Mihaita are 4 ani si e blond cu ochii verzi. Ii plac foarte mult masinile. Cunoasta o multime de marci de masini.
Ma vede in bucatarie, stand degeaba pe scaun, si se gandeste ca e cazul sa ma exploateze. Fuge in camera si se-ntoarce cu doua masinute.
– Hai sa ne zucam! Tu aveai masina asta (mi-o da pe cea stricata) si eu aveam masina asta (cea noua).
– Nu vezi ca beau cafea? Nu vreau sa ma joc!
Se preface ca n-a auzit.
– Eu elam politistul si tu gleseai si eu te amendam.
Izbim masinile una de alta pe masa din bucatarie. Nu circul corect si ma amendeaza-ntruna. Amenda: un chibrit. Platesc treptat, pret de o cutie.
– Hai sa mai schimbam: tu greseai si eu te amendam.
Nu vrea. El circula corect.
– Gata! Ne-am jucat destul. Trebuie sa te culci.
– Eu nu dolm. Mie nu mi-e somn!
Mergem in dormitor. Nu vrea sa se suie-n pat, sta pe burta, jos, pe covor, si arunca masinutele sub dulap, apoi se chinuieste sa le scoata.
– Vino sa-ti spun o poveste!
– Spune!
– Povestile se spun numai in pat. Asa e legea povestilor. Trebuie sa stai cu capul pe perna si cu ochii inchisi. Daca nu vii, o sa-i spun Mitzii. Mitza! Pis – pis!
– Biine. Viin.
Sta in pat cu picioarele-n sus, pe perete.
– Spune!
Era odata un baiat sarac si necajit pe care-l chema Aladin. Statea impreuna cu mama lui intr-o casuta miica, miica si erau amandoi foarte flamanzi si suparati ca nu aveau nici un ban sa cumpere mancaree… Intr-o zi, Aladin a plecat pe camp sa vada daca nu gaseste ceva sa manancee… Deodata vede o groapa in pamant si in groapa era o scaara. Coboara el pe scara si intra intr-o pestera maare. Acolo, vede o lampa. Da’ nu era o lampa obisnuita. Era o lampa fermecaata…
– Nu!
– Ce nu? Stai acolo cuminte, da jos picioarele de pe perete si inchide ochii!
– Nu ela o lampa. Ela o masina!
– Biine… Era o masiina…
– Ela un Nisantelano!
– Da. Era un Nissan Terrano albastru.
– Nu albastlu! Ela losu!
– Daa. Era rosu. Un Nissan de jucarie.
– Ela adevalat!
– Daca tu stii mai bine, spune tu povestea. Nu era adevarat, ca nu-l putea scoate de-acolo; intrarea-n pestera nu era chiar asa de mare.
– Biine. Spuune!
A luat el masinuta si s-a dus acasaaa. Mama lui s-a mirat foarte mult. Masinuta era plina de praf si Aladin a inceput s-o stearga cu o carpaaa… Atunci, ce sa vezi? un fum mare a inceput sa iasa din masinuta, tot mai maare, iar din fumul acela s-a facut ca un om, da’ nu era om, era un duh care a zis: “Stapane Aladin, ce dorinta vrei sa-ti indeplinesc?” Aladin, mai intai s-a speriat, dar apoi si-a revenit si i-a spus duhului sa-i aduca ceva de mancare pentru el si pentru mama lui…
-Nu!
– Ce nu?
-A celut sa-i aduca o masina adevalata.
– Ce masina?
– Lolois!
– Da? Bineee… Atunci, imediat, inaintea lui Aladin a aparut un Rolls Royce.
– Si un Cielo! Velde.
– Da! Si un Cielo verde, si un Porsche negru, si un Tico alb, si o Skoda galbena, si un Renault mov, si o Dacia roz, si un Bentley cu dungi, si….
Ma uit sa vad daca nu-l supara cumva nervozitatea mea si ironia implicata. Nu-l supara. Dimpotriva. Sta ca in extaz, cu ochii larg deschisi si zambeste. Cand i-am urmarit privirea, am vazut cu uimire ca tavanul disparuse… In locul lui era o autostrada insorita, pe care treceau o multime de masini frumoase si colorate, una dupa alta, una dupa alta, respectand toate regulile de circulatie…
