caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Relativităţi Culturale



 

„Am învăţat că omul nu s-a schimbat de-a lungul istoriei” – interviu cu scriitorul Gheorghe Schwartz

de (2-1-2011)
4 ecouri

Preambul: Gheorghe Schwartz, profesor de filozofie şi psihologie la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad şi autor al mai multor cărţi de specialitate, este unul dintre cei mai prolifici şi mai originali  scriitori contemporani din România. 

Scriitorul Gheorghe Schwartz

 A publicat peste douăzeci de volume de literatură de toate genurile: proză scurtă, teatru, roman psihologic, istoric şi fantastic. De-a lungul anilor Gheroghe Schwartz a fost recompensat cu mai multe premii prestigioase, anul acesta obţinând Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, pentru Culoarul Templier. Romanul face parte din Ciclul Cei o sută, despre care mi-a vorbit în interviul care urmează. 

Un personaj pentru fiecare procent din istoria certă a omenirii. 

Andrea Ghiţă: Cine sunt Cei o sută şi care e sorgintea lor ? 

Gheorghe Schwartz: Noaptea dintre 15 şi 16 august 1985 a fost extraordinar de caldă şi noi eram deja extraordinar de sătui de tot ceea ce se întâmpla. Chinuit de insomnie am încercat să aflu ce rost are să continuăm să peticim mereu un sac care se rupe tot timpul. Făcând un calcul simplu mi-am dat seama că noi reprezentăm cam un procent din istoria certă a omenirii. În urmă cu trei – patru mii de ani totul se petrecea doar în mit, în legendă. Perioadă atestată documentar a început abia acum două mii cinci sute de ani. Împărţind două mii cinci sute de ani la douăzeci şi cinci de ani – durata convenţională pentru o generaţie – mi-am dat seama  că s-au scurs cam o sută de generaţii de când istoria omenirii este certă. Atunci m-am gândit că reprezentând un procent din istoria omenirii e important să ne trăim clipa. Pe de altă parte, tot ceea ce s-a întâmplat mai demult decât vremea bunicilor se transformă tot în legendă. Nu ne aducem aminte decât de câtva personaje, restul fiind completat din ceea ce ni s-a povestit. Există tot felul de straturi ascunse ale istoriei, printre care se află şi propria noastră istorie povestită de scrib. Scribul este cel care face istoria şi nu evenimentele, scribul este cel care poate să înlocuiască adevărul, să-l înfrumuseţeze sau să-l strice şi tot scribul poartă răspunderea anonimă a acestor evenimente. În noaptea aceea m-am transformat în scrib, pentru a scrie biografia a o sută de personaje din tată în fiu, începând de la căderea Babilonului, una dintre primele întâmplări cunoscute din tratatele scrise tot de… scribi. În douăzeci şi cinci de ani am ajuns la cel de al optzeci şi şaselea. Ciclul se întitulează Cei o sută. Înainte de a începe acest ciclu am mai publicat alte zece cărţi şi împlinisem patruzeci de ani de viaţă. Sunt convins că mai devreme n-aş fi putut să scriu o asemenea saga, întrucât a trebuit să citesc enorm. Eu trebuie să ştiu ce putea să mănânce un personaj în Atena şi cum îşi lega şireturile un roman, ce era permis să spui în teritoriul merovingian şi cum se înjura nu ştiu unde. 

 Nouă volume din unsprezece 

 A.G.: Câte romane au apărut până în prezent şi ce perioadă cuprind ele ? 

Gheorghe Schwartz: Primul volum se întitulează Anabasis, începe în perioada căderii Babilonului şi ajunge până în epoca precreştină.  Este populat cu foarte multe personaje atestate de istorie, ca de pildă Socrate, Alexandru Macedon, dar şi personaje care au dus cultura în lume. Cele mai multe sunt personaje atestate, pe care le-am găsit în înscrisuri mai puţin cunoscute pe care am avut şansa să le consult . Apar şi personaje plăsmuite de mine, care se alătură celor atestate, ajutându-le în lucrarea lor. Cel de al doilea volum,  Ecce Homo,  se petrece în perioada romană, cu multe personaje apropiate de putere. Personajele mele nu sunt personaje istorice.  Pe vremea când am început acest ciclu îmi scriam romanele la maşina de scris şi făceam câteva însemnări pe marginea foii, pentru a marca personajele atestate istoric. Acum, pe calculator, nu mai fac treaba asta şi, sincer să fiu, nu mai ştiu care personaje provin din documente şi care s-au înfiripat în mintea mea. Al treilea volum, Oul de Aur, se derulează la începutul erei creştine. O perioadă care mi-a convenit, fiind puţin cunoscută în istorie. Credeam că voi putea scrie mai multe episoade lirice. Când colo este o epocă  ticsită de personaje care nu mi-au permis să ies din epic. Volumul al patrulea, Mâna albă, se petrece în cea mai mare parte la Roma. Mâna Albă era o societate secretă destul de periculoasă care trăia în suburbiile şi în cimitirul din Romei. Volumul al cincilea este Vara rece, a cărei acţiune se desfăşoară în perioada cea mai puţin cunoscută din istorie:  migraţia popoarelor. Cel de al şaselea, Axa lumii, se petrece în zorii Renaşterii, în timp ce volumul al şaptelea, Culoarul templier, prezintă influenţa cavalerilor templieri. Este o istorie apocrifă întrucât templierii mei nu se află în cercul principal. Volumul al optulea, Secretul Florenţa, este istoria unei familii apărută din neant. Neantul reprezentându-l spaţiul istoric al României actuale, un spaţiu plin de legende şi  poate cel mai puţin atestat de documente. Venind din acest spaţiu unul dintre Cei o sută  întemeiază o dinastie puternică la Florenţa, clădeşte un palat – Palatul Bosci – pe care l-am căutat mult în ghidurile turistice, până când mi-am amintit că pornit din mintea mea…  Familia Bosci trăieşte şapte generaţii de mari succese, fiind în legătură cu Familia Medici şi marii maeştri ai Renaşterii. Fireşte că apar şi corifeii Michelangelo, Leonardo da Vinci şi alţii, dar în treacăt, personajele importante fiind undeva în decorul întâmplărilor.  Cel de al nouălea volum este şi el terminat, se numeşte Diavolul argintiu şi prezintă  continuarea poveştii familiei Bosci, care după arderea palatului se mută în spaţiul german, la Hanovra, unde trăieşte Contrareforma cu tot ceea ce a însemnat ea. Mai urmează două volume pentru a încheia acest ciclu care este bucuria şi justificarea existenţei mele. 

 Un personaj enigmatic – Ţipor. 

A.G. Spuneaţi că romanele ciclului sunt populate atât de personaje istorice reale, cât şi de altele, imaginare. Dacă v-aş ruga să vă opriţi asupra unuia dintre acestea din urmă, pe care l-aţi alege ? 

Gheorghe Schwartz: Acest ciclu lung are o sută de personaje, dintre care optzeci şi şase au prins deja viaţă. Romanele sunt populate cu oameni care au plecat din Babilon, au trecut prin toate centrele de istorie culturală ale omenirii, mai puţin orientul îndepărtat.  Unul dintre personaje pentru mine reprezintă o enigmă. Poartă numele de Ţipor şi este evreu. Nu consider că în istorie „poporul ales” ar fi avut un rol mai deosebit decât ca al altor popoare. Are însă marele merit de a nu fi fost distrus într-o perioadă atât de lungă de timp. Asta m-a determinat să-l introduc pe acest evreu cu rol de liant. Despre spartani nu mai ştim mare lucru, Grecia  nouă nu mai este Grecia Antică, italienii nu mai sunt romanii de altă dată, pe când acest evreu prăpădit,  foarte bogat sau foarte trădat este acelaşi de câteva mii de ani. În ebraică Ţipor înseamnă pasăre, însă eu habar nu aveam de acest cuvânt. De altfel, şi în alte cărţi scrise de mine apar personaje care poartă nume ebraice, deşi eu nu cunosc deloc această limbă. Nu ştiu de unde s-au ivit aceste nume. Probabil că purtăm în genele noastre nişte straturi de cunoştinţe pe care le-am uitat de mult. Cred că numele respectiv este cel mai potrivit pentru acest personaj care transcende timpurile şi, asemenea păsării Phoenix, reînvie după fiecare cataclism pe care-l suferă. Ţipor este omorât de zeci de ori în aceste cărţi, dar revine mereu, constituind un liant între diferitele volume ale ciclului. El este întotdeauna în preajma personajelor principale şi de cele mai multe ori plăteşte pentru această apropiere. 

 A scrie înseamnă speranţă 

A.G: Ce reprezintă pentru dumneavoastră acest ciclu vast, la care lucraţi de un sfert de secol? 

Gheorghe Schwartz: Cei o sută este o construcţie care mi-a umplut viaţa şi  m-a făcut să trăiesc după orarul său. Eu nu mai ştiu ce s-a întâmplat în 1995, dar ştiu că atunci am scris „Al douăzeci şi treilea” şi întreaga mea viaţă decurge după calendarul acestui ciclu. Am învăţat eu însumi foarte multe lucruri din această muncă. Am învăţat că lucrurile nu se schimbă de-a lungul istoriei, că omul nu se schimbă. Nimeni nu poate declara astăzi, în secolul al XXI-lea, că ar fi mai moral decât Socrate, care a trăit acum două milenii şi jumătate. Tot ceea ce s-a schimbat este tehnica şi micile tabieturi pe care ni le-am construit, pe de o parte, iar  pe de altă parte suntem capabili să omorâm mult mai mulţi oameni într-o singură zi, decât romanii sau grecii sau asirienii. Scrierea ciclului Cei o sută este o încercare de a demonstra că omul rămâne om cu păcatele şi cu calităţile sale tot timpul, că există întotdeauna o speranţă şi ea constă în urmaşii noştri care vor reînnoda acest şir. Pe de altă parte, această speranţă înseamnă pomul pe care-l sădim, casa pe care o clădim şi opera pe care o lăsăm după noi. Aşa era şi acum 2500 de ani şi aşa este şi acum. Asta este şi speranţa mea.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Robert M. Soran-Schwartz: (3-1-2011 la 10:12)

    Nu are nici un rost sa ascund ca sânt dezamagit de fundamentul logic, aritmetic si intelectual pe care il ofera stimatul domn Gheorghe Schwartz in acest interview/interviu.
    Omul se schimba, omul s-a schimbat si omul o sa se schimbe. Din punct de vedere psihologic, filozofic, biologic, social, pe scurt: existential. Bineinteles ca artistul are grade suplimentare de libertate care ii permit sa adopte o percepere si/sau o reflectare creativa a realitatii pentru a crea un mesaj inedit pe un fundal fara pereche in universul nostru temporar.
    Si totusi ma intreb cum se impaca realitatea profesorului universitar cu cea a fabulatorului. Raspunsul mi se pare ca este cam becisnic. Pentru profesor. Literatul are – slava Domnului – toate libertatile. Pâna si aceea de a inventa o noua definitie pentru continutul semantic al termenului cantitativ „un procent”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 2

  • Andrea Ghita: (4-1-2011 la 10:22)

    D-lui Robert M. Soran
    Judecand dupa masacrele si atentatele prezente si in veacul XXI si chiar dupa invalmaseala si imbulzeala de la diferite evenimente de masa (inclusiv la supermarketuri, in perioada reducerilor de preturi, inclin sa-i dau dreptate scriitorului G. Schwartz, atunci cand spune ca omul nu s-a schimbat de-a lungul istoriei. Un procent este o sutime, nu-i asa? Ati putea explica ce intelegeti prin „raspunsul cam becisnic”?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Sandy Schindler: (5-1-2011 la 19:20)

    `Cei o suta` imi aminteste de chestiunea `grue` a lui Nelson Goodman. G Schwartz urmareste aceeasi linie de gandire. Presupunand prin absurd ca 1) intentia pura este posibila la scara umana; 2) ratiunea poate defini notiunea de `om`; 3) lumea de aici, spus in termeni camusieni, nu ii refuza omului raspuns; 4) omul nu este supus experientiei `etern deschise` sau dependent de `experienta posibila` (Kant); 5) gandirea umana nu are decat o forma legata de adevar; 6) informatia, oricat de intinsa, reveleaza totdeauna realul; 7) exactitatea tine de limbajul conventional; 8) porcii pot zbura; 9) esentialul se confunda cu formalul; 10) G.S., care `cunoaste cunoscand` (Hegel), `stie cunoscand` (Augustin); samd – atunci da, ii dau si eu dreptate. Dar asemeni faptului istoric ca adevar si ca intamplare, `Cei o suta` nu arata decat `imperfectiunea omului` (Jaspers), in desfasurarea lui in timp si-n spatiu. G Schwartz nu demonstreaza, ci decide pur si simplu ca `omul nu s-a schimbat`. Si ma rog ce vrea sa spuna cu `omul nu s-a schimbat de-a lungul istoriei`, `lucrurile nu se schimba` si `omul ramane om […] tot timpul`?

    P.S: Dl Soran-Schwartz nu are de ce sa fie dezamagit, pt ca – `am invatat` este o formula personala si prin aceasta si `Cei o suta` dobandeste un caracter personal, plus ca e doar `o incercare […]`, nu pretinde ca i-ar fi reusit si nici ca `omul nu s-a schimbat` e raspunsul castigator; fiecare isi defineste propria notiune de adevar, fiecare afirmatie este purtatoare de adevar si o afirmatie nu poate fi considerata mai adevarata decat alta, cu toata desfasurarea si precizia dialectica. Numa idiotul e foarte sigur pe el, absolutist prin excelenta, patrunde cele mai profunde sensuri, rezolva antinomii, gaseste raspunsuri la formule fara raspunsuri, se scobeste in dinti cu aporetica etc. Pt idiot totul e simplu, lumea consta numa din parti simple, nu exista nimic afara de simplu in aceasta, tot ce-i pare a fi constant e constant si tot ce-i pare a fi variabil e variabil etc. Deci e clar, nu? E irelevant cine are sau nu are dreptate, pt ca toti avem numa adevaruri `partiale` sau mai precis personale la indemana, si acestea trebuie prezentate asa cum sunt, ca entitati active, distincte de obiectele reprezentate, si nu ca adevaruri absolute.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Shlomo Karpeles: (6-1-2011 la 07:03)

    Sunt sigur ca persoanele cari au scris ecourile au citit toate volumele asa ca dupa ce au citit si interviul pot sa judece scriitorul romanul , logica ce a vrut sa arata. Eu n-am citit , dar explicatia ca maravul omului nu s-a schimbat pot intelege, ca omul ramine cu eceasi logica de gindire, si numai numarul parametrelor ( ce se intimpla in lume in fiecare minut…) creste in timpul secolerol. Deja imparatul Solomon inainte cu 2500 de ani a scris in KOHELET gindurile acestea.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
3.237.71.23