caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Relativităţi Culturale



 

De unde vin manelele?

de (24-1-2005)

Vorbim, criticand, despre incultura. Vorbim, criticand, despre (sub)culturalizarea maselor. Vorbim, criticand, despre o globalizare a culturii. Cultura de masă s-a degradat înfiorător. E pur si simplu infestată de grosolănie, umor grobian, agramatism, ignoranţă. În casele de cultură sunt cazinouri, în căminele culturale – crasme. Imi e teama sa ma gandesc de cate ori s-au scumpit cartile in raport cu puterea de cumparare de carti a cititorului din 1989. Ca sa nu mai spun de televiziuni care oferă cultură in proportie de 0,01%. E vorba de ridicare a kitch-ului la rang de cultura.
Ramanem, insa, la stadiul de… a vorbi. Atat. Nimic mai mult.

Cine ne obliga sa numim manelele cultura, de exemplu? Cine ne obliga sa le ascultam? Chiar daca televiziunile se intrec in a le difuza?

Desigur, veti spune, nimeni nu te obliga sa le asculti.
De acord.
Dar ce te faci cand in blocul de vis-a-vis rasuna manele non-stop, iar tu ai copii care vor, nu vor – le asculta? Pentru ca desigur, daca nu le asculti, nu se intampla nimic. Dar daca le asculti, voit-nevoit, se produce involuntar o pervertire gustului copiilor, al adolescentilor, al tinerilor etc.

De aceea consider ca e oarecum gresita afirmatia conforma careia “manelele constituie ultima problema la care ar trebui sa ne gandim acum, fiind probleme si mai importante”. Nu-i adevarat. Si nu ar trebui sa taca mai ales oamenii de cultura.

As pune o simpla intrebare: ce sunt manelele? De unde vin?

Nu ar trebui sa ne preocupe (desigur, nu in mod obsedant, ci atat cat se cuvine)? De ce?

Parca valorile s-ar fi inversat in anumite domenii culturale, vorbind aici despre tragedia bunului simt, a moralei şi a normalitatii in general. Judecand putin la rece insa nu putem sa nu fim realisti si sa spunem ca aceia care asculta totusi manele si, mai mult decat atat – INVESTESC in manele la propriu – sunt in mare parte produsul sistemului de invatamant din Romania.

Unii chiar spun ca daca nu ar fi facut “scoala serioasa” inainte de 1989, probabil ca ar fi ascultat şi ei acum manele. Dar nu asculta fiindca nu pot.

Cineva povestea ca s-a inspaimantat cand, ducandu-se dupa fiul sau la scoala, la un sfarsit de trimestru, a constatat ca diriginta adusese copiilor un casetofon şi le pusese „muzica”: manele. Aceasta intamplare e de-a dreptul groaznica. Ea arată, încă o dată, halul de degradare în care a ajuns, în multe locuri, scoala romaneasca.

Sunt destui si cei care se vor simti jigniti citind aceste randuri. Sunt destui si cei carora manelele le plac de-adevaratelea si care sustin ca acestea au multi „adepti”. Ei se bat cu pumnul in piept ca sunt in stare sa vada dincolo de greselile gramaticale din textele acestor cantece, greseli de care uneori chiar si interpretii sunt constienti.

Altcineva spunea chiar ca trebuie sa acceptam ca ascultarea manelelor reprezinta un “barometru” al gustului majoritatii. Si ca nu exista solutia interzicerii, ci doar incercarea de a se reconsidera educatia.

Sa fie adevarat? Sa fie “un nivel al majoritatii?” Sau doar al unei minoritati, ce-i drept, destul de galagioase? Si apoi nu cred ca s-ar pune problema interzicerii, dar exista, cred, posibilitatea de a propune si aplica anumite politici culturale care sa “tempereze” aparitia lor, atat de abundent, in mass-media.

Mai sunt si expresii de genul: “gusturile nu se discuta”; aici e intersant de mentionat o replica a lui George Pruteanu, conform caruia “gusturile SE discută, altminteri orice nătărău s-ar pricepe la artă. Doar în materie de culori şi alimente nu se discută gusturile. De aici încolo, există prost-gust şi bun-gust. Sensibilitate fată de frumos si… nesimtire”.

As vrea sa inchei cu niste intrebari pe care indraznesc sa le adresez. Si… poate voi avea o surpriza ca cineva sa-mi si raspunda! Caci e interesant de deschis un subiect pe aceasta tema.

1. Muzica este prin definitie o hrana spirituala. Ce sunt manelele in acest caz?

2. Nu cred ca, in afara de situatiile in care se poate vorbi de poluare fonica, are cineva ceva cu cei care ascultă manele şi nici cu cei care le cantă; ei pot fi oameni cumsecade (din păcate, prea putin instruiti). Pentru ca e ca si cum ai interzice cuiva sa manance ceva anume. Insa e gresit cumva, daca avertizezi ca acel “aliment” e stricat, alterat sau cu termenul de garantie expirat?

3. Revenind asupra celor spuse de George Pruteanu, as inclina sa cred ca da, intr-adevar, gusturile SE discută. Altminteri, domeniul numit ESTETICĂ ar fi vorbă goală – şi nu e. De ce se crede ca discutand pe aceasta tema de fapt e ca si cum ai impune cuiva ce sa asculte?
Asa cum ei, „manelistii”, sunt liberi să cante, asa si eu pot sa comentez, să-mi spun parerea despre ceea ce cantă ei, nu? E un drept al meu de a gandi, de a ma exprima liber, de a nu fi de acord cu difuzarea lor intrucat EU ALEG cum imi petrec timpul liber sau cum imi educ pruncul. Desigur, imi veti spune: nu ma obliga nimeni sa ma uit la TV. De acord. Dar atunci cand e vorba de ore intregi de difuzare a manelelor, cum a fost cazul de revelion?

Opinia mea vis-à-vis de manele este cat se poate de negativa; e dreptul meu, repet, sa gandesc astfel. Textele sunt mai mult decat penibile, uneori, oribile; asa numita muzica afecteaza educatia spirituala. E ceva ce trivializeaza. Buruienile nu lasă florile să crească.
Dar nimeni nu e OBLIGAT nici să mă asculte, nici să mă creadă. Insa vreau sa aprind si eu un bec rosu. Nu e firesc sa ne obisnuim cu anormalul si sa spunem ca e…”normal”.

Nu, atata vreme cat avem scriitori, pictori, actori de valoare. Problema e alta: marginalizarea culturii in viata publica.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Gabriel: (24-1-2005 la 00:00)

    Totusi, nu stiu de ce am impresia ca intr-o societate superestetizata s-ar muri de plictiseala. Eu unul as casca de mi-ar trosni falcile daca as fi inconjurat numai de capodopere artistice. Sau sa traiesc intr-un oras aseptic, fara mahalale. Manelele sunt bune macar ca punct de reper, ceva de genul „asa nu”. Nu poti construi ceva frumos fara sa stii cum arata uratul, kitschul. „Organismul” scarii noastre de valori trebuie supus, din cand in cand, si unei „infectii” manelistice, pentru a-i intari sistemul imunitar. Si apoi, nimic nu e intamplator pe lumea asta. Mereu ma gandesc ca, daca nu ar fi existat Iuda, ar fi trebuit inventat. Altfel, misiunea lui Iisus nu s-ar fi indeplinit, iar mantuirea noastra nu ar mai fi fost posibila. Asadar, raul este necesar pentru a cunoaste binele. Subprodusul cultural numit „manea” trebuie sa se afle mereu in urechile noastre pentru a putea deosebi zgomotul de sunet.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Adriana: (24-1-2005 la 00:00)

    Imi pare rau, Gabriel, dar spusele tale nu ma conving:)
    Nu tin neaparat sa cunosc RAUL, sa-l experimentez, pentru a aprecia BINELE. Prefer sa-l evit pe cel dintai. De asta consider ca am ratiune.
    In cazul nostru, EU nu vreau sa ascult manele pentru a descoperi frumusetea operelor clasice, de reala valoare artistica.
    In intimitatea sa, fiecare individ e liber sa faca absolut ce vrea. Dar fara sa afecteze (ATENTIE: IN MOD VOIT!) intimitatea celuilalt…
    Becul rosu, de care vorbeam, ramane aprins.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Venera: (24-1-2005 la 00:00)

    Perfect de acord cu mesajul Adrianei. Realitatea este ca în ultimii 15 ani, arta în general si în special „muzica” (cazul în speta) a devenit productia economiei curente, încât oricine, cu o ghitara electrica, un pian electronic, o toba si o voce ragusita de „rock”-er – poate deveni o „stea a muzicii moderne”, cu atât mai mult cu cât „casting”-ul (votul decisiv) este format din NEmuzicieni, afoni, lipsiti de cea mai elementara cultura muzicala care înnobileaza pe om, ci de indivizi neinstruiti în acest univers minunat al muzicii, fie clasica sau populara, scopul fiind mercantilismul în mijlocul maselor galagioase.

    DE GUSTIBUS ET COLORIBUS NON DISPUTANDUM (Despre gusturi si culori, nu trebuie discutat), fiecare având dreptul sa gândeasca, sa se exprime dupa preferinte, cu conditia de a nu perturba si „polua” vecinii sau atmosfera. Realitatea este ca traim într-un secol în care individul a devenit atât de egoist, educatia civica total sau aproape inexistenta, încât nu mai realizeaza ce este civilizat, frumos si decent.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Camy: (24-1-2005 la 00:00)

    Personal nu imi plac manelele si cred ca e mai mare rusinea ca pe orice post de radio din Europa, cand se vorbeste despre Romania si muzica romaneasca, exemplificarea sa fie o manea.

    (Acum vreo doua luni, in Austria, pe Ö1 a fost un interviu cu Plesu, urmat de muzica specific romaneasca „Esti sexy” — manea bineinteles). Culmea! ca nici nu poti sa ii acuzi de ceva, avand in vedere ca la orice colt de strada din Romania esti inundat de manele.

    Mi se pare ok ca oameni diferiti sa aiba gusturi diferite.
    Sunt gata sa accept ca sunt manelisti indragostiti lulea de manele, dar nu pot TOLERA sa mi se bage si mie pe gat manele. E o chestie de educatie, in cele din urma.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Marius: (24-1-2005 la 00:00)

    Sunt deplin de acord cu Adriana. Manelele sunt un cancer pentru muzica romanesca si pentru cultura in general.

    Locuiesc in Italia si deseori vad anunturi de tipul: „Seara cu muzica romaneasca – MANELE…”. Nu va imaginati cum ma simt…!!

    Sper ca cineva se va trezi si va lua o initiativa in acest sens, cat inca nu e tarziu; poate se vor gandi si la valoarea lucrurilor nu numai la valoarea banilor (vazand ca este „muzica” comerciala).
    Avem atat folclor si atati artisti de ne invidiaza toata lumea!! Asociatia socio-culturala din care fac parte organizeaza spectacole cu artisti din tara si italienii raman impresionati de frumusetea muzicii si a portului popular.

    Sa promovam cultura, nu incultura!!
    Adriana, FELICITARI pentru articol!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Adriana: (24-1-2005 la 00:00)

    Recunosc ca in aceste zile nu am intrat sa vad ecourile, mai ales la acest articol…
    Sunt impresionata!
    Multumim pentru cuvinte frumoase si mai ales pentru solidaritate:)
    L-as ruga pe Marius sa scrie un articol despre ceea ce se intampla in Italia, sa detalieze.
    Marius, te poti inscrie in RLIV si sa trimiti un articol pe aceasta tema. Poate, daca cineva autorizat vede care e „imaginea” Romaniei acolo, peste granita, in ce priveste „serile culturale romanesti” va actiona in vreun fel.
    Aseara am fost atat de surprinsa sa vad ca pe postul de televiziune (ATENTIE!) „National TV”, Adi copilul minune este moderatorul unei emisiuni! MODERATOR!!!! Emisiunea se numeste „Zi-le de la mine”. E ridicol si dezgustator.
    Si pe Camy, de asemenea…O rog sa scrie.
    Poate daca insistam in a ne spune cuvantul, pana la urma cineva ne va lua in seama.
    Poate totusi ne aude cineva!!!!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
34.238.194.166