Prin anii 90, putin timp dupa revolutie, am fost invitat la un congres medical international, al medicilor originari din Romania. Aveam destule dubii inaintea plecarii, dar am fost primiti cu multa caldura, chiar dincolo de asteptari. La sfirsit s-a organizat o sedinta, in care trebuia sa fie stabilita o platforma viitoare, sa se constituie o „Liga internationala a medicilor romani”. Am participat la acea adunare, in cadrul careia, spre uimirea mea, cineva mi-a daruit o medalie care reprezenta alipirea Basarabiei de Romania. I-am spus ca mi se pare deplasat acest gest, am venit la un congres medical, nu la o intrunire cu caracter politic. Cind s-a citit ciorna statutului acelei organizatii, am ramas neplacut surprins, era plina de expresii precum „reintregirea neamului romanesc”, „simtim romaneste”, o droie de lozinci, cu conotatii religioase si nationaliste. Am ripostat ca nu ader la declaratie si, fiind israelian si evreu, ma exclud. Nu am fost singurul, nici cei din Germania, Italia, Elvetia, Ucraina, nu au vrut sa semneze un asemenea document. Am sugerat transformarea lui intr-o formula care sa cuprinda pe cei originari din Romania, care au afinitate pentru cultura romana, valorile democratice si dorinta de colaborare stiintifica si culturala. S-au acceptat propunerile mele, mai ales datorita sustinerii romanilor din celelalte tari.
La plecarea din sala, am auzit pe cineva, in spatele meu, exclamind – tocmai paragrafele cele mai importante au fost scoase, a venit jidanul sa ne dea lectii! Nu am dat importanta, un caz izolat, mi-am spus, e normal, poate, dupa comunism, sa se manifeste nationalisme, xenofobii, oamenii sint dezorientati. Liga, in timp, s-a dizolvat.
Simtiti romaneste?
Dupa o luna, tot la Bucuresti, a avut loc o intrunire a oamenilor de afaceri originari din Romania, am fost rugat de un prieten bine intentionat sa il insotesc, el fiind ardelean cu limba materna maghiara. Au sosit participanti din multe tari, nostalgici, au lacrimat la un paharel de tuica si mititei, au fost primiti de Iliescu (nu m-am dus, mi se parea o pierdere de vreme, am preferat sa-mi vad fosti colegi), au ascultat cintece populare si au conceput planuri de viitor si iluzii de pinguin.
Dar au fost sifonati cind s-au auzit fraze declamative de genul: „Noi vrem sa stim ca va pasa, ca simtiti romaneste, ca vreti sa ne ajutati, dar nu avem nevoie de lectii, aduceti banii si tehnologia, dar lasati-ne in pace, nu avem nimic de invatat de la voi si nu ne vindem tara. Voi sinteti cei ce trebuie sa-si spele pacatele”.
Ei, o sa treaca si valul asta, m-am gindit, oamenii inca nu realizeaza, e o perioada de tranzitie…
In decursul anilor, am vizitat de citeva ori Romania. De obicei, pentru congrese medicale, sau la evenimente culturale. Mi-a facut placere sa ma intilnesc cu prieteni din copilarie, sa depanam amintiri, m-am atasat de oameni cu care mentin legatura, ne scriem, schimbam idei… De unii m-am apropiat intr-atit, incit simt nevoia, din cind in cind, sa le aud vocea, sa stiu ca sint sanatosi, sa le intind o mina, cind se afla la ananghie, chiar sa ma sfatuiesc cu ei, in anumite dileme. Comunicarea pe Internet faciliteaza dialogul, un prieten mi-a scris ca, desi sint departe, imi simte prezenta, alaturi de el, ca si cum as locui in acelasi orasel.
Evreul Isus si complotul iudeo-mason
Zburam cu Tarom, spre Bucuresti, alaturi de mine, o maicuta si un preot, despre care am aflat ulterior ca slujeau intr-o biserica, la Ierusalim. La un moment dat, maicuta m-a intrebat cum am putut, noi, evreii, sa-l ucidem pe Isus. I-am explicat, cu rabdare, ca si Isus, daca a existat, era evreu, ca in acea zi eram gripat si nu m-am putut deplasa la Ierusalim, dar, oricum, acuzarea de deicid mi se pare absurda, mai ales cind vine din gura unei urmase a Romei. Am refuzat sa intru intr-o situatie conflictuala, mai ales ca maicuta si preotul erau cam saraci cu duhul.
In timp am realizat ca puntile care ma leaga de locurile natale sint foarte fragile. Am emigrat in Israel la 18 ani, fara indoiala ca perioada de adolescenta si-a lasat o amprenta asupra evolutiei mele, mai ales cultura, educatia, interactia cu oamenii. Si imi amintesc ca, desi parintii mei au facut efortul sa fiu „asimilat” (au evitat sa-mi povesteasca despre Holocaustul romanesc, despre deportarea lor in lagare de concentrare, in Transnistria, de evreii asasinati in timpul regimului Antonescu, despre pogromuri, lagarele de munca si legile rasiale), din cind in cind eram obiectul unor remarci cu caracter antisemit. Desi citisem ” Cartea Neagra” si ” Am fost medic la Auschwitz”, abia dupa multi ani, in Israel, am aflat detalii zguduitoare, istoria suferintelor familiei mele, injumatatita in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Aceasta trista realitate nu mi-a creat, in nici un fel, resentimente fata de romani, dar mi-am dat seama ca nu am fost niciodata considerat roman de cei din jurul meu.
Vizitele in Romania mi-au oferit ocazia sa discut cu persoane din domeniul medical sau artistic, cu politicieni, cu oameni de rind, pe diferite teme. Astfel am aflat multe lucruri noi despre mine insumi – nu numai ca l-am asasinat pe Isus, dar si ca „voi evreii, ati adus comunismul si ati plecat, lasindu-ne pe noi sa tragem ponoasele”, „ati revenit acum, sa ne exploatati, sa jupuiti tara de bogatii”, „voi conduceti finantele lumii si ne saraciti pe noi”, „exista o conspiratie internationala, un complot iudeo-mason care are ca scop destabilizarea Romaniei”, „ati inventat Holocaustul, sa ne luati banii”, „desi ati fost straini de neam, ati fost tolerati, dar ne-ati rasplatit ospitalitatea cu pretentii si obraznicii, in loc sa stati in banca voastra”…
Democratie si alteritate
Pe de alta parte, am fost intrebat daca, acolo, in „Izrael”, nu mi-e dor de „acasa”. Si mi-am pus intrebarea ce inseamna acest „acasa”. De citiva ani am reinceput sa scriu in romaneste, sa public intr-un saptaminal israelian de limba romana, sa colaborez la publicatia „Acum”, sa lucrez la un roman cu caracter autobiografic, ba chiar particip la discutii pe forumuri de limba romana. Uneori vad, prin cablu, programele TV si ma socheaza expresii de genul ” rrrrrrrrrromani adevarati, care simt rrrrromaneste” sau „rrrrrrrromani pur-singe”.
Ajuns in Romania, nu ma mira lamentarile oamenilor, cind se refera la clasa politica, la coruptie, la problemele de ordin economic, acestea le intilnesc peste tot in Europa si in Israel, „tutto il mondo e paese”, spune un proverb italian. Dar imi lasa un gust amar comunicarea intre oameni si tonul de ciuda, ostilitatile, dorinta permanenta de rafuiala, invidiile si rautatile de care ma ciocnesc la tot pasul. Si aruncarea vinei, in permanenta, asupra politicienilor, care nu dau „exemplu”, de parca nu ar fi fost alesi in mod democratic, de cetatenii romani. Aproape fiecare interlocutor imi povesteste ca a fost dizident, ca a luptat, in felul sau, impotriva regimului comunist, dar toti vecinii sai erau securisti si trebuie pedepsiti. Mi se vorbeste de noua orinduire, de democratie, dar nu se realizeaza nici pe departe ca democratia inseamna, in primul rind, acceptarea alteritatii, a dreptului fiecaruia sa fie diferit, el insusi, nu inregimentat intr-o uniforma nationalista, mai ales de la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Recunosc, deseori mi-e greu sa-mi inteleg interlocutorii, parca vorbesc o limba diferita, complicata, pe linga subiect, aluziva, neclara, fara a spune lucrurilor pe nume, fara a cauta punctele de acord si dezacord in mod civilizat, fara patima.
De la Bucuresti la Ierusalim
Deseori imi renasc amintiri din trecutul meu, chiar devin nostalgic, oare ma simt mai legat de Romania decit de Franta, Italia, Germania, sau orice alta tara europeana? Imi plac mincarurile romanesti, in Tel Aviv, din cind in cind, ma duc la restaurantul Mamaia, sa-mi potolesc pofta de mititei, brinza de burduf, zacusca sau sarmale. Dar, in aceeasi masura, imi place bucataria franceza, sau cea italiana, si prefer strudelul savarinei, sau sarailiei, care, oricum, nu sint romanesti, la origine.
Citesc carti in limba romana, sint autori pe care ii apreciez, dar nu vibrez la versurile lui Minulescu mai mult decit la Prevert, il prefer pe Gide lui Sadoveanu, pe Moliere lui Caragiale. Nu ma impresioneaza carul cu boi al lui Grigorescu, in schimb pentru Marcel Iancu am facut o adevarata pasiune. La fel pentru Brancusi, dar si pentru Henry Moore. Iar pe Victor Brauner sau Fondane ii percep la valoarea lor universala, fara legatura cu faptul ca s-au nascut in Romania.
Nu ma incinta sirba, nu intru in hora la Perinita, nu imi salta inima cind aud doinele si baladele, nu ma atrage Cismigiul copilariei mele mai mult decit Jardin de Bagatelle, iar Castelul de la Bran ma lasa total indiferent, nu simt ” istoria neamului”, cind ajung pe plaiurile lui Mihai Viteazul, nici cind vad, din goana trenului, Posada, sau Marasesti. Cind urmaresc un meci de fotbal intre Steaua si Manchester United, prefer sa invinga echipa mai buna.
Nu ma simt implicat in politica romana, nu o urmaresc in mod constant, dar, deseori, ma uimeste lipsa de rafinament si noblete din comportamentul multora dintre liderii romani.
Imnul Romaniei, „Desteapta-te, romane”, nu imi spune nimic, dar, in general, nu sint sensibil la simboluri, drapele, nu lacrimez nici cind se intoneaza „Hatikvah”, imnul israelian.
Si totusi, imi pasa de ce se intimpla in Romania, de oameni, de prieteni, vreau sa aiba o viata tihnita, sa le fie bine intr-un stat democratic, cu valori universale. Dar Romania nu reprezinta, pentru mine, notiunea de „acasa”. „Ca acasa” pot sa ma simt in multe locuri, in Israel, la Ierusalim, Tel Aviv sau Kiriat Ono (unde, intr-adevar, sint „acasa”), pe malul lacului Como, la Paris, Roma, in Alpi, la Seefeld, la Stresa, la Montreux, la Salzburg…
„Acasa” este o perceptie subiectiva, individuala, un sentiment de identitate, loialitate si apartenenta, diferit de la om la om, o stare de spirit, cred ca e unica, diferentiata de senzatia de „ca acasa”, care poate fi efemera, legata de o dispozitie sufleteasca de moment.
Despre identitate si apartenenta, care confera notiunii de „acasa” o semnificatie particulara, ce implica si acceptarea valorilor democratice, a alteritatii si a universalitatii, incluzind autenticitatea, si, totodata, conceptul de „cetatean al lumii”, in numarul viitor.
Nota redacției. Cotația medie neobișnuit de mică a acestui articol – la un moment dat sub 2 – s-a datorat unei anomalii care permitea votarea multiplă. Voturile multiple au fost eliminate, de unde și această cotație medie mult sporită.
Majoritatea voturilor multiple proveneau de la persoana care semnează „Andrei Elian”. Urmare a acestei patente rele credințe (în pofida ecourilor semnate în mod ipocrit „cu prietenie”), acestei persoane nu-i vor mai fi publicate ecouri în revista ACUM.
Articol foarte bine gindit si scris, reflecta realitati romanesti vazute cu ochiul unui intelectual evreu cinstit si inteligent. Am gasit o propozitie care, cred eu, reflecta perfect starea de spirit (si nu numai) a cetateanului din Romania:”Fiecare a fost dizident, dar toti vecinii erau securisti”. Dincolo de umorul trist dar vesel al zicerii,se releva un paradox care trebuie depasit, ca una din conditiile iesirii din ghemul incalcit.
falicitari, multe, multe.R
VLAD, te-ai intrecut pe tine insuti. M-a IMPRESIONAT teribil tot ce ai scris mai ales ca, cine ca mine nu te cunoaste ca, intradevar esti ACTIV la tot ce se intampla in Romania natala.
Draga Dl medic, ati scris un articol frumos, dar nu v-ati abtinut sa faceti un comentariu anti-crestin. O sa aflam foarte curind daca „Iisus a existat” cum spuneti. Iisus sa ne ajute !
Nu pot sa confirm personal tot ce ati povestit dar am simtit si eu multe atitudini similare. Am fost profund „jignit” cand am vazut afisul cu mutra lui Corneliu Zelea Codreanu pe un afis lipt de un perete langa universitatea din Bucuresti. Mi-am adus aminte de rebeliunea din Ianuarie 1941.
Am fost forte desincantat sa-l vad pe un primar fascist modern din Cluj decorand oameni celebri care a fi trebuit sa nu accepte medalile.
Am auzit de cateva ori in Boston dela romani ca evreii (pardon jidanii) au adus comunismul in Romania si dupa acea au plecat. Interesant ca nu auzisera depre conferinta Roosvelt-Stalin- Churchill dela Yalta in care s’a decis intre altele sfera de infuenta sovietica.
In concluzie mi s’a facut un perdaf de catra yn membru a familiei care mai locueste si astazi in Romania. Nu sunt prost (!!!!) dar nu inteleg nimic despre Romania moderna (sic!!). Prefer sa traiesc in dulcea mea ignoranta.
Ca evreu, ar trebui să mă aflu în Israel. Poate. Dar sunt un evreu diasporean, din varii motive. În România sunt din 1945, iubesc limba, literatura, peisajul, am unele prietenii, am copilărit, las politicul deoparte, de aceea, cred, că am dreptul să nu fiu de acord cu Vlad, Lucian, conaţionali cu mine, nici cu Petru Clej, care spunea că preferă să fie un nimeni la Londra, decât un om cunoscut în România. Nu sunt un asmilist, dar nici nu încalc un îndemnul tradiţional, iubeşte ţara în care locuieşti. Nu am complexe, nu mi-am ascuns niciodată originea, dimpotrivă, am luat mereu atitudine împotriva unor ieşiri xenofobe din partea unor şefi, chiar sub regimul pecerist. Cine nu vrea să mă creadă. poate s-o facă, fiecare judecă pe altul după sine.Vă felicit, dacă publicaţi acest comentariu, va lumina pe unii, va enerva pe alţii.
Citind articolul mi-am pus doua intrebari…Si daca starneste intrebari este un articol care a meritat sa fie scris:
1. De ce vrem sa ne simtitm Acasa in Romania?
2. De ce vor altii sa ne simtim Acasa in Romania ?
Draga Vlad, eu sunt ca si tine un evreu nascut in Romania, cu mica diferenta ca locuiesc acum la Londra. Sa sti ca eu ma simt foarte acasa acolo unde m-am nascut si de aceea m-am ingrozit la ceea ce am citit in articolul tau. Tu esti fara indoiala un baiat talentat la literatura, chiar imi plac unele din poeziile tale. Insa nu pot fi de acord cu tine, sub nici-un motiv. Din fericire, sunt putini cei ca tine…
Regards
Andrei
Domnule Elian,
Întâmplarea face ca și eu, ca și dumneavoastră să fiu născut în România și să trăiesc la Londra, deci am și eu ceva opinii despre articolul lui Vlad, în cunoștință de cauză.
Nu știu însă care este sursa afirmației dumneavoastră:
Tu esti fara indoiala un baiat talentat la literatura, chiar imi plac unele din poeziile tale. Insa nu pot fi de acord cu tine, sub nici-un motiv. Din fericire, sunt putini cei ca tine…
De unde știți dumneavoastră câți sunt cei ca Vlad? Și de ce, „din fericire”?
Domnule Clej,
Vlad Solomon este fara indoiala talentat la literatura, eu va recomand poeziile sale. Pe acest site sunt o multime de postari foarte bune ale lui Vlad Solomon, mai putin articolul acesta pe care eu il gasesc ofensiv. Eu ma simt foarte acasa acolo unde m-am nascut si de aceea m-am ingrozit la ceea ce am citit in articolul lui Vlad Solomon…
Domnule Elian,
Nu e nevoie să-mi recomandați articole de-ale lui Vlad, cred că în calitate de redactor-șef al revistei ACUM le cunosc mai bine decât dumneavoastră, inclusiv acest articol excelent, chiar dacă dumneavoastră nu vă place.
Și de bine ce vă simțiți acasă în România, nu mai știți să folosiți corect limba română, ca să realizați că „ofensiv” nu înseamnă același lucru cu „offensive” din limba engleză.
În plus nu mi-ați răspuns la întrebare: de unde știți că sunt puțini cei ce gândesc ca Vlad? Și de ce „din fericire”?
Domnule Clej,
Va multumesc, n-am stiut ca sunteti redactor-sef al revistei ACUM. Acum si intotdeauna, eu apreciez foarte mult atat revista dumneavoastra cat si talentul literar al lui Vlad Solomon… Evident Vlad e genial si unic, cine ar putea sa repete ceea ce gandeste poetul Vlad? Dumneavoastra credeti ca ar mai exista inca unul? Ma indoiesc. Nu ma mira ca dumneavoastra gasiti articolul excelent, faptul ca l-ati publicat dovedeste ca va place. Credeam ca v-am raspus la.. „din fericire”… cand am spus ca am gasit articolul acesta „ofensiv”. Nu cred ca e vina lodonezilor ca inca nu exista acest cuvant in limba romana, vad ca totusi e usor de inteles si…
…ma bucur ca l-am adaugat eu ACUM… 🙂
Cu prietenie
Andrei
…. cum se pot simti „acasa”, in Romania, cei pe care noi, ani la rand, i-am vandut ca la iarmaroc, pe cativa arginti? Sasi, evrei, turci, unguri, greci si chiar romani, la .. „intregirea familiei”…
Cum se pot simti acasa, in Romania, cei ce-au fost de-a lungul istoriei noastre (deloc glorioase de altfel), umiliti, persecutati, ignorati, marginalizati, chinuiti, etc, de propriii lor compatrioti … majoritari…..
Toti avem nostalgii legate de anumite locuri, dar ele nu sunt, obligatoriu, in tara natala; nostalgiile tin de sentimentele si trairile noastre.
De fapt …. „acasa” nu are nicio legatura cu un spatiu geografic. „Acasa”, este locul unde ne simtim sufletul plin, implinit, si nu „unde” e important, ci mai degraba, „langa cine”.
Felicitari, draga Vlad. Multumesc.
Eu triesc in Romania si de aici „lucrurile” se vad chiar mai rau.Articolul lui Vlad este o „dulcegarie”..pe langa trista realitate…
Doamnei Andrea Ghita:
„1. De ce vrem sa ne simtitm Acasa in Romania?
2. De ce vor altii sa ne simtim Acasa in
Romania ?”
Cine „vrea” sa simta? Credeam ca simti, cand simti, daca simti, fara ca totul sa treaca prin cap, prin vointa. Cel putin asa s-au straduit multi sa ma convinga… iar unii chiar au reusit.
Cat despre ce „vor altii”, cu atat mai mult nu inteleg intrebarea. Cine sunt acei altii, care doresc ceva pentru noi si mai ales de ce credeti ca asta vor?
Nu prea vad cum intrebarile retorice de mai sus au fost determinate de acest articol, intr-adevar excelent, unul din cele mai bune ale autorului, desi eu personal NU sunt de aceeasi parere cu el.
Domnule Elian,
Vă avertizez că dacă nu încetați cu ironiile de proastă calitate la adresa lui Vlad Solomon, care pot fi foarte ușor calificate ca atacuri la persoană, s-ar putea ca ecouri de acest gen să nu mai fie publicate.
Faptul că dumneavoastră nu apreciați acest articol nu înseamnă că el nu este de calitate. Mă mir că trăiți la Londra și n-ați învățat vorba englezească „let’s agree to disagree”. Dar poate educația comunistă cu acel „cine nu e cu noi, e împotriva noastră” și-a pus amprenta decisiv asupra mentalității dumneavoastră și mediul londonez nu mai poate schimba acest lucru.
Cât despre „ofensiv”, dați-mi voie să vă informez domnule Elian că în limba română există un termen foarte precis – „ofensator” și nu e nevoie să inventați dumneavoastră cuvinte noi, ci doar să (re)învățați să vorbiți limba română corect.
Ceea ce este iritant e faptul că cineva ca dumneavoastră, cu astfel de grad de cunoștință a limbii române o face pe naționalistul român. Îmi displace în general naționalismul, pe care îl combatem viguros la revista ACUM, dar când vine din partea unor oameni ca dumneavoastră e și mai urât mirositor.
Până la urmă, tot nu mi-ați răspuns la întrebare: de unde știți că cei care gândesc ca Vlad sunt puțini? Și de ce „din fericire”?
Nefiind evreu o sa fie si mai ciudat sa spun ca din 97, de cind m-am intors in patria muma, ma simt in excursie. Socul initial a fost fervoarea religioasa, acum ceva mai estompata e adevarat. Apoi a venit distanta dintre ce intelegeam eu prin democratie si pedepsele colective de tip „aia care au fost sa fie beliti”. A mai ramas o ciot de comunism de tip legea 18. Destui fac ochii mari cind ii indemn pe unii sau pe copii lor sa plece. Macar sa stea prin occident pret de un an. Poate ar invata ceva.
Adevarul e ca ma simt acasa in Israel, desi la ebraica duc piciorul strimb si de scris scriu in romaneste, dar acolo nu am avut niciodata senzatia ca sunt „altceva”, „altcineva” sau „ce stii tu” ca aici. Desi vorbesc aceasi limba, poate de multe ori mai bine, nu prea ne intelegem, vorba poetului. Distanta e inca mare si putini incearca sa vina in intimpinare.
Mai e mult pina departe si nu cred ca am sa prind vreodata o Romanie la nivel occidental. Descurajant? Poate. Dar cumva ma incapatinez, ca si Vlad, sa cred ca merita sa le spun celor de linga mine cum sta treaba.
Sunt total de acord, articolul lui Vlad e foarte elegant adresat lipsei de elementara rusine si bun simt pe care le vezi in primul rand in TV in Romania. Ne e de mirare ca dupa 20 de ani de democratie nu se vad decat parvenitii si hotii inghesuiti in fata, cara mai de care sa-si arate masinile si casele scumpe dar e un prost gust de ne-imaginat. E pacat ca nu au inteles nimic desi acum au toti pasapoarte sa vada cum traieste lumea cu adevarat civilizata. E jenant sa auzi o discutie „politica”, e mai rau ca o cearta de tigani in piata. Cu asa o fata expusa lumii nu ma mira nimic nu merge cum trebuie si atitudinea asta de „a tot stiutori” nu face decat sa dezvaluie adevarata fata de „capre raioase cu coada sus” cu care ne mandrim de la comunism incoace.
Domnule Clej,
Cred ca am spus foarte clar ca eu nu am absolut nimic impotriva nimanui… Chiar dimpotriva, am spus ca mie imi plac foarte mult poeziile lui Vlad Solomon pe care le-am gasit mai demult pe acest sait. De aceea gaseesc foarte ciudat si nu pot sa inteleg ce rost au amenintarile dumnevoastra…
Cu prietenie
Andrei
Domnule Elian,
Vă rog să încetați să repetați ca un papagal afirmațiile despre poezie și Vlad care n-au nicio legătură cu acest articol. Vlad este un jurnalist excelent și faptul că acest articol vă irită nu arată decât că a nimerit la țintă. Aș putea să spun și eu că oameni ca dumneavoastră sunt din fericire minoritari, dar nu o spun, pentru că nu am nici cea mai mică idee, ca și dumneavoastră de altfel, care este numărul lor.
Ceea ce mă aduce pentru a treia oară consecutiv la repetarea întrebării de la al cărei răspuns vă eschivați în mod sistematic: de unde știți că oamenii ca Vlad sunt minoritari? Și de ce „din fericire”? Și în general, aveți vreun comentariu relevant de făcut pe marginea acestui articol? Dacă nu mai bine vă abțineți, după cum bine ar fi să vă abțineți să mai folosiți acest ipocrit „cu prietenie”. Atitudinea dumneavoastră e orice, numai prietenoasă nu.
Vlad, imi permit sa spun si eu ce cred.
Ai perfecta dreptate in privinta lipsei de tact a celor care ii cred pe toti atrasi de „ideile ortodoxiste” sau nationalisti feroce. Chiar si povestea cu „Basarabia” a fost lipsita de tact. Nu de alta dar nu stim mai bine noi ce vor basarabenii, presupun ca ei stiu cel mai bine.
Cel mai rau lucru este sa faci cuiva un serviciu necerut.
In afara de aceasta sunt mai multe lucruri care cred ca nu ar fi avut loc daca lumea ar avea in general mai mult bun-simtz. Si eu care nu sunt evreu m-as fi simtit stingherit de unele situatii descrise de tine.
Dar in cazul dialogului cu popa si calugarita din Yerusalim, permite-mi sa spun ca nu trebuia nici sa te superi si nici sa te enervezi.
Religiile sunt ridicole toate, doar atat sa tinem minte.
Sa presupunem ca eu as fi fost in avion in locul tau. Evident ca l-as fi intrebat pe preotul respectiv: ce va face, domnule preot, sa credeti ca a fost corect ca Isus Cristos sa acuze generatia lui de evrei pentru greselile stramosilor lor?
El ar fi raspuns desigur, ca fiind fiul lui Dumnezeu, Isus putea FACE ASA CEVA CHIAR SI FARA MOTIV, ca el nu cunostea morala moderna care spune ca NOI SUNTEM RESPONSABILI NUMAI PENTRU FAPTELE NOASTRE.
Dar sunt sigur ca asa ceva nu ar fi fost suficient ca sa il convingeti ca nu e corect ca unii oameni sa fie considerati responsabili pentru faptele altora, fie si pentru ce au facut bunicii lor.
La care popa ar fi raspuns iar ceva fara sens ca sa justifice orice.
Si atunci as fi continuat sa il intreb:
Domnule preot, considerati ca a fost corect ca Isus sa se rasteasca la toti evreii facandu-i „neam de curvari”?
Si el ar fi raspuns din nou da.
La care l-as fi terminat, spunandu-i:
„domnule preot, v-ati schimba radical opiniile daca ati banui macar cat de multi evrei vin la mine, la cabinetul meu, sa le prescriu Viagra si Cialis, aici in Yerusalim!
Nu toti evreii sunt „neam de curvari”, cum pretinde iSUS!!! Mai exista si impotenti intre noi! Va sigur eu, ca sunt medic!
Punct. La asta chiar ca nu ar fi avut replici! Nu crezi?
sa ne permitem si sa zambim putin!
Am undeva departe de oras,intr-un sat o mica proprietate dobandita de cativa ani,cu scopul de casa de sfarsit de saptamana.
La inceput vecinii ma primeau(foarte amabili dealtfel) cu intrebarea „Ce faceti,ati venit acasa”.Eu raspundeam de obicei da,dar simteam ca suna fals.Dupa o vreme la obisnuita intrebare a iesit din mine fara sa fi gandit mult adevarul:”Nu,am venit la …..”(si am precizat numele satului).De atunci vecinii mei au inteles ca eu nu ma simt acolo ca si ei…”acasa”.
Asta este problema multor „nationalisti”,nu isi pot inchipui cum pot altii simti altfel decat ei.
Eu,altfel ma simt excelent in acel sat,si imi plac vecinii mei,dar nu inseamna „acasa”.
Pt.domnul Elian as relata doua cazuri relativ asemanatoare prin comparatie pentru a arata de ce multeori nu te poti simti prea bine in Romania.
Am avariat prin ciocnire o masina inchiriata plus cealalta masina implicata,din vina mea,pe soselele Angliei.Am avut asigurarea facuta,astfel in afara de 20 minute cat am pierdut in timpul parlamentarilor cu celalalt sofer,mi-am putut continua drumul.Cu datele din asigurare s-au putut rezolva amandoua daune.La inapoierea masinii la proprietar s-au constatat cele intamplate foarte operativ si am plecat mai departe.
In Romania…..
O ciocnire asemanatoare,de data asta eu fara vina.
Nici la noi nu mai trebuie sa mergi la Politie pt.daune usoare.Dar in schimb am pierdut o jumatate de zi la asiguratorul vinovatului pt. constatarea daunelor.
Urmeaza refuzul reparatiilor,chiar daca au existat doua declaratii la fel,pentru ca asiguratorul a constatat neconcordante la urmele lasate pe cele doua masini(dupa poze).
Am contestat decizia,au trecut doua luni si nici un raspuns.
Am reclamat la Protectia consumatorului intarzierea,au trecut doua saptamani si nici un raspuns.
Stiu ca am dreptate,as da firma asiguratoare in judecata,dar n-am incredere in justitia din Romania.Sunt un cetatean „simplu”,iar patronul firmei asiguratoare este omul cel mai bogat din orasul meu.
Am vizitat Israelul cu ocazia unui pelerinaj organizat de o biserica ortodoxa romana din Toronto. Desi ghidul grupului era un preot erudit, in opinia mea, mare mi-a fost mirarea sa aud din gura lui, o seama de expresii jignitoare la adresa poporului israelian, a locuitorilor „Tarii Sfinte” . Nu imi face nici o placere sa imi amintesc macar, daramite sa reproduc aici expresiile sale, dar am ramas cu un gust amar. Preotul traind in Ierusalim de foarte multi ani, m-am asteptat la o adevarata identificare a lui cu locuitorii acestei tari minunate. E trist, mai ales ca acest preot indruma pasii pelerinilor romani din intreaga lume, pe pamantul israelienilor, in tara lor si nu a lui Isus doar, asa cum multi romani au impresia. Din pacate antisemitismul preotimii romane mi-a fost confirmat in alte nenumarate ocazii, dupa acest incident.
Draga Vlad,
desi sunt romanca get-beget,crede-ma ,am fost prima data in Israel in octombrie 2009.
Cand am coborat din avion m-am simtit parca am ajuns „acasa’
Am avut o senzatie de deja-vu,
prietena mea unde am locuit m-a dus intr-o zi in apropierea autogarii din Berseva (nu stiu daca am scris corect) si a ramas uimita cum ma deplasam pe strazi parca as fi trait pe acele meleaguri de cand lumea.
De multe ori chiar visez ca traiesc cu mii de ani in urma in Cetatea Masada si chiar ma vad purtand haine din acea epoca.
Deci ma gandesc, facand legatura cu articolul tau ca ‘acasa’inseamna acolo unde tu te simti intradevar ‘acasa’
Faptul ca multi oameni te pot judeca numai pentru ca esti ‘evreu’ mi se pare degradant.
Pacat ca articolele tale nu sunt citite de cine ar trebui.
Mi-a placut teribil articolul,sa nu crezi ca si eu cateodata nu ma simt ‘acasa’in tara mea
Poate copil fiind ,din cauza razboiului, a trebuit sa parasim Basarabia.
Succes si incanta-ne cu cat mai multe aricole de acest gen.
Am citit articolul cu mare interes. Excelent !Am avut impresia ca EU am scris-o !
Multumesc,
Noemi
Draga Cristina! Imi pare bine ca traind intr’o tara democratica cum este Canada ai o mentalitate vestica. Te-ai referit la preotii din tara sfanta si ti-ai dat seama ca sunt „incuiati” si in plus cheia a fost aruncata. Cred ca incuiala provine biserica ortodoxa inca din timpurile bizantine.Sunt prea putini preoti cum a fost Gala Galaction care s’a interesat de iudaism. Daca eu ca evreu m’as fi pronuntat despre preotii pe care i-ai intalnit mi s’ar fi replicat ca eu „personal” l-am ucis pe Isus. Nu ma simt vinovat si am mainile curate. Asta va explica cum multi preoti au devenit legionari si au binecuvantat omori
rea evreilor. Cu multe prietenie pentru intelegerea ta.
Felicitari pentru articol, foarte bine scris, la obiect, echilibrat…
Dupa ce l-am citit, am privit fara sa vreau ‘rating’-ul, cotatie 2.22 ! E clar ca cei mai multi vizitatori au votat dupa ‘primul impuls’, si nu dintr-o judecata lipsita de patima. Eu traiesc in America de 25 de ani, dar imi este tot mai clar ca oriunde ai fi experienta de viata se reduce la trairea individuala subiectiva – restul sunt argumentari, lamentari, rationalizari, justificari pentru cum simtim.
Scriu acest ecou, desi am aproape o senzatie de inutilitate legata de… ‘making points’… Cel mai ades, e ca in filmul de desen animat cu Oblio (se chema The Point), de acum 30 de ani: ‘making points’ produce obiecte ‘ascutite’. Adica, iriti cu ele pe unii-altii care trebuie imediat sa contracareze cu chestia lor… ascutita. In cel mai bun caz, primesti cate o mangaiere pe cap, pentru si ei ca simt la fel ca tine, iar tu ai reusit poate o formulare buna…
Identificarea emotionala individuala esta masura tuturor atasamentelor noastre afective, porning de la cele autentic-si-delicat-nostalgice legate de oameni si de locurile natale pana la cele caraghios-nationaliste, exaltat-patriotice sau tembel-sovine… Ultimele categorii sunt la acelasi nivel emotional imatur care justifica la microbisti cafteala celor care nu tin cu echipa ta. Evident, nu o alegere rationala, ci de tip ‘fascist’, ori-esti-cu-noi/ori-impotriva-noastra.
Capacitatea de a accepta multiple puncte de vedere, cu sange rece, cu minte deschisa si cu inima buna e o calitate foarte rara. Este uneori rezultatul… maturizatii.
Iata ca am ajuns si eu la afirmatii ‘ascutite’. Am scris insa cele de mai sus in special pentru Vlad.
Draga Vlad,
Felicitari pentru articol, asteptam partea a doua a lui. Desigur, cu totii.
Cu prietenie,
Lucian
Zeci de ani am fost obligati sa simtim ceea ce era imposibil de simtit. Sa fim entusiasti fara sa avem o graunta de entusiam, sa fim de acord in unanimitate indiferent de cit de deosebit gindeam, sa avem o voce cind de fapt aveam milioane de voci. Ne-am transformat, siliti si infricosati, intr-o masa usor de manipulat. ”Frica pazeste bostanaria” a functionat ca un ceas dar a distrus spiritul, gindirea proprie, curajul de a nu fi de acord. Majoraritatea a ales sa se supuna fara sa cricneasca.
Articolul lui Vlad este bine scris, captivant, informativ,si exprima in mod genuin punctul lui de vedere. Fiecare dintre noi suntem liberi sa avem punctual nostrum de vedere ACUM. Dar exact acest lucru reprezinta o provocare. Exact acest lucru este greu de inteles. Generozitatea de a asculta o alta opinie pina la capat. Flexibilitatea si curajul de a gindi altfel decit am gindit inainte.
“Ubi bene Ibi patria” a fost folosit in mare parte in sens peiorativ, dar adevaraul este ca aceasta zicala latina se refera la un fel de a simti, si in sfirsit avem dreptul sa simtim ceea ce simtim si libertatea sa o spunem cu voce tare. Acest drept, cred eu, trebuie pazit cu sfintenie.
Acum nu mai avem nici o scuza!
Mai sunt si OAMENI INTELIGENTI si cu BUN SIMT. Cuvintele mi s-au dus la INIMA. VLAD a scris EXACT ceea ce trebuia SCRIS. Asta-i ADEVARATA PROPAGANDA in LUME care poate…..”va taia raul de la RADACINA si va INDREPTA LUCRURILE” BRAVO !
Romania mi-a fost casa copilariei si a tinretii, si asa imi ramine in amitire.
Azi revenind pe ulitele copilariei, nu ma regasesc, pe nici un plan, nici spiritual, nici urbanistic.
Acasa ma simt unde mi-am intemeiat familia si mi-am cladit „casa de piatra”, si asta indiferent de locul de pe Mapamond.
Rareori scriu ecouri la materiale, dar tocmai am terminat de citit o carte de eseuri semnata de Stefan Banulescu. Materialele sunt scrise pe la sfarsit de comunism.Ecoul scris de Andrei Elian m-a izbit prin urmatoarea fraza: „Tu esti fara indoiala un baiat talentat la literatura, chiar imi plac unele din poeziile tale. Insa nu pot fi de acord cu tine, sub nici-un motiv”. Exact asta trebuie sa fi fost, din cate am citit, discursul activistilor de pe vremuri: „Mai X, tu care esti un baiat asa bun, care (sic!) te apreciez si eu si alti tovarasi, nu m-as fi gandit tocmai tu sa scrii asta…” Era un asa-zis discurs „abil” in care omul te umplea de aprecieri si mai apoi… Cat despre articol in sine, ma grabesc chiar acum sa punctez articolul cu nota maxima. Nu asta conteaza, insa. Ceea ce conteaza e ca articolul e foarte bun pentru ca:
1. E bine scris, fara sentimentalisme si cu exemple personale care merg in mod firesc catre afirmatii generale de bun-simt;
2 Articolul respira verticalitate;
3 Greutatea argumentelor e covarsitoare;
Am mai postat un ecou, „in amonte” si mi se reprosa ca este ilogic. Acolo incercam sa-mi rezum reactia la citirea editorialului scris de Vlad Solomon, prin doua intrebari. Prima se referea la dorinta noastra de a ne regasi acasa in locurile care ne-au fost dragi, in locurile unde candva am fost ACASA. Autorul editorialului si-a trait copilaria si adolescenta in Romania, un loc care i-a fost ACASA si in care (cred eu) ar fi dorit sa revina ca acasa. Dar intre timp s-a schimbat atat locul, cat si autorul, si iata ca el nu se mai simte acasa in Romania. Articolul nu este nicidecum o insulta la adresa Romaniei, ci o insiruire de argumente prin care se arata motivele pentru care un spatiu a incetat sa mai reprezinte “ACASA”. Pe de alta parte, ( si acest lucru il viza cea de a doua intrebare) acelasi articol poate fi perceput ca un raspuns dat celor care au ramas in spatiul respectiv si ar dori ca cel revenit sa se simta acasa, alaturi de ei (asa cum intrand in casa unor gospodari, acestia te omenesc ca sa te simti ca acasa). Si in incheiere am sa va spun ca adesea mi se intampla ca nici in Clujul natal, de unde nu am plecat nicodata definitiv, sa nu ma mai simt acasa, pentru ca acest complex sentiment de apartenenta si ocrotire, se schimba nu numai in spatiu ci si in timp.
Draga Vlad , uite ca ti-am ascultat indemnul si , in ciuda napastei din viata mea , am gasit un pic de timp si am citit si ecourile si corespondenta dintre Andrei Elian si Petru Clej . Ce sa spun ? Apreciez sinceritatea si scriitura si iti respect optiunea . Pe sub randuri citesc un pic de amaraciune ca NU MAI POTI sa te simti acasa in Romania . Iti dau dreptate …
Eu ma simt acasa in Romania . Aici sunt toti ai mei , casa , amintirile , viitorul ..
De cate ori ma intorc in Romania simt o bucurie atavica ( nu de Perinita sau sarba ) dar ceva de genul Ciocarliei .. Uff .. Cata dreptate ai.. E atat de multa ignoranta , coruptie , lehamite , lene dar… exista o dorinta de mai bine , exista omenie si foarte putin rasism sau xenofobie ..
Cu regret trebuie sa spun ca nu-i dau dreptate lui Petru Clej si mi s-a parut extrem de exagerat limbajul folosit in scrisorile catre Andrei . Atata timp cat site-ul a permis posibilitatea nelimitata de a acorda punctaje , te poti astepta ca unele firi jucause ( ca Andrei ) sa profite .. Ei , si ce daca .. ? Asta nu inseamna ca trebuie calificati ca nemernici ..
NB : tot trecand pe la spital citesc ca intre 12 si 16 mai au loc la Sinaia mai multe congrese si simpozioane ale diverselor societati medicale . Printre acestea al 2-lea Simpozion al Societatii Romano-Israeliene de anestezie si de inca ceva … Poate vii si tu ..
Este iluzoriu sa te simti „ACASA”intr-o lume evoluand frenetic. In pofida atasamantelor
solide fata de Romania, doi ani de stuidii in Olanda mi-au fost suficienti pentru ca la intoarcere sa regasesc o alta tara, alte moravuri, o alta societate. Ospitalitatea devenise ostilitate, generozitatea cupiditate, etc., etc. Ceea ce n-a facut sa nu ma simt ACASA.
„Simtitul acasa” este o forma de nostalgie identica cu cea a copilariei, unde eram adulati chiar si de saracie…
Cei cu radacini superficiale, cautand „maibilele” aiurea, sunt socati regasind schimbarile radicale post-revolutionare, fie in rau , fie in bine. Diaspora nu mai e adulata
ca pe vremea revenirii in tara cu valize de cadouri, cand romanul avea complexul paupertatii surazand vizitatorilor socotiti „superiori” economic. Iar acum ne miram ca romanii nu ne mai ne duc pe sus de la aeroport. Astfel Romania si-a pierdut sarmul umilintei si a complexelor de inferioritate fata de pompa occidentala.
Un var din Israel, care revenea in fiecare an la Cluj, a renuntat la „deplasare” dezgustat de „ororile” nemaivazute pe aceste meleaguri. L-am sfatuit sa-si schimbe destinatia turistica la Geneva unde, statistic, se produc 30 de spargeri pe zi, si acolo tot fenomene „nemaivazute”.
E drept ca reminiscentele antisemite persista, incurajate de subintelesuri religioase, sau de sandramalele nationaliste, cu, deja, un picior in groapa. Dar exista si cei care-si dau seama
ea evreimea romaneasca era un factor de prosperitate, cu toate cusururile cu care era taxata.
Asadar, nu mai cautati radacini daca nu le-ati avut niciodata ci, mai degraba, simtiti-va ACASA acolo unde nu va lipseste nimic!…
Vlad, articolul tau atinge puncte nevralgice si, la un moment dat, emotioneaza, chiar daca intentia ta n-a fost asta.
cuvantul „acasa” are conotatii diferite pentru fiecare dintre noi. conditia de strain poate exista chiar acolo unde ar trebui sa spui ca esti acasa. cred ca tocmai conditia asta de strain ne defineste azi ca fiinte umane, in ciuda faptului ca traim in societati in care caminul, frontierele si legile sociale sunt importante. tu care calatoresti atat de mult nu stiu daca mai ai un „acasa” bine definit 🙂
felicitari pentru articol!
Nu mai recidivez adaugand nota bene unui articol excelent,ci vreau sa exprim acordul cu faptul ca in ciuda dorintei de bine a lui Vlad care alaturi de regretatul Adrian Boldan – reprezinta exemplele de personalitati carora preotii pizmasi si alti oficiali ar trebui sa faca tot posibilul ca o categorie de oameni inteligenti, capabili sa fie curtati, complimentati ca acestia sa se simta acasa in Romania.
Asa cum preciza Andrea locul copilariei si atatea alte amintiri frumoase ne trezesc sentimente nostalgice. Multi dintre noi cei rataciti sau tradatori (cum suntem apelati) am dori sa ne simtim acasa, insa din pacate nu din vina noastra nu se intampla acest lucru.
In primul rand ar trebui respectati oameni cu situatii materiale considerabile, viitor si altele pentru faptul ca scriu in limba romana.Eu am o apreciere inalta pt acestia:Vlad, Lucian, Mariana, poetul Adrian G sa.
Se intampla ca acest fapt sa nu insemne nimic pentru o sleahta de bulevardisti vanghelisti ori violetisti.
Dpdv al meu eu ii consider deja acasa pe acestia tocmai pentru ca exceleaza in scris, in limba romana.
Multi dintre exilati au dreptul sa fie acasa cu sau fara voia altora.Unii au fost prigoniti, altii au fost alungati, altii pur si simplu si-au luat traista si au taiat-o (ceea ce se intampla si astazi).
Nu as putea spune ca ma simt tocmai confortabil in locul in care intr-o seara la un restaurant din Brasov la cateva ore dupa sosirea din SUA am fost buzunarit. Exemplele ar continua cu gropile soselei, umflarea notei de plata, alte spagi si multe altele.
Trebuie sa precizez ca pornind de la aspecte nefilozofice prin care trec cei ce merg la cules la capsuni si care intorcandu-se dupa ceva timp in tara vad o diferenta intre Spania si tara natala.
Ideea ar fi ca exilatii in ciuda dorintei lor de a se simti acasa nu se simt acasa, nu din cauza figurilor in program…
Este revoltator ca niste fete bisericesti ce lumineaza calea enoriasilor sa sara cu gura in avion la un pasager facandu-l vinovat de uciderea lui Iisus.
Cu atat mai mult intriga cu cat sunt convins ca exista si oameni de bine, naivi, umili ce in anonimatul lor dau dovada de bun simt si nu ar actiona in acest fel.Numai ca aceasta categorie e umbrita ori distrusa.
Felicitari autorului !
E atit de rar sa citesti un text pe acest subiect care sa nu puna apa in vin ! Sint convins ca numai un dialog sincer poate, intr-un timp, sa schimbe eventual titlul unor viitoare articole pe aceeasi tema.
M-am recunoscut pe deplin in ce scrie Vlad Solomon si as fi putut sa semnez eu aceste linii, utilizind desigur alte anecdote, dar ajungind la aceleasi concluzii.
Radu Stern
Nimanui nu i se poate reprosa ca nu se simte bine undeva!
Nu trebuie ca toti sa ne simtim bine in acelasi loc, cu aceeasi companie si ascultand aceeasi muzica.
Îl avertizez pe lașul anonim care semenază „Iulian M” sau „Fany M”, IP 84.228.180.6, să nu mai posteze abjecții antisemite. Ar trebui să fi învățat până acum că nu tolerăm așa ceva.
Frumos, pertinent, sensibil! Felicitari pentru articol!
Bun, am inteles ca nu iti place Romania, ca istoria acesteia te lasa rece. Si ce-i cu asta? Care este de fapt ideea articolului?
„Bun, am inteles ca nu iti place Romania, ca istoria acesteia te lasa rece. Si ce-i cu asta? Care este de fapt ideea articolului?”
Păi ori ați înțeles ceva din articol, ori nu pricepeți care este ideea lui? E o performanță să ajungi să te contrazici pe parcursul aceleiași fraze.
Și de ce vă ascundeți sub anonimat?
Nu stiu de ce pe unii i-a derenjat articolul Domnului Vlad. Fiecare are dreptul sa se simta „acasa” acolo unde doreste. Subscriu celor spuse de Domnul Vlad, deoarece, verisoara mea a plecat din Romania, in 1990,in Israel, din aceleasi motive. Aluziile si atitudinea ostila a unora a determinat-o sa plece. Acum ea se simte „acasa” in Israel.Impartita intre cele doua apartenente ( tatal- roman, mama – evreica), nici eu nu ma simt intodeauna „acasa”, chiar daca sunt atasata de tara in care m-am nascut si de valorile ei. Prejudecatile referitoare la evrei, inca mai exista, din pacate la tineri, care probabil, au preluat ideiile de la parintii lor.
Domnule Petru Clej , daca imi spuneam Zgabeata Iftode sau Popa Sapca eram mai putin anonim? Luati identitatea mea de pe net ca atare. In legatura cu articolul, intrebam de fapt, care este finalitatea demersului lui Vlad Solomon.
Faptul ca nu se simte acasa in Romania este treaba lui.
Domnul Vlad Solomon nu face nici un demers. El raspunde sincer si argumentat la o intrebare pe care si-au pus-o multi. Stiti, probabil, ca cei care nu-si pun intrebari nu progreseaza. Ca si cei care, precum dumneata, Atol, (care nu accepti observatiile, fie ele critice sau nu) nu au nici o sansa sa-si depasesti conditia precara. Lozincile nationaliste, patriotarde, activiste – fac parte din explicatiile multor „intarzieri” , replicile gen „vezi-ti de treaba ta” nu demonstreaza dragoste de patrie, ci mentalitatea elevului repetent care nu reuseste sa treaca examenele ….
Revista ACUM nu agreează ascunderea sub anonimat. Altfel, se pare că n-ați înțeles mare lucru din articolul lui Vlad. Mai recitiți-l poate rămâneți cu ceva după el.
Domnul DR. Solomon dezbate de fapt : Ce ne da simtamintul de PATRIE si de ACASA.
Poate limba, cultura, comunitatea, religia…
Interesant ca, desi am fost educata ca apartenenta nationala este un sentiment depasit in developarea comunista,mi s-a intimplat sa scot lacrimi la auzul vreunui cintec patriotic rominesc si ani si ani am socotit Romania ca unica mea patrie. Cred ca aveam nevoie de un sentiment si de o apartenenta si doar asta am gasit atunci – Romania.
Intre timp am descoperit Israelul.
Numai in Israel ma simt ACASA.
Nu stapinesc limba ebraica cum stapineam romana pe care intre timp am cam uitat-o.
Nu cunosc istoria si mentalitatea israeliana cum am cunoscut-o pe cea romineasca…
Si atunci, „de unde si pina unde”?
Care-i motivul sau motorul sentimental al
apartenentei???
Cred ca dupa firea omului… Pina la urma Vlad Solomon, cult, iubitor de arte si calaorii, dar, vorbeste mult despre gustul mincarurilor.
Pentru unii este o hotarire emotionala si pentru altii un angajament ideologic.
Cred ca in medicina chineza atractia pentru pamintul natal si traditii se pune pe seama pancreasului…?
Oare intradevar Vlad Solomon se simte acasa in atit de multe locuri…?
Mi se pare aiurea punctul de plecare al acestei „marturisiri”; un congres este locul unde oamenii specializati vin cu tot felul de clisee; daca ma intrebi pe mine ce cred, ei bine, eu nu scriu „IZRAEL”, deci nu inteleg ce anume te-a facut sa oferi aceste explicatii.Nimeni nu mai are nevoie acum de asemenea framantari existentiale, altele sunt prioritatile…Tu ce faci, iti cauti cumva raspunsurile la propriile-ti intrebari? Nu ma omor nici eu dupa mici, sarailii,nu tresar cand trec pe langa Cismigiu, decat pentru covorul de ghiocei, dar chiar nu stiu ce as face si cum as simti daca as locui in ISRAEL! TU DE CE TE MAI CHINUI CU ASEMENEA COPILARII? Mi se pare cam indiscreta aceasta exhibare pe care, fostii prieteni si colegi nu au nici caderea, nici disponibilitatea sa ti-o inteleaga, cu atat mai mult sa ti-o ceara. E dreptul tau sa simti, sau nu, ceva pentru tara in care te-ai nascut. Eu una nu ma simt responsabila de ceea ce simti tu pentru romani/Romania/ romanism, etc…e indecent sa comentez acest text, mai ales ca din punct de vedere artistic,nu are nici o valoare; atunci, ce sa comentez? daca e democratic sau nu sa spui ce gandesti? DA, E VOIE, E DEMOCRATIE! EU ASTA GANDESC, NU TE SUPARA!
Vlad, cred că ecoul Eugeniei Delurințiu arată că ai atuns un punct nevralgic. Iritarea domniei sale față de acest articol excelent arată câtă dreptate ai avut în tot ce ai spus aici, despre naționalismul de mucava care infectează mințile a milioane de români. Aceștia nu au nevoie de niciun fel de sfaturi de la oameni ca tine, „jidan din Izrael, care să ne mai scutească și să stea în Palestina lui că noi avem alte priorități în țara noastră, Rrrrrrrromânia”.
Cât despre valoare artistică, asta chiar că n-am înțeles-o, acesta este un editorial într-o revistă esențialmente neliterară.
Nu poti sa te simti acasa nici unde, cand rolul tau terestru este sa fii pretutindei. Rupe-te de nostalgiile juvenile ca si cand n-ar fi existat. Exploateaza-ti potentialul actual cu fervoare maxima. Este singura posibilitatede a deveni util(a) acum, aici, acolo sau altundeva.
Mititei sfaraietori, miasme de sarmalute si caltabosi, de cozonaci cu stafide, sunt reflexele alimentare cu care genitorii ne-au inculcat memoria olfactivo-gustava, pentru unii probe ale romanismului. Unul din Craiova, ducea in fiecare saptamana vreo sase putini de varza murata cu o amarata de duba WV , infestand tot traiectul pana la Hamburg. Cand vreun neamt il intreba ce putea in halul asta, el raspundea cu un suras „metaloid” pana la urechi : sarmale, sarmale,…Romania !
Domnule Puiu Wolf, in romaneste nu se spune genitori ca in italiana. Exista un cuvant neaos, folosit de secole: parintii. Va spun sincer ca mi-e scarba de cei care fara nici un motiv isi bat joc de limba romana. Postati va rog in italiana mai bine, si fara fumuri de superioritate lingvistica!
Domnul Vlad Solomon opereaza fara anestezie, dar emotioneaza si vindeca.
Nu vreau sa aud nimic rau despre sarmale!
Si americanilor le plac la fel de mult ca si mie!
Iar in romanul „The Romanian”, americanul Bruce Benderson, autorul, declara despre ciorba de burta ca e una din cele mai bune mancaruri din lume.
Ca sa nu mai vorbim de salata de vinete, de mititei si altele.
Intr-un google group cineva s-a exprimat foarte urat despre romani, la care reactia (comica) a altui american a fost: „te rog sa nu-i vorbesti de rau pe romani ca au cele mai delicioase laptuci din lume”!
Intr-adevar pot spune ca salata americana are gust de carton intarit cu materiale plastice:))
Stimate domn, sa nu ma intelegeti gresit, pentru ca, nu intentionez ca sa Va dau lectii si nici sa Va contrazic. Fiecare traieste asa cum simte, iar conceptia despre viata ii apartine in totalitate. Insa, expunerea Dumneavoastra suporta inevitabile comentarii deoarece, chiar Dumneavoastra le-ati starnit in mod deliberat prin publicarea ei. Va priveste personal faptul ca nu aveti si nici nu simtiti vreun respect ori vreo atractie fata de Romania, tara in care v-ati nascut si ati vazut lumina zilei ori poate, chiar si tara unde v-ati format pe plan profesional. Insa, este extrem de discutabila revolta pe care o exprimati la adresa romanilor in mijlocul carora v-ati aflat la un anumit moment dat si care, printre altele, au dorit ca sa-si manifeste revolta impotriva mentinerii abuzive a acelui Pact Ribentrop-Molotov prin invocarea caruia un teritoriu romanesc continua sa fie ocupat in mod samavolnic de straini si astfel, rupt de tara. Nu va inteleg absolut de loc resentimentele manifestate impotriva tarii unde v-ati nascut si doresc numai sa va reamintesc faptul ca, prin anul 1947, cei de origina israeliana si aflati prin toata lumea, si-au dorit o tara a lor iar astfel, cu arma in mana si beneficiind de sprijin extern, s-au mutat in Palestina, revendicandu-si prin forta teritoriul biblic pe care l-au considerat ca fiind al lor. Ce s-ar fi intamplat daca, englezii si ceilalti care i-au sprijinit pe israelieni ar fi fost revoltati – asemeni Dumneavoastra – de pretentiile exprimate de evrei pentru a avea si ei o tara ? Simplu, astazi, v-ati fi aflat tot in Romania ori prin alta tara, unde v-ati fi simtit mai bine ! In fond, Dumneavoastra, mutandu-va in Israel, tot evreu ati ramas, dar ati fost adoptat de aceasta noua tara ca urmare a nationalitatii declarate. Atunci, cum puteti sa afirmati ca, va este indiferent imnul tarii care v-a adoptat si v-a primit cu bratele deschise ? Ce sacrificiu sunteti dispus sa faceti pentru nota tara a Dumneavoastra, care v-a primit si unde traiti ? La nevoie, o veti apara cu arma in mana ori veti fi in stare de sacrificiul suprem daca va fi cazul ? Cum va simtiti acolo, in tara care va este indiferenta, ca intr-o excursie la Lacul Como ?? Eu totusi, cred ca Dumneavoastra pozati – si nu inteleg de ce o faceti – ca fiind un „vesnic nemultumit”. Am multi prieteni care, pe parcursul timpului, s-au stabilit prin diverse alte tari unde si-au facut o noua viata, dar nici unul dintre ei nu manifesta asemenea resentimente pentru Romania unde s-au nascut, indiferent din ce motive au parasit-o ! Iar tara unde te-ai nascut nu se limiteaza numai la sarmale si mititei !! Numai un suflet searbad poate afirma o asemenea blasfemie ! Imi amintesc cu drag si nostalgie despre o familie de prieteni de nationalitate evrei care, mult inainte de 1990 s-au stabilit in Israel. Aproape 5-6 ani dupa plecarea lor ne-au scris permanent manifestandu-si dorul de Romania si de prieteni lasati aici, iar dintre numeroasele scrisori primite mi-a ramas in amintire o simpla vedere cu Marea Moarta purtand urme de lacrimi pe ea si in care, prietena noastra care a fost si este medic, mi-a scris ca: „Marea Moarta este ca sufletul ei !!” Dupa cativa ani, s-a obisnuit acolo pentru ca, intr-una din foarte desele vizite pe care le face constant in Romania, sa-mi spuna razand in hohote ca: „ajunsi in Israel au devenit romani” si asta deoarece, cand se aflau aici erau jidani, explicandu-mi ca, in Israel, toti cei ajunsi acolo se grupeaza pe tarile de unde provin (unguri, romani, rusi etc). Oare, treaba asta nu Va spune chiar nimic ? Dupa parerea Dumneavoastra, toti si-au uitat tara unde s-au nascut si de unde au plecat ? Mai ganditi-va !!
Domnule Șelaru,
Nu cred că ați înțeles mare lucru din articolul – remarcabil – al lui Vlad Solomon și cum practicați un naționalism agresiv în acest mesaj, am să vă dau o replică pe măsură, pe care o dau tuturor acelora cu opinii ca ale dumneavoastră, pe care îi numesc „naționaliști de mucava”.
„Stimate domn, sa nu ma intelegeti gresit, pentru ca, nu intentionez ca sa Va dau lectii si nici sa Va contrazic. Fiecare traieste asa cum simte, iar conceptia despre viata ii apartine in totalitate. Insa, expunerea Dumneavoastra suporta inevitabile comentarii deoarece, chiar Dumneavoastra le-ati starnit in mod deliberat prin publicarea ei. Va priveste personal faptul ca nu aveti si nici nu simtiti vreun respect ori vreo atractie fata de Romania, tara in care v-ati nascut si ati vazut lumina zilei ori poate, chiar si tara unde v-ati format pe plan profesional. Insa, este extrem de discutabila revolta pe care o exprimati la adresa romanilor in mijlocul carora v-ati aflat la un anumit moment dat si care, printre altele, au dorit ca sa-si manifeste revolta impotriva mentinerii abuzive a acelui Pact Ribentrop-Molotov prin invocarea caruia un teritoriu romanesc continua sa fie ocupat in mod samavolnic de straini si astfel, rupt de tara.”
Nu citiți exact textul. Vlad s-a revoltat împotriva deturnării acelui moment într-un scop pur demagogic. Celor mai mulți le e în cot de Basarabia și evoluțiile din ultimii 20 de ani au dovedit-o.
„Nu va inteleg absolut de loc resentimentele manifestate impotriva tarii unde v-ati nascut si doresc numai sa va reamintesc faptul ca, prin anul 1947, cei de origina israeliana si aflati prin toata lumea, si-au dorit o tara a lor iar astfel, cu arma in mana si beneficiind de sprijin extern, s-au mutat in Palestina, revendicandu-si prin forta teritoriul biblic pe care l-au considerat ca fiind al lor. Ce s-ar fi intamplat daca, englezii si ceilalti care i-au sprijinit pe israelieni ar fi fost revoltati – asemeni Dumneavoastra – de pretentiile exprimate de evrei pentru a avea si ei o tara ? Simplu, astazi, v-ati fi aflat tot in Romania ori prin alta tara, unde v-ati fi simtit mai bine !”
În 1947 – 1948 s-a decis la nivelul ONU crearea statului Israel, deziderat mai vechi al evreilor (nu israelienilor cum scrieți) și care s-a putut realiza pentru că Holocaustul făcuse imposibilă continuarea supraviețuirii în condiții rezonabile a evreilor în Europa.
Englezii nu i-au sprijinit pe evrei, au luat o atitudine declarată de neutralitate, mai degrabă favorabilă arabilor, abținându-se la votul din 29 noiembrie 1947 în Adunarea Generală ONU la rezoluția privind partiția Palestinei mandatare în două state. Iar oameni ca Vlad au plecat pentru că li s-a dat a înțelege, mai subtil sau mai puțin subtil, că țara în care s-au născut nu e și a lor.
„In fond, Dumneavoastra, mutandu-va in Israel, tot evreu ati ramas, dar ati fost adoptat de aceasta noua tara ca urmare a nationalitatii declarate. Atunci, cum puteti sa afirmati ca, va este indiferent imnul tarii care v-a adoptat si v-a primit cu bratele deschise ? Ce sacrificiu sunteti dispus sa faceti pentru nota tara a Dumneavoastra, care v-a primit si unde traiti ? La nevoie, o veti apara cu arma in mana ori veti fi in stare de sacrificiul suprem daca va fi cazul ? Cum va simtiti acolo, in tara care va este indiferenta, ca intr-o excursie la Lacul Como ??”
Domnule Șelaru, lăsați această poză patriotardă. Dr Solomon, ca orice bărbat israelian, a făcut trei ani de armată și de unde știți dumneavoastră dacă a luptat sau nu pentru un stat amenințat în orice moment cu anihilarea? Poate nu vrea să bată cu cărămida în piept pe tema asta. Este dreptul său să nu aibe frisoane atunci când aude HaTikva, dar vă asigur, că spre deosebire de majoritatea covârșitoare a românilor, el ar fi gata oricând să-și apere țara, din motive pur practice: nu are unde să se ducă în altă parte și face parte dintr-o națiune extrem de puțin populară pe ansamblul planetei.
„Eu totusi, cred ca Dumneavoastra pozati – si nu inteleg de ce o faceti – ca fiind un „vesnic nemultumit”. Am multi prieteni care, pe parcursul timpului, s-au stabilit prin diverse alte tari unde si-au facut o noua viata, dar nici unul dintre ei nu manifesta asemenea resentimente pentru Romania unde s-au nascut, indiferent din ce motive au parasit-o ! Iar tara unde te-ai nascut nu se limiteaza numai la sarmale si mititei !! Numai un suflet searbad poate afirma o asemenea blasfemie !”
De unde ați inventat dumneavoastră resentimente? Vlad Solomon spune că nu se simte acasă în România și ca el sunt mulți alții, fie evrei fie ne-evrei.
„Imi amintesc cu drag si nostalgie despre o familie de prieteni de nationalitate evrei care, mult inainte de 1990 s-au stabilit in Israel. Aproape 5-6 ani dupa plecarea lor ne-au scris permanent manifestandu-si dorul de Romania si de prieteni lasati aici, iar dintre numeroasele scrisori primite mi-a ramas in amintire o simpla vedere cu Marea Moarta purtand urme de lacrimi pe ea si in care, prietena noastra care a fost si este medic, mi-a scris ca: „Marea Moarta este ca sufletul ei !!” Dupa cativa ani, s-a obisnuit acolo pentru ca, intr-una din foarte desele vizite pe care le face constant in Romania, sa-mi spuna razand in hohote ca: „ajunsi in Israel au devenit romani” si asta deoarece, cand se aflau aici erau jidani, explicandu-mi ca, in Israel, toti cei ajunsi acolo se grupeaza pe tarile de unde provin (unguri, romani, rusi etc). Oare, treaba asta nu Va spune chiar nimic ? Dupa parerea Dumneavoastra, toti si-au uitat tara unde s-au nascut si de unde au plecat ? Mai ganditi-va !!”
Astea sunt poveștile unei singure familii. Se vede că n-ați fost niciodată în Israel, țară formată din emigranți proveniți din circa 100 de țări. Cei mai mulți dintre ei, la a doua generație se asimilează, ca și mulți dintre evreii proveniți din România, altfel țara se dezintregra de mult.
Sper că acum știți ce replici vă așteaptă dacă veți persista în acest discurs naționalist pe care doriți să-l băgați altora cu de-a sila pe gât.
Stimate domnule Glej, multumesc pentru ecoul transmis. Este perfect posibil ca sa nu fi inteles editorialul domnului Solomon in profunzimea in care l-ati Dumneavoastra. Dar nu am inteles absolut deloc motivul pentru care ma catalogati ca fiind „nationalist de micava”, „patriotard” ca de altfel si acuzele violente pe care mi le adresati pentru simplul motiv ca, spre deosebire de Dumneavoastra eu imi iubesc si imi respect tara unde m-am nascut si traiesc, asemeni tuturor stramosilor mei si in pamantul careia voi ajunge atunci cand va hotari Dumnezeu. Daca pentru aceste simtaminte intelegeti sa ma catalogati ca fiind „nationalist”, trebuie sa recunost faptul ca, intr-adevar, sunt un NATIONALIST ! Dar, nu cumva sa cadeti in greseala grava a celor care denatureaza sensul si continutul acestui cuvant cu acela de SOVINIST, pentru ca veti fi intr-o mare si condamnabila eroare. Cat priveste faptul ca:”va iubiti tara – Israelul – si o aparati pentru ca nu aveti unde sa va duceti in alta parte”, asta este problema Dumneavoastra, si fiecare este liber sa isi iubeasca tara in felul lui si pentru motivele pe care intelege sa o faca. Eu imi iubesc tara PENTRU CA O IUBESC si chiar daca as avea unde sa ma duc in alta parte, indiferent de situatie, nu as face-o pentru ca ESTE TARA MEA !! In ceea ce ma priveste, mi-am exprimat niste puncte de vedere personale deoarece si Dumneavoastra, asemeni domnului Solomon, vi le-ati exprimat public, deci spre cunostiinta tuturor celor care lectureaza aceste randuri, si deci, nu am facut-o pentru a va jigni ori pentru a va modifica in vreun fel mentalitatea si modul de abordare a unei simple discutii libere. Imi cer scuze daca v-am afectat cu ceva si cu tot respectul, imi permit sa apreciez ca, tonul pe care il folositi nu este cel mai potrivit intre doi oameni care nu se cunosc si care, cel putin teoretic, doresc sa dialogheze civilizat.
Cu stima, C. Selaru
Domnule Șelaru,
Văd că în continuare folosiți aceleași expresii sforăitor-patriotarde. Aflați domnule Șelaru că într-o țară cu o tradiție democratică PATRIOTISMUL SE PREZUMĂ, nu trebuie să strigi în gura mare că-ți iubești țara și să te bați cu cărămida-n piept pentru asta.
Toți suntem patrioți, până la proba contrarie și patriotismul se demonstrează prin fapte nu prin vorbe umflate. Sunt atâția oameni care își demonstrează patriotismul în mod discret, nu ca foștii nomenklaturiști și securiști, deveniți peste noapte mari naționaliști (de mucava) și care au dat tunuri de miliarde de dolari după 1990.
Prea multă vreme oameni ca dumneavoastră au pretins la un monopol asupra patriotismului, repezindu-se cu agresivitate împotriva unor persoane – cum e cazul criticilor dumneavoastră la adresa articolului lui Vlad – care nu făceau altceva decât să constate o stare de lucruri strâmbă în România. Asta e mentalitatea „salamului cu soia” care a produs atâta rău după 1990.
Aflați domnule Șelaru, că România este și țara mea, unde plătesc impozite, deși locuiesc o mică parte a timpului acolo și nu am să permit unuia ca dumneavoastră să pună un monopol asupra patriotismului. Oameni ca dumneavoastră au fost tot timpul cu gura mare, dar cu faptele mai încet, iar rezultatul se vede în România.
Ați semănat vânt, veți culege furtună. Sau puteți să vă reconsiderați atitudinea și să abandonați pe vecie acest ton patriotard.
Am retinut o fraza din comentariul d-lui Clej care cred ca ajuta cel mai mult la intelegerea motivarii ambivalentei multora dintre noi, israelienii-romani cu privire la perceptia Romaniei ca ‘acasa’.
Citez:
„…Iar oameni ca Vlad (cred ca majoritatea, excluzand oportunistii n.n.) au plecat pentru că li s-a dat a înțelege, mai subtil sau mai puțin subtil, că țara în care s-au născut nu e și a lor.”
Pentru mine personal, asta a fost principalul motiv al plecarii. Este exact ce am ilustrat in urma cu cateva zile intr-un ecou la editorialul d-nei Mariana Gott pe acelasi subiect. Il puteti citi mai jos, la aceiasi rubrica „Ecouri”.
Situatia noastra in diaspora evreiasca se deosebea de cea a unui grec, turc, german etc. din Romania. Cei din urma au avut intodeauna un teritoriu national propriu (pe scurt, stat!) unde puteau reveni „la ei acasa” daca ar fi vrut. Ei sau stramosii lor s-au stabilit in Romania prin vointa lor, nu ca evreii, care fiind goniti din statul lor, vechiul Israel, re-numit de romani Palestina, au trebuit sa se stabileasca ici si colo, unde erau „mai tolerati” decat in alta parte, asta depinzand de vremelnice conditii istorice.
Infiintarea Statului Israel a solutionat aceasta anomalie.
— Domnule Selaru,
Nu obisnuiesc sa reactionez la ecouri, deoarece consider ca un articol trebuie sa se sustina prin el insusi.
In cazul Dvs. voi face o exceptie, pentru ca mi-e clar ca nu ati inteles articolul, sau l-ati strecurat prin propriul Dvs. filtru, care e ingrosat de accese de nationalism desuet.
In comentariul Dvs incercati sa transmiteti si un mesaj subliminal de ” toleranta”.
Spuneti:
„Va priveste personal faptul ca nu aveti si nici nu simtiti vreun respect ori vreo atractie fata de Romania, tara in care v-ati nascut si ati vazut lumina zilei”
si, doar dupa citeva rinduri:
„Nu va inteleg absolut de loc resentimentele manifestate impotriva tarii unde v-ati nascut”.
Ciudat, ma priveste personal, nu intelegeti, etc… ba imi si atribuiti resentimente…
Ca denaturati istoria, nu are importanta, nu pot sa va pretind sa-l cititi pe Herzl sau despre miscarea sionista, oricum nu veti lasa faptele sa va schimbe ideile.
Pasajul:
„prin anul 1947, cei de origina israeliana si aflati prin toata lumea, si-au dorit o tara a lor iar astfel, cu arma in mana si beneficiind de sprijin extern, s-au mutat in Palestina, revendicandu-si prin forta teritoriul biblic pe care l-au considerat ca fiind al lor. Ce s-ar fi intamplat daca, englezii si ceilalti care i-au sprijinit pe israelieni ar fi fost revoltati – asemeni Dumneavoastra – de pretentiile exprimate de evrei pentru a avea si ei o tara ? Simplu, astazi, v-ati fi aflat tot in Romania ori prin alta tara, unde v-ati fi simtit mai bine !”
e atit de jalnic, incit nu cred ca merita macar sa fie contrazis, e ca si cum as incerca sa va conving ca in Anglia se circula pe partea stinga, cind in conceptia Dvs asa ceva este imposibil.
Mai trist insa e faptul ca nu realizati ce inseamna democratia, alteritatea, si nu respectati sentimentele altuia, cind nu impartasiti aceeasi lungime de unda. Cu alte cuvinte, nu sinteti un om eliberat de slogane si lozinci fara continut, raminind captiv intr-o colivie cu gratii groase, care, credeti Dvs, va ofera dreptul de a da lectii – pentru ca exact asta faceti – de patriotism. Si nu aveti nici cea mai palida idee de ceea ce se intimpla in Israel.
In fine, ca sa aflati inca o data ca eu nu am uitat tara in care m-am nascut, va recomand sa cititi partea a doua a articolului ” De ce nu ma simt „ACASA” in Romania (II)”.
Cind am citit ecourile, precum si mesajele primite pe privat, legate de cele doua editoriale, am fost chiar preocupat, pentru ca multi mi-au spus ca simt la fel ca mine. Si atunci, m-am intrebat, pentru cine am scris al doilea editorial (continuarea)?
Acum, in sfirsit, am raspunsul: Pentru Dvs., D-le Selaru!
parca este rupta din mine ce scrietzi
dle solomon
v-am confundat cu un amic din USA tot vlad solomon spirist (era un an mai mic si nu stiam exacvt ce profesie are )
el ca si mine (adica am terminat liceul la soiru haret in bucuresti )
nu el este inginer(am aflat am dat 2-3 email si mi a revenit un feed back cu inf ca acel VS este inginer la care ma refeream eu
am fost la ultima agapa din 2005 la synagoga cu el si am fost tare mirat sa aud numele lui al dvs comun pe un articol
repet el V-S este ing si dvs santeti doctor
este una din diferentza capitale pe moment .
eu apartzin cultului mozaic pleact dn 1970 spre aceasta tara ce mult rau a facut poporului nostru Germania -stiu la fel de bine ce sa intamplat si prin Romania si cum spune hanah arend doar pe luna scapam de antisemitism :
-nu de asta va scriu doar sa va spun mi-a placut f mult ce a-ti scris asa gandesc si eu / suferem si eu citind articolul
o iubesc cand ma ganedsc la ea la orasul natal Bucuresti din departare /a mai spus si un alt evreu heinrich heine nascut in orasul unde traesc eu azi aici in Düsseldorf
eu apartzin unei fam f vechi la 1773 cu acte si documente stabilite in Bucuresti involvate si azi prin mine la unele honoratziuni facute tagmei judaice in domeniul de lacasuri sfinte
daca a-ti merge pe sirul vietzii mele ajungeti la dr moses gaster var cu tatal meu cu aceasi stra stra strbunic anschel breyer / el Moses Gaster un alt mare erudit om de vasta cultura nascut la bucuresti / a iubit ca si mine aceasta tara -si este bine asa ca nu a vobit rau de ea /asta remarca marele Istoric N Iorga ca si M Eliade-ce spunea „Tara asta a pierdut expulzamd 3 mari oameni de vasta cultura Scheinenanu /Titkin si Gaster ,,,,,,
voi mai reciti articolul si sigur il voi aprecia si mai mult
doresc sa ajung sa stiu si asta imi caut de mult unde sant eu acasa sa am po ideie
nu sant in germania nu sant in romania
cand vom trece in pass over va fi mai putzin inportant -dar ce eu nu stiu azi unde sant acasa ” este duios spus ” dar de foarte mare si trist adevar / cel putin pe mine ma priveste asta /nu pe dvs .
mi-a facut placere sa citesc articolul si sa va scriu
shlom
radu breyer
düsseldorf 17 03 2010
ps
daca trecetzi vre-o data prin düsseldorf sa ma sunatzi +49-172-26 11 800
a si avea placere sa va cunosc
stiu multa lume si in Buc de azi (o lume ce se ascunde nu se amesteca cu mass media ce exista azi si de care ma simt tare strain
dar de la multi ai ce sa inveti si poate ajung la rezolutzia unde sant acasa
pe curand
radu breyer
ps ultimul
va raman recunoscator daca pe line asta i-mi datzi si un sfat
Stimate D-le Breyer,
Va multumesc pentru comentariu. Sper ca ati citit si a doua parte a articolului, legata de libertate si apartenenta.
Stiu de existenta acelui VS, care cred ca scrie versuri in limba engleza. Nu sintem nici macar rude.
Cunosc orasul Duesseldorf, de care sint legat prin povestea unei telepatii… O gasiti sub titlul Telepatie ( 7 episoade), publicata mai demult si in Acum, la rubrica „Cai spre noi insine”.
Din pacate, senzatia de „Acasa” fiind subiectiva ( ca orice sentiment), nu stiu ce sfat v-as putea da. In Israel se spune ca nu se face sex in plina strada, pentru ca ar fi prea multi sfatuitori.
Insa pot sa va pun in legatura cu amici din Duesseldorf, care sint preocupati de aceeasi notiune, dialogul cu ei v-ar ajuta, cred.
Daca doriti, scrieti-mi pe privat la adresa vlad_solomon2003@yahoo.com
Despre Gaster si Seineanu s-au scris numeroase articole, cred ca si pe Acum.
Numai bine,
Vlad Solomon
buna ziua, va scriu fara intentia de a intra in polemica cu autorul articolului sau cu opinii pro sau contra.sunt nascut dintr-o familie mixta, tata evreu si mama crestina (amindoi insa romani)in Romania pana la venirea la putere a regimului Antonescu cuplat cu cel legionar(o motivatie istorica discutabila)nu au fost probleme majore cu evreii( tatal meu a facut armata in regimentul de vanatori de garda al Majestatii Sale Regele Mihai) iar eu am fost crescut In respectul dictonului „REGELE SI PATRIA”. Majoritatea evreilor nu au fost comunisti, avand meserii liberale, comunisti au fost , ca si romanii, din paturile defavorizate ale societatii(faca scoala, fara constiinta nationala).pentru mine Israelul a ramas o ‘patrie abstracta”tara in care traiesc fiind Romania locul in care imi cresc copilul si in care voi fi ingropat la fel ca multe generatii din familia mea. mi-au plecat cam toti prietenii in timp, nu au plecat de bine iar lacrimile din ochii lor in momentul plecarii spun foarte mult.Romania ramane tara mea oricat de mult antisemitism va renaste aici, (sper ca poate nu va fi asa).
D-le Enescu.
Orice faceti, este propria Dvs alegere, desigur, respect dreptul Dvs de a va simti „acasa” in Romania ( presupun ca si Dvs pe al meu, de a Nu ma simti acasa acolo). Nu doriti polemica, nici nu e cazul, simtamintele fiind subiective. DAR… inainte de a face afirmatii de genul celor din comentariu, ar fi bine sa studiati Istoria romanilor si a Romaniei. Relativ la subiectul atins de Dvs, va recomand Raportul Wiesel, il gasiti si in romana, si in engleza, pe hirtie si pe net. Dupa aceea, decideti daca , pina la venirea lui Antonescu plus legionari, „nu au fost probleme majore cu evreii”.
Foarte util articol, dovada si multimea de comentarii pe care le-a stârnit. Intr-unul din aceste comentarii am dat peste o formulare care m-a pus pe gânduri: „… de ce un număr atât de mare de preoți ortodoxi au devenit legionari”. Intr-adevăr, de ce? Poate ca întrebarea ar merita sa fie abordata intr-un articol viitor.
Aprecieri atat pentru calitatea revistei dumneavoastră cat si pentru modul civilizat in care colaboratorii săi înțeleg sa răspundă comentariilor afisate.