caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Economic



 

Gestiunea Riscului Financiar in Cadrul Bancilor de Retail

de (20-10-2004)

Alocutiunea autorului la Forumul Anual al Managementul Riscului desfasurat la Bucuresti, Hotel Marriott, in perioada 17-20 Octombrie

Este o placere si totodata o onoare pentru mine de a fi invitat sa ma adresez astazi Forumului Anual al Managementul Riscului, in fata unei audiente distinse de profesionisti ai comunitatii financiare din Romania.

Cu aceasta ocazie, va rog sa-mi ingaduiti a exprima cateva opinii legate de starea actuala a sistemului bancar din Romania – asa cum le percep eu de la New York, – cat si cateva pareri legate de 1.) gestionarea riscurilor specifice bancilor comerciale din Romania si 2.) de imbunatatirea indicatorilor economici care stau la baza analizelor sectoriale facute de managerii de risc din cadrul acestora.

In conditiile in care, pe parcursul ultimilor ani, in Romania falimentele bancilor comerciale s-au redus simtitor fata de anii anteriori, putem spune ca un fenomen de consolidare a sistemului bancar din Romania este in derulare; totusi capitalul autohton ca pondere a capitalului total din sistemul bancar, datorita privatizarilor realizate sau in curs de realizare, este in scadere.

Datorita liberalizarii contului de capital, anticipam in perioada urmatoare posibile turbulente, dealtfel firesti in tarile avand contul de capital deschis, asupra cursului de schimb si a directiei ratei dobanzii pe termen lung, inexistenta unei piete a titlurilor de stat pe termen mai lung de 2 ani in Romania legand evolutia dobanzii la titlurile de stat pe termen lung mai mult de rata Libor decat de dobanzile nominale interne.

Experienta Africii de Sud si a Chile-ului arata ca lansarea pietelor secundare pentru titlurile de stat pe termen lung necesita o sustinere indelungata si o piata financiara matura. Crearea unei astfel de piete a luat acestor doua tari mai mult de doua decade. In conditiile in care imprumuturi pe termen lung in moneda nationala sunt greu sau imposibil de obtinut, imprumuturile pe termen lung in moneda straina, legate de investitii in infrastructura, trebuie tratate cu multa precautie, in functie de urgenta acestora. In acest sens, Banca Nationala ar trebui sa primeasca mandatul de a stabili un plafon maxim de indatorare in moneda straina pe termen lung, chiar la nivelul municipalitatilor si al autoritatilor locale, astfel incat nivelul total al datoriei externe sa poata fi pastrat la cote suportabile.

In absenta unei piete a titlurilor de stat pe termen lung, o metoda alternativa de a forma graficul dobanzii interne pe termen lung, ar fi infiintarea unui parteneriat intre Banca Nationala si bancile comerciale, care sa puna bazele refinantarii imprumuturilor ipotecare prin transformarea acestora in obligatiuni si vinderea acestora catre investitori. Aceasta operatiune ar trebui conjugata cu posibilitatea revinderii ulterioare de catre acestia la preturi determinate pe piata secundara, in functie de evolutiile ratei de referinta si de rata inflatiei asteptate pe termen mediu si lung.

Aceasta masura va crea puncte in rata dobanzii pe termen lung, putandu-se obtine un grafic al dobanzii interne pe termen mediu si lung. Totodata se va permite reducerea dobanzilor la imprumuturile ipotecare, ca urmare a crearii unui nou vehicul investitional si a cresterii multiplicatorului creditelor ipotecare, precum si ca rezultat direct al unei refinantari rapide care va duce la cresterea substantiala a ofertei de imprumuturi ipotecare. De notat ca in general cresterea vitezei de rotatie a creditelor ipotecare nu va genera presiuni inflationiste (desi creditele ipotecare fac parte din masa monetara larga M3), deoarece destinatia acestora nu este consumul, cu exceptia unor cazuri in care evaluarea proprietatilor s-ar face la un nivel excesiv, in acest caz imprumutul ipotecar depasind valoarea proprietatii.

Intr-o a doua faza, este necesara incurajarea unor investitori institutionali pe termen lung – de tip fonduri de pensii private – care sa investeasca in aceste obligatiuni avand la baza imprumuturi ipotecare, dat fiind faptul ca traditional, aceste fonduri de pensii cauta sa detina in portofolii investitii diversificate pe termen lung (ca titluri de stat, obligatiuni, actiuni si astfel de obligatiuni ipotecare). De notat faptul ca in general, volatilitatea maxima de pret a acestor obligatiuni care au la baza imprumuturi ipotecare depaseste rareori 10%. Din aceasta cauza ele sunt mai putin riscante decat actiunile, ale caror volatilitate poate fi chiar 50% si chiar mai mult.

Un parteneriat intre bancile comerciale si societatile de asigurari autohtone, prin care acestea din urma vor asigura calitatea titlurilor de proprietate (pe care s-au acordat imprumuturile ipotecare respective), ca si riscul de neplata pentru institutiile care au luat imprumuturi ipotecare pana la lichidarea gajurilor respective, va crea premisele unor transferuri de riscuri ca si de profituri intre banci, societati de asigurari, fonduri de pensii, fonduri de investitii si investitori privati, conducand astfel la un raport optim de conlucrare si crestere a increderii si stabilitatii pietei financiare.

Acest lucru ar trebui tratat in regim de urgenta, in conditiile in care companiile romanesti in general nu sunt cotate de agentiile internationale de credit rating, fiindu-le greu sa emita obligatiuni pe termen lung atata timp cat acestea nu sunt incurajate de banci si societati de asigurari.

Aceste contracte de asigurari pentru intreprinderi, vor tine loc de “swap-uri” pe riscul de neplata al creditelor. Avand sustinere din partea societatilor de asigurari, anticipam, intr-o prima faza, posibilitatea emiterii de obligatiuni pe termen lung de catre intreprinderi, in limita participatiilor acestora in terenuri si cladiri.

Intr-o a doua faza, in conditiile in care aceste obligatiuni se vor replati, bancile vor capata increderea acordarii unor noi credite, care vor putea fi diversificate, structurandu-se mai multe emisiuni de obligatiuni ale unor intreprinderi diferite intr-un singur titlu, de multe ori avand clase diferite de risc de neplata (pe baza scorurilor acordate de companiile de asigurari). In urma acestor structuri, avand la baza diversificarea, riscul de neplata catre investitori se va reduce, putandu-se astfel crea o piata lichida.

Doamnelor si domnilor,

Dati-mi voie sa subliniez: contributia bancilor la crearea si finantarea intreprinderilor cu capital autohton este elementul esential al dezvoltarii economice a tarilor in tranzitie, reprezentand un atac viguros asupra saraciei, prin crearea de locuri de munca.

Aparitia unor conditii in care aceste intreprinderi se pot imprumuta la un cost accesibil ar conduce la scaderea costurilor de productie si, implicit, a preturilor, cat si la reducerea decalajelor de competitivitate intre multinationale si intreprinderile autohtone. Decalaje datorate si faptului ca primele se pot imprumuta fie pe pietele internationale fie in sistemul lor bancar, la o dobanda mai scazuta.

Referitor la liberalizarea contului de capital, esentiala este atragerea unor capitaluri financiare straine stabile de la societati de asigurari si fonduri de pensii, care au tendinta de a investi in actiuni pe termen lung, precum si sterilizarea imediata a unor capitaluri provenind de la institutii cu o rata de indatorare multiplicativa, de tip arbitraj (hedge funds), avand in vedere obiectivele acestora din urma de a profita din dezechilibrele temporare de pe piata actiunilor si obligatiunilor si a de a se retrage imediat dupa ce ocazia de arbitrajare, a disparut.

Criza recenta prin care a trecut Argentina, in care greutati legate de sustinerea datoriei in moneda straina au fortat-o sa abandoneze paritatea cursului de schimb (acest fapt ducand la prabusirea sistemului bancar ca urmare a faptului ca atat bancile cat si datornicii lor aveau obligatii in moneda straina), este un studiu de caz care trebuie exemplificat, deoarece se refera la situatia in care bancile au obligatii importante exprimate in moneda straina si totodata la scenariul in care inversarea brusca ale unor fluxuri de capitaluri considerate stabile, pot genera miscari bruste in preturi, dobanzi si cursuri valutare.

In acest sens, este necesar ca bancile sa mentina in activele lor aceeasi cota procentuala de moneda straina ca si obligatiile in moneda straina, iar conform normelor prudentiale suplimentare adoptate de tarile care au trecut prin celebra criza bancara Asiatica, de exemplu Filipine si Thailanda, 30% din obligatiile in moneda straina ar trebui pastrate in active lichide. Bancile ar trebui sa monitorizeze rata de indatorare a companiilor imprumutate de in moneda straina, limitand-o la 300%. Aceasta rata se exprima ca raport intre totalitatea imprumuturilor comaniei si capitalul intreprinderii plus profiturile retinute.

Pentru a se evita parasirea acestor norme prudentiale de catre banci – sperand ca Banca Nationala va pastra un curs de schimb quasi-stabil, este necesar ca Banca Nationala sa stimuleze un curs flexibil in ambele directii, cu miscari dinamice, continue, care sa incurajeze bancile sa isi protejeze prin hedging expunerile la riscul cursului de schimb.

In consecinta, bancile vor fi mai putin afectate in eventualitatea in care cursul de schimb s-ar putea misca mai abrupt.

In acelasi timp, bancile trebuie sa constientizeze faptul ca in conditiile in care Banca Nationala si-a definit ca scop principal pastrarea ratei inflatiei intre anumite limite, este dificil pentru ea sa controleze perfect miscarile de curs valutar, in conditiile liberalizarii contului de capital.

Totodata, expunerile la diferentialul de dobanzi intre spatiul interior si exterior, (care este principalul motiv de miscari de fluxuri de capital) si vice-versa, miscarile de capital pot determina, la randul lor, miscari in ratele dobanzii pe termen scurt, trebuie acoperite prin crearea unei piete de swapuri pe ratele dobanzii.

Astfel, bancile vor prefera sa isi calibreze majoritatea activelor si a obligatiilor la dobanzi variabile, cum spuneam, in conditiile unor incertitudini, dealtfel firesti in tarile avand contul de capital deschis, legate de directia acestora pe termen lung.

Doamnelor si domnilor,

Observam totodata, o crestere abrupta a preturilor imobilelor, care nu este corelata perfect cu o crestere a salariilor din sectorul productiv, care s-ar fi datorat fie cresterii competitivitatii in acest sector, fie intensificarii exporturilor.

Astfel, raportul dintre preturile medii ale imobilelor si terenurilor si salariul mediu oficial este aproape dublu fata de anul trecut. In conditiile in care limita de indatorare a unei familii active este de cca 60% din venitul lunar disponibil, se poate trage concluzia ca orice exces de creditare fie va admite existenta, fie va alimenta piata “gri”.

Investitorii in proprietati imobiliare trebuie sa fie constienti de faptul ca si aceasta categorie investitionala este supusa urcusurilor si coborasurilor, ca oricare alta investitie. Asa cum cresterea preturilor imobilelor si terenurilor a constituit un fenomen global, exista posibilitatea ca si o tendinta descendenta sa fie sincrona, putandu-se ajunge la conjunctura ca o eventuala scadere accelerata sa impinga activitatea economica globala in recesiune.

De remarcat ca in conditiile in care, pe plan mondial, – exista indicii ca maximul acceleratiei cresterii preturilor deja a fost atins (datorita unor potentiale ‘bule’ ale preturilor proprietatilor in Anglia, Statele Unite ale Americii si Australia), tendinta ascendenta a dobanzilor “fed rate” in Statele Unite ale Americii si retragerea catre marfuri sau actiuni a investitorilor (care din cauza ratelor dobanzilor mici in ultimii doi ani au preferat sa ramana in sectorul imobiliar), ar putea impinge acest sector intr-o tendinta descendenta sustinuta, tendinta care cum spuneam, s-ar putea transmite prin contagiune si in Romania, chiar si in ciuda faptului ca ratele dobanzii aici se afla pe o panta descendenta.

Volatilitatea asteptata in acest sector ar impune crearea unor indexuri regionale de catre Institutul National de Statistica, menite sa monitorizeze evolutia imobilelor si terenurilor pe baza preturilor tranzactionate.

Indexurile pietei imobiliare ar functiona in felul urmator: potentialii interesati, care pot fi in mod normal posesorii de locuinte, societatile de constructii, fondurile de investitii in proprietati comerciale, posesorii de spatii comerciale, bancile si societatile de asigurari, ar putea cumpara unitati nominale, probabil egaland per total investitia lor, la un pret stabilit pe baza volatilitatii trecute cat si anticipate a preturilor.

Preturile vor fi stabilite pe baza construirii unei regresii multiple care sa inglobeze majoritatea factorilor care determina miscarile de preturi ale imobilelor (de exemplu indici demografici, evolutia preturilor in ultimii 5 ani, rata dobanzii, randamentul investitiilor alternative, cresterile salariale, procentajul de somaj, ciclul economic, etc.), sa dam un rezultat arbitrar de 2,047% din valoarea asigurata.

In conditiile in care indexul ar cobori de la un semestru la altul, investitorul va fi compensat integral cu pierderea de valoare. In conditiile in care indexul va creste, investitorul nu va fi compensat. Mai dificil aici este de a forma o piata de vanzatori de indexuri, datorita faptului ca anticipam o explozie de cumparatori. Aceasta anticipatie are la baza doua motivatii: 1. ) investitori deja prezenti in sectorul imobiliar, pentru a scapa de formalitatile legale, si pt. a nu mai irosi timp pentru cautare, pot capata expunere reala la sectorul imobiliar in mod virtual, prin cumparari de unitati ale indexului respectiv. 2.) investitori noi, care dispun de sume mult mai mici decat cumpararea unui teren sau unei case, vor putea capata expunere la sectorul de investitii imobiliare, in conditiile in care o unitate de index ar putea costa, sa zicem, 500.000 de lei.

Consider ca formarea unei piete de vanzatori de indexuri este totusi posibila deoarece investitori diferiti pot avea vederi contrare cu privire la evolutia sectorului sau a zonelor urbane una fata de cealalta. Astfel, o banca care acorda un imprumut ipotecar in Bucuresti, ar cumpara 1000 de contracte in Bucuresti si ar putea vinde 1000 de contracte, sa zicem, in Pitesti, sperand la o crestere a discrepantei preturilor proprietatilor intre Bucuresti si Pitesti, in sensul cresterii acestora in Pitesti.

Totodata, anticipam de asemenea participarea societatilor de asigurari in calitate de vanzatori ai indexului, deoarece orice cota procentuala (in exemplul nostru 2,047%) din suma asigurata nu este un comision de neglijat.

Sumarizand, din punct de vedere al bancilor, crearea unui astfel de index va limita expunerea lor in cazul unui declin sustinut al sectorului imobiliar, prin faptul ca, odata cu acordarea unui imprumut ipotecar, acestea ar cumpara unitati de index.

Doamnelor si domnilor, va multumesc pentru atentie si va doresc in continuare o dupamiaza placuta in compania organizatorilor Forumului Managementul Riscului.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Conditia Cercetatorului Stiintific: Intre Realitatea de Acasa si Idealul din Afara

(* Eseul a fost scris in vederea prezentarii in cadrul conferintei “Migratia Tinerilor Cercetatori Romani- Performante si Cai de Intoarcere”...

Închide
44.223.39.67