caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Alegător onest, posesor de ştampilă. Caut politicieni pe care să-i votez

de (7-6-2009)

O dată la patru sau cinci ani, în România se întâmplă ceva. Pe bulevarde te întâmpină zâmbitori oameni pe care i-ai văzut la televizor, îţi întind mâna şi te îmbărbătează, în fabrici şi uzine aceleaşi figuri, în parcuri copiii tăi construiesc castele de nisip alături de preşedinţi de partide iar la stâna ta oile au onoarea unui muls prezidenţial. Cam în aceeaşi perioadă, aceleaşi personaje constată profund tulburate că o duci rău, dar că îţi va fi cu siguranţă mai bine, că ai fost furat, dar cu certitudine onoarea ta va fi „reperată”. Noroc că nu durează prea mult. E o stare, deşi repetitivă, veşnic tranzitorie.

De când cu votul universal şi atâta vreme cât el va exista, orice politician român va simţi necesară coborârea în trivial şi uneori în scabros pentru că – ni se spune frecvent – asta vrea „poporul”. Nimeni nu e interesat de cum ar trebui să fie „poporul”. Altceva însă mă uimeşte profund de fiecare dată:imaginaţi-vă că într-o pictură de Picasso am încerca să integrăm „Carul cu boi” al lui Grigorescu. Bunul-simţ comun ne-ar spune imediat că avem de a face cu o inadecvare, că ceva e nelalocul lui. Tot astfel se întâmplă de fiecare dată când un domn elegant ne spune că se trezeşte noaptea visând la pensionarii săraci.

Ceea ce lipseşte fundamental din politica românească este simţul ridicolului; când vreunui candidat i se pare că e prea educat, că are un discurs mult prea calm şi „aşezat”, resimte toate acestea ca pe mari dezavantaje şi încearcă să compenseze cu enunţuri despre „pipiţe” şi „bordeluri”. La nivelul percepţiei comune, se pare că e un mare defect să fii calm, să-ţi respecţi interlocutorii şi să ai un limbaj elevat. Dacă nu îmbraci cel puţin o dată salopeta, dacă nu porţi cel puţin o dată lămpaş şi dacă nu joci într-o horă autentică, românească, atunci ce te-ar putea califica în alegeri? Rezultatul? O atmosferă kafkiană cu oameni paraşutaţi acolo unde nu este locul.

Un principe care nu spune bancuri

Într-o discuţie televizată, Principele Radu a fost întrebat cu ce premier i-ar plăcea să lucreze. Principele a răspuns că nu este atributul preşedintelui ţării să îşi aleagă premierul. Dezamăgire totală… ratingurile s-au prăbuşit, moderatorii s-au simţit nevoiţi să insiste, desigur fără succes. A fost clar încă de pe atunci că Principele nu poate fi preşedinte. De ce? Pentru că nu spune bancuri, pentru că nu râde necontrolat, pentru că nu plânge în direct, pentru că nu are insomnii gândindu-se la bătrânii pe care i-a întâlnit în acea zi, pentru că nu dă mici şi bere, pentru că nu oferă excursii gratis şi, în fine (crimă capitală!) pentru că nu e capabil să facă băşcălie. Adică nu e român!!! Punct! Că un om este consecvent şi coerent, că e egal cu sine însuşi, nu prea contează. Că plânsul în public, râsul necontrolat sau ditirambii declamaţi într-o română discutabilă sunt dovezi nepermise de labilitate, nici asta nu contează.

E o evidenţă că în preajma alegerilor comportamentul în spaţiul public al celor mai mulţi dintre politicienii români se modifică radical. Aşa că, asemenea cetăţeanului turmentat, ne putem întreba: „dar eu cu cine votez”? De vreme ce „catindatul” are o personalitate multiplă (să ne exprimăm eufemistic!), de unde ştiu că cel pentru care votez astăzi este acelaşi cu cel care mă va reprezenta mâine?

O altă afirmaţie cu caracter de axiomă: ni se spune adesea că politicienii sunt reflectarea fidelă a societăţii pe care o reprezintă. Naiv cum sunt, mi-am imaginat întotdeauna că o clasă politică ar trebui să reprezinte valorile unei comunităţi, chiar dacă ele, la un moment dat, sunt minoritare. Aspiraţia noastră ar trebui să se îndrepte spre generalizarea valorilor, nu spre difuzarea mediocrităţii, chiar dacă ea e majoritară. Cum trebuie să fie liderii unei comunităţi? Construiţi după chipul şi asemănarea gregarilor majoritari ? Valorile, pentru simplul motiv că sunt minoritare, îşi pierd dreptul de a fi reprezentate? Apoi, desigur tot din naivitate, mi-am închipuit întotdeauna că un individ, om politic sau nu, trebuie să se prezinte în faţa celorlalţi drept ceea ce este. Ce sens ar avea să votez un cetăţean care vrea să fie copia fidelă a alegătorilor săi? E ca şi când aş merge la medic aşteptând să fiu vindecat, iar medicul mi-ar spune cu maximă compasiune că şi el are exact aceeaşi boală. M-ar ajuta asta cu ceva?

Ștampilă am, cu cine votez?

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu vreau să ştiu despre un candidat următoarele lucruri: ce studii are, ce cărţi citeşte, care sunt valorile în care crede şi cum vede comunitatea pe care o reprezintă într-un viitor previzibil. Nu mă interesează deloc: cu ce echipă de fotbal simpatizează, dacă mănâncă seminţe sau mănâncă mici, dacă e divorţat sau nu, dacă vrea să legalizeze sau nu consumul de droguri uşoare, în ce zodie s-a născut, de unde îşi cumpără costumele sau ce maşină are. În mintea mea se află tot o dată la patru sau cinci ani două profiluri de politicieni: unul iubitor de Wagner, nefumător, fără patima alcoolului, fără escapade amoroase, celălalt fumător de trabucuri, consumator de alcool şi cu o viaţă intimă zbuciumată. Primul e Hitler, al doilea e Churchill. Diferenţa între ei nu e făcută de picanterii biografice, ci de valorile în care crede fiecare. Şi ce diferenţă fundamentală!

Sunt, o dată în plus, în posesia unei ştampile de vot. Şi, aşa cum mi s-a întâmplat de când mă ştiu (e adevărat că nu mă ştiu de mult!), ezit. Stau cu ştampila ridicată şi aud în spatele meu un cor de tragedie antică: „eu sunt acela”, „pe mine trebuie să mă votezi”, „ba nu, eu sunt cel de care ai nevoie!”, „îţi dau o bere!”, „îţi cumpăr un trening frumos!”, „ai garantat o porţie de fasole cu ciolan de la mine!”. Dacă s-ar opri din strigat, le-aş spune că atunci când vreau să beau bere, o cumpăr, dacă vreau să port trening îl plătesc la casă, dacă mi-e foame, îmi voi comanda de unul singur oricâte porţii de fasole cu ciolan doresc. Ştampila stă ridicată în aer, asemenea sabiei lui Damocles. Sper să cadă unde trebuie de data aceasta!

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Adrian Simion: (7-6-2009 la 00:00)

    Ovidiu, voi fi scurt si un pic radical: du-te odata la vot si nu mai ezita atat! De multe ori, daca esti nehotarat, in cabina constati daca vrei, sau nu, sa pui stampila pe vreun candidat, iar daca vrei, totusi, sa votezi pe cineva, tot in cabina il vei alege.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Ovidiu Ivancu: (7-6-2009 la 00:00)

    Adi, e mult mai complicat cu votul asta. Eu nu ma hotarasc in cabina de vot. Imi trebuie timp si argumente.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • StefanB: (7-6-2009 la 00:00)

    Ovidiu „Caut politicieni pe care să-i votez”

    Atata timp cat nu-ti pui intrebare „de ce” nu ai raspuns la intreparea „pe cine”.

    Am mai discutat noi daca omul sau ideile sunt mai importante, eu am afirmat ca:
    „Dumneavoastra ne propuneti modele individuale adica lideri.
    Liderii nu sunt decat purtatorii valorilor morale ale societatii.”

    Raspunsul a fost ca „2. Credeti in principii, spuneti. Ei bine, orice principiu cu efecte concrete in lumea reala are nevoie de oameni pentru a fi pus in practica.”

    Inainte de a alege trebuie sa sti ce intentioneaza sa puna in practica individul, in ce idei crede.

    O alegere fara repere este ca o loterie, nu mai are importanta pe cine puenti stampila, constatati ulterior daca lozul a fost castigator sau nu.
    O alegere rationala e precedata de anliza ofertei de masuri propusa de candiati.
    Nu spun eu o afirma analistiii politici.
    „“.. in multe tari participarea la democratie este sub 50%, care inseamna ca democratia este numai cu numele. Alegerea individului(zilor) in locul ideilor este prima degradare a democratie.”
    http://en.wikipedia.org/wiki/Democracy#Non-democratic_democracies

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (7-6-2009 la 00:00)

    Domnule Ștefan B,

    Nu știu cine sunt „analiștii politici” citați în Wikipedia, știu însă că la recentele alegeri pentru Parlamentul European participarea medie la vot pe ansambul celor 27 de state membre a fost 43% și nu cred că aceste state, cel puțin majoritatea lor, nu sunt democrații veritabile.

    Adeseori în Statele Unite, la alegerile congresionale de la mijloc de ciclu prezidențial sau în Elveția participarea la urne este de sub 50%. Ați afirma că Statele Unite și Elveția nu sunt democrații veritabile?

    Dacă în Iran a participat la vot 85% din electorat în alegerile prezidențiale, asta înseamnă că Iranul este o democrație?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • StefanB: (7-6-2009 la 00:00)

    Dle P Clej
    Din fraza citata ultima parte era importanta si in legatura cu tema, cea cu alegerea oamenilor versus alegerea ideilor.

    Daca oamenii nu participa la vot, considera ca nu au ce alege, ca ofertele sunt aproape identice, sau ca nu pot schimba nimic si atunci le este indiferent.

    In cazul de fata era vorba de o prezenta la vot libera, fara constrangeri, nu de una influentata de putere, ca inainte de ’90, cand prezenta era de peste 90%.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (7-6-2009 la 00:00)

    Domnule Ștefan B,

    Întrucât nu ați răspuns la întrebarea mea, am să o repet:

    Nu știu cine sunt „analiștii politici” citați în Wikipedia (ați citat de altfel un articol submediocru), știu însă că la recentele alegeri pentru Parlamentul European participarea medie la vot pe ansambul celor 27 de state membre a fost 43% și nu cred că aceste state, cel puțin majoritatea lor, nu sunt democrații veritabile.

    Adeseori în Statele Unite, la alegerile congresionale de la mijloc de ciclu prezidențial sau în Elveția participarea la urne este de sub 50%. Ați afirma că Statele Unite și Elveția nu sunt democrații veritabile?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • StefanB: (7-6-2009 la 00:00)

    Dl P Clej nu v-am raspuns la respectiva intrebare pentru ca v-am spus ca nu asta era relevant, cifra si cine face afirmatia, si divagam de la subiect.
    Putea fi 40% in loc de 50%, o cifra arbitrara si orientativa aleasa de autorul articolului.
    Ideea sugerata era ca, cu cat implicarea cetatenilor e mai mica cu atat democratia e mai scazuta.

    In dialogul cu Ovidiu disputa era daca alegem oameni sau politici nu prezenta la vot.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (7-6-2009 la 00:00)

    Articolul pe care îl citați din Wikipedia a fost considerat până și de editori ca nefundamentat și nedocumentat.

    Iar afirmația cu participarea la vot scăzută care determină gradul scăzut de democrație este complet eronată. Vă tot eschivați să răspundeți la întrebarea: au Statele Unite, Elveția și multe țări din UE un nivel scăzut de democrație? Vă rog să răspundeți la această întrebare.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • ovidiu ivancu: (7-6-2009 la 00:00)

    Domnule Stefan B. Alegem oameni care au in spatele lor un sistem de valori in care credem. Nu exista „politici” in absenta indivizilor hotarati sa le puna in practica la fel cum nu exista oameni politici onesti in lipsa unor valori pe care sa le reprezinte.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • StefanB: (7-6-2009 la 00:00)

    Dle P Clej tot insistati cu o intrebare la care sugerati ca exista doua raspunsuri, da sau nu rapoartat la 50%, cand de fapt raspunsul nu este nici da nici nu.

    Democratia ca majoritatea fenomenelor sociale, nu se cuantifica cu un singur criteriu, si nu au o singura cauza, in cazul de fata prezenta la vot.

    Am spus ca si ianinte de ’89 era prezenta la vot, si in ’90 prezenta la vot a fost masiva, si asta nu insemana ca eram mai democrati decat America sau decat Elvetia.

    Statele Unite si Elvetia nu au o prezenta chiar atat de scazuta la vot cum este cea din Romania, adica sub 30%, si in plus numarul de referendumuri si impactul lor asupra politicii in Elvetia e mult peste ce are Romania, si este un alt element al democratiei.

    La aprecierea nivelului democratieie conteaza si gradul de implicare al cetatenilor, la adoptarea politicilor, prin intermediul partidelor politice, al ONG-urilor, sau alte forme de organizare sindicale, profesionale etc…

    Deci raspunsul este ca nu exista nicaieri democratie absoluta, si ca exista democratie relativa, si democratia din America si Elvetia, este mult peste democratia din Romania.

    Opinia mea este ca tarile cu democratia cea mai dezvoltata sunt cele care au societate civila implicata, si in Europa nivelul implicarii si al democratiei, scade de la nord la sud si de la vest la est.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (7-6-2009 la 00:00)

    Domnule ȘtefanB, vă mulțumesc că ați renunțat la argumentul cu 50% introdus nu de mine, ci de mediocrul articol din Wikipedia citat de dumneavoastră.

    În rest, nu spuneți decât lucruri arhi-cunoscute, între care faptul că țările occidentale au o democrație mai dezvoltată decât cele din estul Europei. Ia ghiciți de ce.

    Vă mai invit să examinați acest tabel al participării la vot în alegerile euripene 1979 – 2009 și vă rog să-mi spuneți ce părere aveți:

    http://www.elections2009-results.eu/en/turnout_en.html

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.159.85.193