caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Universul Copilariei



 

Dreptul la copilarie

de (9-11-2004)

Se intreaba adesea cei mari, pasind in sala de grupa a unei gradinite, daca nu cumva copilul mare asezat la catedra e prea…copil!? Acum, o data ajunsi la varsta maturitatii, familisti cu raspunderea unuia sau mai multor copii, nu le mai arde de jocuri si de jucarii. Nu! Aici trebuie sa se desfasoare cele mai serioase lectii de invatare! Da, doar asa pruncul invatacel va reusi sa se adapteze conditiilor junglei de afara!
Greu de spus care dintre cei trei are dreptate…
Copilul?…care trebuie sa respire ludic cu tot nesatul…
Parintele?…care uita ca si el a fost candva copil…
Educatorul?…care, de cele mai multe ori, se gaseste in ambele ipostaze deopotriva…
Subiectivismul ma face sa dau dreptate tuturor! Ciudat? Deloc!
Educatorul are privilegiul unic de a cunoaste tainele personalitatii maturului in devenire. Asta stie de la specialistii pedagogi, psihologi, sociologi, puericultori etc.
Are posibilitatea de a observa cu minutiozitate nevoile individuale ale copiilor cu obiectivitatea unui microscop.
Are sansa, cel mai adesea, sa fie parinte la randul sau si sa experieze sentimentele materne.
Ii revine doar sarcina de a exprima prin atitudinile sale echilibrul dintre cele trei componente.
Este privilegiat prin bogatia experientei sale profesionale fata de parintii care poarta cu ei experienta unuia sau mai multor copii (nu mai mult de trei, de cele mai multe ori) fara a atinge vreodata performantele numerice ale cadrului didactic.
Lumea celor mari: responsabilitati, crispari, lupte existentiale, impliniri, esecuri, frustrari, rabufniri, ingenuncheri, abandon, victorie… S-a pierdut zambetul copilariei in tumultul vietii!
De ce? Nu ne mai place sa radem „cu gura pana la urechi”? Nu ne mai place sa ne emotionam pana da roua sub pleoape in fata unui simplu gest de dragoste naiva? Nu ne mai place sa ne uitam in oglinda intr-o grimasa de clovn sturlubatic?
Nu… Doar ca am uitat! In viteza dezvoltarii personalitatii noastre am ramas cu un handicap major la capitolul „afectivitate”. S-a teoretizat intr-atat echilibrul dintre ratiune si simtire, incat s-a autogolit de substanta…Incet-incet, fara sa simtim aproape, ne-am transformat in OBIECTE – obiectele unui sistem cu reguli pe cat de stricte, pe atat de dure pentru firea noastra umana.
Un simplu exercitiu ne-ar readuce la simplitatea primordiala – exercitiul copilariei.
Zambeste-i chipului de inger de alaturi!
Reinventeaza eternul basm in chip de zana, print sau zmeu alaturi de partenerul de scena, papusa vie si minuscula!
Cantareste in causul palmei lacrima neputintei voinicului de-o schioapa!
Masoara maretia curcubeului sau a cerului de vara instelat prin infinitezimala celula a irisului larg deschis de curiozitate al curiosului!
Calatoreste de-a busilea prin tarana „arata” de urmele lui piticot in urmarirea spiridusului!
Si cate-n luna si-n stele!…
Dar, nu uita: ai nevoie de o cheie; o cheie fermecata care sa-ti descatuseze sufletul…
Simplu: lasa-te atins de lumina unei fapturi pure – a pruncului la san, a „calaretului” din saua de pe spinare, a buclucasului din camera cu jucarii…a oricui mai pastreaza o licarire de puritate, gingasie si dragoste neconditionata!
Astfel iti vei fi recastigat unul din drepturile fundamentale ale existentei – dreptul la copilarie. Unul din lucrurile simple, marca a zestrei genetice a speciei, dat indispensabil conditiei umane.
De aceea, fericiti cei ce se intalnesc cu copilaria in fiecare zi, caci aceia vor gusta din darurile vietii pana la sfarsit!
Ioana – Roxana Chiriac

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.102.236