caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

De la incorectitudine politică la bâtă

de (30-8-2009)
Elena Udrea este uneori ținta unor atacuri sexisteElena Udrea este uneori ținta unor atacuri sexiste

Săptămâna trecută directorul revistei ACUM, Ștefan Maier, mi-a trimis un articol scris de un tânăr cu veleități de jurnalist, intitulat “Călăritul doamnei Udrea”. I-am scris tănărului spunându-i că articolul are o tentă sexistă, pe lângă faptul că aborda aceleași chestiuni banale și irelevante ale vestimentației doamnei ministru al turismului, într-o săptămână în care colegul meu Ovidiu Ivancu scria în editorialul său:

Ce îmi pasă ca doamna se îmbracă în roz sau poartă pantofi de nu ştiu câte mii de euro? De ce m-ar interesa ce marcă de poşetă poartă doamna ministru? Cu alte cuvinte, de ce m-ar interesa atributele feminităţii la un ministru? Mai degrabă mă interesează discursul domniei sale, de şcolar mediocru, lipsa de viziune şi o limpezire a tuturor afacerilor în care e implicată. Nu există nicio diferenţă substanţială între cei care o evaluează pe Elena Udrea ca femeie şi muncitorii necalificaţi despre care vorbeam ceva mai sus, aceia care, de la micimea propriului lor orizont, fluieră copios femeile pe stradă, adresându-le din timp în timp interogaţii pline de substanţă de genul: „ce mai faci, păpuşă?”.

Tănărul, care-mi amintește de un celebru personaj, e drept ceva mai tânăr, dintr-o schiță a lui Caragiale, nu s-a lăsat descurajat și mi-a răspuns:

In spatele unor simple cuvinte care, privite superficial, ar putea fi etichetate drept „sexiste” se ascund si alte concepte mai profunde (cum ar fi de exemplu incompetenta si prostia – care nu fac deosebire de rasa, sex, culoare politica samd), e altceva. Stimate domnule Clej, vreau sa va adresez niste intrebari simple – cum puteti eticheta existenta unor organizatii de femei? Nu cumva sint sexiste? Nu cumva imi incalca dreptul meu constitutional la asociere si sint discriminat pe motive sexuale? De ce d-na Udrea ar avea voie sa activeze intr-o astfel de organizatie si eu nu? Aveti curajul sa contribuiti la crearea unei organizatii de barbati? Sint absolut sigur ca nu. Nu e politically corect. Nu cumva a fost amendat un student care avea un tricou pe care scria ” I’m straight and I’m proud of it”?

Așadar de la un titlu cu conotație obscenă, vizibil sexist, ajungem la vestita linie de apărare a celor care gândesc ca acest Domn Goe, care-i acuză pe toți cei care nu tolerează asemenea grosolănii că sunt “politically correct”.

Dar, oricum multumesc ca mi-ai dat o idee despre un articolas, pentru mine, pe care il voi incepe cam asa:

„Nu sint evreu. Nu sint femeie, nu sint negru, tigan sau musulman, nu sint chinez sau macar budist, deci sint minoritar….”

Si il voi intitula ceva gen ” Toleranta fata de bietii atei, barbati, albi”

Întâmplător nici eu nu sunt evreu, femeie, negru, țigan, musulman, chinez sau budist, dar asta nu înseamnă că accept grosolăniile și mârlăniile, numai din teribilismul politically incorrect așa cum o face acest individ.

Folosirea corectitudinii politice ca țintă de către acest gen de persoane este destul de frecvent pe pagina revistei ACUM. Ori de câte ori apare câte un articol care aduce vreo atingere amorului propriu național-ortodoxist-masculin-macho-ist adică “majoritar”, apare, ca un reflex pavlovian această acuzație. Până recent, campion la acest sport era un anume Ion Adrian (alias Ion Atanasiu) pentru care orice critică a negaționiștilor Holocaustului, a rasismului, homofobiei, misoginiei, xenofobiei, etc, era “corectitudine politică”.

Această atitudine izvorăște parțial din obtuzitate și provincialism, parțial din rea credință. Acești oameni nu vor să accepte că lumea de azi, globalizată și interdependentă, nu mai este cea de acum 50 sau chiar 20 de ani. Și că ceea ce era acceptabil atunci, nu mai e acceptabil astăzi.

Să fiu bine înțeles: nu accept în bloc pretențiile noii corectitudini politice: sunt împotriva discriminării pozitive în societate (deși accept că trebuie să se creeze un climat în care chiar să nu conteze, de pildă, la recrutare, dacă ești bărbat sau femeie, alb sau ne-alb, heterosexual sau homosexual, cu handicap, etc).

După cum nu accept că în cultura europeană (incluzând aici și Statele Unite și Canada) trebuie renunțat la valorile tradiționale, cum ar fi filosofia greacă sau muzica și arta plastică clasică, doar pentru a le re-echilibra cu valorile (care trebuie respectate) ale altor culturi.

Nu accept nici excesele de tip interzicere a sărbătoririi în public a Crăciunului pentru a “nu ofensa pe cei de alte religii”.

Dar asta nu înseamnă că trebuie să mai tolerăm limbajul și comportamentul sexist, rasist sau homofob – care până la urmă sunt și o dovadă de ignoranță și mârlănie.

Mai îngrijorător este faptul că uneori asemenea idei aduc în subtext amenințarea cu violența. Iată de pildă ce ecou am primit la articolul “Stat naţional?”, de Zoltan BIRO, http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=10353.

‘dacă un roman, cetățean ungur, își permite sa spună, scrie asa ceva în Ungaria, cît timp vor întîrzia „niște unguri de bine ” sa-i rupă oasele?”.’

Sigur, autorul se referă la o situație ipotetică din Ungaria (evident complet imaginară sau oricum excepțională) însă semnificația e evidentă: cine atentează la această sintagmă sacro-santă “stat național” riscă să o ia pe cocoașă.

Nu spun că toți sau chiar o majoritate a celor care se bat cu pumnii în piept că se luptă cu corectitudinea politică sunt violenți sau periculoși, dar repetarea zi de zi a acestor clișee alimentează un climat de ură, care poate la un moment dat să răbufnească într-un mod necontrolat.

Ecouri

  • Lagy: (30-8-2009 la 00:00)

    The most important thins in life is to be open-minded and to be open-minded for change!

  • marian: (30-8-2009 la 00:00)

    Domnule Petru Clej. Va citesc de multa vreme, aproape nu-mi scapa nici un articol si va apreciez. Numai ca aici cu aceasta fraza: „Această atitudine izvorăște parțial din obtuzitate și provincialism…” o cam dati in bara. Ce vreti sa spuneti ca provincia este o pata neagra a societatii si „capitalistii„ sunt spuma?..
    Va rog sa reveniti si sa gasiti un alt termen la „provincialism”, cel putin pentru acest context..
    In „n” cazuri „provincialii” au dat dovada de mult bun simt, o corecta și prolifica orientare politica, au contribuit semnificativ la ridicarea nivelului cultural-stiintific national, etc…

  • Petru Clej: (30-8-2009 la 00:00)

    Domnule Marian,

    Nu am dat-o în bară, e vorba de provincialism intelectual. Știți că nu totul se citește literal, că atunci ar fi chiar prăpăd. Sau nu ați auzit de sensul figurativ al termenului? Vă recomand articolul colegului nostru Liviu Antonesei pe această temă „Provincialita: o boală incurabilă?” http://www.romanialibera.com/editorial/editorial.php?step=articol&id=437

  • Anonim: (30-8-2009 la 00:00)

    @marian,@petru clej
    Disputa legata de provincialism mi-a adus aminte de un banc:
    Un tip ” agata ” intr-un local de noapte din Bucuresti otipa extrem de eleganta si culta(se poate!), si ajunsi in camera de hotel, tipul satul de conversatiile la nivel inalt avute pana atunci ii spune:
    _ Stii draga, eu sunt printre putinii posesori a doua „scule”:
    una mai mare,mai butucanoasa, pentru fetele mai simple de la tara, si una mai micuta si mai finuta pentru cele emancipate de la oras.
    La care tipa :
    – Ei, dragule , nu te uita ca sunt atat de eleganta si desteapta, ca pana la urma si eu , tot de la tara vin ……

  • Petru Clej: (30-8-2009 la 00:00)

    Un singur lucru nu înțeleg: la ce dispută vă referiți?

  • radu-ilarion munteanu: (30-8-2009 la 00:00)

    imi permit luxul de a ma plasa ca minoritar in raport cu ambele opinii: a dv si a preopinentului dv. consider disputa ca falsa. la fel de falsa ca cea legata de darwin. fiecare dintre preopinenti, dv si respectivul, amestecati adevaruri stabilite cu interpretari subiective care-si pierd baza logica. diferenta, din perspectiva mea, de cititor neprofesionist, consta exclusiv in stil. al dv e profesionist, elegant si captivant. al preopinenului e lispt de experienta polemica. dar diferenta asta nu-mi pare, vai, de ajuns

    nici cu nu sunt tigan, negru, homosexual, musulman, budist etc. ergo – sunt minoritar pe planeta pamant. conditie care imi da confort. ca sa ne ferim de orice confuzii, nu am nimic cu tiganii, cu negrii etc luati drept categorie. cum, ca liber credincios nu am nimic cu ateii. doar le deplanfg uscaciunea sufleteasca. fara a o face in numele unui cult anume. respect pe acei tigani educati si integrati social si le admir preopensiunea artistica. asa cum respect si admir prestigiul sefilor de politie si judecatorilor negri. dar ma socot adversarul acelor negri asociali care se adreseaza intre ei cu „frate”, poluind un cuvant sfant. caci conotatia e anticoccidentala. dintre acestia isi recruteaza organizatiile teroriste, inselandu-le bruma de buna crdinta, oamenii de mana. si admir fara rezerve modul in care in comunitati socioprofesionale americane nu se face nici o deosebire intre albi, negri, amerindieni si koreeni.

    iata un posai de argumente pentru care consider asa numkita corectitudine politica un virus social. dar in egala masuira si anticorectitudinea politica. simplul bun simt ar trebui sa le inclocuiasca pe ambele.
    cu respect.

  • Petru Clej: (30-8-2009 la 00:00)

    Domnule Munteanu,

    Mi-e teamă că, cu toată eleganța exprimării, nu faceți altceva decât să repetați clișeele incorecte politic, plecând de la extrem de jignitorul „nu am nimic cu ateii. doar le deplang uscaciunea sufleteasca”. Asta sună la fel ca „Nu am nimic cu țiganii, dar…”.

    De fapt, vă și referiți la negri și țigani, utilizând condescendentul „respect pe acei tigani educati si integrati social si le admir preopensiunea artistica. asa cum respect si admir prestigiul sefilor de politie si judecatorilor negri”.

    Vezi Doamne, ei trebuie arătați drept exemple, la albi sau români nu mai e nevoie, ca grupuri „superioare”, nu-i așa domnule Munteanu?

    Ceea ce mă face, domnule Munteanu, să trag concluzia că între opiniile dumneavoastră și ale tânărului Goe la care fac referire în articol e numai una de formă, dumneavoastră îmbrăcându-vă într-o exprimare elegantă și nu arareori pedantă concepții din domeniul incorectitudinii politice care numai de bun simț nu pot fi numite.

  • Para: (30-8-2009 la 00:00)

    Dar avem dle cu ţiganii, fals ca nu avem, din moment ce majoritatea face prostii, toata imaginea se răsfrânge asupra majorităţii, tipului de etnie din care fac parte cei cu problemele. Sa mai scadă din procente şi poate nu vom mai avea atâtea reticente. Am devenit foarte susceptibil de la atâta prostii pe care le fac, nu ca sunt ca denumire ţigani, dacă ţi se pare ceva în neregula te uiţi acum sa vezi e ţigan sau nu.
    Si ce e cu asta ? Te pazesti, nu avem voie sa fim reticenţi ? ete na

  • Petru Clej: (30-8-2009 la 00:00)

    Uneori este extrem de deprimant să scrii absolut în zadar, ca probă că primești astfel de mesaje rasiste ca cel semnat „Para” (evident anonim, tipic).

    Am o singură întrebare: „Sa mai scadă din procente şi poate nu vom mai avea atâtea reticente.” – care e metoda de scădere – sterilizarea forțată? expulzarea? genocidul? deportarea în lagăre de exterminare? Și în numele cui vorbiți de folosiți pluralul.

    Observați de asemenea folosirea lui „ete na” altă dovadă a calității personajului.

  • Para: (30-8-2009 la 00:00)

    Observaţi şi asta atunci. Din cauza discriminării pozitive, deşi nu ştiu sa scrie (isi picteaza practic numele) sunt introduşi direct în facultăţi. (lista poate continua, s-a format chiar si o mafie care da acte de ţigan).

    Nu vreau sa ma simt agresat de cerşetori, îmi repugna aspectul daţi-mi şi mie un leu (plus alte aspecte). Cum sa nu-i discriminez ?

    Daca e atât tam tam cu democraţia, fiecare pentru el, pai fiecare pentru el d-le, sa-si facă consiliul de coroana, sa doneze pentru şcoli, la bugetul lor pe care sa si-l faca separat de romani, nu ma simt dator sa contribui, nu am nevoie nici ca ei sa contribuie cu ceva pentru mine(si asa nu contribuie) Sa facă ce n-a văzut lumea..andale, nu li-s dădacă nici sponsor dar nu mai am chef sa ma simt agresat sau jenat în public de cerşetoria lor.

  • Petru Clej: (30-8-2009 la 00:00)

    Îi cer persoanei care se ascunde cu lașitate sub pseudonimul „Para”, are adresa IP 79.112.225.197 și și-a dat o adresă de e-mail inexistentă:

    This is the qmail-send program at home.ro.
    I’m afraid I wasn’t able to deliver your message to the following addresses.
    This is a permanent error; I’ve given up. Sorry it didn’t work out.

    :
    No such user.

    să înceteze cu abjecțiile rasiste și să iasă de sub anonimat dacă dorește să îi mai apară vreun ecou pe această pagină.

    P.S. Evident că persoana care se ascunde cu lașitate sub anonimat a trimis un ecou cu obscenități în limba engleză (?!). De la asemenea oameni nupoți avea nicio pretenție și îi urez drum bun, internetul e mare și astfel de atitudini sunt acceptate în multe locuri, dar nu la revista ACUM.

  • Mihai Platon: (30-8-2009 la 00:00)

    Obiceiurile sau comportamentele unor romi ar putea fi problematice pentru comunitatile in care ei traiesc.

    Totusi, reactii ca ale acestui „Para” nu ar trebui sa-si capete spatiu public.

    Para, out.

  • venividi: (30-8-2009 la 00:00)

    E un fapt real ca exista discriminare, dar din moment ce ea exista, exista si niste motive.
    In afara de lalaiala caracteristica vis-a-vis de discriminare, aveti vreo problema intima de nu analizati MOTIVELE ? 🙂
    Nu am vazut absolut nici unul dle, o chestie foarte hazlie, se uita cineva ce e scris pe aici si trage concluzia ca 100% sunt dicriminati ..absolut degeaba. Haha
    Inteleg aspectul unui outsider cand ii vine pe chelie ceva legat de discriminare. Dar e un outsider, si va ramane in continuare, nu traieste in arealul respectiv, nu sta permanent cu grija de a nu fi furat nu aude cum i-a fost violata vecina sau cum se taie in clanurile incat se teme sa mai iasa pe strada dupa anumite ore.
    Sunteti penibili sa faceti judecati de morala pentru altii din moment ce nu traiti in raiul respectiv. Daca nu as avea ce face m-as avanta si eu cu discriminarea pe nu stiu unde, dar nu cunosc exact detaliile, ca atare nu pot face nici judecati.
    Parca v-ati nascut intre ei asa le mai stiti, absolut pe toate (dar de fapt nimic, sau interesul e sa nu aratati ?)
    Veniti si traiti exact ca un localnic, cel putin vreo 3 ani fara nici un alt avantaj material, dupa care sa ne povestiti si noua cum ramane cu discriminarea cand patiti ceva.

  • Petru Clej: (30-8-2009 la 00:00)

    Parcă sunt clonate ecourile venite de la rasiști de-alde „venividi” (lașitatea e de rigoare la astfel de indivizi care nu îndrăznesc niciodată să-și devoaleze identitatea): exudă incoerență, resentiment, complexare.

  • Petru Clej: (30-8-2009 la 00:00)

    „E un fapt real ca exista discriminare, dar din moment ce ea exista, exista si niste motive. In afara de lalaiala caracteristica vis-a-vis de discriminare, aveti vreo problema intima de nu analizati MOTIVELE?”

    Să înțeleg că atunci când există „motive” pentru discriminare aceasta e permisă?

    Cum rămâne cu art.16 (1)din Constituție:

    „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”

    Dar cu art. 30 (7) „Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare (subl. mea), la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.”

    E cumva facultativă aplicarea Constituției când e vorba de anumite minorități pe care nu le agreăm?

  • kant: (30-8-2009 la 00:00)

    Numai cel discriminat ar trebui sa explice discriminarea!

  • Al. Timoschenko: (30-8-2009 la 00:00)

    O luare de pozitie exemplara. Se pare ca o atitudine echilibrata in aceasta chestiune – a discriminarii sub toate formele – nu este ceva usor de realizat pentru mare parte a ceea ce se cheama „formatori de opinie”, ca si a consumatorilor de mass-media. As indrazni sa presupun ca aceasta tine de un anumit nivel al culturii politice.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Mihai Ghimpu – noul președinte al Parlamentului Republicii Moldova

Parlamentul Republicii Moldova ales la 29 iulie l-a ales în sesiunea sa inaugurală pe liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, președinte...

Închide
18.191.174.168