caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Comunicate de presa



 

Băsescu are un caracter dezgustător și PNL n-are nevoie de PC

de (7-1-2011)
9 ecouri

Comunicat

Nu aveam intenţia de a mai comenta pe marginea preconizatei alianţe PNL – PC până după decizia Delegaţiei Permanente a PNL de luni, 10 ianuarie, dar intervenţia de ieri a preşedintelui Băsescu de la postul public de televiziune, tot pe această temă, mă detremină să declar urrmatoarele:

În primul rând, intervenţia preşedintelui Băsescu a fost încă o dovadă, dacă mai era nevoie, cât de departe este acesta de funcţia şi demnitatea de preşedinte. Modul insiduos, diversionist, securistic prin care işi argumentează tezele folosind bârfe imunde preluate de la zvoneri internauţi îl arată încă o dată în adevarata sa întunecime: un caracter dezgustător.

În al doilea rând, intervenţia mea este a unui senator PNL, a unui membru fondator al PNL, care lucrează pentru binele partidului său şi nu în detrimentul acestuia. Este opinia mea fermă că această preconizată alianţă nu va ajuta PNL,  ci dimpotrivă. Am arătat în scrisoarea deschisă adresată preşedintelui PNL o serie de argumente pe care le pot detalia, sau la care mai pot adăuga şi altele.

Cred cu tărie că PNL are o şansă uriaşă să câştige SINGUR alegerile din 2012, fie ele locale, sau parlamentare. Iniţiativa şi creativitatea tradiţionale ale poporului român reprezintă resursele primordiale care merită şi trebuie puse inteligent în valoare în perioada de până la alegeri. Niciun alt partid din România nu are acest capital de valoare autentică (PSD nu se bazează pe solidaritate socială, aspect complet ignorat de facto în anii săi de guvernare, ci pe vechea structură administrativ-birocratică a fostului regim, iar PD, nu prin valori creştin-democrate guvernează, ci prin clientizare şi politizarea şi mai accentuată a noilor structuri administrativ-birocratice, la care a adăugat si elemente ale lumii interlope).

PNL poate şi trebuie să devină partidul elitelor profesionale din România. Pentru acesta trebuie să se deschidă, nu să se ascundă în spatele unei alianţe cu un partid de studiou TV. Nu cunosc protocolul preconizatei alianţe şi nici nu vreau să colportez zvonuri de pe Internet precum preşedintele Băsescu, dar cum poate cineva din PNL să-si imagineze că intregi organizaţii liberale judeţene, de sector, etc. vor lucra pentru ca niste parveniţi din PC să ajungă parlamentari, miniştri (am citit o declaraţie chiar azi a unui fruntaş conservator, că-şi doresc deja ministerul agriculturii !), sau vicepresedinte de Senat!

Intreb din nou : ce are de câştigat PNL din aceasta alianţă ? Pentru ca dacă este s-o facem, trebuie să avem un profit ca partid, altfel de ce s-o facem ? Pe termen scurt, aritmetica parlamentară de azi este cât se poate de clară: cu sau fără cei 3-4 parlamentari PC în cadrul grupurilor parlamentare PNL, tot atâţia suntem. Devine alianţa mai atragatoare… pentru cine? Pentru cei care au plecat la UNPR? Îi vrea cineva înapoi pe aceşti mercenari? De ce să-i adunam noi pe toti compromişii şi compromiţătorii din politica româneasca ? Există oare studii de impact care să arate că alianţa are argumente… pentru? Mi-e teamă ca nu !

PNL a colaborat foarte bine cu UDMR în trecutul apropiat. Singura modalitate de schimbare a guvernului azi este doar cu aportul UDMR. Va fi UDMR mai atrasă de o colaborare cu o alianţă diluată din punctul de vedere al valorilor şi principiilor liberale ? Mă tem ca nu !

Pe termen lung riscăm să ne confruntăm cu o campanie anti-PNL în care să fim obligaţi să explicăm permanent aceasta mutare toxică, în loc să ne prezentăm programele politice ! Drept consecinţă vom pierde mai mult decât vom câstiga. De aceea trebuie să mergem singuri in alegeri. A venit timpul ca românii să voteze pentru valori, consecvenţă ideologică, fermitate a principiilor. Ei au experimentat pe piele proprie până acum toate minciunile – şi ştiu deja asta.

Nu în ultimul rând, ca senator ales de diaspora română aflată în principal în America de Nord dar şi în alte ţări, mi-am asumat un mandat clar : acela de a nu face compromisuri cu cei care, sub o forma sau alta, reprezintă trecutul comunist.

În concluzie, îmi menţin punctul de vedere şi cer şi altor membri ai Delegaţiei Permanente să fie împotriva alianţei PNL-PC. Nu pentru a continua o luptă absurdă şi inutilă cu un caracter dezgustător – l-am numit pe preşedintele Băsescu – ci pentru că aşa este drept, aşa este liberal, aşa este curat.

Raymond Luca,
senator

Ecouri

  • Ovidiu: (7-1-2011 la 19:40)

    O pozitie principial corecta, bine argumentata si pragmatica. Ma tem ca n-are cautare in politica romaneasca…

  • kovacs jozsef: (8-1-2011 la 04:45)

    Vazand articolul”Senatorul PNL Raymond Luca contestă alianța cu Partidul Conservator” am avut impresia ca se condamna apropierea de PC(neavenita si dupa parerea mea) in detrimentul apropierii de PDL-ul lui Basescu.Acest articol m-a convins insa de contrariu,dl.Raymond Luca nu vrea alianta cu basescianismul „dezgustator”.
    Perfect de acord cu ideea ca liberalismul ar trebui sa aiba curajul sa mearga pe picioarele proprii.Sa caute PNL mai bine intariri din sfera mai putin politizata,mai putin corupta,mai putin dezgustatoare.Parerea mea este ca ar gasi foarte multi oameni valorosi.

  • Calomniator laș anonim "meletia": (8-1-2011 la 05:01)

    Despre „porumbel” sau „porumbacul” vor iesi „pe surse” dovezile colaborarii.Liberalii nu vor castiga alegerile, nici macar nu vor egala nr.de mandate actuale! Cu greu poate fi uitat jaful din 2007-2008, aroganta tariceana,violentele de limbaj ale lui orban,spargerea aliantei prin alungarea democretilor de la guvernare…..Eu personal nu voi uita ce au facut cu „Sterling”…..

  • Petru Clej: (8-1-2011 la 05:36)

    N-ați înțeles nimic, domnule Kovacs. Sunteți prea obișnuit cu gândirea de tip românesc de a căuta înțelesuri ascunse oriunde ca să luați textul lui Raymond – politician de tip occidental – ca ceea ce este, o respingere a alianței cu PC.

  • kovacs jozsef: (8-1-2011 la 08:53)

    D-le Clej,eu zic ca am inteles destul de bine pozitia domnului Luca in legatura cu alianta cu PC,si chiar am afirmat ca sunt de aceeasi parere.
    Tot domnia sa afirma ca ” PNL are o şansă uriaşă să câştige SINGUR”,de unde am tras concluzia logica in legatura ca nu vrea alianta nici cu PDL,care este dealtfel sub influenta totala al lui Basescu(nu cred ca este numai parerea mea).
    Astfel chiar nu inteleg ce ati vrut sa spuneti cu cuvintele usor aruncate „n-ati inteles nimic”.

  • Petru Clej: (8-1-2011 la 16:33)

    Vazand articolul”Senatorul PNL Raymond Luca contestă alianța cu Partidul Conservator” am avut impresia ca se condamna apropierea de PC(neavenita si dupa parerea mea) in detrimentul apropierii de PDL-ul lui Basescu.Acest articol m-a convins insa de contrariu,dl.Raymond Luca nu vrea alianta cu basescianismul “dezgustator”.

    Ați avut o impresie greșită.

  • Romeo Iulian CIOCANEA: (9-1-2011 la 16:09)

    Principial vorbind referitor la alianta cu PC si nu numai, Dl. RL are dreptate. Dar ca orice roman rupt de realitate, Dl. RL nu cunoaste realitatea luptelor interne (atit de la centru cit si din teritoriu) din interiorul PNL. Cel mai elocvent exemplu este la Botosani si nu numai.Actualmente PNl-ul este ca un cuib de viespi in care orgoliile si ambitiile personale sint mult mai sus decit principiile liberale. PNL-ul este ca o teaca in care doresc cit mai multe sabii sa intre de-odata. Cit priveste „sansa …” PNL de a cistiga singur alegerile din 2012 mai ramine de vazut. Asta ca sa nu spun ca Dl. RL este total rupt de realitatea contemporana romaneasca. Subscriu insa la dezideratul D-lui RL conform caruia „PNL poate şi trebuie să devină partidul elitelor profesionale din România” si imi doresc acest lucru cind mai curind posibil. Din pacate insa cred ca vor mai trece inca ani multi pina cind acest deziderat va deveni realitate. Din pacate !

  • Petru Clej: (9-1-2011 la 18:10)

    Domnule Ciocănea, de ce ar fi Raymond Luca rupt de realitatea românească și nu dumneavoastră, care locuiți într-un târg nenorocit de provincie ca Botoșaniul, în care nu s-a întâmplat, nu se întâmplă și nu se va întâmpla nimic vreodată demn de menționat?

  • Raymond Luca: (9-1-2011 la 18:22)

    Domnule Ciocanea,

    Va trebui sa va decideti: ori sunt rupt de realitate, ori nu sunt. Eu cred ca nu sunt. N-as vrea sa credeti ca traiesc, asa, ca intr-o vacanta permanenta, prin America de Nord, pe undeva. Nu. Traiesc (din nou) in Romania, cea mai mare parte a timpului. Nici cind nu traiam in tara si tot eram la curent zilnic cu tot ce se intimpla semnificativ in tara. Apoi, traiesc totusi si viata de partid. Deci cunosc si culisele mai putin vizibile ale PNL. Inclusiv istoria mai recenta a organizatiei din Botosani, unde din 2009 incoace s-au petrecut evenimente regretabile in viata organizatiei judetene.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Închide
3.135.213.214