caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Pe culmile nesimţirii sau cum e guvernată România

de (11-10-2009)

M-am întrebat adesea, în cei aproape 20 de ani petrecuţi de la revoluţie, privind succesivele şi pluralistele garnituri de politruci ce s-au tot perindat, rotit la putere, ce anume explică grobianismul comportamentelor lor, ineficacitatea proverbială a actelor lor de guvernare, obstinaţia cu care se agaţă de o putere cu ajutorul căreia nu sînt în stare să facă nimic, dacă exceptăm spectacolele de joasă calitate şi căpătuiala personală, familială şi de clan politic. M-am tot întrebat, cu alte cuvinte, dacă de vină este prostia sau reaua-credinţă. Am şi discutat lucrurile acestea cu amici, cu alţi comentatori politici, iar cînd mi se părea că depistez o oarecare umbră de bun simţ, le-am discutat chiar şi cu politicieni.

Răspunsurile – şi ale mele, şi ale interlocutorilor mei – au tot cumpănit, ba într-o parte, ba în cealaltă, pînă cînd am avut norocul ca un vechi şi înţelept prieten mai vîrstnic, filosoful Mihai Şora, să mă ajute să rezolv dilema, ca să spun aşa în mod dialectic: „Liviu, dar de ce să nu fim optimişti şi să credem că este vorba despre o fericită întîlnire între cele două?”. Şi, da, cred că aşa este, cred că toată această combinaţie de prostie, lăcomie şi egoism feroce, de pierdere constantă a simţului realului poate şi trebuie să poarte un nume, iar acesta nu poate fi decît nesimiţirea.

Pentru că nesimiţit trebuie să fii să accepţi, ba chiar să te înghesui, demnităţi pentru care nu ai nici cea mai vagă calificare – iată, cald, exemplul acceptării exoticului economist Bogdan Olteanu în Consiliul de Administraţie al BCR şi al respingerii d-lui Daniel Dăianu, în plenul Parlamentului! –, nesimiţit trebuie să fii să pompezi banii de la FMI în pensii şi salarii, ba să şi împrumuţi de la bănci cu miliardul de euro pe zi din aceleaşi considerente, să doreşti să măreşti impozitele, fără să fi gîndit, cît de vag, vreo măsură de stimulare a economiei pe aceste vremuri de criză, cum la fel de nesimţit eşti cînd te repezi la asumarea răspunderii pentru fel de fel de legi cu impact social major fără vreo consultare cu partenerii din patronate şi sindicali. Păi, cum, că doar guvernul „mini Boc” sau „semi Boc”, că nici nu ştiu cum să-i mai spun acestui guvern intrat la apă, nu e doar nesimţit e şi un fel de Nică fără frică, de croitoraşul cel viteaz! Ce n-au făcut d-nii miniştri la cîte un minister, acum nu vor face la cîte două – sper că, totuşi, pe un singur salariu, nu tot pe două!

Ceea ce este totuşi surprinzător este că această nesimiţire globală, compactă, fără frontiere, „multilateral dezvoltată” are totuşi resurse pentru a mai creşte. Ea nu era mică în anii 90, dar nu cred că puteam visa atunci, nici în cele mai sinistre coşmaruri ale noastre, proporţiile la care avea să ajungă. În articolul postat miercuri, nu am dat exemplul grevei foamei pe care am declanşat-o în 1990 împotriva „cenzurii tipografice”, din motive personale, pentru a mă glorifica într-un fel, ci doar pentru a semnala această sporire geometrică a nesimţirii. Atunci, după 11 zile, autorităţile au cedat, au acceptat să procedeze democratic, să asigure libertatea opiniei şi a presei.

Pe culmile disperării

Acum, un om se îndreaptă spre moarte şi nu se întîmplă nimic. Nu scriam articolul cu pricina dacă nu aş fi ajuns „pe culmile disperării”, aşa cum au ajuns politrucii noştri pe cele ale nesimţirii. Nici dl. Tudor Mărieş n-ar fi ajuns la gestul de protest extrem dacă n-ar fi constatat, el însuşi, această nesimţire a unor autorităţi politice şi juridice care fac tot ce pot pentru a nu aplica o decizie – repet, executorie, nu facultativă, nu consultativă – a „Curţii Europene pentru Drepturile Omului”. Şi nu ar fi trebuit să continuie greva după întîlnirea cu preşedintele Băsescu, ministrul Justiţiei şi procurorul general, cînd toţi aceştia şi-au luat angajamentul respectării hotărîrii CEDO. Au trecut de atunci trei săptămîni – care ar fi putut salva sănătatea şi chiar viaţa unui om – şi nu s-a întîmplat nimic. Ministerul Justiţiei şi Parchetul au copiat actele dosarelor Revoluţiei şi Mineriadelor şi le-au trimis cu camioanele la Bruxelles, deşi CEDO nu lucrează cu copii şi nu a solicitat nimic autorităţilor în această fază a procesului, decît doar accesul nelimitat la dosar al „Asociaţiei 21 Decembrie”, dl. Băsescu a uitat ce-a promis, în schimb i-a acordat un nou mandat eficientei procuroare Kovesi! Eficientă în protejarea criminalilor, desigur!

Cît de nesimiţiţi pot să fie aceşti politruci încît să asiste fără să clipească la stingerea unei vieţi – repet, nu pentru vreun interes personal, ci doar pentru „Dreptate şi Adevăr”? Cum se vede, suficient de nesimţiţi! Între altele, această nesimiţire provoacă pierderea simţului realităţii şi, pe cale de consecinţă, a instalării depline a indiferenţei faţă de ceilalţi. Ei îşi imaginează că joacă un joc de calculator, că apăsatul acesta pe butoane, fie că este vorba despre împrumuturi iresposabile, despre cheltuieli nesăbuite, gen Ridzi – Udrea, sau despre aplicarea legii interne sau internaţionale, nu are defel efecte în realitate, ci doar pe ecranul computerului. Şi mai este ceva – puterea de contaminare a nesimţirii. Prin nu ştiu ce proces de capilaritate, aceasta s-a extins de la clasa politruciană în presă, în clasa intelectuală, în noi toţi, pînă la urmă.

Înainte de a scrie articolul de miercuri, am semnat, laolaltă cu un număr important de organizaţii şi personalităţi, nici eu nu mai ştiu cîte apeluri cîte autorităţile băştinaşe, toate distribuite cu încăpăţînare remarcabilă de prietenul Sorin Ilieşiu întregii prese româneşti. Pot număra pe degetele de la o singură mînă „organele” – că altfel nu le pot spune! – de presă care le-au difuzat. Mai atente au fost mediile electronice, site-urile şi blog-urile, inclusiv cel pe care scriu acum, de fapt „Acum”! Chiar articolul de miercuri, care era, totuşi, un semnal de alarmă, o încercare disperată de a salva o viaţă de om, a fost semnalat şi preluat tot exclusiv de media electronică. Şi unde naiba sînt „conştiinţele neamului”, atît de grăbite să sprijine vreun politruc trecător, dar atît de indiferente cînd este vorba de salvarea unei vieţi? În afară d-lui Vladimir Tismăneanu, n-am zărit neam de intelectual angajat preocupat dacă nu de instalarea Dreptăţii şi Adevărului, atunci măcar de soarta d-lui Teodor Mărieş! Ceva însă tot mi-a adus un pic de lumină, mă refer la comentariile de la articol, care mi-au dat senzaţia că se naşte un fel de solidaritate activă între noi, oamenii obişnuiţi, că este posibilă, totuşi, în sfîrşit, naşterea societăţii civile, singurul instrument cu care ne-am mai putea opune abuzului, nepăsării, incompetenţei, lăcomiei, cu un singur cuvînt, nesimţirii. E bine că, totuşi, măcar noi, fiinţele reale, ne-am reamintit că, deşi „viaţa unui om nu valorează nimic, nimic nu valorează cît viaţa unui om”.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Strungareata S.: (11-10-2009 la 00:00)

    Un articol bun care are efectul unui semnal de far: tisneste in intuneric, baleiaza scurt si dispare. Cu o frecventa… neregulata, apar astfel de „semnale” mai mult sau mai putin dure, dar al caror efect, la nivelul societatii e, din pacate, minor. Evident, ele trebuie sa existe si cineva trebuie sa rosteasca… public cuvintul ocolit cu falsa pudibonderie: NESIMTIRE. E o NESIMTIRE GENERALIZATA. Chiar si asa zisa campanie initiata de un post pretins de stiri, sub sigla „Noi vrem respect”, e un act de-o NESIMTIRE FARA MARGINI. Prezenta mai multor lideri sindicali in consiliul de administratie al respectivului post tv (parte a unui trust cu o carte de vizita mai mult decit dubioasa) da intregii actiuni conotatiea de funie in casa spinzuratului, ceea ce reclama implicit apelativul NESIMTITI! Nesimtite interese politice si financiare au atras in mrejele lor perfide si intelectuali prea repede pacaliti de rezonanta cuvintelor mari („respect” bla…bla…) si dispusi sa loveasca lupul-cel-rau spre folosul hienei-nesatule-si-perfide. Asa cum se spune ca „criza” mondiala n-a atins INCA nivelul critic in Romania, as indrazni sa spun, precum optimistul dintr-un cunoscut banc, ca nici NESIMTIREA n-a atins, inca, in Romania, culmea. Dar galopeaza, cu nesimtire, spre ea!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Liviu Antonesei: (11-10-2009 la 00:00)

    Vreau sa semnalez si aici editorialul d-lui Ovidiu Nahoi din editia de miine a Adevarului, deja postat in editia electronica. Cum dl. Nahoi a comentat si pe blogul D-Sale situatia, il putem socoti „recidivist”! Este unul din rarele exemple de comentatori din presa main stream care a dat situatiei atentia cuvenita.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Liviu Antonesei: (11-10-2009 la 00:00)

    Ultima ora

    De citeva ore, camioanele cu docuemtele Revolutiei intra pe poarta Asociatiei 21 Decembrie. Dl. Maries este in stare foarte grava, din fericire insa in grija unei bune echipe de la Spitalul de Urgente. Dumnezeu sa-l ocroteasca! Iata un singur om, prin cea mai pasnica forma de protest, a invins ramasitele sistemului sovietiv de Justitie!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Liviu Antonesei: (11-10-2009 la 00:00)

    Dorin Tudoran

    Recunosc ca ai dreptate, draga Dorin, dar, pe de alta parte, nadejdea, cum se spune la noi, in Moldova, moare ultima. De asta am simtit nevoia sa semnalez firavele semne ale binelui. Si, iata, ce a facut Maries a miscat muntele de rea-credinta. Vorba lui Soljenitin, „vitelul si stejarul”!

    Nick Sava

    Degeaba ma contrazici, my Dear! N-am scris de atitea ori ca a noastra politica este pe deplin reprezentativa?! Nu pot repeta mereu asta, indiferent de subiectul tratat!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Dorin Tudoran: (11-10-2009 la 00:00)

    Draga Liviu,

    Aceste victorii a la Pirus au facut din Romania o colectie de generatii pierdute.

    Dorin

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Mihai Platon: (11-10-2009 la 00:00)

    In opinia mea, daca dl. Teodor Mărieş se stinge si dansul in lupta pentru adevar si dreptate in Romania, acest stat ar trebui dat afara din Uniunea Europeana si Nato.
    Pentru nesimtire, minciuna si faradelege generalizate promovate ca politici de stat si sociala.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Dorin Tudoran: (11-10-2009 la 00:00)

    Dle Platon,

    Romania a intrat in Uniunea Europeana prin efractie. O efractie incurajata si sprijinita de o Europa buimaca, obsedata de o „identitate comunitara” inca in constructie si lipsita de interes pentru identitatile celor ce urmeaza sa dea Europei „identitatea comunitara”. Un morman de gunoi + un alt morman de gunoi nu dau o gradina de crini imperiali. Va da exact ce reprezinta exemplarul numit Romania, dar extins la scara continentala.

    In Romania au fost incropite relativ repede toate aparentele statului de drept. Ce lipseste este exact substanta statului de drept. Si asta s-a stiut de la bun inceput, de la acceptarea (inacceptabila) a Romaniei in Uniunea Europeana. Complicitatile sunt prea mari pentru ca gesturile tirzii si partiale sa schimbe esential datele problemei.

    Indiferent de administratiile ce au condus Romania, gluma de-a „statul de drept” a ramas… o gluma.

    Restul nu este decit un lung si tragic lant de aparente.

    Dorin Tudoran

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Nick Sava: (11-10-2009 la 00:00)

    Ma bucur ca situatia s-a rezolvat. Pe moment:-) Dl Maries chiar va putea muri, altadata – si nu o data! -, pentru ca, bineinteles, ‘unele’ documente sunt si vor ramine clasificate.
    Altfel, trebuie sa il contrazic (putin) pe prietenul Liviu – si nu o fac pt prima data). Zice el: „cred că toată această combinaţie de prostie, lăcomie şi egoism feroce, de pierdere constantă a simţului realului”. De ce „politrucul” devine nesimtit? De fapt, de ce ESTE nesimtit? Daca iei pe cineva (mai ales, imbracat) si il arunci in apa (mediu ‘neobisnuit’, advers), in mod cert va face ceva: va da din miini, va incerca sa iasa la mal, va protesta, va injura… Daca insa el este „in mediul lui”, se va simti ‘acasa’, va deveni „nesimtit”. E cazul politicienilor romani: singe din singele neamului. Ei sunt cei „normali”. Ei nu pierd de loc „simtul realului”. Aceasta este realitatea lor si a marii majoritati a neamului romanesc anului 2009. Noi, majoritatea, avem aceasta „combinaţie de prostie, lăcomie şi egoism feroce”. Ne-o manifestam fiecare cit putem, unde putem, cind putem.
    Cei care au o „pierdere constantă a simţului realului” sunt cei putini, ca dl Maries de ex, care nu apartin „generalului” (nu e cel mai bun termen, dar daca foloseam cel de ‘sistem’, unii puteau sa il limiteze la ‘sistemul politic’…). Care, uneori – cel mai adesea – nu sunt nici prosti, nici lacomi, nici egoisti… Dar care, majoritatea (ne-nesimtitilor), in mod diferit de dl Maries, nu vor sa se implice – nici politic, nici social, nici macar moral. Cel mult posteaza comentarii pe forumuri si bloguri…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Liviu Antonesei: (11-10-2009 la 00:00)

    Dorin Tudoran, adaos, integrare in UE

    Mai este ceva – cind Europa a pus aspiratorul pe noi, ca asta a facut la sfirsitul lui 1999, cind a deschis procesele noastre de aderarea la UE si NATO, si-a imaginat ca ne poate modela, ca adoptarea aquis-ului comunitar va functiona ca un fel de forma care sa modeleze fondul! Ei, se vede treaba ca nu stiau cu cine au de-a face! Pe noi sa ne modeleze?!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.225.31.188