caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Proteste la Chișinău împotriva „falsificării” alegerilor

de (5-4-2009)
La parterul clădirii parlamentului au fost sparte geamuri - foto Marin TureaLa parterul clădirii parlamentului au fost sparte geamuri – foto Marin Turea

Mii de persoane, în majoritate tineri, au înconjurat sediul președinției Republicii Moldova de la Chișinău în semn de protest împotriva „fraudei masive” în alegerile parlamentare din 5 aprilie, câștigate de Partidul Comuniștilor (PCRM).

Au fost sparte geamuri la parterul clădirii parlamentului, pe cealaltă parte a Bulevardului Ștefan Cel Mare și circa 30 de persoane au fost rănite în ciocniri dintre polițiști și demonstranți.

Potrivit datelor oficiale prezentate de Comisia Electorală Centrală, după numărarea a peste 98% din voturi, PCRM obține 49,96% din voturi și un număr estimat 61 de mandate de deputat din totalul de 101, adică exact numărul necesar alegerii noul președinte al republicii.

Potrivit estimărilor, alte trei partide – Partidul Liberal (PL), Partidul Liberal Democrat (PLDM) și Alianța Moldova Noastră (AMN) ar fi depășit pragul electoral de 6%.

PL, condus de primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă este creditat cu 12,78% și 15 mandate, PLDM, condus de Vladimir Filat ar obține 12.26% din voturi și 14 mandate, iar AMN, condus de fostul orimar al Capitalei, Serafim Urecheanu, 9.81% și 11 mandate.

Niciun alt partid nu ar trece de pragul electoral de 6% potrivit estimărilor sondajului la ieșirea de la urne.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, prezența la vot a fost de 59,5%, peste cele 50% necesare validării scrutinului.

Electoratul era echemat să aleagă cei 101 deputați ai Parlamentului Republicii Moldova, prin scrutinul proporțional de listă națională.

După constituire, parlamentul va trebui să-i aleagă un succesor în funcția de Președinte al Republicii Moldova lui Vladimir Voronin, care a fost ales în 2001 și 2005 și potrivit Constituției nu mai poate candida.

Pentru alegerea șefului statului este necesară o majoritate de 3/5, adică 61 de deputați din 101.

PCRM deținea 56 de mandate (46% din voturi) în vechiul parlament, după ce în perioada 2001 – 2005 deținuse 71 de mandate (50% din voturi).

Majoritatea necesară învestirii noului guvern este de 52 de mandate.

Puteți urmări numărătoarea voturilor pe pagina Comisiei Electorale Centrale
http://www.cec.md/i-ComisiaCentrala/main.aspx?dbID=DB_REZULTATELEVOTARII359 sau pe pagina Asociației de Democrație Participativă – ADEPT –
http://www.alegeri.md/

Ecouri

  • Anton Constantinescu: (5-4-2009 la 00:00)

    Rezultatele au fost ceva mai „bune” decat cele 48% pentru comunisti, prezise de mine (reprezentand totusi pronosticul cel mai apropiat de realitate facut pe acest site).

    Vestea buna este iesirea din competitie a salahorilor minciunii de la PPCD, cu escrocul lor sef Rosca, in ciuda averilor sale facute prin inselarea romanilor de pretutindeni. Si eu am contribuit candva la adunarea banilor pentru el, recunosc ca am gresit!

  • papillon: (5-4-2009 la 00:00)

    Am crezut intr-o Renastere spirtuala, morala a oamenilor de peste Prut . N-a fost asa. Ca prin singele lor curge secerea si ciocanul nu mai este nici un secret. Pe mine ma inspaiminta gradul de inapoiere a oamenilor de acolo. In sfirsit , cu toata amaraciunea trebuie sa recunosc ca oamenii aceea sunt irecuperabili. N-au absolut nici un graunte de constiinta nationala. Sunt pur si simplu o populatie indobitocita de doctrina comunista. In ceea ce priveste apartenenta lor poporul roman , nici vorba de asa ceva. O sa mai treaca multa apa pe Prut la vale pina cind se va gindi altceva acolo.

  • papillon: (5-4-2009 la 00:00)

    Am hotarit sa nu ma mai intereseze absolut nimic de ceea ce se intimpla peste Prut pentru ca nu se merita .Am investit toata vibratia mea romaneaasca in cetatenii din Basarabia, crezind ca doresc Unirea ,ratata din pacate cu niste ani in urma ,atunci cind Moldova isi cistigase independenta. Am spus ca este clar ca oamenii aceea sunt irecuperabil pierduti pentru cauza romaneasca. Nici n-am vrut sa mai aud de ei. Astazi am vazut manifestatia studentilor basarabeni de la Iasi si am inteles ca speranta este la ei , la acesti tineri care vor lupta din toata fiinta lor de romani sa fie alaturi de noi

  • Nicolae Olaru: (5-4-2009 la 00:00)

    Tinerii mai ales studentii, stiu pentru ce luptä,deci ,sänt mult mai constienti de viitorul lor decät ce-i simpli(ce-i de ränd)asa cum a evoluat stiinta in mai multe ramuri/domenii in timp; istoria nu trebuie sä se mai repete -revenind la „secera si ciocanul”nu numai technica poate demonstra acest lucru. ON

  • papillon: (5-4-2009 la 00:00)

    Recunosc, m-am incalzit prea tare ,naucit si acum de miscarile de protest care au avut loc in Basarabia .Asa cum spuneam tineretul va avea intr-un final,poate un pic si indepartat,ultimul cuvint.Nu pot folosi nici gindi cuvinte mari , dar acesti tineri romani de dincolo merita tot respectul natiunii romane. Cind comunistii vor fi de mult disparuti, la Chisinau sa fie inaltat un monument inchinat tinerilor care s-au ridicat impotriva hidrei comuniste.Vom fi alaturi de voi macar cu sufletul.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Semnificaţia geopolitică a votului din 5 aprilie

\"Politica internaţională se referă întotdeauna, cu toată prietenia şi relaţiile comune, şi la susţinerea interesului propriei ţări\" (Cancelarul german Angela...

Închide
3.145.8.42