caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Economic



 

Deficite duble in Romania – este echilibrul pe termen lung asigurat?

de (27-12-2004)

Deficitul de cont curent, estimal la 3,5 miliarde de de Euro la sfarsitul lui 2004, coroborat cu un deficit bugetar, arata ca economia romaneasca este dependenta de fluxurile banesti ale strainatatii.

Discrepanta se datoreaza diferentei dintre importurile si exporturile de bunuri, de 3,6 miliarde de Euro.

Pentru a se pastra un echilibru al Balantei de Plati, intrarile de capital trebuie sa fie pozitive. Acest lucru s-a intamplat in 2004, crescand investitiile straine.

In mod normal deficitul bugetar, in conditiile in care statul acorda facilitati exportatorilor, ar aduce dupa catava ani o reducere a deficitului de cont curent prin cresterea ulterioara a exporturilor. Insa la noi deficitul bugetar este in mare parte cauzat de acordarea unor contracte mari pentru investitiile in infrastructura, sperandu-se ca astfel intrarile de capital strain vor deveni si mai mari. Astfel necorelarea intre o crestere a deficitului bugetar si o scadere a deficitului de cont curent pe parcursul ultimilor ani arata un talmes-balmes de politici economice, practicarea unor strategii coerente fiind anulata de scopul in sine al aderarii, care a condus la reducerea accelerata pana la anulare a utilizarii unor mijloace de control a fluxurilor cu strainatatea ca subventii, tarife sau facilitati fiscale.

Daca s-a adoptat strategia de atragere a capitalurilor straine care sa finanteze deficitele, in lipsa unor alte alternative in prisma aderarii, este necesara o dezvoltare accelerata a pietelor financiare interne care ar atrage investitii financiare pe termen lung, avand in vedere sfarsitul procesului de privatizare al intreprinderilor si cresterea preturilor activelor imobiliare dincolo de pragul de accesibilitate al romanului de rand.

Intentia implementarii unei cote unice de impozitare pe veniturile personale de 16% ar avantaja pe cei cu venituri in transe superioare si nu ar rezolva probleme sociale acute ca necesitatea deductibilitatii dobanzii pe imprumuturile ipotecare, necesitatea deductibilitatii unor cheltuieli legate de ingrijirea copiilor mici in cazul in care singurul sau ambii sustinatori ai familiei sunt incadrati in munca, sau necesitatea subventionarii sau chiar a gratuitatii medicamentelor ca si unei parti a alimentelor pentru pensionarii cu pensii reduse sau agricultorii cu venituri mici.

Mai mult, plusul de venituri suplimentare al categoriilor sociale cu venituri superioare, chiar daca nu este semnificativ, ar putea conduce la cresterea importurilor, astfel conducand la accentuarea deficitului de cont curent, in masura in care bunurile cautate de acestia nu sunt produse intern.
………………………………………………………………………..
Stimate Domn,
Investitiile in infrastructura trebuie sa devanseze
totdeauna pe cele din
economie. Acum daca Romania ar fi Germania, as intelege.

Insa cind turismul
nu se poate dezvolta din cauza drumurilor si conteinerele
cu bunuri romanesti fac tot atit pina ies din tara ca si de la
frontiera pina in Spania, dezvoltarea infrastructurii e primordiala. Slava Domnului cu telefoanele mobile ca se poate vorbi in sfirsit decent din/spre Romania.

Cit priveste deficitele bugetare, doar Ceausescu vroia sa
ne scape de datorii si noroc ca a scapat Romania de el.

Domnule Presedinte Basescu, te rog sa mai asculti si alte
sfaturi!

Cu respect,
Ion Bucur
——————————————————————
Titlul articolului: Deficite duble in Romania – este echilibrul pe termen lung asigurat?
Ecou: Stimate domn Bucur,

aveti dreptate cand afirmati ca investitiile in infrastructura trebuie sa devanseze alte investitii. Problema este insa modul suspect de acordare a contractelor. O licitatie ar fi mult mai „sanatoasa” astfel crescand si probabilitatea ca bugetul sa fie mai echilibrat.

Autor: Catalina Chicu

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Lista Cabinetului Popescu-Tariceanu

Premierul desemnat, Calin POPESCU-TARICEANU (PNL), a prezentat astazi, 26 decembrie, in urma cu cateva ore, lista cabinetului sau. Maine ministrii...

Închide
3.226.122.122