caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Ce-a fost mai rău, fascismul sau comunismul?

de (4-10-2009)
Hitler și Stalin au provocat moartea a zeci de milioane de oameniHitler și Stalin au provocat moartea a zeci de milioane de oameni

De la bun început răspunsul meu este: întrebarea nu-și mai are sensul în acest debut de mileniu trei. Acesta nu este un articol științific. Și atunci, se vor întreba unii, la ce bun să mai punem această întrebare?

Răspunsul îl găsim, ca de obicei, în reacții la articolele publicate în revista ACUM. După cum ați observat, în revistă apar destul de frecvent articole despre ororile Holocaustului.

Motivul? Nu numai dezinteresul general al presei din România față de acest moment rușinos din istoria relativ recentă a României, dar, mai grav, minimalizarea și chiar negarea responsabilității guvernării Antonescu din perioada 1940 – 1944 în acest genocid al evreilor și romilor din România.

Ce poate fi mai grav decât faptul că un fost senator în Parlamentul României, care și-a anunțat intenția de a candida la președinția României, scrie scrisori deschise președintelui Traian Băsescu în care afirmă sus și tare că în România n-a avut loc un Holocaust?

Cu câteva zile înaintea Zilei Holocaustului (9 octombrie) și la aproape cinci ani de la publicarea Raportului Comisiei Internaționale privind studierea Holocaustului în România, “Elie Wiesel”, existența ca să nu mai vorbesc de conținutul acestui document sunt practic puțin cunoscute opiniei publice românești. Iar când conținutul este cunoscut, unii dintre cei care l-au citit pun la îndoială veridicitatea datelor și concluziilor conținute.

Răspunsul unora dintre cei care au citit sau doar au auzit de raport este respingerea de plano sau replica: “Dar ce, comunismul nu a făcut și mai multe victime?” Se pune întrebarea: ce legătură logică există între victimele fascismului și cele ale comunismului?

De multe ori, în mintea acelora care fac această legătură apare elementul “răzbunării”, deoarece, în opinia lor, comunismul “a fost adus în România de evrei”, rezultă că “evreii” sunt răspunzători de aceste crime.

Nu-și pun niciodată problema acești oameni că regimul comunist a fost impus de Stalin după 1945 (ca în întreaga Europă de est ocupată de trupele sovietice), că liderii comuniști români Gheorghiu-Dej și Ceaușescu n-au fost niște figuranți după 1945 și că în 1952 a început epurarea, inspirată de Stalin, a evreilor din conducerea de partid și de stat.

Nu mai spun că fruntașii comuniști de origine evreiască nu aveau aproape nimic în comun cu iudaismul, fiind de multe ori persecutori ai evreilor.

Pericolul fascist rămâne

Spuneam la începutul articolului că această comparație între fascism și comunism nu-și mai are acum rostul. De ce acum? Pentru că au trecut 20 de ani de la căderea regimului comunist și între timp a fost estimată dimensiunea crimelor comise de acest regim de natură criminală.

Dacă în prima jumătate a decadei trecute marxismul mai avea o anumită aură, ceea ce crea, mai ales în Occident, o reticență privind cercetarea crimelor comuniste, azi e greu de spus că o asemenea reticență mai există.

Ce este adevărat, e faptul că accesul la arhivele fostei puteri comuniste este încă dificil, dar pentru asta nu sunt de vină evreii, ci cei care sunt în poziții de influență azi și care nu au interesul deschiderii mai largi a acestor arhive, dat fiind că ei sau apropiații lor au fost implicați, direct sau indirect, în crimele fostului regim.

Elocvent este modul în care a fost primit raportul Comisiei Tismăneanu privind crimele regimului comunist din România. Pe lângă circul făcut în parlament de Corneliu Vadim Tudor și adepții săi (cu greu calificabili drept filo-semiți) au fost atacurile legate mai puțin de conținutul raportului, ci de faptul că președintele comisiei, Vladimir Tismăneanu, este fiul unor foști ilegaliști comuniști evrei.

Și atunci întreb: cine s-a opus și cine se opune unei cercetări și chiar pedepsiri (dacă mai e posibilă, dată fiind prescripția care intervine după atâția ani, precum și neretroactivitatea legii penale, excepție făcând genocidul) a crimelor comuniste din România? “Evreii” cumva?

Revenind însă la comparația fascism – comunism, aș remarca faptul că la ora actuală pericolul reînvierii comunismului este practic nul. De altfel, viabilitatea ideilor comuniste a fost pusă sub semnul întrebării chiar din primii ani ai dominației bolșevice. Înfrângerea Armatei Roșii la porțile Varșoviei în 1920 de către o armată poloneză formată în majoritate din muncitori și țărani a dat o lovitură serioasă teoriei marxiste a internaționalismului proletar.

În fapt, regimurile comuniste, începând cu cel al lui Stalin, au abandonat treptat internaționalismul, transformându-se în regimuri național-comuniste. Astăzi, dictaturile comuniste din Cuba și Coreea de Nord, muribunde, nu mai au la dispoziție decât agitația naționalist-xenofobă dusă la extrem, în încercarea lor disperată de supraviețuire.

Ideile de sorginte fascistă în schimb au durabilitate mult mai mare. Războaiele civile din fosta URSS și Iugoslavia, cele tribale din Ruanda sau Sudan, sunt o probă a faptului că apelul sângelui, al etniei, tribului, rasei sunt mult mai puternice decât cel al apartenenței de clasă. Ceea ce mă face să trag concluzia că fascismul reprezintă încă un pericol, în timp ce comunismul și-a dat obștescul sfârșit, iar cei care se pretind azi luptători anti-comuniști nu fac altceva decât să lupte bătăliile trecutului.

Faptul că în România legionarii și Ion Antonescu exercită o fascinație asupra unei minorități destul de semnificative, predominant asupra tinerilor, în timp ce adepții sistemului comunist sunt mai rari ca tigrul siberian pe cale de dispariție, reprezintă un indiciu că cei care se îngrijorează de “pericolul comunist” biciuesc un cal mort.

În 1990, înainte de a derapa în naționalism extremist, liderul de atunci al Ligii Studenților, Marian Munteanu, spunea că a fi anti-comunist e o chestiune de bun simț. Aș adăuga că a fi anti-fascist este de asemenea o chestiune de bun simț și discreditarea acestui termen de către comuniști după 1945 nu trebuie să ne descurajeze de a afirma orientarea democratică, pe care o presupune anti-fascismul. Poate în mintea unora fascismul a fost o reacție la comunism, dar rezultatul final net a fost distrugerea democrației.

De aceea în ierarhia mea, dacă insistăm să folosim acest termen, cele două sisteme sunt la fel de rele (fără a folosi o comparație cantitativă), ambele fiind în opoziție absolută cu valorile democratice.

Nu uitați să votați în sondajul nostru „Ce a fost mai rău, fascismul sau comunismul http://www.romanialibera.com/voxpopuli/voxpopuli.php?n=crt”

Ecouri

  • Ion Tinarog: (4-10-2009 la 00:00)

    In istorie, toate regimurile politice contin elemente contrarii (bine si rau), intr-o masura aproximativ egala. Doar propaganda politica imparte regimurile in bune si rele, cand fiecare regim in sine este si bun si rau. Restul este subiectivismul speciei umane. Sondajul este unul nestiintific. El ne ofera doar sansa de a clasifica doua regimuri din rau in mai rau, ceea ce nu este corect. Un sondaj stiintific ar fi trebuit sa insire mai multe regimuri si subiectii sa stabileasca ei care este bun si care este rau.

  • itzhak bareket: (4-10-2009 la 00:00)

    …e foarte interesant articolul d-tale,stimate domn clej,si ca atare,sper ca ecourile positive fac coada si in curand isi vor exprima parerile fortificante a celor explicate intr’un mod clar si raspicat.pentru a
    fi cinstit-in primul rand cu mine insumi si apoi cu d-ta.si ceilalti cititori,trebuie sa remarc ca in seara zilei miercuri,23 august,1944 orele 18.oo in orasul roman fiind,impreuna cu parintii si fratele meu,laolalta cu ceilalti locatari din strada
    principatele unite 11,am fost salvati din iadul nazist-legionar,de trei soldati si doi cai,
    inhamati la o caruta cu coviltir:ASTIA AU FOST
    ELIBERATORII NOSTRII din armata sovietelor .
    fapt e ca imediat dupa ce-am iesit din beciul-adapost,am adapat caii cu apa limpede si rece,soldatii ne-au „rechizitionat”TOATE CEASORNICELE EXISTENTE,AU CERUT SA BEA CU NOI VIN AUTOHTON DIN PAHARE DE STICLA STRAVEZIE,IAR EU AM FOST SOLICITAT SA IAU O INGHITITURA DIN FIECARE PAHAR…DAR TREBUIE SA
    RECUNOASTEM CA EI NE-AU SCOS DIN MOARTE SPRE VIATA.SPASIVA. turas nu au lipsit…”DE LA TISA
    PAN-LA DON,DAVAI CEASAI DAVAI PALTON”…dar am ramas in viata. pentru conformitate,itzhak bareket.

  • Petru Clej: (4-10-2009 la 00:00)

    Domnule sau doamnă „Ion Tinarog” (în continuare am serioase dubii asupra identității dumneavoastră reale),

    Nu știu dacă să calific intervenția dumneavoastră ca o gogomănie sau ca pe o probă de cinism ieșit din comun. Dacă dumneavoastră recurgeți la relativismul extrem de a echivala fascismul și comunismul (două regimuri care au afectat grav România și schilodit mentalul colectiv) alături de democrațien atunci sunteți fie un ultra-ignorant fie un extremist periculos.

    Sondajul nu poate fi științific, nu din motivele invocate de dumneavoastră, ci prin însuși faptul că este un sondaj de presă, care nu este realizat pe un eșantion reprezentativ. De aici încolo, cred că orice discuție e de prisos.

  • Mihai Platon: (4-10-2009 la 00:00)

    „…întrebarea nu-și mai are sensul în acest debut de mileniu trei…”
    Si, mi-as adauga in gand, nu si-a avut sensul pur-logic nidiodata.
    Ambele doctrine coaguleaza ticalosenia, crima si idiotenia absolute.

    Cred ca aceste ideologii bazate pe instincte criminale cu potenta de sincronizare, cumva, in gandirea grupurilor largi de oameni multi si lipsiti de educatie manifesta doar retrageri latente, niciodata moarte. Vor fi insa, probabil, anticipate si reprimate mai usor datorita circulatiei / informatiei.

  • Dan Pohic: (4-10-2009 la 00:00)

    germanii au ucis evrei din cauza ca sint evrei. Au ucis alt popor. dimineata isi pupau copiii inainte sa plece la „slujba” si la prinz exterminau copiii altora fara mila.

    nu cred ca asa ceva poate fi egalat de altceva. germanii devenisera animale, pur si simplu. mai putin decit animalele, doar unele ucid de placere.

    romanii spun cea mai mare prostie cind ii invinuiesc pe evrei ca au adus comunismul. romanii nu s-au impotrivit, din contra.

    in Romania de azi domina mindria prosteasca si manelele. nu le confund special, manelele aduc fericire la milioane de romani. poate ca si mindria prosteasca dar crizele economice cam dovedesc ca nu.

    de weekend ma duc sa vad „Amintiri din epoca de aur” …anii 80 i-am pierdut :-)..pina la ei nu ne-a fost chiar asa de rau in comunism draga Petrica, tu iti plimbai soricarul si noi jucam capace si fil fil iar burta nu ghiortaia de foame. 🙂

    ce e mai rau azi pentru tarani? Ceausescu sau Basescu? 🙂 …e drept daca eram in locul lor n-as fi putut trai fara twitter si blog.

  • Petru Clej: (4-10-2009 la 00:00)

    Domnule Pohic,

    Faceți greșeala pe care o fac atâția români, din lipsa termenilor de comparație. Am să vă pun o întrebare care vă va demola eșafodajul logic al aserțiunilor despre „binefacerile” (chiar relative) ale comunismului în România: de ce Grecia și Portugalia, care aveau în 1938 un PIB comparabil cu cel al României, erau de 4 – 5 ori mai dezvoltate în 1989 decât România lui Ceaușescu?

  • Dan Pohic: (4-10-2009 la 00:00)

    Draga domnule Clej,

    Ati inteles gresit.Eu am raspuns indirect la intrebare. Fascismul a fost incomparabil ceva mai rau. Am subliniat asta prin a va aduce aminte ca pina in anii…’75 in Romania nu era asa de rau. Va spune asta Dan Pohic care nici macar nu a fost facut U.T.C. ist si cu greu pionier in clasa a sasea. 🙂 Am urit comunismul sincer dar ca majoritatea am preferat sa nu sarim din avion fara parasuta sau cine stie ce alte chestii…dureroase. 🙂

    A propos, am invatat la aceeasi scoala generala domnule Clej. Ne-am scaldat in comunism impreuna si la Sala Palatului nu era chiar asa de rau. ( joking )

    Cu respect,

    Balauru ( asa m-a poreclit Nelu Strimbu’-a facut si el la altul ce i-au facut lui dar el macar avea o pareza sincera )

  • Liviu Manta: (4-10-2009 la 00:00)

    Draga domnule Pohic, draga domnule Clej,

    cred ca a ridica intrebarea diferentei intre ororile fascismului si ale comunismului nu isi are sens pentru a nu deschide o conserva cu viermi, cum spun prietenii nostri de peste Atlantic. Insa, in sine, ea are sens. Si iata de ce cred aceasta: comunismul international nu este un cal mort, aceasta idee abia acum isi deschide aripile. Tineretul alternativ va spune ceva? Miscarile bio? Anarhismul ANTIFA (anti fascism) dar si cel sindicalist impotriva sistemului economic capitalist si al statului national? Comunitarismul economic in opozitie cu capitalismul trasfrontalier? Si lista poate continua… Nu am timpul si locul necesar aici pentru a sistematiza acest raspuns, dar daca ati calatorit in Europa de vest si ati luat seama la tinerii de aici intelegeti ce vreau sa spun. Acesti tineri sunt viitorul luminos al comunismului international de dupa prabusirea definitiva a sistemului capitalist, cauzata dupa cum spun ei, de crize majore al mediului inconjurator.

    Atunci, cum sa nu intreb pe tanarul respectiv daca stie de ororile lui Castro atunci cand poarta bluza cu „Vivo el comunismo e la libertad!”? Cum sa nu il intreb daca stie de ororile comunismului din alte parti ale lumii? Cum sa nu il intreb daca se poate comunism international fara comunism national?

    „Cand se urca scoafa-n pom,
    Cine tace nu e om!” (proverb romanesc, hmm, fara tenta nationalista…)

  • Dan Pohic: (4-10-2009 la 00:00)

    Dragi tovarisi si pretini,

    🙂

    Problema e alta. Daca intr-o anumita societate democratica populatia e in continua degradare DEMOCRATIA nu mai e buna.

    Alegatorii voteaza cu oameni ca ei, corupti, prosti, oportunisti, etc..etc…voteaza mai ales dupa impresie. Cum au votat americanii cu Obama. Un actor care nu face si nu va face nimic mai bine decit nimeni. Stiu ca acum o sa sariti pe mine ca l-am facut asa pe Obama insa accept cu vitejie.

    Un comunism nou nu-si are nici un sens cine pledeaza pentru el sint tot niste oameni in degradare dar mult mult mai putini. Inofensivi.

    Cine a spus ca prostimea trebuie sa hotarasca cine conduce tara? ( in situatia in care prostimea inseamna degradare in masa)

    Intr-o societate democratica in degradare lumea nu alege „inteligent” ci vrea cu orice pret sa-i schimbe pe cei care i-au dezamagit. Chiar daca dai vrabia din mina pe cioara de pe gard.

    Asa s-a intimplat si cu Hitler. Comunistii Rusii insa au inteles bine jocul si s-au adus singuri la putere, au pus prostimea cu botul pe labe dupa ce intii le-au spalat creierele.

    In acest spirit optimist va doresc sa intelegeti ca, desi noi nu vom apuca, in viitor alegerile vor fi prin Internet. 🙂

    Cu prietenie,

    Dan Pohic zis si Joe King

  • adrian cramar: (4-10-2009 la 00:00)

    Domnule Manta,

    Ce înseamna „tineret alternativ” ?
    Dar „comunitarism economic” ?
    Dar „miscarile bio” ?

    Daca ar fi sa prelungesc logica d-voastra si i-am pune de o parte pe tinerii alternativi (oare d-voastra nu ati fost alternativ la 20 de ani ?), bio (or fi însemnând ecologisti ?), partidele socialiste, sindicalistii si ceilalti pe care nu aveti timp sa-i enumerati, oare ce ramâne ?

    Tot ce pot sa va spun, chiar daca nu întrebati ci afirmati, e ca sunt locuitor permanent în acea Europa de vest de 23 de ani si înca nu mi-a fost dat sa întâlnesc niciun tânar care face parte sau ar vrea sa faca parte din acel „viitor luminos al comunismului international de dupa prabusirea definitiva a sistemului capitalist”.

    D-le Manta, nu cred ca societatile democratice se viziteaza ca turist (nici ca telespectator). Puteti vizita locuri, muzee, atractii, bâlciuri dar nu societati.

    Cu stima.

  • Petru Clej: (4-10-2009 la 00:00)

    Domnule Manta,

    Dumneavoastră faceți o gravă confuzie între aceste mișcări alternative, fără un țel bine definit, fără o ideologie clară și fără o coordonare internațională evidentă și mișcarea comunistă din secolul XX care nu numai că avea o ideologie foarte clară și un centru din care era dirijată, dar avea un țel foarte precis.

    Dacă tot vreți să faceți o astfel de comparație, atunci puteați să vă referiți la islamismul radical (numit de unii islamo-fascism) care împrumută elemente de la ambele ideologii radicale – fascism și comunism – între altele credința în răspândirea în viitor pe întreg globul a dominației Islamului – Califatul.

  • Mihai: (4-10-2009 la 00:00)

    Dragi evrei,
    Nu v-ati saturat cati bani ati luat de la nemti si de la americanii pe care i-ati prostit cu Wall Streetul?. Vreti acuma sa leluati la romani ce le-a mai rams de la Ceausescu?. Terminati odata cu razboiele si cu uciderea de copii nevinovati si lumea va va lasa in pace.

    N.Red. Am postat acest ecou ca o mostră de anti-semitism cinic și ultra-ignorant în același timp (ca imensa majoritate a antisemiților). Este postat de un laș care se ascunde sub anonimat și și-a dat adresa – evident fictivă – de e-mail mihai@yahoo.com și postează de la adresa de IP 74.67.89.210.

  • Liviu Manta: (4-10-2009 la 00:00)

    Domnule Cramar,
    eu sunt locuitor al acestei europe vestice de mai bine de 6 ani, studiez aici intens si nu am decat 27 de ani. Printre categoriile de trineri pe care ii enumeram am si prieteni, si deci nu se constitue intr-o comunitate de ofensa in sine. Pot spune deci ca am facut in ultimii ani observatie participativa pe aceasta tema pe care o tratez destul de serios. Daca tinteati cu raspuunsul dv. un om in varsta demodat, ati dat gres. Asadar, ar fi mai bine sa pastrati un ton dcent al discutiei daca vreti sa continuam dialogul si sa aloc timp corespondentei noastre ce se poate dovedi in final fructuasa.

    Un raspuns totusi la observatiile dv: relativizarea categoriilor analitice (sic!) de care vorbeam nu aduc nici un fel de contributie desbaterii nostre. Daca exista intr-adevar una…

  • "CATIR": (4-10-2009 la 00:00)

    COMUNISMUL ESTE MULT MAI RAU DECAT FASCISMUL, DEOARECE TRAIESTE, NU POATE FI STARPIT, A SCHIMBAT DOAR FIRMA CU MASCA CAPITALISMULUI, DEVIN MILIARDARI, DISTRUGE OMENIREA MAI RAU DECAT UN CANCER
    UITATI-VA LA ROMANIA, A FOST FURATA IN
    ACEST TIMP, MAI MULT DECAT TOTI COTROPITORII
    IN SUTE DE ANI, MULTUMIM TOV. ILIESCU CARE
    ZAMBESTE ASA DE FRUMOS, A AVUT, ARE SI VA AVEA ROLUL PRINCIPAL DE GENIUL A RAULUI.

  • Dan Pohic: (4-10-2009 la 00:00)

    Draga Mihai,

    Nu s-au saturat bre si au ajuns la al 9-lea premiu Nobel pentru Israel. ( luat de un israelian)

    Antisemitii sint doar niste frustrati umili care vor sa se puna pe ei in evidenta. Adica ei sint mai buni ca evreii, mai destepti, mai buni.

    De fapt asa sint toti rasistii dar nu sint mai buni decit nimeni. Din contra.

    Sa se ia toti de mina cu…Ahmadinejad 🙂

  • Hexana: (4-10-2009 la 00:00)

    Pai daca întrebarea nu îsi mai are sensul de ce o mai puneti, domnule Clej ? Aaa, ca sa subliniati ca raspunsul este de cautat în alte articole !

    Karl Marx, August Bebel sau Rosa Luxemburg, care au fost mari gânditori, ar fi socati de crimele facute în numele comunismului. Au existat teorii umane bune, dar, din pacate, omul este nascut a fi un animal foarte egoist si între teorie si practica a fost o mare diferenta.
    Nici teoriile lui Adam Smith nu prea mai sunt valabile în ziua de astazi, caci capitalismul modern este si el bolnav. Escrocheriile sociale sunt boala capitalismului.
    Lacomia, constiinciozitatea, egoismul acestia sunt factorii de succes ai societatii.

    Deocamdata statul pompeaza bani întrun sistem defect.

  • Petru Clej: (4-10-2009 la 00:00)

    Hexana (alias Ella Bonfert-Lujanschi) ar trebui să explice dacă teoriile lui Marx & Engels erau așa de grozave de ce nu au putut fi NICIODATĂ puse în practică. Răspunsul e foarte simplu: pentru că s-a dovedit că legătura lor cu realitatea era maim mult decât aproximativă. Dacă oamenii erau niște automate și nu niște ființe imperfecte atunci poate teoria marxistă (care are niște hibe uriașe, mai ales la capitolul determinism) poate ar fi avut o șansă de aplicare în practică.

    Cât despre opiniile doamnei Lujanschi despre Adama Smith și capitalismul modern, mă abțin de la orice comentarii, nu numai dat fiind nivelul lor, dar mai ales pentru faptul că nu e aici locul.

  • Petru Clej: (4-10-2009 la 00:00)

    Domnule Pohic,

    Nu era așa de rău pentru că societatea fusese pusă cu botul pe labe, dar dacă aveați nenorocul să vă numărați printre „dușmanii de clasă” prin anii cincizeci sau trăiați în URSS-ul lui Stalin, în China lui Mao sau în Cambodgia lui Pol Pot în mod cert n-ați mai fi vorbit așa.

    Hai să nu mai facem niciun fel de comparații, pebtru că asta propune articolul. Sunt două regimuri care aparțin lăzii de gunoi a istoriei și cuantificările nu au niciun fel de sens.

  • Anton Constantinescu: (4-10-2009 la 00:00)

    Doamnei „Hexana”: va rog doamna sa plecati cu familie cu tot in Coreea de Nord, in raiul comunist.

    Nu va invit in Cuba ca sa muriti de foame din prima zi, ci in Coreea, unte conducatorul statului este un mort, dar va puteti inchina la statuia lui de aur de 18 metri! Conducatoru adjunct, care e numai partial mort acum, Kim Il Sung, va da dispozitii sa vi se faca mancare ca sa fiti multumita, nu-i asa?

    Nici nu mi-ar fi putut trece prin cap ca dvs va inchinati tot lui Marx, Engels, Lenin, Stalin si Mao!

    Che Che Che! Nu-i asa?

    Ce nu puteti intelege?

    Daca nu inrelegeti altceva, ce parere aveti despre faptul ca toate noutatile stiintifice si tehnice viabile au venit din SUA?
    Sau cum de nu puteti intelege ca fara LIBERTATE, si CREATIVITATEA UMANA este inlantuita?

  • Hexana: (4-10-2009 la 00:00)

    Domnule Constantinescu,
    si eu care credeam ca va pricepeti doar la homosexualitate !
    Nu,domnule,multumesc de invitatie dar, ma simt perfect aici în Germania, chiar am si angajati care îmi muncesc, dar pe care stiu sa-i tratez omeneste.
    Dati-mi dumneavoastra un exemplu de regim perfect !
    Nu am sustinut niciodata comunistii din motive familiale.
    Daca v-as fi scris despre homosexualitate se pare ca ati fi înteles mai bine mesajul meu.Va reamintesc ca, am afirmat ca, omul este imperfect si odata ajuns la putere devine o fiara egoista.Si nu asta si-au dorit întemeietorii comunismului.S-a vrut o lume mai buna pentru toti si în nici un caz crime.S-au facut ele cu adevarat în numele comunismului sau a barbariei din oameni ?

    Va refereati cumva la libertatea de a fi somer ? Cunosc foarte multe cazuri aici de exploatare a omului:sclavi moderni ai capitalismului care muncesc doar pentru a avea ce mânca.

    Pâna mai ieri un fascistoid, ce se crede Constantin Burlacu, îmi scria zilnic mesaje comice despre teoriile sale fasciste.

    P.S. Când comunicam despre un dialog imaginar cu Dumnezeu parca nu foloseati ghilimelele !

  • Petru Clej: (4-10-2009 la 00:00)

    Doamnă Ella Lujanschi Bonfert alias Hexana,

    Orientarea sexuală a domnului Constantinescu nu are nimic de-a face cu acest articol așa că vă rog să vă abțineți.

    Dacă cineva a pretins un monopol asupra adevărului, apoi aceia au fost teoreticienii comunismului „științific” – un sistem pe care realitatea l-a demonstrat a fi absurd.

    Căci ce altceva făceau revoluționarii de profesie comuniști decât să aplice ceea ce prevedea teoria marxistă: dictatura proletariatului, exproprierea fără justă și prealabilă despăgubire a proprietății private, rolul conducător al partidului „clasei muncitoare” – toate prevăzute de Marx, cel care nu a călcat în viața lui într-o fabrică și care trăia o viață de burghez pe banii burghezului său prieten Engels.

    Da așa este, nu există societate ideală, dar asta este exact ce n-au înțeles comuniștii, începând cu Marx, care au încercat să siluiască realitatea în tiparele lor abstracte și până la urmă absurde.

    Am să închei cu ceea ce zicea Churchill în Camera Comunelor, la 11 noiembrie 1947: „Many forms of Government have been tried and will be tried in this world of sin and woe. No one pretends that democracy is perfect or all-wise. Indeed, it has been said that democracy is the worst form of government except all those other forms that have been tried from time to time.”

  • Petru Clej: (4-10-2009 la 00:00)

    Nu știu ce legătură are ecoul semnat „ionic” cu articolul. Știu însă că reprezintă o defulare a resentimentelor profunde și a complexelor de inferioritate prezente la o parte dintre cei originari de pe malul de est al Prutului.

  • Anton Constantinescu: (4-10-2009 la 00:00)

    Pentru Ionic: intrucat am prieteni basarabeni chiar de pe malul stang al Prutului, i-am intrebat si eu despre aceste zvonuri despre basarabenii impuscati. Dupa ce si-au intrebat si parintii si bunicii raspunsul lor a fost ca e vorba de propaganda rusofona, care se bucura inca de o mare credibilitate in Basarabia chiar si la romanofoni!

    Tara in care armata romana a luptat contra comunismului inca din primul razboi mondial a fost Ungaria, unde a reusit sa alunge gasca lui Bela Kun. Cum a scris un ofiter roman care a participat la lupte, „budapestanii s-au bucurat enorm ca au scapat de puciul comunist al acestuia (el proclamase deja Republica Sovietica Ungara) dar s-au intristat la stirea ca tocmai romanii l-au alungat”.

  • ionic: (4-10-2009 la 00:00)

    In România aşa-zisa LUPTA CU BOLŞEVISMUL SI COMUNISMUL e un motiv des invocat când cineva vrea sa-i discrimineze pe basarabenii. Iată câteva exemple. Anul 1918. Zeci de ţărani basarabeni fără nici o vina din satele de-a lungul Nistrului sunt împuşcaţi fiindcă s-ar fi presupus ca erau ”bolşevici”. In administraţia locala din Basarabia erau angajaţi cu prioritate regăţeni si nicidecum localnici, căci erau “bolşevici”. Mai recente – de când basarabenii i-au votat pe comunişti. Deja de câţiva ani Ministerul Educaţiei si Cercetării intervine in autonomia universitara si interzice înmatricularea la facultăţile de medicina si economie pentru unii candidaţi, inclusiv la studiile cu plata. Motivul – sunt din R.Moldova. Termenul legal de examinare a unei cereri este depăşit de Ministerul Justiţiei de zeci de ori infinit in sute de mii de cazuri si nu se considera a fi o neregula, fiindcă provin de la cetăţeni din R. Moldova si vizează redobândirea cetăţeniei. Aceeaşi „lupta” contra comuniştilor in campania electorala justifica acţiuni evidente de amestec din partea presei si TV unui stat vecin etc, etc

  • petre barde usa: (4-10-2009 la 00:00)

    DOMNULE PETRU CLEJ,, i-mi exprim parereA ca AI comis o MARE EROARE , sustituind cu un-patratel literele sh si ts,.Foarte greu v-am citit textul, MA MIR ca redactia accepta astfel de INOVATIE, absurda , greoae si chiar-abominabila CE ALTEREAZA LIMBA ROMANA

  • Petru Clej: (4-10-2009 la 00:00)

    Îmi pare rău domnule Barde, nu eu alterez limba română, ci computerul dumneavoastră care nu redă caracterele diacritice.

  • marin: (4-10-2009 la 00:00)

    Consider că comunismul este mai ‘bun’ căci a reuşit, cu toate crimele săvîrşite atît pe timp de pace,cît şi pe timp de răsboi,să mai fie şi ales la putere pe cale democratică în aşanumitul stat Republica Moldova – creatură stalinistă recunoscută şi de complici din statele democratice.Ar fi putut vre-o dată fasciştii să ajungă la aşa performanţe?



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
4 Octombrie – scrutin anticipat in Grecia

Scrutinul parlamentar din 4 octombrie din Grecia a fost precedat de o campanie electorala in care protagonistii au fost sefii...

Închide
18.227.24.209