caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Beţia de cuvinte reloaded. Intelectuali „preţioşi” în căutare de cuvinte pompoase

de (14-3-2010)

Românul s-a născut poet şi a devenit blogger

Când în 1873, Titu Maiorescu scria “Beţia de cuvinte în Revista Contimporană”, probabil că nu intuia actualitatea pe care o va avea articolul său peste mai bine de un secol. În epoca în care internetul este cel mai „democratic” mijloc de răspândire a ideilor, oferind tuturor şansa de a-şi vedea cuvintele „publicate”, în fiecare român posesor de internet se naşte un scriitor, un om cu opinii. Românul, deci, după ce „s-a născut poet”, îşi trăieşte maturitatea ca blogger de profesie. Ce poate fi mai frumos decât să îţi vezi propriile cuvinte pe monitor, ce poate fi mai sublim decât să îţi imaginezi că te afli deja cu un picior în eternitate, că vecinii tăi de palier sau stradă, seara, după ce au terminat de înjurat guvernul, te citesc cu admiraţie, pregătindu-şi hârtia şi creionul pentru a-ţi solicita a doua zi un autograf?!

Şi totul e atât de simplu… Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să încerci să arunci toate cuvintele pe care le cunoşti într-un singur articol. De preferat, adjective… Dacă nu posezi destule, ai la dispoziţie DEX-ul online. Adjectivele se aleg după câteva criterii clare: să aibă multe litere, să fie greu de pronunţat şi să obnubileze cu transcendenţa lor spiritele mundane. Apoi, nu uita să strecori proverbe străvechi, ziceri celebre, de preferat în latină sau franceză. Nu te întreba niciodată dacă ele au sau nu sens. Pentru Dumnezeu, sună atât de bine încât e păcat să îţi pierzi vremea încercând să aşezi în spatele cuvintelor un înţeles anume. Iată, de pildă, un exemplu:

„eu cred ca e nevoie de un plus de discernamant, nu mult. care sa derive din stravechea zicala greceasca pe care o stim pe filiera latina: ‘est modus in rebus’. pe scurt, ca sa nu plictisesc: pe fondul globalizarii, caci asta e notiunea in cadrul careia ‘nu mai exista independenta reala’ (si felicit autorul ca vorbeste implicit de globalizare fara s-o numesca, accentuind aerul de autentic al demonstratiei sale), asadar poe fondul globalizarii, nici o greseala n-ar fi mai mare decat a ignora diferentele specifice”.

Bravos, bine zis, adânc gândit… În efuziunea mirobolantă a gândurilor care îl asaltau proteic, cinstitul autor al acestui comentariu uită să aşeze semnele de punctuaţie şi ortografie acolo unde trebuie, dar acesta este, cred că sunteţi de acord cu mine, un amănunt. Un alt simptom al noii beţii de cuvinte este sărăcia de predicate. E de înţeles… În vreme ce predicatul (şi verbul în sine) sunt coloana vertebrală a unei fraze, adjectivul şi substantivul (de preferat, selectate din gama neologismelor) sunt mărci ale individualităţii autorului. Să privim cu admiraţie şi invidie către următorul exemplu:

„O violenţă generatoare de violenţă, chiar şi pentru apostolii non-violenţei, pelerinii coborâţi de pe ‘acoperişul planetei’, cu preţioasa intenţie de a orienta lumea occidentală, aceea a muşchilor şi a complexului de putere, spre o gândire blândă, spre nobila filozofie aşa-numitei ‘lasă priză’, ceea ce nu înseamnă, câtuşi de puţin, indiferenţă, cum s-ar putea crede”.

Observaţi dumneavoastră cum se aglomerează apostolii, complexele şi filozofiile nobile într-o frază care, susţinută de două predicate aruncate undeva în final, gâdilă în mod plăcut auzul! Poate vă întrebaţi care e subiectul articolului, care este, care va să zică, mesajul. Ce întrebare naivă! Credeţi cumva că o asemenea frază are nevoie de un mesaj?! Aparent, în acest text este vorba despre Tibet, dar Tibetul e un pretext pentru desfăşurarea de forţe stilistice aşa cum nu s-a mai văzut de la Troia încoace. Finalul materialului este… apoteotic (va jur că nu am căutat cuvântul în DEX):

„Simpatia pentru Tibet pare a nu fi limitată în spaţiu, iar eu, admirator necondiţionat al acestei cugetări, nu mă pot împiedica să nu strâng pumnii, atât pentru Tibet, cât şi pentru spiritul olimpic dătător de speranţe în mai bine al făpturii umane”.

Combate bine onorabilul, trebuie să admitem! Înţelegem de aici că simpatia faţă de Tibet are proporţii cosmice, că până şi dincolo de Calea Lactee orice fărâmă de praf cosmic vibrează la gândul tragediei trăite de tibetani.

„Să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic…”

Schimbăm registrul şi ajungem la românii adevăraţi, care semnează ecouri la mai toate articolele care pun în discuţie biata noastră ţărişoară, lăsată în bătaia vânturilor imperialiste. Un oarecare X, venerabil intelectual de altminteri, este încă indecis: pe de o parte, domnia sa consideră că România nu poate fi cucerită militar, pe de altă parte admite că această cucerire este posibilă în anumite condiţii… Curat-murdar!

„Romania nu poate fi cucerita nici militar si nici nu poate fi dezmembrata decat prin incalcarea principiilor fundamentale dupa care actualele institutii internationale se conduc”

Avem, de altfel, de a face aici cu un enunţ simptomatic: autorul începe prin a nega vehement o ipoteză (de cele mai multe ori propria ipoteză) pe care, în a doua parte a enunţului o admite ca fiind totuşi posibilă în anumite contexte. E o tehnică a discursului preluată din Epoca de Aur. Activiştii „subtili”, „luminaţi”, îşi începeau discursurile cu fraze de genul: „noi apreciem munca dumneavoastră şi vă considerăm un element de nădejde al societăţii noastre”… Finalul nu era tocmai încurajator şi era de regulă prefaţat de un „dar” ameninţător.

Să nu-i uităm cumva pe intelectualii… mistici al căror discurs e plin de transcendenţe, percepţii extra-, intra-, supra- şi sub-senzoriale, intelectuali care se află în legătură directă cu zonele ancestrale ale făpturii umane, intelectualii transcendenţei depline. Oameni prin excelenţă superiori, aceştia, chiar şi atunci când se află sub influenţa beţiei de cuvinte, descind din „illo tempore” pentru a lumina minţile bieţilor muritori. Iată-l, de exemplu, pe domnul Y:

„Intelectualitatea este o formă superioară de autopercepţie şi percepţie externă, în acelaşi timp. Întâi trebuie să-ţi depăşeşti condiţia primară de inginer, istoric, filozof, sau poet şi trecerea la condiţia secundară, superioară, de intelectual”.

Conform domniei sale, există o condiţie „primară” de inginer, condiţie care trebuie depăşită, idealul fiind, probabil, condiţia secundară sau condiţia terţiară de inginer.

De vorbă cu astrele

Printre intelectualii transcendenţei depline, de departe cel mai… iniţiat este prolificul, misticul, unicul şi irepetabilul descoperitor al secretelor lui Zamolxe, domnul PC. Domnia-sa a descoperit că:

„Oamenii posedă corpuri energetice (suflete) nemuritoare. La deces, sufletele părăsesc trupurile fizice şi pleacă în alte lumi universale”.

Şi asta încă nu ar fi nimic. Ascultaţi mai departe:

„Corpul omenesc este capabil să se autoperfectioneze şi să se autovindece de orice boală, cu
forţe şi mecanisme neuro-hormonale proprii, descrise detaliat în această lucrare. Ne putem conserva tinereţea şi maturitatea până la 90 de ani şi ne putem prelungi viaţa activă până către 110 ani, cu metodele explicate în carte”.

Cumpărând cartea lui PC, veţi trăi aşadar până pe la 110 ani. Vă imaginaţi ce presiune pe sistemul social de pensii! Dacă toţi cititorii domniei sale vor atinge această vârstă matusalemică, statul român ar putea intra în colaps. După informaţiile mele, domnul PC lucrează în prezent la o carte care vă va ajuta să trăiţi 110 ani şi trei luni. Cumpăraţi cartea chiar dacă, după această aventură, nu vă vor mai rămâne bani pentru mâncare!

Ion Heliade Rădulescu le spunea contemporanilor săi prin secolul XIX „scrieţi, copii, numai scrieţi”. Marele înţelept al popoarelor roşii, tovarăşul Lenin, spunea vizionar: „învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!” Convertit şi eu la neo-beţia de cuvinte, voi realiza un arc peste timp, contribuind odată în plus la înfrăţirea intelectuală a popoarelor român şi rus. Vă voi spune, deci, în finalul acestui articol: „Învăţaţi să scrieţi, copii, învăţaţi să scrieţi”. Am zis!

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Daniel Macovei: (14-3-2010 la 00:00)

    „De la sublim pana la ridicol nu este decat un pas”.Suna bine nu?Ce mai,sunt bun!Nene Iancule,am sa tin minte vorbele matale.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Matei Clej: (14-3-2010 la 00:00)

    In Romania se folosesc de doua ori mai multe cuvinte decat minimul necesar pentru a comunica gindul. Se constata asta si in media audiovizuala, si pe strada, dar mai ales la televizor in interviuri cu ‘experti’, ‘analisti’, si ‘functionari publici’. Nu stiu daca de vina este limba sau vorbitorii ei.

    Mai adaug ca pierd voia de a trai cand limbajul ‘corporatist/managerial’ se scurge (fara urma de ironie) in discutiile prietenesti.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Marius Delaepicentru: (14-3-2010 la 00:00)

    Şi pe mine mă irită bombasticul discurs al bătăuşilor de claviatură. Textele lor găunoase au şi un merit: mă ajută să actualizez repede lista celor pe care nu-i citesc.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Florian Vancu: (14-3-2010 la 00:00)

    D-le Solomon,
    Suntem de aceeasi parere,mi-ar face mare placere sa ne intalnim in Romania,am fff mult material adunat pe aceasta tema,vad ca publicati,eu nu mai am rabdare sa scriu,v-as pune la dispozitie tot ce am ,ati mai face cateva articole f.bine documentate,poate v-as
    da si o sugestie pentru un titlu
    LENEA LA ROMANI sau

    SA NE INTOARCEM LA TRADITII [LA SATUL TRADITIONAL FARA DRUMURI,FARA CIVILIZATIE FARA
    WC ETC.ETC SAU ETERNITATEA S-A NASCUT LA TARA
    exprimata de L.Blaga,care a invatat la liceul german din Orastie,la faculta la Budapesta si Viena,iar pe noi ne trimite la ” ETERNITATE ”
    la plugul de lemn……
    Poate ne vom vedea si in Israel ca sa lamurim o serie de probleme…

    MFG Florian

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Victor MARTIN: (14-3-2010 la 00:00)

    Nu vad ce aduce nou acest articol in peisajul publicistic. Poate aduce ‘betia de cuvinte’, cu:’mundane’,transcendenta’,’obnubileze’,’mirobolanta’etc. Poate aduce un amestec de platitudini uzitate gen: ‘romanul s-a nascut poet’sau’scrieti copii, numai scrieti’.Inclusiv din ‘iepoca de aur’: ‘invatati,invatati, invatati!’ sau ‘arc peste timp’. Articolul nu e cuprins nici macar de ironie nativa; se apeleaza la ironia vesnicului Caragiale. Poate e un articol de autoproclamare a prezentei. Poate.
    Cert este ca faptul ca toate citatele sunt neinspirat alese si se bazeaza pe neintelegerea lor. Prin ‘betia de cuvinte’ din prezentul articol, se adanceste misterul, ca sa folosesc si eu o platitudine mai putin uzitata. Trecerea inginerului la categoria intelectual se face prin confuzia dintre ‘secund’ si ‘secundar’, vorba primarului. Depinde cum tii scara valorilor.
    Care este mesajul articolului, domnule Ivancu?! Articolul nu e salvat nici macar de exhaustivitate. Ati uitat-o pe aia, a lui Philipide, cu cititorii etichetelor de pe sticlele cu vin.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Petru Clej: (14-3-2010 la 00:00)

    Domnul Victor Martin, simțindu-se cu musca pe căciulă deoarece unul dintre citatele din articol îi aparține, reacționează într-un mod primitiv: cu o ironie agasată.

    Eu știu domnule Martin că vă doare diagnosticul foarte precis pus de Ovidiu, dar o reacție mai inteligentă ar fi fost să recunoașteți că acest limbaj descris în editorial este unul ridicol și îi discreditează complet pe cei care-l folosesc.

    Le ridicule qui tue, domnule Martin.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Victor MARTIN: (14-3-2010 la 00:00)

    Domnule Clej! Nu m-am simtit deloc ‘cu musca pe caciula’; faptul ca domnul Ivancu mi-a facut ‘cinstea’ de a ma cita mi-a fost semnalat de o doamna, probabil din redactie. Cat de stralucitor si original e articolul de fata, cat de proaspete sunt ideile cuprinse in el sau cat de exploziv si spumos este stilul autorului sunt lucruri pe care numai cititorul poate sa le hotarasca. Nu trebuie sa va enervati asa; enervati-va altfel!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (14-3-2010 la 00:00)

    Domnule Martin, oricât ați încerca să mascați acest lucru, este evident că dumneavoastră sunteți cel enervat. Și nu vă faceți griji, articolele lui Ovidiu au întotdeauna succes, fie și pentru faptul că scrie într-un mod simplu și clar, care, după cum se vede în editorial, nu este la îndemâna celor citați.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • ovidiuivancu: (14-3-2010 la 00:00)

    Domnule Victor Martin,
    Cum poate fi exhaustiv un articol de o mie si ceva de cuvinte? Evident ca nu e exhaustiv si nici nu isi propune sa fie, pentru ca nu e o teza de doctorat si nici o lucrare de prezentat in fata Academiei.
    Cat despre mesaj… sa nu incepem ca la grupa pregatitoare: care credeti, copii, ca este mesajul acestui text? „Platitudinile” citate de dumneavoastra, stilul „exploziv” si „spumos” (de parca articolul asta ar fi ar face parte din gama de vinuri spumante „Zarea”) sunt o chestiune de gust. Cat despre ironia nativa, asta e subiectul unui articol pe care poate il veti scrie odata. Daca se poate, intr-un stil ceva mai clar… Eu unul cred ca ironia nativa de care vorbiti se transforma in simpla bascalie damboviteana daca nu e slefuita de scoala „vesnicului” Caragiale (sau de alte scoli).Toate cele bune, domnule Victor Martin si va doresc sa scrieti suficient de mult incat sa dati prilejul redactarii unor articole „exhaustive” pornind de la scrierile dumneavoastra!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Daniel Macovei: (14-3-2010 la 00:00)

    Orgoliul,bata-l vina!Cum a ajuns Hemingwai celebru?Incepand la 18 ani ca ucenic reporter la rubrica „caini striviti”a provincialului Kansas City Star.Cum si-a format stilul?Folosind fraze scurte intr-un limbaj simplu,descriind personajele prind actiunile lor,prin propourile lor.Cum sa am rabdarea de a parcurge un articol impanat cu pretiozitati,cu judecati scoase din”putul gandirii”,cand net-ul te bombardeaza cu spamuri,reclame agresive in mare parte idioate?Cine mai citeste astazi Cehov sau Teacherey?{Cartea Snobilor(scrisa de unul din ei)]?Recunosc ca m-am aprins si am pacatuit cu o retorica umflata,(cum?cine?).I-mi cer scuze punandu-mi cenusa din scrumiera in cap.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Atamild: (14-3-2010 la 00:00)

    Eu am ajuns la o concluzie. Indeferent de norocul sau esecul nostru in viata, de succesul sau insuccesul, sau de ”sucesuri” in viata noastra, un lucru e clar. Viata, oricum o iei, ramane interesanta.
    Matilda

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Lucian-Zeev Herscovici: (14-3-2010 la 00:00)

    Mult Stimate Domn Daniel Macovei,
    O mica observatie la ecoul plin de humor muscator trimis de Domnia Voastra.
    Nu „Hemingwai” ci Ernest Hemingway (1898-1961). Nu „Teacherey”, ci William Makepeace Thackeray (1811-1863). „Cehov” da, este adevarat, Anton Pavolovici Cehov (1860-1904).
    „Cartea snobilor” este scrisa nu „de unul dintre ei” [Cehov sau „Teacherey” (sic!)], ci de W. M. Thackeray si aparuta in originalul englez in anul 1848. „Cine mai citeste astazi Cehov sau Teacherey” (sic!), va intrebati Dumneavoastra. Afirmatie care nu ma face sa rad, ci dimpotriva. Ea imi aminteste de perioada in care eram elev de scoala, cu multi ani in urma, la o lectie de limba rusa. Profesoara era o iubitoare a literaturii ruse clasice si ne recomanda sa citim literatura clasica rusa in traducere romaneasca: Puskin, Lermontov, Turgheniev, Dostoievski, Tolstoi, Cehov, Nekrasov. Erau scriitorii din operele carora citeam fragmente scurte in clasa, selectate pentru a fi pe intelesul copiilor si introduse in manual in originalul rus. Unul din colegii mei de clasa, cu care eram prieten si care era un baiat practic, cu preocupari tehnice si nu literare, avea probleme la literatura. El era bun la matematica, fizica, chiar si la conversatie in limbi straine, dar nu la compunere, nici la literatura. Ii placeau carti de aventuri, de actiune, dar nu poezie, nici literatura clasica. L-am intrebat odata daca nu citeste literatura clasica. Raspunsul lui a fost ca nu, ca doar…nu e pensionar. Deci ironia fata de normele limbii scrisa si vorbita corect si fata de literatura clasica a existat si alta data. Acum insa a ajuns la un nivel…inalt, pentru ca sa nu spun ridicat, pentru ca nu merita o asemenea expresie..
    Cred ca ar trebui sa intelegem ca este bine sa respectam literatura clasica, in primul rand cea care a reusit sa strabata dealungul generatiilor si ajunga pana la noi pastrandu-si prospetimea, respectiv cartile unor autori de geniu. Sa nu ne batem joc de aceasta literatura. Autorii acestor carti isi propusesera sa schimbe lumea, sa o indrepte. Poate ca au si reusit, cel putin in parte. Sa cautam sa ii intelegem, in functie de necsitatile din zilele noastre, sa ii citim pentru a ne intelege pe noi insine.
    Apropo, in legatura cu regretatul Alexandru Mirodan. In piesa „Seful sectorului suflete” i se recomanda unei persoane cu probleme psihologice ca, pentru a se reconforta sufleteste, sa citeasca genii: Homer, Tolstoi, Caragiale…
    Si sa respectam limba literara, bineinteles in functie de necesitatile epocii noastre, evitand buruienismele, folosite uneori de unii scriitori tocmai pentru a ironiza si a arata cititorilor cat este de inutil si de caraghios sa le foloseasca. Asa cum, in alte generatii, Vasile Alecsandri, Contantin Facca, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, Ion Luca Caragiale si Mihail Eminescu au introdus uneori barbarisme in operele lor, dar nu pentru ca cititorii sa le imite, ci dimpotriva, pentru a ironiza pe cei care le foloseau in mod exagerat.
    Imi amintesc o expresie a regretatului meu tata vitreg: Si vorbeste cum ti-e vorba si te poarta cum ti-e portul…
    Cu deosebit respect si scuze pentru observatii,
    Lucian-Zeev Herscovici

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sincera sa fiu nu prea citesc Romania Libera: (14-3-2010 la 00:00)

    MI-e teama de dezamagiri..
    Am citit articolul ala si am vazut dansand cacalacii si cu noul primar al Bucurestiului,
    .. ma gandeam la fostul primar, la domnul Videanu desigur. Stiti.. maine este 21 martie si cineva (nu stiu cine) a declarat de 21 martie sa fie Ziua internationala a padurilor (Welttag des Waldes) deci.. urcati-va in copaci, daca nu va place sa.. iesiti la iarba verde!
    Matilda

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Daniel Macovei: (14-3-2010 la 00:00)

    Domnului Lucian-Zeev Herscovici.In legatura cu impresia dumneavoastra ca a-si lua in deradere citirea scriitorilor clasici,”cine mai citeste acum ?etc”,va inselati.Eu m-am referit la modul de a scrie al marilor acestei lumi.M-am intrebat(ah!retorica)daca cei care scriu acum lucruri poate interesante,au citit cativa din clasicii literaturii universale.Cat despre Caragiale,Eminescu,Creanga,nu sunt ei marii nostri?Cum sa nu fiu influentat?Toti ma modeleaza,formeaza,ma descopera,ma minuneaza.Dupa MARIILE LOR mi-am format micul meu sistem de valori,perceptia asupra imprejurului.E adevarat ca trebuia sa le pun „lor” intrebarea,nu sa o arunc asa declarativ.Suna cam gaunos.Pripeala si stangacie.W.M.Thackeray si altii cititi in adolescenta mi-au dezvoltat un simt al ridicolului care o sa ma chinuie pana la moarte.Iarasi va multumesc pentru replica dumneavoastra,prima dupa multi ani in care am muncit mult,am citit mult dar am scris putin.Cu respect,Daniel Macovei.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.225.31.188