Mentionam in articolul precedent ca dificultatile legate de privatizarea CEC sunt de natura strategica, prin faptul ca statul roman pierde un instrument important de politica monetara. Prin prisma aderarii Romaniei la mecanismul Euro, dupa aderarea la UE, cand politicile monetare vor fi exclusiv facute de catre Banca Centrala Europeana, dat prin faptul ca economia romana este necorelata cu ciclurile economice ale UE, aceasta fiind mai putin avansata decat economiile acelor tari, conjuctura pierderii de catre statul roman a influentei asupra creditelor poate conduce la recesiuni si somaj.
Inchipuiti-va un cartel ar bancilor straine din Romania, argumentand ca din cauza “unui risc al creditului mai mare decat media UE” datorat “incertitudinilor pastrarii locurilor de munca ca urmare a unei economii slab performante si a lipsei unei baze de date care sa cuprinda date privind bonitatea persoanelor fizice si juridice”, sunt nevoiti sa ridice dobanda la creditele acordate. Intr-un astfel de scenariu in care costul creditelor industriale si ipotecare se va ridica mult peste media UE, literalmente va exista posibilitatea ca bancile sa reposedeze o multime de locuinte; totodata bancile, din cauza neplatilor, vor putea obtine participatii importante si in industrie. Intr-un astfel de caz, este posibil ca acele banci sa poata influenta mediul politic, castigand suportul maselor sau antreprenorilor prin promisiuni de reduceri sau subventionari ale creditului.
Cum spuneam in articolul precedent, exista problema unei potentiale vanzari sub valoarea de piata a sediilor CEC, dat prin faptul ca in bilantul contabil, cladirile sunt inregistrate la costul istoric, si nu la valoarea prezenta de piata, fapt care implica o subevaluare, conducand la situatia in care bilantul contabil al CEC nu ar reflecta valoarea reala a activelor acestuia. Deci, intr-o prima faza, consultantul va trebui sa faca un audit prin care sediile CEC vor trebui evaluate de o echipa de evaluatori imobiliari in raport cu preturile de vanzare ale unor cladiri similare in orasele respective in ultimii ani. In acelasi timp, imprumuturile neperformante vor trebui calculate de catre auditor sub forma de procent din totalul activelor. Normele cerute pe plan mondial in acest sens sunt ca imprumuturile care au intrat in incetare de plati de mai mult de 6 luni, sa fie considerate ca neperformante.
O problema secundara generata de contractul de garantie dintre FNI/ Sovinvest si CEC, contract care momentan reprezinta un obstacol in calea privatizarii, se poate rezolva relativ usor prin atribuirea unei cote procentuale de noi actiuni CEC detinatorilor de titluri FNI, luand astfel eventuala obligativitate a acoperirii sumei respective de pe umerii statului. Cota respectiva se va stabili in functie de valoarea totala a CEC ca urmare a evaluarii finale a activelor CEC de catre consultanti, evaluare care, dupa cum subliniam mai sus, va avea in vedere valoarea reala de piata a activelor respective, dar, pentru a crea obiectivitate catre investitorii FNI, imprumuturile neperformante calculate dupa criteriul de mai sus se vor scade din totalul activelor.
Continuarea prestarii de catre CEC de servicii in numele si contul statului prin incasari directe de taxe si impozite, poate fi inclusa in contractul de privatizare. Acest lucru dealtfel este benefic viitorului proprietar, reprezentand o sursa de venit cert. In acest context remunerarea CEC cu o cota de 2% pentru serviciile respective pare suficient pentru orasele mari, iar pentru zonele provinciale, intrucat volumul incasarilor va fi mic, pentru a incuraja viitorul proprietar sa mentina reteaua, statul va trebui sa aloce un comision mai mare, posibil de 10-15% din totalul incasarilor de impozite si taxe de catre oficiile respective.
In conditiile in care momentan nu exista o banca indigena dispusa sa finanteze intreprinderile mici si mijlocii, acestea din urma reprezentand prin capacitatea lor superioara de adaptare la conditiile pietei, forta motoare a oricarei economii aflate in faza de tranzitie, trebuie inteleasa necesitatea de a selecta viitorul proprietar in asa fel incat interesele statului roman pe termen lung, de incurajare a acestor intreprinderi ca si a sectorului agricol sa fie protejate, pretul de vanzare sa fie rezonabil, iar in acelasi timp FMIul sa fie convins prin profesionalismul international al echipei de consultanti ca alegerea respectiva a reprezentat solutia optima.
Totodata, pe termen mai indelungat, prin prisma aderarii Romaniei la mecanismul Euro, trebuiesc create premisele prin care intreprinderile nesolvabile sa poata fi lichidate intr-un timp scurt, astfel protejand interesele creditorilor, fapt care ar crea o perceptie de siguranta in randul creditorilor institutionali, contribuind la mentinerea deschisa a canalelor de creditare, si la ieftinirea costului creditelor datorita reducerii riscului de nerecuperare a sumelor investite, necesitate cruciala pentru a facilita expansiunea intreprinderilor de succes.
Similar, si in cazul creditelor personale, o baza de date privind bonitatea individuala a persoanelor fizice trebuie creata cat mai curand posibil, astfel permitand diferentieri ale costului creditelor in functie de seriozitatea personala, si incurajand formarea clasei antreprenoriale pe baze meritorii, de catre persoane care inapoiaza creditele primite.
Nota editorului economic: In urma intrebarilor primite cu privire la fraza „prin oferta de actiuni CEC se va ridica obligativitatea acoperirii sumelor datorate investitorilor FNI de catre stat”, consideram ca in cazul listarii actiunilor CEC dupa privatizare la Bursa de Valori, in prisma atractivitatii noii banci ca urmare a retelei larg intinse in teritoriu ca si a prestarii acesteia de servicii catre stat, o potentiala distribuire de actiuni catre investitorii FNI, pe baza formulei de mai sus, poate fi compensatorie chiar la nivelul acoperirii pierderilor de putere de cumparare datorate inflatiei.