Trei dintre sticlele cu pricina! Psichodramă la persoana întîia,
în mai multe episoade
Mai zilele trecute am intrat la băcanul din colţ, să-mi cumpăr o băutură răcoritoare şi cotrobăind prin rafturile pline cu fel de fel de licori,am dat peste nişte ambalaje prăfuite,ciudate, sticle-sticle şi nu de plastic, purtînd etichete cam scorojite, jerpelite şi prăfuite de trecerea vremii, neatrăgătoare, dar pe care înscrisul conţinutului rămăsese descifrabil.
Cu litere mari se putea citi indicaţia majoră, „INSPIRAŢIE”, iar dedesupt, cu caractere discrete, era precizat soiul: clasică, romantică, realistă, realist-socialistă, fantastico-ştiinţifică, eroică, aventuri, erotică, impresionistă, patriotică, melancolico-lacrimogenă. Pe cea din urmă sticluţă dibuită în colţul cel mai depărtat, era notat cu litere mărunte-mărunte, la limita citibilului: „Soluţie anti-critică”.
Am întrebat patronul despre sursa producătoare a unor astfel de băuturi.A privit mirat ambalajele, de parcă le-ar fi văzut pentru prima oară şi mi-a mărturisit că a cumpărat magazinul cu conţinut cu tot, de la nişte urmaşi grăbiţi să-şi împartă moştenirea lăsată prin testament, de răposatul proprietar.
Mintea mi-a fost fulgerată de o idee, transpusă pe loc în practică: am achiziţionat la iuţeală întregul stoc din respectivul sortiment, sub privirile consternate ale negustorului, în care am descifrat un amestec de uimire şi compătimire, alături de satisfacţia unui cîştig absolut neprevazut.
De cum am intrat în casă, cuprins de o inexplicabilă frenezie, m-am apucat să-mi astîmpăr setea, golind cu nesaţ, pînă la ultima picătură, conţinutul tuturor sticlelor.
Gustul, care de altfel nici nu mă mai interesa, era dificil de definit, între medicament şi apă plată;excepţie a făcut băutura care purta eticheta „Soluţie anti-critică”: mirosea a hidrogen sulfurat şi avea gust de ulei de ricin amestecat cu untură de peşte rîncedă, dar am înghiţit-o, socotind că este un medicament şi ca atare nu am de ales.
Am făcut socoteala că orice om care a trecut printr-o şcoală, ştie să scrie şi să citească, deci poate deveni oricînd un scriitor. Îndeplinind astfel condiţiile de bază, era de datoria mea să încerc.
În caz că decedatul proprietar a fost un negustor cinstit, voi fi copleşit de fel şi fel de premii şi distincţii literare, în ţară şi mai cu seamă prin străinătăţuri, oferite de diverse asociaţii, societăţi, universităţi, insituţii, una mai prestigioasă ca alta.
De pe acum mă gîndesc cu milă la viitorii mei colegi,care aşteaptă de atît amar de vreme vreo recunoaştere sau atestare a propriilor lor opere, sau măcar o recompensă bănească; am cugetat că n-ar fi cuviincios să le adun pe toate, astfel că am hotărît să cedez în favoarea lor, cîte-unele dintre premii, bine-înţeles mai de mîna doua-treia.
Dar dacă răposatul, Dumnezeu să-l ierte, o fi fost vreun pungaş, mă va lovi pîntecăraia pe care nici duşmanilor nu o doresc.
Resemnat şi indiferent, aştept cu nerăbdare rezultatele.
# # #
2
Trei zile s-au scurs, de cînd am scris rîndurile de mai sus.În tot acest timp, nu am găsit curajul de a părăsi locuinţa, de teama ca eventualele manifestări nefaste să apară în locuri nepotrivite.
După acest răgaz de timp, am căpătat convingerea că răposatul băcan a fost un om corect, care nu a căutat să profite pe seama clienţilor.
În aceste condiţii, pentru ca întreprinderea să meargă cît mai bine, am crezut că este de datoria mea să fac cîteva investiţii.
În primul rînd trebuia să angajez un agent literar, cea ce nu a fost aşa de simplu, dar l-am găsit în persoana lui Maxim Maxim, un bătrînel cu lentilele ochelarilor asemenea celor folosite la telescoape; mi-a marturisit că meseria lui de bază era şleper,(lucrase pentru cel mai mare magazin de haine vechi de pe strada Blanari din Bucureşti), dar s-a reprofilat într-un domeniu apropiat, de cind cu revoluţia în mass-media, şi m-a asigurat că are o mare experienţă în arta convingerii.
Am achiziţionat dintr-o librărie, cel mai gros caiet cu foi dictando şi scoarţe groase, vreo zece creioane bine ascuţite şi o mică gumă, iar de la un magazin de mobilă, o masă de scris însoţita de un scaun adecvat.
M-am instalat comod, cu caietul în faţă şi creionul la îndemînă, în aşteptarea inspiraţiei, care încă nu ştiu cînd şi cum va sosi, şi nici cum arată la faţă: de aceea trebuie să mă găsească pregătit.
Literaţi din toată lumea, feriţi-vă!
Un gigant al scrisului e pe cale să se nască!