Fratia celor care stiu” s-a tradus si in Romania) considera ca nu peste mult timp, euthanasia va deveni e necesitate bugetara . In Israel un general celebru, fost prim ministru, se afla in coma ireversibila de 5 ani. Intretinerea in spital a acestor cazuri este foarte costisitoare; pe de alta parte continua sa primeasca pensia cuvenita. La presiunile umane care se fac pentru legalizarea eutanasiei, se vor adauga si cele financiare. Iata un exemplu. La o maternitate din Franta, o gravida naste un copil care nu respira si nu are puls. Mama cere sa nu fie reanimat; nu trebuie sa fii neaparat medic pentru a stii ca daunele care se produc in creier in asemenea situatii sunt proportionale cu timpul care se scurge; medicul totusi persista (sau se incapataneaza) si copilul este reanimat dupa un timp indelungat; copilul nu se dezvolta normal, este un mare handicapat si ireversibil. Mama da in judecata spitalul; I se da castig de cauza, spitalul facandu-se vinovat de ”acharnement terapeutique “adica perseverare nerationala in tratament si este obligat la plata unei sume considerabile.
Eutanasia este o problema complexa si dureroasa, care trebue rezolvata prin legalizarea ei, in conditii care sa previna orice derapaj.
NR. Medicul Ramon Neumann, in varsta de 83 de ani, are o vasta documentare despre acest subiect, pe care il studiaza de multi ani.
Stiti chestia aia debitata de psihiatrii, care afirma ca intr-un final apoteotic, victimile devin asemenea calailor ?
Parerea mea este ca state cele mai interesate de introducerea eutanasiei, sunt statele arabe !
Poate si Franta, intrucat studiile unor institute evreiesti afirma ca procentul de anti-semitism a ajuns la 50%.
Domnule Dicu-Sava ştiu că in calitate de fanatic al teoriei conspiraţiei nu prea reuşiţi să fiţi coerent în ceea ce scrieţi, dar aici bateţi toate recordurile. V-aş ruga să fiți mai explicit și să aduceți argumente în sprijinul acestor afirmații care altfel rămân, ca mai tot ceea ce scrieți dumneavoastră elucubrante.
@ Petru Clej: probabil voia sa faca o gluma (foarte proasta) despre Ariel Sharon.
Problema din articol e delicata pentru ca legalizarea poate deschide calea unor abuzuri. Daca eutanasia este acceptata ca necesitate bugetara, cum spune Attali, atunci ne putem imagina medici tentati/siliti ca din acest considerent sa recomande ca solutie de prima instanta familiei unui bolnav eutanasia, chiar daca bolnavul/familia nu doresc asa ceva, sau ii vor invita sa paraseasca spitalul pentru ca nu sunt fonduri, sau nu ii vor mai primi deloc. Cum se pot evita in practica astfel de situatii? In acelasi timp, e firesc ca medicul sa aiba din principiu oroare de eutanasie, pentru ca o percepe ca pe o infrangere in lupta lui cu boala si moartea si ca pe o crima, daca el insusi o executa.
Putem compara situatia cu ceea ce se intampla in medicina veterinara, unde cred ca fiecare stim exemple de proprietari de animale bolnave sau batrane carora li s-a spus „hai sa-i facem injectia letala, sa nu mai sufere”; aici, prin natura lucrurilor, astfel de drame morale nu exista, nici pentru medic, nici pentru stapanul animalului, ba dimpotriva, in majoritatea cazurilor toti se simt usurati cand povestea se termina. Nu am intentia sa trag concluzii dintr-o asemenea comparatie, pornesc doar de la realitatea crizei de azi (a bugetelor nationale, a suprapopularii insotite de somaj ridicat, a sistemelor de pensii in conditiile in care speranta de viata creste), care poate dezvolta o cultura daca nu apropiata de modelul veterinar, in orice caz la distanta tot mai mare de cea de azi (unde practica medicala urmareste prioritar prelungirea vietii, chiar cand viata activa nu mai poate fi recuperata).
Articolul nu este bazat pe informatii recente si complete. Trebuie un efort mai mare pentru abordarea unui astfel de subiect. E necesar sa se discute, dar nu oricum.
Sunt niste erori medicale in articol. Papa Ioan Pul al II-lea nu a ales eutanasia (nu am fi stiut si noi?). Dl. dr. Neumann confunda situatiile. Papa a refuzat ceea ce se numeste in medicina „indarjirea terapeutica” (achernement therapeutique), nu a ales eutanasia. E o mare diferemta.
Am impresia ca autorul nu cunoaste conceptul de management al durerii (pain management) pe care se bazeaza in mare parte ingrijirile paliative, care nu sunt mentionate in articol. Astazi 99,99% din dureri pot fi controlata. In Romania laHospice Casa Sperantei.
La final se spune ca „trebuie” sa se impiedice abuzurile. Pai cum, daca se da liber la abuzuri? In Olanda batranii se duc la spital in Germania ca sa nu li se faca de petrecanie fara sa isi dea seama. Mi se pare cam repede sa uitam ca nazistii au oferit intai eutanasia din „mila” pentru cei suferinzi si pe urma metoda a devenit macel.
Iata cum era situatia in Olanda, in 1990:
http://www.internationaltaskforce.org/fctholl.htm
In addition, 8,100 patients died as a result of doctors deliberately giving them overdoses of pain medication, not for the primary purpose of controlling pain, but to hasten the patient’s death. (13) In 61% of these cases (4,941 patients), the intentional overdose was given without the patient’s consent.(14)
According to the Remmelink Report, Dutch physicians deliberately and intentionally ended the lives of 11,840 people by lethal overdoses or injections–a figure which accounts for 9.1% of the annual overall death rate of 130,000 per year. The majority of all euthanasia deaths in Holland are involuntary deaths.
The Remmelink Report figures cited here do not include thousands of other cases, also reported in the study, in which life-sustaining treatment was withheld or withdrawn without the patient’s consent and with the intention of causing the patient’s death. (15) Nor do the figures include cases of involuntary euthanasia performed on disabled newborns, children with life-threatening conditions, or psychiatric patients. (16)
The most frequently cited reasons given for ending the lives of patients without their knowledge or consent were: „low quality of life,” „no prospect for improvement,” and „the family couldn’t take it anymore.”(17)
In 45% of cases involving hospitalized patients who were involuntarily euthanized, the patients’ families had no knowledge that their loved ones’ lives were deliberately terminated by doctors. (18)
…….
Implications of the Dutch Euthanasia Experience
Right-to-die advocates often argue that euthanasia and assisted suicide are „choice issues.” The Dutch experience clearly indicates that, where voluntary euthanasia and assisted suicide are accepted practice, a significant number of patients end up having no choice at all.
Euthanasia does not remain a „right” only for the terminally-ill, competent adult who requests it, no matter how many safeguards are established. As a „right,” it inevitably is applied to those who are chronically ill, disabled, elderly, mentally ill, mentally retarded, and depressed– the rationale being that such individuals should have the same „right” to end their suffering as anyone else, even if they do not or cannot voluntarily request death.
Euthanasia, by its very nature, is an abuse and the ultimate abandonment of patients.
In actual practice, euthanasia only gives doctors greater power and a license to kill.
Once the power to kill is bestowed on physicians, the inherent nature of the doctor/patient relationship is adversely affected. A patient can no longer be sure what role the doctor will play–healer or killer.
Unlike Holland, where medical care is automatically provided for everyone, in the U.S. millions of people cannot afford medical treatment. If euthanasia and assisted-suicide were to become accepted in the U.S., death would be the only „medical option” many could afford.
Even with health care reform in the U.S., many people would still not have long-standing relationships with their doctors. Large numbers of Americans would belong to health maintenance organizations (HMOs) and managed care programs, and they often would not even know the physicians who end up treating them. Given those circumstances, doctors would be ill-equipped to recognize if a patient’s euthanasia request was the result of depression or the sometimes subtle pressures placed on the patient to „get out of the way.” Also, given the current push for health care cost containment in the U.S., medical groups and facilities many be tempted to view patients in terms of their treatment costs instead of their innate value as human beings. For some, the „bottom line” would be, „Dead patients cost less than live ones.”
Giving doctors the legal power to kill their patients is dangerous public policy.
Nu este vorba în aceste cazuri numai de durere, ci de calitatea vieții în general.
Ca sa facem ce spune dr Neumann, adica sa evitam abuzurile, trebuie sa introducem niste indicatori obiectivi in discutie. Este destul de greu de masurat gradul de durere. Totusi, pe baza unor parametri se pot stabili niste scale de durere, care sunt foarte utile in alegerea dozelor de pain killers (aceste doze SUNT CU TOTUL DIFERITE de cele utilizate pentru uciderea pacientului; protocoalele terapeutice sunt complexe, se asociaza antidureroasele cu antiinflamatoarele, nu este usor sa se faca greseli).
Care vor fi indicatorii obiectivi pentru „calitatea vietii”? Nu devine arbitrar? Se va permite etanasia si pentru depresie? Cum faceti diferenta? Cine decide?
Pamelei,daca aveti informatii recente si complete expuneti-le;”sunt niste erori madicale in articol”afirmati dv.;erori de diagnostic sau de tratament?nu stiti ce se numeste eroare medicala!!;in privinta Papei,refuzand internarea in spital si fiind cunoscuta din certificatul de deces cauza mortii papa a ales eutanasia pasiva!nu stiu ce pregatire pregatire profesionala aveti dar creati impresia unei semidocte;daca aveti informatii recente si complete cum denu stiti ca prima conditie ptr.eutanasie este cererea bolnavului,cum de nu stiti ca dr.Lina Pavaneli,medic anestezist a publicat in revista Micro-Meg articolul:moartea usoara a lui Karol Wojtyla(moarte usoara este etimologia eutanasiei si K W este numele originar a papeiJ P al 2lea)in care afirma ca cei 11 medici care-l tratau n-au violat etica medicala si nici codul penal neinstalandu-i sonda gastrica ptr.alimentare deoarece Papa a refuzat deci un act de eutanasie pasiva;se pare ca in Sept.2005 si revista Time-Londra-a publicat un articol despre imprejurarile in care a murit papa;cum de n-ati remarcat ca nici unul din cei 6 bolnavi pe care i-am dat ca exemple n-au suferit de dureri;nu dv. a,calitatea vietii si demnitatea ei nu sunt de luat in seama?nu dv.ati scris este necesar sa se discute dar nu oricum?dr.r.neumann
De fapt, de ce nu definiti eutanasia (pasiva si activa), sinuciderea echivalenta eutanasiei, ce sunt, cum sa se aplice, cand, cine decide, cum se masoara demnitatea si calitatea vietii, ce rol au ingirjirile paliative, ce pondere in decizie au cheltuielile spitalelor si ale familiei, „necesitatea bugetara”, cum trebuie informat pacientul, cum trebuie sa fie legislatia in domeniu. Asta trebuie lamurit pentru ca sa se evite abuzurile, ca de pledoarii pentru moarte frumoasa nu e nevoie. Sunt dramatice situatiile pe care le-ati enumerat (se mai pot gasii mii de exemple), dar solutia Dumneavoastra nu aduce demnitate si calitate vietii, dupa cum se vede din raportul Remmelink.
http://www.nytimes.com/2007/09/28/world/europe/28pope.html
… In an article in the magazine, Micromega, Dr. Pavanelli argued, “When the patient knowingly refuses a life-saving therapy, his action together with the remissive or omissive behavior of doctors, must be considered euthanasia, or more precisely, assisted suicide.”
SHE DID NT EXAMINE THE POPE OR HAVE ACCESS TO HIS MEDICAL RECORDS.
So far, the Vatican has not presented a detailed response, but on Wednesday church officials quietly acknowledged that John Paul actually had the tube inserted several days before the March 30 announcement. His doctor, Renato Buzzonetti, told the newspaper La Repubblica last week that “his treatment was never interrupted,” …
PS: E adevarat ca nu am folosit cum trebuie termenul eroare medicala. Mea culpa.
Sunt cu totul de acord cu dr. Neumann, dreptul persoanei la autodeterminare este cel care trebuie sa primeze. Persoana insasi are dreptul sa decida daca doreste sau nu sa accepte un tratament si astfel sa isi continue – nu medicii trebuie sa decida in locul ei, sau rudele sau altii. Stapinirea durerii e foarte importanta pt bolnavi, dar stapinirea durerii fizice poate insemna un lucru minor pe linga durerea ca depinzi de altii in tot ce poti face. Dreptul la sinucidere, inclusiv la cea asistata este un drept legitim. Faptul ca se pot comite abuzuri trebuie avut in vedere, ca in orice alt domeniu medical si social, dar asta nu inseamna sa renuntam la drepturi. Nu stiam de aceasta initiativa parlamentara, si ii multumesc dr.lui Neumann ca a adus tema in discutie. Ar merita adusa in atentia publicului in mult mai mare masura.
In ecourile precedente se vorbeste printre altele despre “the slippery slope” i.e. daca se legalizeaza euthanasia, atunci multi oameni vor fi dusi la moarte fara sa fie intrebati daca vor sau daca sunt deacord. Deobicei, “the slippery slope” este intrebuintata de politicieni ca o “scuza” pentru care multe legislatii nu sunt implimentate. Politicienii din tarile democrate sunt todeauna sub “lupa” electoratului si mai ales al celui religios. Ceeace vreau sa spun este ca politicienilor le este frica sa semneze in lege euthanasia, pentruca pot sa-si piarda postul in viitoarea electie. Dupa parerea mea, curtea suprema (the Supreme Court) trebuie sa scrie o lege si sa lase la latitudinea fiecarui cetatean daca vrea sau nu vrea sa-si sfirseasca viata in caz de o boala incurabila.
Eu locuiesc in Statele Unite. Sotul meu si cu mine avem un document semnat in fata unui notar si intocmit de un avocat specializat in estate planning. In cazul cand unul dintre noi este bolnav si in spital si daca trebuie sa fim sustinuti in viata prin tuburi si respiratie artificiala, atunci avem in scris ca renuntam la orice masura drastica care ne-ar putea tine in viata sau prelungi viata intr-o stare vegetativa. Eu cred, ca aceasta declaratie este intr-un fel o euthanasia pasiva. Being a vegetable is not exactly what I wish for me or for any member of my family.
In ce priveste calitate de viata sau in engleza “quality of life”, asta este ceva care trebuie sa fie masurat de persoana care este in momentul acela incapabila sa duca o viata “normala” cum o ducea inaintea bolii. Si nu ma refer la calatorii in vacanta in Europa sau sa urce pe muntele Kilimanjaro sau daca inainte de a se imbolnavi, au facut bungee jumping de pe munti. Ma refer la activitati de fiecare zi care sunt necesare si imposibil de indeplinit in starea de boala incurabila. “Quality of life” si “dignity in death” trebuie sa fie decizia mea si nu a statului. Este sufficient ca statul imi impune taxe, nu trebuie sa-mi impuna cum am dreptul sa mor.
Am inteles ca este bine sa mori frumos si sa ai o viata de calitate. Nimeni nu obliga pe nimeni sa faca vreun tratament ca sa ramana in viata. Nu vad cum se poate macar controla „dreptul la sinucidere”. Nu despre asta e vorba. E vorba de masuri juridice. Nu ma multumeste ca o persoana particulara stabileste calitatea vetii sale. Va trebui definita cumva in lege, tocmai pentru a preveni abuzurile. De ce in tarile unde e legiferata eutanasia e un numar atat de mare de abuzuri? De ce se tem asociatiile de persoane cu disabilitati? Cifrele sunt impresionante. Aici nu mai e vorba de pericolul pantei alunecoase, ci de caderea in sant. Ce incredere mai am eu in medic? Daca viata lui Ariel Sharon e prea costisitoare, a mea cum o fi? Daca nimeresc peste un doctor care, desi a jurat sa apere viata, cantareste viata mea sau a mamei mele in functie de „necesitatile bugetare”? In spitalele din Romania mor oamenii cu zile acum. Cum o sa fie cand asistentele o sa aiba la indemana argumentul cu necesitatile bugetare?
Stimata doamna Pamela, din interventiile dvs. de mai sus reiese foarte clar faptul ca va lipsesc foarte multe date privind subiectul respectiv, informatia corecta si pertinenta, clara, date oficiale provenind din tarile in care eutanasia este legiferata, si nu cele „lucrate” si puse la dispozitie de grupari cu afinitati religioase(indiferent de cult si indiferent de locatia acestora).
Din elementar bun simt si tinand cont de epoca in care traim, ar trebui indepartata orice imixtiune de ordin religios, tinand cont si de faptul ca de-a lungul istoriei omenirii, nu exista vreun cult care sa nu fi ucis in numele Divinitaii….
Eutanasia NU este obligatorie, asa ca, fiecare persoana-si poate exercita dreptul de a muri dupa propriile convingeri si obiceiuri.
Va pot spune ca in Olanda, tara in care traiesc de douazeci de ani si pe care o mentionati (mai ales ca a fost prima care a legiferat eutanasia), nu orice persoana „nemultumita de calitatea vietii sale”, sau, care ar acuza crampe intestinale cu dureri insuportabile (de ex) poate solicita eutanasia.
Exista reguli deosebit de stricte, fiecare faza fiind controlata pana la cel mai mic amanunt. Ce nu stiti dvs. dar si foarte multe alte persoane, este faptul ca doar pacientul poate solicita eutanasia si DOAR daca este diagnosticat cu o BOALA INCURABILA AFLATA IN FAZA TERMINALA, iar aplicarea acesteia este aprobata doar dupa ce solicitarea pacientului trece si de cele doua comisii medicale independente, asa cum prevede Legea. Pentru persoanele aflate intr-o situatie ireversibila in urma unui accident (coma profunda,etc) decizia apartine rudelor apropiate ale acestora, procedura fiind similara. Decizia nu apartine medicului niciodata. Cat despre „batranii olandezi cu frica de spital”, „abuzurile”, „statisticile” de care vorbiti cu atata convingere si pe care le cunoasteti doar „internetic” …. sunt poezii, doamna.
Citand un comentariu (Pamela),,In Olanda batranii se duc la spital in Germania ca sa nu li se faca de petrecanie fara sa isi dea seama” constat ca circula o serie de interpretari ale subiectului, multe idei fiind probabil eronate (riscul ca medicii sa decida ,,eutanasierea” unor pacienti care nu au ales-o ei insisi).
Poate ar mai fi de folos o continuare a articolului cu precizari plecand de la aceste, probabil, erori si confuzii.
De exemplu, teama ca medicul ar putea decide intreruperea tratamentului de mentinere pentru un pacient incurabil este fals legata de eutanasie. In Suedia de exemplu, unde eutanasierea (cu sensul din articol) nu e legalizata, institutia medicala poate decide intreruperea tratamentului de mentinere in viata fara a trebui sa consulte pe nimeni. Intr-adevar, aici s-ar putea strecura erori (desi procedura este suficient de bine reglementata) dar acestea nu sunt cauzate de faptul ca s-a dat liber la eutanasie. Medicul are si va avea probabil si in viitor acest drept.
Eutanasierea, acolo unde este legalizata, trebuie sa poata fi strict si exclusiv initiata prin vointa (eventual delegata) si solicitarea expresa a pacientului. E simplu. O comisie medicala va hotara daca aceasta solicitare se incadreaza in criteriile stabilite, anume acela ca societatea sa nu condamne printr-o atitudine pasiva un individ la tortura. Poate ca in unele cazuri aprecierea ar fi greu de facut dar eutanasia merita totusi acceptata macar pentru a alina suferinta (echivalenta cu o tortura) a unor pacienti a caror stare e in afara oricaror dubii (grav mutilati, condamnati la moarte lenta prin sufocare etc).
Eu nu prea inteleg de ce e atat de complicat dupa cum nu inteleg pe ce se bazeaza rezistenta unor politicieni de exemplu in Franta dar chiar si Suedia. Aici as avea nevoie de lamuriri din partea cuiva care a inteles mai bine. Unii medici suedezi argumenteaza ca anumiti pacienti care au dorit eutanasierea s-au razgandit datorita unor practici de terapie aplicate de medic. Este un adevar, dar care nu scuza si rezolva problema grupului de pacienti care ajung sa fie torturati de boala lor.
Daca as vedea niste dificultati, acelea ar fi legeate, pe de o parte, de crearea unei industrii (nu vorbesc aici de riscul abuzurilor ci de necesitatea de a procesa un numar mare de cazuri in conditiile in care sistemul medical occidental este chiar si in prezent mult prea lenes). Pe de alta parte, aspecte sensibile la care sunt supusi medicii insisi in situatia in care unii din ei trebuie sa devina ,,calai”. Chiar in ciuda acestor dificultati (si eventual a altora care imi scapa) cred ca eutanasia merita sa fie ,,scoasa la suprafata” prin legalizare. Odata facut acest pas, se pot elimina pe parcurs si unele imperfectiuni procedurale.
Am intr-adevar rezerve de felul cum s-ar practica asa ceva in tari cu ,,democratie tanara” unde rutinele si premisele in sistemul public, neputincios si in aceeasi masura excesiv de autoritar, pot fi la nivelul absurdului Kafkian (vezi incidentul de la maternitate unde cineva cu minte multa a hotarat ca nou-nascutii trebuie tinuti sub cheie!!).
Raportul Rammelink este un raport guvernamental, nu are treaba cu relgia.
Ca sa risipim interpretarile eronate, cateva cifre: 1040 pacienti ucisi fara stiinta si consimtamantul pacientului, la 4941 persoane s-a administrat supradoza de morfina fara consimtamantul explicit al pacientului. Asta era in 1991.
http://www.euthanasia.com/hollchart.html
Da, raportul confirma o situatie grava, judecand dupa statistica. Este foarte vechi, 1991, si din cauza asta isi pierde mult din relevanta. Ca sa ai o idee in zilele noastre, trebuie sa ai acces la informatii privind dinamica acestui fenomen.
Efortul de a face o sinteza depaseste si limitele articolului si cu atat mai mult ambitiile subesmnatului ca simplu comentator al acestuia.
Fara doar si poate nici aceasta discutie nu poate fi continuata ignorand adevarul. La fel de atenti trebuie sa fim insa in a nu compromite subiectul din cauza unor derapaje tehnice, oricat de serioase ar fi ele.
Consecintele privarii de eutanasie a unor pacienti (in conditiile discutate pana acum) duc, dupa parerea mea, ca ea merita abordata in conditiile in care se face o evaluare subiectiva a derapajelor tehnice care au intervenit sau pot interveni, se trag invatamintele de rigoare si se schimba ce e de schimbat. Scopul este mult prea nobil si serios ca sa merite a fi ingropat din cauza unor esecuri, oricat de mari ar fi ele. Extrapoland, intreaga medicina implica o suma de greseli (mal praxis) si asumari de riscuri, uneori nerealiste. Dar nimeni nu se gandeste sa scoata in afara legii practicile medicale dupa cum nimeni nu concepe ca ele sa fie continuu imbunatatite.
Mai repet, in Suedia, este perfect legal ca unitatea medicala sa lase pacientul sa se sfarseasca in chinuri (cu respectarea reglementarilor in vigoare si cu aplicare de tratament paleativ, dar totusi, chinuri) intrerupand mijloacele de mentinere artificiala in viata. In schimb, este ilegal ca pacientul sa fie ajutat (cu sau fara consimtamantul lui) sa sfarseasca crutat de niste chinuri si umilinte nerezonabil de mari.
Unul din argumentele medicilor impotriva eutanasiei este ca ei nu au fost scolarizati sa intrerupa o viata, ci dimpotriva, sa o salveze, mi se pare superficial. Asta pentru ca periodic apar situatii noi care implica modificari printre altele si in scolarizarea medicala, inclusiv in aspectele etice ale acesteia. E ca si cum o dactilografa refuza sa scrie texte pe calculator doar pentru ca toata scolarizarea a fost facuta pe masina de scris.
Am aruncat o privire pe saitul unora care citeaza raportul Rammelink, a carui seriozitate nu o contest in niciun fel.
Cei care citeaza raportul sunt ,,The Compassionate HealthCare Network (CHN)” formed in 1992.
Manifestul lor, ,,About Us”, debuteaza de la primul pas (oricat de bine intentionati, intr-un anume sens al cuvantului) cu o serie de bullshit-uri gretoase:
CHN consists of both professional and lay people who CARE about the crisis medicine and healthcare is experiencing, and promote ‘Aid in Living’. CHN opposes euthanasia by actively defending the inherent value of all human life.
Am stat o saptamana la capataiul unei rude (in Romania) muribunde, careia, fara sa fiu de specialiate (sunt inginer, desi asta e totusi o specialitate tehnica) caznindu-ma sa-i aplic toate procedurile posibile paleative cat imi statea in putinta, inclusiv alergatul disperat dupa morfina. Stiu ca (probabil nu atat de semnificativ statistic), aceasta persoana, in ciuda chinurilor groaznice si a umilintei, NU voia sa moara. Dar as vrea ca acei care, sanatosi tun, isi asuma raspunderea sa vorbeasca in numele acestor oameni (ma refer la politicieni, promotori ai unor organizatii) sa fi avut macar decenta sa le ceara si lor parerea cat de doritori erau de ‘Aid in Living’ si ‘value of all human life’. De abia apoi s-ar putea vorbi. Se trece cu vederea ca acesti muribunzi in suferinta, pe care sistemul ii vede ca pe niste legume neajutorate, detin o competenta proprie pe care nu nu avem cum sa ne-o insusim. Am avea nevoie si de parea lor inainte de continua o discutie decente.
Articolul este o pledoarie pentru eutanasie, mai precis pentru legiferarea acesteia. Se amesteca date istorice interpretabile, neverificabile si chiar neconfirmate, cu argumente si/sau aluzii economice, medicale si juridice.
Legea este un text care trebuie sa se aplice tuturor cetatenilor. Nu se poate tine cont numai de experientele personale sau de parerile subiective ale unora. Este nevoie de respect pentru toate opiniile (motivele pentru care unii decid sa se asocieze nu sunt bullshit gretos).
Istoric, in ce priveste eutanasia, avem experienta nazista (care a inceput “nobil si serios” si s-a terminat atroce) si cea a tarilor in care aceasta este legala acum. Acestea sunt faptele.
Raportul Rammelink a fost urmat de alte documente, dar ele nu arata ca s-au rezolvat problemele. S-a cerut ca medicii sa raporteze mai bine actiunile lor, dar s-a recunoscut ca nu se pot controla abuzurile. Despre asta e vorba.
Problemele din Raportul Rammelink nu sunt de natura tehnica. Nu vad ce ajustare organizatorica sau ce cucerire tehnica asteptam pentru ca un medic sa-si informeze pacientul ca ii administreaza o supradoza de morfina.
Autorul articolului de mai sus a spus ca nu se refera la problemele cauzate de durere deoarece aceasta este rezolvata medical astazi. Dupa dansul, a ramas in discutie calitatea vietii.
Pentru ca discutia sa fie inteligibila, repet, ar fi trebuit sa se defineasca limpede termenii folositi. Ce este eutanasia, ce este sinuciderea asimilata eutanasiei, calitatea vietii, ce competente are medicul, in ce masura eutanasia trebuie motivata medical (sau poate fi determinata numai de decizia pesonala, indiferent de motiv), unde intervin “necesitatile bugetare”, ce se plateste din taxele mele, etc.
O rog pe Pamela (sau cum s-o fi numind in realitate) sa-si retraga IMEDIAT comparatia cu nazistii care este insultatoare pentru autor – un evreu in varsta de 83 de ani. A avut posibilitatea sa-si exprime liber opiniile aici, dar astfel de josnicii nu vor fi acceptate.
Din perspectiva celor mai mult de 40 de ani de cand practic medicina, am gasit ca articolul D-lui Dr. Neuman este judicios si clar.
Ingrijorata de „abuzurile” comise de colegii nostri din Olanda, Pamela cheama in ajutor Legea, fara sa inteleaga ca prevederile legale contin prejudecatile oamenilor care le-au elaborat si ale timpului in care au fost formulate. Cum sigur nu e medic, sper ca va accepta parerea celor care incearca sa ne ajute in ultimele zile de viata, afirmandu-ne autonomia si scurtandu-ne suferinta.
Întrucât „Pamela” (sau cum s-o fi numind în realitate) a refuzat să-și retragă comparația cu metodele naziștilor, accesul la postare pe pagina revistei ACUM i-a fost suspendat.
Dreptul la eutanasie sau la sinucidere asistata nu este un drept ca toate celelalte. Imi pare cumva ca apartine de un taram ce nu se preteaza legiferarii. Ar trebui sa fie legal in fiecare tara, pentru fiecare persoana, sa decida sa moara, fie in cursul unei boli extreme, fie din timp, in caz ca persoana isi pierde constiinta. In fond, inainte de progresele din medicina din ultimele decenii sau ultimul secol, toti cei ce trebuie sa ceara permisiune sa moara acum ar fi murit, demn, in patul lor. Privita din acest unghi, eutanasia nu este decat dreptul de a te stinge, natural, atunci cand nu a mai ramas nimic de ars. Iar daca ce a mai ramas de ars nu confera demnitate si nu ii ofera pacientului suficiente motive sa se simta pe deplin uman, eutanasia este de asemenea acceptabila. Cei ce vor sa traiasca pana la ultima suflare posibila au de asemenea dreptul sa o faca, profitand de medicina contemporana.
Si o recomandare de film pe aceasta tema: Mar adentro.