caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

De ce nu mă simt „ACASĂ” în România (II)

de (21-2-2010)

De multe ori am fost intrebat – daca nu ma simt acasa, in Romania, cum de o vizitez atit de des, de ce scriu in limba romana, care e motivul participarii mele la publicatiile romanesti, de ce colaborez la emisiunile statiei Radio Romania International sau Kol Israel?

Dincolo de faptul ca e limba mea materna, o stapinesc inca destul de bine si reusesc sa ma fac inteles, limba si locul nasterii reprezinta doar doua detalii din biografia mea, desigur, semnificative, dar nu ma definesc in mod exhaustiv, nu sint unicii parametri in care pot fi incadrat, deoarece, emigrat la 18 ani, am strabatut o cale intortocheata, iar fiecare etapa si-a lasat o amprenta asupra evolutiei si personalitatii mele.

Nu poposesc la Bucuresti, orasul meu natal, mai des decit la Muenchen, Paris sau Roma, dar, chiar daca as face-o, vizitele de lucru sau intilnirile cu prieteni vechi si noi nu imi transfera domiciliul fizic sau spiritual, nu imi confera senzatia de fi „acasa” in Romania.

Intre Bucuresti si Iasi

Chiar daca nu vizitasem orasul Iasi inainte de emigrarea mea spre Israel, in 1970, il simt mai apropiat decit orice alt ungher al Romaniei, poate pentru ca aici si-au inceput studiile de medicina parintii mei, parca ii vad, tineri, imediat dupa razboi, purtindu-si sub brat cartile de anatomie. Si, cu toate ca in Iasi au trait si creat mari scriitori si politicieni romani, multi dintre ei animati de un antisemitism feroce, desi puteam cauta, in labirintul ulitelor, umbrele victimelor Pogromului, sau imaginea lui Corneliu Zelea Codreanu, Bucurestiul avea sa fie orasul unde am descoperit afise cu chipul indirjit al „capitanului”, in apropierea blocului Spicul, unde am locuit in urma cu peste 40 de ani.

La Iasi am prieteni apropiati, in casa unuia dintre ei, invitat la cina, impreuna cu alti colegi de breasla, am fost prezentat unui profesor care, dupa ce a aflat cine sint, a simtit nevoia sa-mi povesteasca imediat un banc cu Itzic si Strul. Dincolo de faptul ca nu avea nici un haz, iar eu, de cind am devenit israelian, nu ma simt, in nici un fel, jignit de bancurile cu evrei, am realizat ca, in mintea acestui om, am fost imediat incadrat, stereotipizat. Desigur, sintem cu totii conditionati de tiparuri, conventii, zvonuri, prejudecati. Multe ies la iveala mai ales in scris, de cind comunicarea a devenit facilitata de existenta Internetului, iar oamenii se cred, in spatele ecranului, protejati, imuni, liberi sa se exprime, fara a se preocupa de modul in care sint receptionati.

Pe un forum de limba romana, un bucurestean si-a manifestat regretul ca Hitler nu a cistigat al doilea razboi mondial, adevarat, ar fi murit citeva milioane de evrei in plus, dar Romania nu ar fi ajuns sub „cizma” sovietica, si ar fi fost ocolita de comunism.

Pentru acel exponent al „adevarului romanesc”, alianta Romaniei fasciste cu Germania nazista si participarea Uniunii Sovietice la acest razboi, alaturi de USA si Anglia, sint detalii neglijabile, iar el personal nu e antisemit, cea mai buna dovada e prima sa dragoste, o evreica, astazi rezidenta in Israel, pe care nu o poate uita. In plus, are prieteni evrei, iar afirmatia sa era doar pentru a sublinia „binele Romaniei”.

Romani adevarati

Deseori am remarcat, in retorica unora, nostalgia figurilor carismatice, precum Antonescu sau Codreanu, care au fost „romani adevarati”. Cu ocazia unei vizite la Predeal, am observat o placuta care amintea ca in acea vila (fost bar, la Cioplea), a locuit „cel mai viteaz ostas si marele patriot roman, maresalul Antonescu”. Speram ca aceasta aberatie e un fenomen izolat, dar am aflat cu dezgust ca, in alt oras, o strada a capatat numele acestui abject criminal, adorat de multi, care a sacrificat nu numai evrei, ci si zeci de mii de soldati romani, in mod inutil, in ofensiva impotriva Uniunii Sovietice.

Si astazi, la 20 de ani de la caderea comunismului, multi locuitori ai Romaniei simt nevoia sa se inregimenteze in grupari care scandeaza sloganuri mobilizatoare, de multe ori minati de ura, de nationalism, de nevoia de a fi condusi de cineva puternic, de un „patriot adevarat”, spre „cinstea si progresul neamului”. Daca 50 de ani au trait intr-un regim totalitar, acum sint liberi sa dea friu pornirilor, ciudei, dorintei de razbunare. Unii afirma ca „distrugerea valorilor romanesti, a ortodoxiei romane, e rezultat al infiltrarii elementelor straine de neam, de natiune, care au profitat de ospitalitatea si toleranta traditionala a romanului”.

Este oare romanul mai ospitalier decit un italian, un spaniol, un turc, sau un beduin din desert? Nu stiu si nici nu cred ca se pot trage concluzii generalizatoare, dar gindul ma duce, iar, la conditia mea de evreu si israelian, cind vizitez Romania. Daca ani de zile termenul de minoritate nationala s-a impamintenit profund, schimbarile de dupa 1989 nu au zdruncinat notiunea de toleranta (care implica un aer de superioritate, de dispret al celor multi fata de cei mai putin numerosi), ratandu-se transformarea ei in acceptare reciproca a alteritatii, a dreptului de a fi diferit, intr-un dialog de la egal la egal. Ceva e putred in Romania.

Intr-un stat de 21.500.000 de locuitori, cu mai putin de 10000 de evrei, recrudescenta antisemitismului devine un tragic paradox.

Reflexul pavlovian

Un medic, caruia i-am pomenit de un coleg, demult emigrat in USA, a reactionat instinctiv – sigur, imi amintesc, era evreu, dar baiat bun, la locul lui… Asa isi dorea el evreii, sa stea cuminti, sa-si faca treaba, sa nu incerce sa iasa in evidenta, luind locul unui roman „autentic”. Dar de ce sa ma mire aceasta, cind insusi un conducator al comunitatii evreiesti din Romania s-a exprimat public ca, atita timp cit evreii vor sta in banca lor, in Romania nu va fi antisemitism?

Dezbaterile pe Internet, in limba romana revin, periodic, la subiectul Holocaust. Desi concluziile Raportului Wiesel sint clare si documentate, putini sint cei ce au avut dorinta si rabdarea sa citeasca acest document, aprobat in mod oficial de guvernul roman si promulgat de presedinte. Comentariile negationistilor, in numele „libertatii de expresie” sint injurioase, pline de naduf si ura, chiar daca, prin absurd, unii recunosc ca au fost si evrei omoriti in timpul regimului Antonescu, „avem si noi Holocaustul nostru, dar nu am construit un monument in inima Bucurestiului, puteati sa va gasiti un loc periferic, sa nu bata la ochi, e o palma la adresa Romaniei, cum va permiteti, la noi in tara?”. De multe ori antisemitismul este mascat de un antisionism, citesc sau aud mai rar ” jidanii la Palestina!”, si din ce in ce mai des – „ce cautati in Palestina?”.

Evenimentele de dupa 1989 pareau sa elibereze Romania de comunism, de uniformizare, de spiritul de turma, de bancurile in care se refugia populatia, frustrata de suprimarea libertatii. Si totusi, cred ca Romania este tara in care oamenii, la taclale, isi spun si azi cele mai multe bancuri, nu am intilnit nicaieri, in tarile europene vizitate, atitea bancuri, spuse la un pahar de vorbe. Nu cred ca este un umor specific romanesc, ci inertia de a se refula in cuvinte si frazeologie fara rost. Am impresia ca oamenii asteapta ploaia solutiilor din cer, un prieten, care organizeaza o expozitie, se minuna ca, in Romania, mai toata lumea se plinge de lipsa banilor, dar, cind trebuie sa faca ceva sa-i cistige, multi nu au timp, sau cauta o cale usoara, eventual prin relatii, fara sa se osteneasca, sa munceasca, pentru a obtine acesti bani.

Intre doua diaspore

In decursul vizitelor mele in Romania am fost confruntat cu un alt paradox. Am aflat ca fac parte din diaspora romana, ca sint „de-ai nostri”, asadar e de presupus ca voi promova ” imaginea Romaniei” in ochii altora. Totodata mi se atrage atentia ca nu am dreptul sa critic vreun aspect al vietii sociale, sau nationalismul romanesc, fiind strain de neam. Si iar, obsedanta intrebare – cum ma simt, cind revin „acasa”?

In timp am inteles ca Romania s-a eliberat de comunism, dar oamenii inca nu s-au debarasat de mentalitatea mioritica a acelui „noi” versus „voi”. Omul, de multe ori, nu realizeaza ca principala resursa se afla in el insusi, in energia creativa individuala, in contributia sa, prin propriile forte, la realizarea pe plan profesional, social, familial. Trebuie doar sa se elibereze din inchisoarea cea mai crunta, a lipsei de initiativa, a apatiei, prin sfaramarea lanturilor care il impiedica sa viseze, sa aspire la o viata mai buna, in care autenticitatea sa, entuziasmul, harnicia, impletite cu ale semenului sau, sa genereze o actiune sinergica. Satisfactia implinirii idealurilor si integrarea in lumea deschisa, care comunica intr-un nou limbaj, al individului, depind de talent, capacitate, perseverenta, competenta si de disponibilitatea sa de a-si pune in miscare materia cenusie, inteligenta, de a se dedica si adapta, parcurgind un drum anevoios, la noile norme si cerinte economice si sociale, acceptate in tarile occidentale dezvoltate, la standarde superioare, care nu pot sa tina seama de pretextele legate de reminiscente si traume din trecut.

Apartenenta, simt si ratiune

Reactionind la acel repetitiv si nationalist „noi”, incerc uneori sa explic interlocutorilor mei ca limba si locul nasterii nu ma inregimenteaza in aceasta notiune; ca mititeii, mustul, Miorita sau Ciocirlia nu ma fac sa ma simt „acasa” si nimeni, din exterior, nu poate decreta sentinte legate de perceperea mea, subiectiva, a termenului; ca oamenii sint diferiti, la fel si simtirile lor, iar in acesti 40 de ani am parcurs multe etape, inclusiv serviciul militar obligatoriu si perioadele de concentrare anuale, intr-o tara a carei existenta e permanent amenintata de razboaie, terorism, rezolutii ONU unilaterale. In pofida prafuirii idealurilor sioniste si a degradarii multor valori, Israelul este tara in care locuiesc, muncesc, platesc impozite si sint implicat social. Aici ma simt „acasa”, la bine si la rau, iar apartenenta mea e o simtire individuala si, totodata, o decizie rationala, lipsita de dubii.

Daca in copilarie si adolescenta, evreu, minoritar in Romania, stiam ca apartin diasporei evreiesti, cu toate ca faceam permanente eforturi sa fiu acceptat egal intre egali, astazi conditia mea s-a schimbat, sint cetatean israelian, locuiesc in Kiriat Ono, iar definirea mea ca „israelian roman”, este de domeniul anecdotelor, si se datoreaza, mai ales, accentului meu in vorbire, pe care mi l-am pastrat, nesimtind nevoia sa ma straduiesc sa fiu „la fel ca toti”.

Libertatea lui Prometeu

Ma simt liber, chiar daca am si nostalgia copilariei, a oamenilor si locurilor, sa imi manifest aceasta apartenenta fata de Israel (tara in care am revenit, din diaspora evreiasca), in dialogurile mele cu oameni de pe tot globul, inclusiv din Romania; deoarece integrarea in lumea moderna implica iesirea din uniformitatea in gindire, din stereotipuri, si acceptarea diversitatii. Apartenenta afectiva la o tara, imbinata cu deschiderea catre altii, depasind frontiere teritoriale, sau insemnele din acte de identitate, confera individului calitatea de cetatean al lumii, universalitatea. In ciuda conflictelor politice si economice internationale, societatea occidentala, chiar amenintata de terorism si fundamentalism religios, tinde sa rupa gratiile care limitau exprimarea propriei personalitati.

Perceperea Israelului ca fiind unica mea casa, totodata locul in care ma simt „acasa“, este, desigur, subiectiva, rezultat al experientelor de viata, al emigrarii, al dinamicii particulare din zona, iar afirmarea apartenentei e dreptul de a o spune direct interlocutorilor mei din Romania, care, poate dezamagiti de aceasta marturisire, nu reusesc sa accepte libertatea de gindire, alegerea si sentimentele altuia. Aceasta problema e a lor, nu si a mea; nu ma voi exprima altfel, doar pentru a le fi pe plac. Atita timp cit nu vor accepta alteritatea, diferentele de opinii, dialogul deschis de pe pozitii diferite, vor ramine inchistati in propriile lor cuvinte, incatusati in sloganuri, inlantuiti precum Prometeu, devorati de un vultur existent doar in imaginatia lor. Esecul va fi atribuit fortelor oculte, conditia lor existentiala va fi perceputa ca un destin, iar schimbarea nu va avea loc niciodata.

In piesa de teatru „Mustele”, de Jean-Paul Sartre, Zeus ii spune lui Oreste : „Oamenii sint liberi, eu stiu, tu stii, dar ei nu stiu asta”.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • raluca: (21-2-2010 la 00:00)

    Sinceritatea e convingatoare.observatiile sunt obiective si exceptional de concis redate.multi nascuti in romania revenind dupa ani se regasesc cu acest hiatus de mentalitati,iar nostalgiile -cine le are – sunt himer pe cand. realitatile intristatoare.
    autorul exprima parerile multora

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 4 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (21-2-2010 la 00:00)

    Iată ce-am primit pe email de la cineva care mai deunăzi se străduia să posteze ecouri lingușitoare la adresa editorialistului:

    „Vlad este un prost, deşi îmi place uneori ce scrie, a plecat la 18 ani, ce ştie el despre România. O vizită, acolo, şi gata?”

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 3

  • Radu Stern: (21-2-2010 la 00:00)

    Partea a doua a articolului e tot atit de buna ca si prima ! Vlad Solomon a gasit tonul just, fara ranchiuna nici acrimonie, pentru a ne reaaminti niste adevaruri pe care altii incearca, aparent pudici, dar mai curind lasi sau ipocriti, sa le lase la o parte. Incercarea n-are sanse de reusita, caci evitarea calculata a subiectelor care supara nu poate fi decit o operatie in cel mai bun caz cosmetica ! Stim cu totii insa ca, sub fard, ridurile ramin ! Ar fiu o fatarnicie sa le ignoram !

    Cu un curaj remarcabil, autorul pune cartile pe masa, ceea ce obliga pe fiecare sa-si puna multe intrebari cel putin incomode.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • George Gross: (21-2-2010 la 00:00)

    În pelegrinările mele, m-am întîlnit cu mulţi prieteni români de origine română stabiliţi în Franţa, Germania, Olanda, Anglia, Canada, USA, şi toţi se simt acasă acolo unde i-am vizitat.
    Toţi se simt legaţi ca şi mine, şi ca şi tine de meleagurile mioritice, dar nici nu se mai simt „acasă” în România.
    Cum am mai scris constat că România copilăriei face parte din MEMORIE

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Cristina Dobrin: (21-2-2010 la 00:00)

    Minunat articolul prin abordarea atât de metaforică a noțiunii de libertate. Vlad ridică un serios semn de întrebare asupra modului de gândire care limitează OMUL, îi deformează personalitatea. De-a lungul anilor, sacrificiul lui Prometeu alimentează cruzimea vulturului. OMUL va redeveni el însuși, abia atunci când va înceta să iubească simbolul a tot ce „devorează” societatea. Înflorirea sistemelor antiumane atrage pieirea individului, Prometeu scade și vulturul crește.
    Felicitări Vlad și astept semnătura ta pe articole viitoare.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Dan Teodor Pohic: (21-2-2010 la 00:00)

    Ma enervez de fiecare data cind citesc ceva despre „romani adevarati” si dau de legionari sau produse de extrema dreapta. Nationalistii extremisti romani sint atit de comici. In timp, romanii s-au amestecat cu multe popoare, pe unii ii doare rau ca s-au amestecat si cu rromii dar n-ai ce face. I-as intreba, nene, ce e aia roman adevarat? La vinuri e blend” 70% Cabernet Sauvignion, 20% Merlot, 10% orice altceva. Romanii ar trebui sa fie cei mai toleranti cu alte rase.

    Cind le spui romanilor ca romanii sint xenofobi se supara, nu toti romanii, zic ei suparati, doar citiva. 🙂 Iti ia totusi mult timp sa intelegi ca au si ei nevoie sa urasca alte rase ca sa se simta superiori, adevarati romani sau orice altceva. In toate tarile e asa. As indrazni sa spun ca toate tarile sint xenofobe. Nevoia sa fii si tu mai bun decit altcineva si sa te simti bine ca vad asta si altii. Pina cind instigi la ura cronica care duce la delicte pe baza de ura de rasa. Ca nazistii. Sa omori pe cineva doar ca e alta rasa, inferioara. Guvernele tuturor tarilor au datoria sa nu dea ocazia la asa ceva.

    Intorcindu-ma la simtitul bine in Romania, am vazut acum citeva zile emisiunea „Promotor” la PROSTV ( asa ii zic in gluma ). Mai bine zis promo-ul la emisiunea asta. La un moment dat se zice…Promotor.bla….bla…bla ..masini si curbe. Am ris bineinteles de „ingeniozitatea” expresiei si m-am gindit ca daca se gindeau la altceva spuneau ..masini si serpentine. 🙂 De mult timp de cind urmaresc televiziunea romana mi-am facut o impresie despre noile „valori” in Romania. Parca romanii au asteptat revolutia sa-si poata dea arama pe fata, sa parvina si ei ca Ceausestii si stabii lor, sa fie si ei „smekeri” si sa se destrabaleze sexual ca un vulcan adormit de sute de ani care in sfirsit erupe. Am fost in vizita de doua ori, numai in Bucuresti si mi-a ajuns. Totul e sumbru din toate punctele de vedere, limba parca e alta, sint din ce in ce mai multe mall-uri si asta e cam tot. Romania atrage turismul cu frumusetile ei naturale si cu femeile ei frumoase. Nimic rau in asta. Tara de odihna si de destrabalat. In rest saracie mare la sate, mult alcool, multe tigari, multe manele, multa ura.

    Inchei cu noua lozinca chinezeasca reala !!!!! „Drumul spre comunism trece prin capitalism”. Pentru Romania ar merge..”Drumul spre o tara civilizata trece prin gropile capitalei”. Nu va pierdeti speranta, fara ea nici sanatatea nu e de ajuns. Am zis ! 🙂

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • George Poparlan: (21-2-2010 la 00:00)

    Vlad este un cetatean international, as zice multinational, conform termenului de cativa ani buni la moda … Nascut in Romania, emigrat de foarte tanar, nu se simte legat de nici o parte anume din tara de bastina, si, desi locuieste in Israel, calatoreste mult prin Europa, vine si in Romania destul de des, are prieteni si cunoscuti aici, ne mai si vedem, de multe ori in fuga, este cautat si da interviuri, face emisiuni la Radio Romania, etc. Chiar daca nu sunt de acord cu toate aprecierile lui, mai ales din prima parte a articolului, nu pot sa nu-i respect parerea si pozitia, asa crede si simte el, culmea este ca nici eu, nascut-trait aici mereu, nu ma simt deloc confortabil in tara mea, ba dimpotriva … Si cu toate astea supravietuiesc mizeriei si minciunii, furtului (nu numai de identitate) practicat cam la toate nivelurile, politicii catastrofale aplicate de cei care conduc tara, etc, etc. Bref, Vlad are talentul de a pune in pagina lucruri reale, intamplate lui si altora sau traite direct de el si asta il face sa fie cautat atunci cand scrie sau se manifesta in lumea literara, stiintifica, in PR, are si o mobilitate aparte si stie sa aleaga sa se afle acolo unde ii trebuie, cand ii trebuie, pentru a culege materialul brut in vederea prelucrarii in laboratorul lui … Il astept in continuare sa scrie si sunt sigur ca va veni cu ceva nou, chiar din vechi amintiri si – sigur – cu ceva intrigant, care sa-ti dea de gandit, chiar daca nu va corespunde parerii sau pozitiei unora sau altora …

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Noam Yaffe: (21-2-2010 la 00:00)

    Vlad,ai perfecta dreptate
    E f greu unora,chiar oameni de bine sa inteleaga diferenta dintre un evreu din romania si un israelian,mai ales daca e plecat de mult timp.radacinile sunt aceleasi,dar educatia,formatia total diferita.Societatea israeliana in care ne-am integrat,mai mult sau mai putin ,este diferita de cea din Romania.
    Personal am venit aproape copil,in Israel am terminat liceul,armata,facultatea.Intreaga mea formatie este pur israeliana.Inteleg perfect la ce te referi,cand radacinile tale sunt adanc infipte in stancile Ierusalimului,cand furtuna de nisip iti brazdeaza fata,bancuri cu Itic si strul te lasa rece.Dupa ce generatia noastara a trebuit de trei ori sa ia ranita din pod ,sa puna mana pe arma si sa mearga pe front,pentru a ne apara patria,asemenea bancuri,recrudescenta antisemitismului,ma lasa rece.problema nu este a mea,ci a lor.
    Simplu,au nevoie de mai multa deschidere,de informare
    Noam Yaffe

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • radu-ilarion munteanu: (21-2-2010 la 00:00)

    respectul meu pentru d-l petru clej se manifesta pe 2 planuri: pe de o parte pentru probitatea si profesionalismul jurnalistic – nu odata m-a invitat sa dezvolt la nivel de articol scurte cometarii care exprimau opinii in dezacord cu ale d-sale, pe de alta prin a citit tot ce-mi trimite, recte semnalarea aparitiei recistei d-sale si a participa la sondaje, desi avand notiuni de sociologie relevanta sondaje,lor imi pare derizorie.

    articolul de mai sus, la care acest comentariu se refera, l-am citit in baza rgulii autoimpuse explicitate mai sus. scriu comentariul aflat intr-o stare fizica si psihica de care nu ma plang nici macar prietenilor apropiati, darmite publicului unei reviste care mi-a facut onoarea de a-mi pub;ica 3-4 articole. fireasca in raport cu faptul ca au trecut ceva mai mult de 9 luni de la o prima operatier si ceva mai mult de 8 de tratament chimioterapic consecutiv.

    articolul se aseaza firesc in sirul celor 273 de motive care-mi intaresc vointa de a trai. daca se poate cu macar o zi mai mult decat ar fi programul cauzelor care au determinat abordarea medicala. caci a tari, dpdv al acestui al 274-lea motiv, e o forma de a refuza ireductibil pasivitatea la legtura articolului.

    nu ma voi referi in extenso la articol, n-am citit prima parte, nici eu nu pot face tot ce-mi propun. nici macar lucuri care fac parte din propriul program de scris. dar ma simt strictamente obligat la precizarea ca un anumit pasaj se rtefa la persoana mea.

    aici logica comentariului meu cere o paranteza. citeam, in anii 70-80 si chiar dupa 90 o serie de romane de fictiune politica. cel putin doua isi derulau p parte din actiune in romana. pan la primul, fusesem fermecat de aerul de autentuc al descrierii unor locuri fie exotice (e.g samoa) fie centri megnetici de interes pentru o mare majoritate de indivizi ai speciei. imaginea despre romania era insa asa de falsa, incat m-am intrebat imediat cu tristete ce parere ar avea cititorul din jamaica despre un episod petrecut acolo. am inchis paranteza.

    ei, bine, pasajul care se refera la persoanamea e in asa masura rastalmacit, amestecul de adevar si fa,s, intitdeauna mai malefic decat minciuna pura asa de farmaceuti dozat incvat – om rational – m-am intrebat daca distorsiunea e rezultatul incapactatii de interporetare corecta bonam fedem, sau, doamne feri, o mistificare deliberata. raspunsul valabil pentru intimitatea mea il tin acolo, iar buna crestere ma obliga sa-i acodrd autorului beneficiul indoielii.

    dar daca cel putin un pasaj din articol e atins de rastalmacitre si falsificare, atunci nu se pune de la sine intrebarea daca restul e riguros si pasajul e o eroare izolata? pentru a evita sugestii de bun simt probabilistic si pentru a nu recurge de doua ori la beneficiul indoielii, las publicul sa rflecteze pe seama lui la cele mai plauzibile raspunsuri la aceasta intrebare ineluctabila.

    fondul articolului iese, vai, in afara sferei mele de interes. de ce am aminti de starea mea psihofizica? deoarece de regula oamenii aflati intr-o atare stare liita tind, in genere, sa fie mai putin toleranti decat cand sunt sanatosi. ceea ce eu incerc sa gasesc puterea de a evita. mai pun doar o intrebare la fel de cerita logic de articil? e firesc sa existe si romani, indiferent cum ar fi ei caracterizati si indiferent care ar fi ponderea obiectiva a caracterizarii, care sa se simta igniti de logica articolulu?. ma autoexclud dintre acestia. am motivele mele sa privesc cu detasare un act incomensurabil cu conditia si cu constinta mea.

    departe de mine ideea de a da sfaturi. sfatuiru nu se fau si nu se primesc. din o mie de motive. intai de toate nu e decent si nu e rational sa dai sfatuiri. dar nuam nici un motiv sa ma abtin sa spun cum m-as fi simtit eu obligat sas procedez punandu-mz in ipostaza autorului, asa cum este precizata cu zcuratete. ei, bine, i-as fi scutit pe utilizatorii limbii pe care mi-o declar materna de articol. ca posesor al mai multor limbi l-as fi scris in una dintre acestea.

    cre ca nimicnu e mai firesc ca intr-un cor de laude, pentru a caror onestitate intelectuala le multumec celor care au comentat artocolul inaintea mea, sa aiba loc, pentu o minima reliefare a impactului public, si una de pe pozitia de avocat al diavolului.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Petru Clej: (21-2-2010 la 00:00)

    Domnule Munteanu, tot n-ați învățat să scrieți în limba română clar și simplu ca să vă înțeleagă toată lumea? Chiar și așa, sunt vizibili „colții” dumneavoastră în spatele acestei grețoase și pretinse politeți cu care scrieți.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (21-2-2010 la 00:00)

    Domnule Munteanu,

    Cele scrise de dumneavostră nu m-au atins în niciun fel. Dar vă compătimesc că nu știți să vă exprimați clar și simplu în limba română, ceea ce mă face să mă plictisesc după primul paragraf.

    Ca atare, consider că un articol al dumneavoastră nu ar face altceva decât să plictisească cititorii. Când o să scrieți atractiv precum Vlad Solomon, poate o să aveți șanse să fiți publicat.

    Cât despre pasajul care s-ar referi la dumneavoastră, am recitit articolul cu atenție și nu am găsit niciunde menționat numele Radu Ilarion Munnteanu. Așa încât nu poate fi vorba de un drept la replică. Dacă aveți ceva de împărțit cu Vlad Solomon, vă rog să o faceți pe emailul privat.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • radu-ilarion munteanu: (21-2-2010 la 00:00)

    D-le Petru Clej,
    intai de toate multumesc consecventei cu care dv publicati texte – articole sau comentarii – cu care sunteti in dezacord, ca sa ma rezum la exprimarea eufemistica. si chiar „corecta politic”

    respectul meu petrnu dv nu m-a lasat sa-mi imaginez ca veti folosi vreodata cuvinte rebarbative in public, la adresa unui cititor care isi exprima liber opinia. care cititor e parte a ratiunii de a fi a revistei dv.

    faptul ca l-ati folosit dovedeste ca v-a atins adanc. imi cer scuze penrtru a fi comis o singura fraza de analiza persoinala, ceea ce iarasi nu se face in public, dar cuvantul rebarbativ folosit de dv ma exonereaza intrucatva de normele civilizate.

    ma rezum la doua amanunte: primul. am, chiar in starea fizica si psihica in care ma aflu, destul selfrespect c sa nu ma las atins de imprecatia dv. dar ma consider liber de a rationa. va amintiti de „mondo cane”? acolo era arata un mexican savurand o tortilla unsa cu sos si umpluta cu plosnite. era gustul lor. pentru cea mai mare parte a restului lumii imaginea putea prodice greata (abia in acest context pot folosi si eu onorabil cuvantul). amintiti-ca de proverbul latin, fie ca va socotiti alaturi de mine urmas al acelei civilizatii fie ca nu: de gustibus et de coloribus non disputandum. ergo – a resimti greata la necesara mea precizare e un drept al dv asupra caruia nimeni – ciu atat mai putin eu, obieectul gretii – nu are cadere a se pronunta. daca vi-l permiterti ca redactor sef – daca asta e respectul dv pentur cititori, e problema dv si iarasi nu am caderea a comenta.

    „tot n-ati invatat sa scrieti….” e o expresie nepoliticoasa pe care o iau, in baza aceluiasi principiu al creditului maxim acordaat interlocutorului – ca un familiarims pentru care va multiumesc. dar e totodata o inconsecventa. daca aveti a-mi reprosa stilul ar fi trebuit sa-mi fi refuzat char primul arrticol pe care m-ati invitat sa-l scriu, iar nu sa ma incvitati inca de doua ori si sa-mi publicati inca un articol propus de mine.

    si ce ar fi de nepriceput? rezumand, e simplissim: am gasit intr-un articol care nu avea nici un motiv sa ma intereseze (ca sa-mi apar linistea sufleteasca de om care se lupta cu moartea) un pasaj referitor la mine care rastalmacea grosolan ralitatea. si am semnalat rastalmacirea. in loc sa va interesati care e pdv al meu, ca persona implicata, asupra pasajului, sa aplicati adica oprincipiul de drept roman „audiatur et alterra pars”, imi dati lectii si ma mangaoiati cu impredcatii care nu va onoreaza.

    cum vad, nici pe cititori nu-i intereseaza adevarul. ii inteleg. sentimentele comune cu ale autorului trec peste semnalarea unei rastalmaciri. in foind acesti oameni onesti si respectabili merg la esenta. ii respect.

    daca totusi exista cineva curios sa afle versiunea mea asupra pasajului incriminat, n-are decat sa-mi scrie personal. adresdandu-se redactiei. va autorizez ca, prin exceptie, sacomunicati eventualeor persoane curioase adresa mea de email. raspunderea excpetiei nu va apasa asupra revistei, ci asupra mea. aceasta fiind calea unica de a le putea satisface eventula curiozitate.

    last but not least. imi calc o regiula draconica riscand sa-mi fac rau cu mana mea. dar vreau sa va dovedesc ca sunt o persona mult mai rezonabila dcat apreciati dv. va propun deci sa-mi permiteti sa scriu un articol, la randul meu, cu titlul” de ce nu ma simt acasa niciunde pe lumea asta”. aveti adresa mea de email. o puteti folosi ca sa nu plictisim cititorii cu acest conciliabul. sriu extrem de greu, pot sedea la calculator cu totul cam juma’ de ora pe zi. dar cred ca miza mertia efortul, coute que coute.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Paula Drexler: (21-2-2010 la 00:00)

    *** Am citit si recitit, de citeva ori, in decursul acestor zile, de cind a aparut, acest mesaj.
    De fiecare data, bifez in minte, alt si alt gind, cu care ma indentific.
    Sintem generatia care explica copiilor si nepotilor, de ce am plecat de „acolo” si de ce am ales sa traim „aici”. Nu intotdeauna mintea lor „cuprinde” cele povestite despre tara in care ne-am nascut. Nu pot afirma ca totul a fost sumbru, asi minti.
    Insa…exista un „insa”, care ne-a determinat sa ne reintoarcem „acasa”.
    Ciudat ca eu consider „casa” mea aici, in tara in care nu m-am nascut ?
    Asa simt.
    Si cum am afirmat si alta data, apartenenta este odgonul meu.

    Paula din / in Haifa

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Hana: (21-2-2010 la 00:00)

    N-am fost in Romania de…multa vreme.M-am simtit bine cind am fost? Da.Inafara faptului ca a fost frig.Dar asta n-a facut-o nimeni din antisemitism ci fiindca-n Romania-i frig in noiembrie.Nu m-am simtit acasa fiindca nu eram acasa.Si n-ai cum sa te simti acasa cind nu esti acasa, logic,nu? Dar m-am simtit altfel decit sa zicem in Spania, sau in Mexic, m-am simtit mai acasa.Nu depinde de Romania, Israel sau …Ecuador daca ne simtim bine acolo, depinde de noi.Zic ca daca nu ne e bine intr-un anume loc sa nu mergem in el, nu sa mergem si sa ne plingem ca nu ne-am simtit ca acasa.Noi evreii avem casa-n fond, se cheama Israelul.Aici e acasa, in rest sintem in vizita.Ce vroiam sa spun e ca eu iubesc Romania,m-am nascut acolo.Restul cum ar fi politica Romaniei si ce fac romanii la ei acasa e departea de-a fi treaba mea.Si rostul comentariului era sa intreb, care-i de fapt rostul articolului?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Paula Duta: (21-2-2010 la 00:00)

    Cineva drag mi-a spus cândva că i-a lipsit atât de mult casa, încât de îndată ce avionul a pătruns în spaţiul aerian românesc a simţit mirosul şi gustul sarmalelor….Apoi acel om a fugit din ţară şi s-a reîntors acasă mânat de un asemenea dor , încât s-a expus oricărui risc refuzând să-şi justifice public raţiunile revenirii. Pentru că nu putea să mintă şi să născocească elogii amare…Unii amici l-au catalogat drept prost şi l-au părăsit. A fost privit cu suspiciune, urmărit şi, probabil că i s-a pus sub semnul întrebării sănătatea mentală… În timp, dezamăgit , a reuşit să facă o disociere între casa din suflet şi “ cea cu vedere la stradă….”impusă de alţii. Şi, precum se desprind imaginile editorialului, a gustat verticalitatea libertăţii ştiind că acasă eşte doar acolo unde firea lui se desăvârşeşte şi unde trăieşte fără lozinci . Îşi deschide braţele în faţa prietenilor care-i trec pragul, indiferent de spaţiul geografic şi spiritual în care aceştia au decis să trăiască. Oare doar pentru a-i face să se simtă bineveniţi sau pentru a se simţi, prin ei acasă, debarasat de un prezent care-l copleşeşte deseori prin mediocritate şi înstrăinare ? Editorialul este scris cu profunzimea, fineţea şi precizia unui observator imparţial.Recitindu-l descopăr de fiecare dată… alte şi alte borne kilometrice în drumul spre casă. Şi fiecare dintre ele este un moment de adevăr şi introspecţie pentru care-i mulţumesc autorului. Recunosc că deseori nu reuşesc să mă simt acasă în ţara mea şi aş vrea să o pot îmbrăţişa şi trezi, metaforic, cu un sărut asemenea Frumoasei din padurea adormită. Dar vremea poveştilor a trecut….

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • radu-ilarion munteanu: (21-2-2010 la 00:00)

    sdtimte d-le Petru Clej,
    prima fraza a raspunsului dv vodedeste ca nu intelegeti multe.
    ipoteza ca as ave nevoie de „sansa de a fi publicat” de revista dv nu are nici o acoperire. va reamintesc cu respect ca am raspuns la 3 invitatiii ale dv prin articole pe care le-ati publicat. singurul pe care vi l-al propus eu si pe care, de asemnea, nu numai ca mi l-=ati publicat, ci l-ati imbunatatit cu o ilustratie excelenta, a fost un portret al fostului antrenor maghiar karolyi bela, care a lurat pana la un mpment in romsnia si a adis g;oroe sportului romanesc.

    oricum remarcabila dv capacitate de neintelegere cuprinde si amanuntul ca raspunzand articolului respectv mi-am calcat facandu-mi rau, o regula autoimpusa. am facut-o exclusiv deoarece, fara a-mi da numele, autorul a operat cu intamplari in czre am fost implicat rastalmacindu-le. a afirma, in beneficiul publicului, ca autorul rastalmaceste acel pasaj era o datorie elementara atat fata de mine insumi, cat si fata de redactie si fta de public

    neintelegerea dv merge pana la a vorbi de un ipotetic drept la replica ce nu decurge logic din cele doua mesaje ale mele si la care nu mp-am referiti explicit.

    mai e un amanunt in care m-ati jignit profind. crestineste e sa ierti. nu sunt un bun crtestin, dar va iert.

    in rest va fi ca pana acum. voi citi revista ori de cate ori imi veti semnala aparitia ei, cu precadere articolele profesorilor vladimir tiosmaneanu si liviu antonesei, care, i ridica substantial nivelul. si-mi voi pastra dreptul ca cititor de a comenta sau a nu comenta ce citesc.

    socotesc cu totul inutil fata de masura in care pana acum nu ati inteles sau nu ati vrut sa intelegeti ce spun ca sunteti nu numai in minoritate, ci mai degraba aproape de unicitate in opinia despre expresia mea scrisa. fara a fi un gest de orgoiu, ci unul de pura curiozitate, datorat mai ales respectului pe care vi l-ati castigat in fata mea, am trimis la text un numar dintre corespondentii mei internautici. n-au avut, nici unul, si sunt oameni diferiti, vreo problema de intelegere. nu ma fac de ras pana la a aduce la bara cititorii cartilor mele. care sunt mult mai multi.
    din acest momennt voi inceta sa particip la comentariile acestui articol, deja exagerat de multe.

    dar nu fara sentimentul trist ca lumea evolueaza aparent inexorabil catre o enclavizare, daca nu catre un multiplu apartheid. doresc binele tuturor comunitatilor autoizoltioniste. caci dumnezeu vrea indreptarea, nu pieirea.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (21-2-2010 la 00:00)

    Domnule Munteanu, repet, în articol nu apare numele dumneavoastră, așa încât acest proces de intenție pe care-l faceți lui Vlad este complet inutil.

    Apoi fac apel pentru a nu știu câta oară: renunțați la acest limbaj artificial și prețios. Cu membrii familiei dumneavoastră și în general cu oamenii din jur tot așa vorbiți?

    Cât despre jigniri, iertări creștinești și mai puțin creștinești, aflați că mă lasă rece. Mai bine ați înceta acest mod ipocrit de comportare.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • George Poparlan: (21-2-2010 la 00:00)

    ma invitati sa scriu un ecou la ecou … si, pe langa faptul ca mi se pare ciudat, imi este si greu sa comentez ceva ce este si foarte greu de citit si de inteles, imi pare rau … domnul acesta, ciobanu parca il cheama, are problemele lui, se refera ba la articolul scris de vlad solomon, ba la niste colaborari cu ziarul online condus de dl. petru clej, dar nu inteleg ce vrea, de fapt …
    asa ca va rog sa-mi solicitati doar parerea legat de vreun articol publicat in ziarul dvs si pe care sa-l fi citit si eu inainte, altfel nu vad ce as putea spune, fara suparare …
    va multumesc pentru intelegere si astept sa ma avizati asupra unor noi aparitii interesante. cu prietenie, george poparlan

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (21-2-2010 la 00:00)

    Domnule Popârlan,

    Cine v-a invitat să scrieți „ecou la ecou”? De asemenea vă rog să rețineți că directorul forndator al revistei ACUM este Ștefan Maier, eu fiind redactor șef.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • George Poparlan: (21-2-2010 la 00:00)

    ma invitati sa scriu un ecou la ecou … si, pe langa faptul ca mi se pare ciudat, imi este si greu sa comentez ceva ce este si foarte greu de citit si de inteles, imi pare rau … domnul acesta, ciobanu parca il cheama, are problemele lui, se refera ba la articolul scris de vlad solomon, ba la niste colaborari cu ziarul online condus de dl. petru clej, dar nu inteleg ce vrea, de fapt …
    asa ca va rog sa-mi solicitati doar parerea legat de vreun articol publicat in ziarul dvs si pe care sa-l fi citit si eu inainte, altfel nu vad ce as putea spune, fara suparare …
    va multumesc pentru intelegere si astept sa ma avizati asupra unor noi aparitii interesante. cu prietenie, george poparlan

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (21-2-2010 la 00:00)

    Domnule Popârlan, nu ați primit o invitație specială, ați primit o alertă la postarea unui nou ecou, așa cum primesc toți cei care s-au abonat.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (21-2-2010 la 00:00)

    Vlad Solomon este un om de o onestitate morală exemplară. Cei care scriu „pe cine intersează ce crede Vlad Solomon?” n-au înțeles nimic din acest articol.

    Vlad Solomon, ca evreu originar din România, își declară în mod sincer opțiunea de a se considera israelian și a nu se simți acasă în România. Asta nu înseamnă că cineva are dreptul să-i interzică să aibă o opinie despre ceea ce se petrece în țara în care s-a născut.

    Mai mult, dacă acești iritați ar fi în stare să gândească, și-ar da seama că România are nevoie de oameni ca Vlad Solomon, care ar putea să-i promoveze imaginea în lume în mod eficient, nu de maniera patriotardă în care se screm atâția să o facă în prezent.

    Numai că iritații sus menționați nu se pot pune în pielea lui Vlad, pentru ei nu există decât rrrrromâni sau „jidani”. Nu există categorie de mijloc.

    Vlad nu se consideră român, o declară deschis și se comportă ca atare. Cei care nu se pot pune în pielea lui firește că îl condamnă: ori face ciocul mic și se comportă ca noi, ori… „jidanii la Palestina”.

    Lamentabili sunt acești critici ai lui Vlad. E oare de mirare atunci că România e în situația în care este cu asemenea „patrioți” din cauza cărora atâția originari din România nu mai vor să audă de țara în care s-au născut?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • George Poparlan: (21-2-2010 la 00:00)

    la solicitarea dlui petru clej revin cu 2 precizari / rectificari :
    1) imi cer scuze, l-am „botezat” pe dl. munteanu cu numele „ciobanu” din pura neatentie si enervare dupa ce am citit textul ecoului postat de dansul pe marginea articolului-editorial scris de vlad solomon, cel cu titlul „de ce nu ma simt „acasa” in romania ?”
    2) multumesc pentru precizarea ca dl. petru clej este redactor sef si nu director fondator al ziarului. precizez si ca am fost invitat de redactia dvs sa postez un nou ecou la … ecoul dlui munteanu, prin mesajul primit la 25 februarie curent …
    toate cele bune. cu prietenie, george poparlan

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Vlad Solomon: (21-2-2010 la 00:00)

    Vreau sa multumesc celor care au citit cele doua editoriale si, mai ales, celor care au crezut de cuvinta sa scrie citeva rinduri, indiferent daca sustineau sau criticau punctul meu de vedere, dar, in primul rind, imi respectau sentimentele.

    Nu am crezut necesar sa intervin, sau sa explic vreo afirmatie de-a mea, deoarece:

    – Oamenii sint diferiti, la fel simtirile lor.
    – Cred ca un articol trebuie sa sa se sustina prin el insusi.

    Urez cititorilor si colegilor de redactie o primavara frumoasa.

    Vlad Solomon

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • adrian ionita: (21-2-2010 la 00:00)

    Ma întreb care ar fi fost reactiile, daca Vlad s-ar fi nascut in Israel si ar fi facut aceleasi afirmatii pe care le face despre România:) In esenta, articolul merge paralel cu interogatii de genul: Cum ma consider: Roman sau Evreu sau Israelian? Multi romani nu înteleg aceasta „dezicere” de tara, sau nationalitate. Un evreu , oriunde s-ar naste, se considera in primul rand evreu, cu anumite exceptii desigur, care vin sa confirme regula 🙂 De ce este atât de greu de înteles acest lucru? Pentru noi romanii notiunea de tara si nationalitate este diferita: locul nasterii si limba sunt foarte importante. Din punctul meu de vedere, articolul lui Vlad este un act de culturalizare, (pentru cei care stiu sa citeasca in ambele sensuri) Ca sa evite întrebari ca cele de mai sus, multi spun ca „sunt om al planetei”. Apoi, ca sa nu divagam, propun sa ne gândim la romanii ne-evrei care se dezic de apartenenta romana. Ca Vlad nu se simte acasa in România, este OK pentru unii, dar ca milioane de romani nu se simt bine acasa in România este îngrijorat.

    Multi ma întreaba; ce ti-a venit sa te întorci dupa 20 de ani in România, ai înnebunit? In ziua in care am decis sa revin, mi-am luat un bilet de avion la first class. Vroiam sa ajung odihnit acasa:) Pe de alta parte trebuia sa termin de tradus un articol pentru o antologie americana numita „Dupa 20 de ani”.(de la Revolutie) In articol, autorul ( roman, ne-evreu ) scria:

    „When I saw Manhattan, I wrote a desperate poem. Leaning on the railing of the top floor of The Empire State Building I was crying writing in a notebook. My clothes fluttered in the wind like flags. Who stole the most beautiful years of my life? Who made me unfit to East and West? I was like the Mages of Eliot’s poem: I could not find a place in Romania, and I felt unhappy in the West. I could not see an output. A tortured transition (to what?) had to last forever.

    My trips back to Romania were always depressing: Now I could see better her physical and moral sinking. Now, that I had a point of reference and comparison I could see better the un-restored cracks of the buildings, the holes in the asphalt road, the lies and the general corruption of the politicians. Now, I knew how life for a free man should be, and how a country should function.”

    Ei da, multi romani pot sa simta ca nu mai exista acasa. Pentru ca ea, tara, devine o abstractie, un conglomerat perceptiv de memorii ce se bat cap in cap cu o realitate diferita. Cu Vlad insa lucrurile sunt mult mai simple. Daca ar fi spus ca se simte bine „acasa” in România, probabil ca ar fi mintit. El ne spune un adevar care ii roade si ii manânca pe multi romani get-beget. Problema in capul multora este faptul ca este evreu. Pai daca nu ii place de România, daca nu se simte acasa, sa mearga sa stea unde ii place si sa vorbeasca in limba in care se se simte mai bine, si sa ne lase in necazurile noastre. Oare cu asta am zis totul? Nu cred. Avem nevoie de critici in plus ? No , thank you, avem destui romani care ne împroasca cu noroi la noi acasa. Avem nevoie de falsi si idiotic laudatori de tara, pupincuristi lacrimogeni, nationalisti de vitrina? Nici atât. Ce avem nevoie, este clarviziune si tridimensionalitate in gândire. O zi in care un banc cu Itzic si Strul este tot atât de benign ca unul cu Bula, si diferentele dintre noi se rezolva in mod nedeclamativ. By all means, Vlad, un articol ce merge (dureros) la inima, nu pentru ca esti evreu,sau eu roman, ci pentru faptul ca, vorba poetului, ne aflam in „a tortured transition”

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (21-2-2010 la 00:00)

    Domnule Ioniță, spuneți:

    „Avem nevoie de critici in plus ? No, thank you, avem destui romani care ne împroasca cu noroi la noi acasa.”

    și mai jos:

    „By all means, Vlad, un articol ce merge (dureros) la inima, nu pentru ca esti evreu, sau eu roman, ci pentru faptul ca, vorba poetului, ne aflam in „a tortured transition” ”

    Deci cum rămâne, avem sau n-avem nevoie de critici în plus? Are voie evreul Vlad Solomon să critice starea de lucruri din România sau nu?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • avi: (21-2-2010 la 00:00)

    Fara a intra in amanunte, eu cred ca cine se teme de critica impiedica propriul sau proges.
    Critica este de fapt un bine care ni se face.
    Mai rea este lingusirea, pentruca ne lasa sa
    perpetuam greselile noastre pana la un punct
    la care inevitabil lucrurile se schimba prin
    catastrofa.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • adrian ionita: (21-2-2010 la 00:00)

    Dle Clej, da, Vlad are voie sa critice România pana oboseşte, dar nu despre asta era vorba in articol, ci despre cum se simte el in România. Comentariul sau este parţial o critica. După mine este mai mult o încercare de autodefinire a identităţii sale. Reacţiile negative produse de articolul sau reflecta o percepţie care nu este doar româneasca. Criticii evrei ai Israelului sunt anatemizaţi pe liste negre alcatuite de evrei, de pe care nu lipsesc artişti sau oameni de ştiinţa de geniu, Acelaşi lucru s-a întâmplat in America unde in perioada războiului din Irak , artişti sau jurnalişti au fost pur si simplu expulzat din profesie sau viaţa publica, sau mai grav , au fost supuşi unui “silent punishment” , o marginalizare direcţionata invizibila care nu le dădea nici măcar posibilitatea sa se apere. Revenind la subiectul articolului as adăuga faptul ca definirea identităţii in ziua de astăzi este un proces ciclic ce poate depinde de circumstanţe complexe. Daca urmăriţi periplul lui Nati, un evreu care s-a simţit atât de bine si acasă in România încât a candidat la preşedinţie, discuţia aceasta ar intra pe un palier suprarealist. Trăim intro tranziţie dureroasa, si discuţii de genul acesta merg de obicei in paralel pentru ca din punct de vedere cultural, religios si istoric exista diferenţe ce produc uneori “inatenţional blindness”, goluri perceptive in care xenophobia se instaleaza repede. Consecinţele insa , se vad cu “ochiul liber”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Petru Clej: (21-2-2010 la 00:00)

    Domnule Ioniță,

    Articolul, după cum spunea și Vlad într-o replică la un ecou la primul episod, un caracter educativ, este adresat acelora pe care dumneavoastră îi menționați și care au o reacție pavloviană la orice remarcă critică, oricât ar fi de minoră, la adresa țării și a unor obiceiuri ale locuitorilor ei.

    Cred că Vald nu e genul de om obsedat de propria-i identitate și de aceea aș spune că e un colaborator ideal al revistei ACUM. Articolele sale au o valoare practică, încercând să combată, în mod absolut dezinteresat, acele mentalități care aduc atâtea ponoase României.

    Iar aducerea în discuției a lui Nati Meir, chiar și în mod tangențial, este total neinspirată.

    În concluzie, cred că ideea articolului lui Vlad este mai simplă decât considerați dumneavoastră. Recitiți vă rog primul episod și ecourile aferente.

    PS Puteți să fiți mai explicit când spuneți „Criticii evrei ai Israelului sunt anatemizaţi pe liste negre alcatuite de evrei”? Care este sursa acestei afirmații?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • adrian ionita: (21-2-2010 la 00:00)

    Daca tot ati intrebat, sursa de care vorbeam se numeste The SHIT list.
    http://www.masada2000.org/shit-list.html
    Este greu sa fii perfect:)
    La buna citire.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
34.200.236.68