caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Romania



 

Jos cu prejudecatile!

de (1-11-2004)

Nici prea lenes, nici prea harnic (n-au intrat zilele-n sac!), nici prea credincios, nici ateu convins, detestand autoritatile, dar dorind o mana forte la conducere, romanul nu se deosebeste prea mult de restul lumii. Tot timpul nemultumit, carcotas si priceput la toate, romanul isi iubeste tara, insa o critica pe toate drumurile. Nu e xenofob, pana la un punct: sa nu-i critice vreun strain neamul si apucaturile. Atunci devine intolerant si agresiv, gata sa-i azvarle cu banii-n cap, asa cum a facut micul patriot padovan din “Cuore”.
Romanul e plin de prejudecati ca pisica de purici. Ia multe credinte si convingeri de-a gata, asa cum le-a auzit de la altii, cum le-a mostenit, se complace in a accepta ideile preconcepute, fiindca e mai caldut, mai comod, nu forteaza gandirea. Mai functioneaza prejudecatile despre romani, ca cei mai viteji, mai primitori, mai pasnici. Prea rar se intreaba vreunul: dar daca…?
“Ce epoca trista, spunea cineva, in care e mai usor de stapanit un atom decat o prejudecata!”
Si totusi… Unele prejudecati trebuie ca au o anumita baza, nu au aparut chiar din senin ci din observatii repetate, din experienta indelungata si atunci, le mai putem considera “prejudecati”, ori sunt chiar “judecati”, asemenea proverbelor? Problema e complicata, o ating tangential, recunoscand ca si eu, ca tot romanul impartial, am multe prejudecati si nu mi-e deloc usor sa le controlez. Pisica mea, lady Mitza, are o zgarda cu ajutorul careia tine puricii la distanta. As vrea si eu sa tin prejudecatile la distanta, sa gandesc limpede si fara partinire, sa actionez si sa reactionez corect in multimea situatiilor de viata.
Pe masura ce stiinta, cultura, tehnica reusesc sa patrunda in cele mai diverse locuri si segmente sociale, prejudecatile se clatina, unele dispar, dar iata ca apar altele, asa cum, eradicarea unei boli este urmata de aparitia altor maladii, pana atunci necunoscute.
Dupa acest preambul, o sa trec la cateva exemple. Si, daca tonul meu grav se va schimba cumva, de vina nu poate fi decat cafeaua tare pe care am baut-o adineauri, numai cafeaua simt cum da bice gandului, intorcandu-l spre zburdalnicie…
Sunt prejudecati despre popoare, despre rase, religii, despre moda, morala, etc.
Cica 83% dintre romani cred ca romii incalca legea. Aiurea! Prejudecata sadea! Nemtii sunt harnici si seriosi, grecii sunt vicleni, (Timeo Danaos et dona ferentes!) etc. Prejudecati! Jos cu ele!
Satul e superior orasului din punct de vedere moral. Avem tomuri de literatura pasunista despre puritatea Ilenutelor si a Ionilor. Astazi, numai daca urmarim stirile de la ora 17 (Pro_Tv si Antena 1), ne eliberam imediat de aceasta prejudecata.
Bunica-mea s-ar rasuci-n mormant daca ar auzi ca astazi numai prostii si retrograzii mai pretind ca mireasa sa fie fata mare, adica virgina, cum se zice.
Cultura e treaba exclusiva a elitelor. Femeile frumoase sunt proaste. Batranii trebuie sa se imbrace in culori inchise. E mai bine divortata decat fata batrana… Prejudecati! Jos!
Suntem invaluiti ca intr-o ceata deasa de prejudecatile religioase. Vaticanul si-a exprimat nemultumirea ca in noua Constitutie a Europei unite nu scrie nimic despre fondul preponderent crestin al acestui ansamblu de state. Ma-ntreb (nu dau cu piatra!) daca religia, orice religie, nu e cumva cea mai veche, cea mai durabila si mai influenta prejudecata a omenirii. “Singura scuza a lui Dumnezeu e ca nu exista”, spunea ateul Stendhal. Jos cu ateii!
In legatura cu organizarea Statului si cu conducatorii sunt multe prejudecati. Spiritele naïve isi doresc un monarh pe care sa-l adore, inaintea caruia sa se prosterneze. Fie el prost, handicapat, paranoic (au fost cazuri), regele apare ca intruchiparea lui Dumnezeu. Un surogat. Prejudecatile actioneaza ca un drog, adorm simturile, linistesc, euforizeaza.
Acu’, fiindca veni pe capul nostru asa-numita democratie, e vremea sa ne eliberam si de prejudecati. Traim intr-o lume deschisa, ne putem alege singuri conducatorii pe care-i vrem, dupa chipul si asemanarea noastra. La Presedintie, s-au inghesuit sa ne conduca 21 de catindati, dintre care, validati, au ramas 10. Se crede (prejudecata), ca un candidat trebuie sa aiba o oarecare situatie materiala, unele bunuri obtinute cinstit, ca, daca a dovedit ca-si poate asigura traiul lui si al familiei, ar fi capabil sa chiverniseasca si bunurile unei tari. Am vazut la televizor un batranel care era convins ca va aduce fericirea plurala. Aratand un scuar intre blocuri, spunea ca acolo isi va inalta casa, ma rog, palatul, lumea ii va trece pragul si totul se va rezolva. Intrebat daca poseda ceva fonduri, a raspuns cu mandrie ca da, are bani, are 2 milioane de lei. Cati romani se pot lauda cu o asa performanta? De ce nu l-am alege?
Ca popor mioritic ce suntem, ca popor ce iesim in lume cu mandrul ciobanel moldovean care s-a declarat invins inainte de a se gandi cum sa se opuna vranceanului si ungureanului…, pasarele mii si stele faclii…, nimic nu ni se potriveste mai bine decat providentialul domn, fost oier, Gigi Becali. Validat pentru Presedintie. Deocamdata, 3% din intentiile de vot.
E nevoie ca ciobanelul sa stie carte? As! Numai ca sa scape de gura spurcata a ignorantilor stapaniti de prejudecati, domnul Gigi invata. E studinte in anul al III-lea la Drept. Ca i-a spus lui cineva (o fi domnul Dan Pavel, consilierul dumnealui?): “Nu se poate, bai Gigi, nu se poate fara facultate!” La emisiunea lui Robert Turcescu -Realitatea Tv- ,domnul Gigi Becali nu si-a amintit vreun obiect de examen, a spus ca nu participa la cursuri, are treburi multe. “Fac si eu facultatea cum se face acuma!” Bravo, Gigi! Modern, domnul Gigi!
Un politician pur-sange nu trebuie sa-si tina cuvantul si, cu cat isi schimba convingerile, cu atat e mai valoros. In ianuarie 2004, la Hotel Marriott, d-l Becali a fost ales in unanimitate presedinte de partid. In entuziasmul si aplauzele alegatorilor, d-l Gigi a cuvantat: “Nu voi candida decat la ce stiu ca sunt capabil. La Presedintie nu ma bag daca nu pot. Nu sunt tentat nici de Primarie, doar de Parlament.” Lunile au trecut, acum, d-l Gigi a sarit peste etape, se baga direct la functia suprema. Asta politician! Ieri cu mioritele nazdravane, azi e zilnic pe ecrane.
Intrebat cum de i-a venit ideea sa candideze, domnia-sa, domnul Gigi Becali, a raspuns ferm: ‘Dumnezeu!”. Dumnezeu i s-a aratat si i-a spus asa:”Bai Gigi, fii atent la mine! Tu trebuie sa salvezi tara!” D-l Gigi e foarte credincios. Pentru a-si anunta candidatura a ales un loc sfant: Patriarhia. Printre pupaturi de icoane, faclii si inchinaciuni mii, d-l Gigi l-a arvunit pe Dumnezeu ca agent electoral. N-a stiut el, d-l Becali, cele 10 porunci, oricum sunt prea multe, dar le respecta cu sfintenie, in chiar spiritul lor.
Exista prejudecata ca averile mari, realizate rapid, daca nu sunt mosteniri sau castiguri la loterie, provin, sigur, din surse dubioase. Intrebat cum a obtinut milioanele de dolari intr-un rastimp asa de scurt, d-l Gigi a raspuns ca tot Dumnezeu l-a ajutat. “Bai Gigi, averea ti-o dau ca sa ai grija de amarastenii astia de romani!” E drept, a mai dat el “spaga” pe ici-colea, ca nu se putea fara, dar…
Domnul Gigi Becali iese la plimbare. Camerele de luat vederi dupa coada domniei-sale. Din buzunarele dumnealui ( Armani, Versace… ) incep sa zboare afara dolarii si leii, dupa cum se nimereste. Amarastenii se bulucesc sa-i prinda din zbor. Traiasca Gigi! Gigi, Presedinte!
Ia cititi acilea cateva versuri dintr-un inspirat slagar electoral al formatiei Sarmalele reci:
“A doua zi m-am dus/ La Cotroceni in sus/ Sa ghicesc la poarta/ A republicii soarta”… in fine, apare o cucuvea care zice: “Mai putza,/ Mergi cu gloata/ Si-l alege pe Adrian Minune, Presedinte!”
De ce nu? Sa mai lasam prejudecatile!
Cica aceia care ocupa functii inalte ar fi stapaniti de prejudecata ca ei sunt insusi Statul, insasi Tara, conducatorii pe viata.
Adica? Nu-nteleg! E ceva aici, e o chichita, ceva cu diferenta dintre judecata si prejudecata… Eu nu cred nimic rau despre judecata alesilor nostri. Nu ma mai ametiti!

Ecouri

  • A.N.: (1-11-2004 la 00:00)

    Intre editorialul din aceasta saptamana si acest articol exista o stransa legatura: o punte larga, luminoasa….dar fara capacitate de a da … cale libera majoritatii, turmei, gloatei…
    Ne e rusine sa ne individualizam, sa fim noi insine; ne e rusine/teama parca sa ne auzim singuri vocea, spunandu-ne propria parere..
    E mult mai usor sa ne amestecam in turma.. Sa strigam alaturi de ceilalti, doar pentru ca .. se striga, nu ca am avea habar de ce o facem. Doar pentru faptul ca zgomotul in sine, independent de cauza pentru care se face, insufleteste. Sa strigam doar de dragul noutatii (sau mai nou pentru ca SUNTEM PLATITI sa o facem), insusindu-ne o falsa iluzie/ senzatie de libertate.
    De ce falsa? Pentru ca nu strigam IN NUMELE NOSTRU. Daca am face astfel, am face-o singuri, fara sa ne cautam „protectia” in cadrul turmei. In turma (credem noi) ne punem … „la adapost”. Doar acest lucru este esential, nu? Sa te pui la „adapost”.
    Ce iluzie desarta…
    Acest articol, ca si editorialul de astazi au aceeasi morala:
    „Cine are urechi de auzit, sa auda….”



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Migratia cercetatorilor români: Situatia actuala, cauze, solutii

Materialul a fost prezentat în cadrul conferintei "Migratia tinerilor cercetatori români - performante si cai de întoarcere", organizata de Institutul...

Închide
44.200.140.218