caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Idei de Afaceri



 

Centru International de Excelenta pentru Tineri

de (22-7-2004)

Propunere pentru un Centru International de Excelenta pentru Tineri (CIE) – Oglinzi, jud Neamt

Proiectul propus urmareste crearea unei tabere internationale de tineri. Tinerilor ar urma sa li se ofere sansa de a-si educa si pune in valoare calitati complementare procesului instructiv-educativ din scoli si in familii, legate de conduita lor civica, de apartenenta la comunitatile din care fac sau pot face parte.

Activitatea principala ar consta in crearea de echipe mixte care sa participe la cursuri de antreprenoriat, leadership, mass-media (dimineata). Activitatea secundara ar consta din oferirea unui cadru deosebit de recreere implicand diverse ateliere: – ateliere de artă teatrală, ateliere de artă a animaţiei, ateliere de pictură, ateliere de sculptură, construcţie de păpuşi, expoziţie cu lucrările cursanţilor, realizate în timpul taberei, mini-spectacole realizate de către cursanţi în timpul taberei (dupa-amiaza). Alte modalitati artistice de exprimare: simularea unor sarbatori nationale, religioase sau laice: Craciun, Ziua Indragostitilor, Halloween, Pastele, Ramadanul, Purimul, Ziua Mamei, Ziua Copilului, ziua de nastere etc, concursuri de eseuri.
Participantii ar urma sa produca: jurnalul taberei, rapoarte zilnice, brosura finala (si in format electronic). Fiecare participant va contribui la cele mai reprezentative texte, fotografii, desene, imagini, pagina dedicata taberei.

Sunt cautati finantatori ai acestei propuneri in conditiile in care exista un teren la Oglinzi, jud Neamt, personalul si alte resurse, pentru construirea, cu drepturi de proprietate, a sediului necesar desfasurarii activitatilor mentionate.

Proiectul prevede functionarea Centrului International de Excelenta pentru Tineri 365 de zile pe an, in grupuri de 150.

Aportul agentiei Romanian Travel Zone, care face propunerea privind acest proiect:
– Resurse umane: ghizi animatori, ghid(vorbitor de engleza, franceza, rusa), hosting, organizare de evenimente, realizare de materiale informative;
– Personal calificat necesar activitatii de administrare si intretinere a locatiei, in dezvoltarea activitatii de turism, gasirea publicului tinta; sofer pentru microbuz.
– Resurse materiale:
– Teren la Oglinzi (langa Tg. Neamt) pentru construirea locatiei destinate CIE
– Pentru unui birou de informare, inscrieri, comunicare si coordonare a taberei, agentia ofera sediul ei situat in zona ultracentrala (str. Garii din Iasi), evaluat la aproximativ 45.000 USD.

Resurse necesare
– Suma necesara construirii sediului si amenajarea unui teren de sport;
– Contravaloarea unui microbuz (estimat la aprox. 35.000 euro);
(de aici am scos mobilierul si camera digitala – sunt prea mici ca sa fie mentionate)

Motivatia proiectului pleaca de la faptul ca in timp ce guvernele staelor dezvoltate militeaza pentru globalizarea economiei, pentru introducerea monedei unice etc, diferite sectiuni ale populatiei acestor state si populatii intregi ale altor tari se confrunta cu probleme specifice somajului, tensiuni interetnice si interreligioase, cu neliniste sociala, cu alte fenomene cu repercusiuni grave asupra tinerilor in special. Acestia, aflati la varsta maturizarii si formarii caracterului, trebuie sa faca fata, in afara problemelor specifice varstei, si unor conflicte independente de ei, antrenate de comunitatile din care fac parte. Participarea la tabara internationala urmareste educarea tinerilor si inzestrarea lor cu solutii flexibile la situatiile conflictuale, cu o perspectiva mai toleranta, mai orientata spre multiculturalitate, spre o atitudine pro-activa. Totul, in conditiile unor costuri avantajoase oferite in Romania.

In perioadele in care organizarea taberei pentru tineri nu este propice, locatia Oglinzi, jud Neamt este o zona favorabila practicarii turismului balnear (aici exista izvoare minerale cu deosebite calitati curative) cu mari posibilitati de dezvoltare in paralel a agroturismului, turismului ecvestru, turismului religios, conferintelor profesionale.
Potentialul cultural si turistic al regiunii Moldovei, in special al localitatii Oglinzi, este ridicat din toate punctele de vedere: balnear, social, traditional, religios, etc. Localitatea Oglinzi se afla la mica distanta fata de cele mai renumite manastiri ale Bucovinei. Toate perlele arhitecturii moldave medievale, monumente importante de civilizatie crestina – Moldovita, Voronet (“Capela Sixtina a Estului”), Humor, Sucevita, Putna, in mare parte ctitorii ale domnitorului Stefan cel Mare, se afla aproape de Oglinzi.

Istoricul statiunii Oglinzi
“Printre vechile izvoare minerale cunoscute pe meleagurile Moldovei se numara si cele aflate in localitatea Oglinzi, situate aproape de Targu Neamt, intr-o pozitiune foarte frumoasa si salubra”, dupa cum reiese dintr-un document din 1890.
Apele minerale din apropierea zonei copilariei lui Ion Creanga au fost analizate pentru prima oara in 1856, de catre dr. Th. Steinner, fiind urmat de Petru Poni, chimist si mineralog. Atat apele minerale, cat si namolul de aici, au fost apreciate de multi turisti straini pentru calitatile lor curative. Aceste ape minerale clorurate sodice si bromurate se aseamana prin compozitia lor cu apele de la Ischl (Austria), Hall (Tirol), Stotterheim (Weimar).
Construirea stabilimentului balnear Oglinzi a inceput in anul 1891, deschiderea oficiala avand loc la 5 iulie 1896, asa cum rezulta din arhiva si presa vremii. Dar folosirea apelor tamaduitoare incepuse inca din 1890, cand, in conditii rudimentare, sunt frecventate de 95 de suferinzi reumatici.
Intre cele doua razboaie mondiale, Baile cunosc o perioada de maxima inflorire. Autoritatile vremii au amenajat locul in mod deosebit, atragand multi turisti.
La max. 9 km de Oglinzi se afla incantatoarele manastiri Agapia, Varatec, Sihla, Secu, Neamt, Horaita, vizitate anual de zeci de mii de pelerini.
Statiunea balneo-climaterica de la Oglinzi, cum a fost denumita ulterior, a functionat pana la mijlocul anului 1940, cand se amenajeaza aici un spital militar german, aceasta insemnand si inchiderea Bailor.
In timpul ultimului razboi mondial, in apropierea Bailor Oglinzi au avut loc intense bombardamente. Printre altele, a fost distrus si renumitul izvor de ape termale. Abia dupa 33 de ani, in 1977, izvorul a fost redescoperit, la cativa kilometri departare de locul de origine. S-a ajuns la concluzia ca apele au aceleasi proprietati.
Din tot complexul turistic a ramas doar Hotelul Carol (Hotelul Creanga si Vila Ella au fost distruse). Peisajul natural constituie un punct de atractie turistica pentru recreere, in orice anotimp. Zona este propice practicarii sporturilor de iarna, expeditiilor. Manastirile din zona constituie un impresionanta atractie turistica pentru toti cei care ajung in Romania, in Moldova.

Ecouri

  • Sorin: (22-7-2004 la 00:00)

    Lasand la o parte posibilele critici de detaliu, as avea o singura remarca: In tot articolul nu exista nimic care sa sustina plasarea acestuia in cadrul rubricii „Idei de afaceri”. O afacere presupune in mod necesar realizarea unui profit de catre cel care investeste banii. Sau, macar speranta de a face profit (caz in care este vorba de o afacere nereusita, in care intentia de a obtine profit nu se realizeaza, iar investitia produce … pierdere). Articolul nu numai ca nu schiteaza un business plan (plan de afaceri), dar nu face nici cea mai mica aluzie despre directia din care ar urma sa vina profitul. Ce produse ar trebui sa vanda „afacerea”, niste bunuri, sau niste servicii? Carei nise de piata se adreseaza acestea? Export, sau piata interna? Altfel, daca nu vorbim de profit, piata, vanzari si clienti, inseamna ca nu este vorba de o afacere. Ci de o donatie sau sponsorizare, iar finantatorul respectiv este donator sau sponsor. Asadar, rubrica nu ar trebui sa se intituleze „Idei de afaceri”, ci „Idei de sponsorizare”.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
In Rusia – Criza financiara in plina desfasurare?

Cooperarea intre D-nii Bush si Putin pare sa mearga din plin: recent, Khodorkovski a vorbit in puscarie, in urma promisiunilor...

Închide
3.139.238.76