Poem de Valentina Becart
.
Eu am venit pe lume
cu un ţipăt
şi nimeni n-a văzut
drapelele de luptă
fluturând
pe câmpiile pline de cruci…
Ei mă strângeau
la piept
şi-mi vorbeau cu vocea
stinsă
a străbunilor
şi nu vedeau nimic…
numai eu le-am întâlnit
privirile
în amurguri
cuprinse de flăcări…
… şi-mi cântau duios
ca o legănare de ape
şi nimeni n-a văzut
fulgerul
ce-a despicat cerul
şi-a ucis în inima-mi
tânără
speranţa nemuririi…
Ei mă strigau pe nume
şi credeau
că mâinile-mi fragile
căutau mângâierea…
dar pumnii strânşi în tăcere
cereau răzbunare…
răzbunare…
ANINTIRI DIN BURTA MAMEI
„TICHIE”
…era bine ,era foarte bine ,era cum nu se poate mai bine…
ca un scafandru ,inotam tot timpul intr’o besica
cu apa molcoma ,caldicica ,
cu-n shnurkel eram legat pentru respirare ,
am avut de baut , am avut de mancare ,
nu mi-a lipsit nimic ,tot ce am vrut…
da…a fost ceva ! TICHIE ,tichie pentru cap n-am avut .
mi-am dorit foarte mult,,,la’nceput , am cerut ,
nimic , nimeni nu m-a crezut :
” ti-chi-e” „T I C H I E ” ! VREAU ” T I C H I E EEEEEEEEEE!!! ”
am facut scandal , galagie ,
m-am svarcolit , am tipat ,
mama saraca a debordat , dar eu nu m-am lasat
cu capu’n jos m-am rasturnat si am urlat :T I C H I E !
moasa-era surda-nici nu m-a ascultat ,
a despicat besicul , mi-a lipit buricul ,
ma’nfasurat si-a plecat.
mamica mi-a cantat ,pana ce m-a potolit
si’ncet incet am adormit…
dar eu NU am uitat :
PANA ACUM ,TICHIE , NU AM CAPATAT …
PACAT ? POATE DA ,POATE BA , NU SE STIE…
CHELIE AM , DAR N-AM TICHIE…