Cand eram student la finante, acum 10 ani, imi amintesc Lucrarea de Diploma: metoda standard cost in contabilitatea de gestiune: stabilirea costului unui ansamblu mecanic creat de un colos industrial ceausist. Povestea se sfarsea prost: piesa, in mod normal in valoare de aproape 4 milioane de dolari, ajunge vanduta ca rebut pe piata vestica, la pret de fier vechi. Oare asa sa fi stat lucrurile cu adevarat? Intr-un ciclu de fabricatie care cuprindea un ansamblu de 80 de succesiuni, succesiunea nr. 73 a facut ca ansamblul sa devina rebut. Greu de crezut. Problema insa este ca nimeni nu a investigat minutios realitatea. Presa de atunci relata povesti similare: flota oceanica cedata la pret de fier vechi, etc. Dupa cateva luni, evident, muncitorii nu au mai putut fi platiti, iar entitatea a fost privatizata, evident, cu o cota de angajati mult mai mica. La intrebarile mele ulterioare daca intr-adevar piesa respectiva a iesit rebut, cativa muncitori au raspuns ca nu, asa un mare esec ar fi fost comentat intre noi, au mai spus ei. In fine, dupa o succesiune lunga de “rebuturi”, incasarile industriei romanesti au fost ghidate catre conturi personale externe, dar fireste intr-o proportie de numai 10-15% din preturile care ar fi trebuit practicate, restul rezultand intr-o distrugere de valoare greu de evaluat, distrugere suportata de spinarea bietilor muncitori si de familiile acestora. Anumite calcule care ar translata scaderea produsului national brut pe acea perioada ajustata in dolari la paritatea puterii de cumparare, mai putin sa spunem 40% pierduti pe drept prin pierderea pietelor Tratatului de la Varsovia, ar echivala totusi cu distrugerile unui razboi. Un “razboi” intre bine si rau, soldat nu cu morti si raniti, dar cu multi someri si cu pustiirea industriei romanesti. Victoriosi, directorii comerciali de atunci, prin finantarile catre anumite forte politice s-au putut recalifica ca si politicieni, iar acum continua sa “dezvolte” economia romaneasca din fotolii parlamentare sau ministeriale.
Situatia prezenta, in care sectorul bancar refuza sa acorde finantari intreprinderilor cu venituri mai mici de 5 milioane de euro, pe motiv de risc ridicat, creaza premiza in care multinationalele, aducand capitaluri vestice, vor putea atinge aceasta cifra relativ usor si astfel vor putea domina economia romaneasca prin acces la credite, creand monopoluri si fortand concurenta autohtona afara de pe piata.
Din pacate sistemul bancar roman se pare ca este reticent sa creeze o banca de dezvoltare autohtona, creata din contributia tuturor bancilor la un capital de risc care sa fie folosit ca “venture capital” pentru a finanta intreprinderi mici si mijlocii in faza de crestere. Banca nationala ar putea incuraja aceasta contributie si scade rezervele obligatorii cerute acestor banci cu aceste sume contribuite.
Pe de alta parte, instituirea unor formule moderne de risc management in bancile din Romania, de tipul valoare de risc (“VaR”) si teste de soc, (“stress tests”) aplicate portofoliului de credite sub diferite scenarii, coroborate cu o politica mai flexibila a bancii nationala, de ex. cote variabile de rezerve obligatorii in functie de procentul de “Tier 1” capital al bancilor respective, ca si o diversificare pe mai multe ramuri industriale din partea bancilor respective, incercandu-se structurarea portofoliului de credite catre ramuri cu un coeficient de corelare negativ intre ele (stiind faptul ca unele ramuri sunt mai insensibile unor recesiuni lungi), probabil ar mai creste apetitul de risc al bancilor respective, coborand stacheta de finantare de la 5 mil de euro, sa spunem la 250 de mii de euro, ceea ce ar acorda sanse egale de concurenta intreprinderilor mici si mijlocii, revitalizand concurenta si creand premizele crearii unei piete mai apropiata de conditiile unei piete concurentiale perfecte, cu mai putine ineficiente de pret si structura.
Altfel, domnilor, preconizam ca masinile Aro vor disparea in 2007, iar dvs. veti plati 25 de ani dobanda la finantarea unor Land Rover-uri echivalente. Iar aceste Land Rover-uri vor impinge, fireste, in sus, pretul legumelor carate de ele catre Piata Matache. Aceasta piata probabil, la randul ei se va transforma intr-o filiala Metro si va cere matuselor care vand prune uscate sa le impacheteze individual in pungulite sanitare de plastic importate de Procter & Gamble, care vor tripla pretul respectivelor prune.