caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

“Mi-e ruşine că sunt român!”

de (15-2-2009)

Nu mă înjuraţi imediat, aveţi puţintică răbdare, pentru că intenţia mea este să combat afirmaţia din titlu, pe care am auzit-o din când în când la Londra în ultimii 30 de ani dar tot mai frecvent în ultimii 15. Cel mai recent acum vreo două săptămâni de la Dumitru, un muncitor constructor care lucrează în Marea Britanie de pe la începutul deceniului. Patronii sunt mulţumiţi de el şi de doi ani este şef de echipă.

– A ajuns să-mi fie ruşine că sunt român, îmi spunea el, deşi nu fur din magazine, nu violez italience, nu cerşesc în metrou, nu fac trafic de persoane, nu falsific carduri.
– Şi atunci? am întrebat eu…
– Da, dar oricum, sunt român ca ei!
– Eşti român dar nu ca ei, am ripostat eu. Uite, în sudul Spaniei, în Cipru, în insulele greceşti, când localnicii aud cuvântul „britanic”, se apucă cu mâinile de cap. Mulţi turişti tineri din Marea Britanie care-şi petrec vacanţa în aceste locuri au creat acolo impresia că toţi britanicii beau zilnic până îşi pierd minţile, fac sex în public, urinează şi vomită pe străzi, etc, etc. Şi cu toate astea, nu am auzit pe nici un britanic spunând că îi este ruşine de naţionalitatea lui.
– Da, dar nu negi că această comportare se reflectă şi asupra concetăţenilor acestor infractori.
– Nu, nu neg, pentru că lumea tinde să generalizeze. Dar aşa cum nu ai nici un merit că Eminescu, Brâncuşi, Enescu, Coandă, şi mulţi alţii ca ei au fost români, tot aşa nu ai ce să-ţi reproşezi pentru activitatea delincvenţilor români. Şi vezi foarte bine că la nivel personal, nu ai avut de suferit aici în Anglia pentru că eşti român.

Mă întreb dacă acest sentiment de ruşine al lui Dumitru pentru acţiunile altora nu provine cumva dintr-un naţionalism prost înţeles. Desigur, acceptăm cu toţii nevoia omului de a se identifica cu grupul, nevoia de apartenenţă, care începe din fragedă copilărie, ( „vrei să faci parte din banda mea?”) şi care continuă toată viaţa. Dar această nevoie implică în multe cazuri estomparea sau chiar anihilarea personalităţii individului. (Există o carte extrem de interesantă pe această temă intitulată Psihologia mulţimilor). Când grupul devine prea puternic, este prea târziu, nu i te mai poţi opune. Aşa s-a întâmplat în Germania nazistă, în regimurile comuniste sau occidentale totalitare. Dar chiar şi într-o societate liberă, acest naţionalism poate întuneca gândirea unui om cinstit. Atrocităţile comise de armata română în Basarabia şi pe frontul rusesc au fost şi sunt în continuare negate, nu numai de oameni de rea credinţă dar şi de oameni oneşti care nu pot concepe că unii din concetăţenii lor au fost în stare de asemenea acte. La fel cu Holocaustul. Mulţi oameni de bună credinţă l-au negat, fie pentru că au fost prost informaţi, fie pentru că au considerat că acţiunile conducătorilor lor s-ar fi răsfrânt şi asupra lor, tocmai prin intermediul acelei generalizări menţionate mai sus. Ca să dau un alt exemplu, în decembrie 1989, redacţia BBC în limba română de la Londra a primit câteva apeluri telefonice din România, în care cei care au sunat au afirmat cu tărie că Ceauşescu nu a fost român. Mesajul era că „Un român nu ar fi asuprit poporul aşa cum a făcut-o el”.

Această negare a realităţii ia astăzi şi alte forme. „Infractorii prinşi în Italia, Spania sau Anglia, nu sunt români, sunt romi”, susţin mulţi din cei sătui să citească în ziare de delictele comise de concetăţenii lor. Şi sunt indignaţi că autorităţile din ţările respective nu fac această distincţie. Nu o fac, şi pe bună dreptate, din simplul motiv că în paşaportul infractorului nu este înscrisă etnia ci cetăţenia sa. Ori, cel puţin din acest punct de vedereromii sunt români, la fel cum sunt românii de origină macedoneană, armeană, turcă, maghiară, etc.

Este aşadar „român” un handicap în Anglia? Absolut deloc. Mai mult, acum câteva zile la o emisiune la televiziune la care s-a dezbătut problema numărului mare de muncitori migranţi, patronul unei mici firme a afirmat că el prefereă să angajeze oameni din Europa răsăriteană deoarece aceştia sunt mai serioşi decât cei brtanici şi-şi fac mai bine treaba.

Dar nici unul din argumentele mele nu a reuşit să-l convingă pe Dumitru.

– Nu ştiu, îmi spune el, dacă pot, evit să spun că sunt român. Am un coleg pe şantier care ori de câte ori e întrebat, răspunde că este transilvănean, mai ales că mulţi englezi au auzit de Transilvania din poveştile cu Dracula.
– Eu aş avea un răspuns mai bun, i-am spus eu, dacă nu vrei să fii pus în aceeaşi oală cu ceilalţi.
– Care?
– Când eşti întrebat spune „Sunt român, dar sunt freelance!

Jurnalistul Dorian Galbinski a lucrat la redacția română a BBC din 1970 până în 2008.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Venera E.Dumitrescu-Staia: (15-2-2009 la 00:00)

    Primordial, felicitari pentru acest EDITORIAL.NU MI-A FOST SI NU-MI ESTE RUSINE CA SUNT ROMÂNCA. Dimpotriva, sunt mândra ca am trait în tara alaturi de toate nationalitatile conlocuitoare, am fost educata în acest sens, de respect fata de aproapele nostru, cei mai multi fiind evrei, pâna în urma cu 21 de ani si continui sa traiesc de atunci în aceasta tara minunata – Canada – unde multiculturalismul si multietnia traiesc în PACE si ONOR. RESPECTA CA SA FI RESPECTAT.Exista un respect reciproc, indiferent de natie, religie sau stare materiala. Întreaga mea familie a ajutat pe evrei atât în perioada nefasta si tragica a Istoriei României cât si dupa. Am avut si am în continuare prieteni devotati evrei si de alte nationalitati conlocuitoare.
    Desigur exista si „în padurile canadiene uscaturi” din toate nationalitatile conlocuitoare, printre care si români, ei nefacând exceptie de la regula. Aceasta însa nu ma determina sa-mi fie rusine de originea mea, dimpotriva, peste tot unde am activat si activez, (chiar la onorabila vârsta de 82 de ani), sunt respectata si apreciata, nu pt.ca sunt si cetatean canadian, ci pt.ca sunt OM si nu mi-am renegat niciodata originile stramosesti, dimpotriva.
    Adaug si subliniez faptul ca-mi este rusine de românii, care se pretind educati, cultivati etc., etc., îsi reneaga originile, în schimb comportamentul lor uman, civilizat, profesional, ca sa nu mai pretind etic si deontologic lasa mult de dorit.
    În final, realitatea trista este ca nu putem fi raspunzatori de actele comise de cei ce ne înconjoara, fie ei români, turci, tatari etc. Bunul simt si educatia ar trebui sa faca parte integranta din ceea ce se numeste FIINTA UMANA.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Tatiana J: (15-2-2009 la 00:00)

    Sunt de acord cu concluzia autorului ca rusinea de compatriotii tai nu este altceva decit o alta fata a nationalismului. Dar sa nu uitam, ca in istoria mai multor natiuni au fost perioade, cind popoare intregi incepeau sa-si dispretuiasca pentru un timp toate ce au – istoria, obiceiurile… De pilda, asa a fost in Rusia in anii 1980-90. Acum rusii nu vor sa se rusineze nici de Gulag, nici de alte atrocitati ale lui Stalin. Nationalism (mai bine zis, sovinism) a luat forma lui obisnuita si creste de la zi cu zi. Ceva asemanator a fost si in Germania dupa primul razboi mondial, si in alte cazuri… Daca luam toate acestea in considerare, nu este exlus ca in urmatorii 10 ani se vor schimba mintile si la romani. Nu vreau sa zic ca toti au sa mearga cintind sa voteze pe C. V. Tudor, dar ca o sa apare o ideologie care o sa ia locul rusinii permanente, sunt aproape sigura.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Zorba: (15-2-2009 la 00:00)

    Mi s-a intimplat sa-mi fie rusine ca-s roman. In 1991 locuiam in Ungaria, in Szeged. Autogara orasului era chiar linga piata unde veneau romanii mei cu tot felul de nimicuri la vinzare. O autogara curata, civilizata, moderna, cu peroane… ehehei… departe de ce era pe la noi. Am trecut de citeva ori pe-acolo exact cind veneau autobuzele cu romani. Ce zarva, ce strigate, ce casetofoane portabile date la maximum! Si ce mizerie raminea pe peroanele alea dupa trecerea lor… Dar… mai ales… multe bucati din revista Romania Mare, ceea ce mi se parea incredibil. Adica sa vii sa cistigi un banutz la unguri si sa citesti in autobuz Romania Mare… E drept ca eu eram „freelancer”, adica lucram cinstit acolo, eram bine imbracat si spalat si nici nu racneam prin tramvaie sau autobuze sau magazine. Si, la drept vorbind, cind spuneam vreunui ungur ca sint din Romania, eram privit cu prietenie, ba chiar cu simpatie. Atit.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Cristina: (15-2-2009 la 00:00)

    Mie un italian beat mi-a daramat gardul cu masina mi-a omorat -in curtea mea-un vitel si 3 oi si nu mi s-a parut ca a avut vreo rusine ca este italian. Ba cand i-am cerut sa imi plateasca paguba mi-a reprosat ca de fapt gardul meu nu a fost asa de rezistent dar ca masina lui avea peste suta la ora nu a zis ca nu a condus-o bine. De altfel nici nu putea de cat era de beat!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Andrei B: (15-2-2009 la 00:00)

    In primul rand, doresc sa va multumesc pentru acest articol, era si cazul sa scrie cineva despre acest subiect.
    In al doilea rand, am impresia ca din ce in ce mai des ne lovim de aceasta intrebare: „Ti-e rusine ca esti roman?”. Si parca din ce in ce mai des, mai ales cei care domiciliaza in afara Romaniei.

    Anul trecut eram la posta in Amsterdam, si ma jucam cu pixul care il imprumutasem de la agentul de la posta, la care dansul m-a intrebat intr-un mod sarcastic: „Aaah, am uitat ca esti roman.” In sensul ca dansul credea ca voi ‘pastra’ pixul. Am ras rece, si evident i-am dat pixul inapoi.

    Zilele trecute ma intreba cineva daca mi-e rusine ca sunt roman; raspunsul meu a fost simplu: „Sunt mandru ca sunt roman, dar mi-e rusine ca sunt altii romani.”

    Problema este ca de obicei; majoritatea generalizeaza. Mai rar vezi la stiri ce fac romanii de bine, dar suntem pe prima pagina daca se intampla ceva de rau.

    Personal, cred ca situatia nu se va remedia in viitorul apropiat. Atata timp cat va exista alcool, si tineri care sunt „ofticati” ca lumea se uita la ei fara un motiv anume, vor exista violuri, talharii si omoruri.

    O problema si mai grava este ca acesti tineri nu primesc educatia care am primit-o noi cat eram copii.

    Sincer sa va spun, nu stiu care este solutia acestei probleme, dar pana la urma cu ce putem ajuta? Daca dansii nu vor sa se schimbe si nu vor sa fie ajutati, noi cum putem sa-i ajutam?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Angela Furtuna: (15-2-2009 la 00:00)

    În anii celui de al doilea razboi mondial, in cateva state europene din vest, s-a format exilul romanesc antitotalitar. Recente documente franceze privind inceputul organizarii exilului romanesc au fost publiucate anul trecut in Romania de Ed. Vremea. Plus un tratat pe aceeasi tema semnat de Stephane Courtois.
    De ce le invoc aici?
    Iata de ce: acest exil provenea,intr-o coplesitoare majoritate, din grupul larg al fostilor membri ai personalului diplomatic si consular pe care instalarea stalinismului din Est ii surprinsese la datorie in strainatate si care preferasera sa ramana in pribegie decat sa cada in mana comunistilor. Datorita statutului lor inalt de educatie, acesti romani au stiut ca important, esential, vital este ca ei sa nu se piarda in masa incolora a unei populatii lipsite de statut si demnitate, ci sa se organizeze, sa-si creeze organizatii politice si civice, culturale si economice, cu valoare juridica si moral-cetateneasca prin care sa se faca auziti, prin care sa se apere si prin care sa isi afirme valorile si drepturile ca si obligatiile pe care si le asuma in calitate de minoritate constituita in cadrul unor sisteme democratice.
    Evident, exilul de dupa al doilea rayboi mondial a fost unul antitotalitar. Insa elementele de organizare, de revendicare politica si de apararea drepturilor sunt valabile si pentru exilul romanesc de astazi.
    Pe de alta parte, in cadrul organizatiilor nonguvernamentale si culturale ale diasporei, liderii ar trebui sa invite reprezentanti ai elitelor romanesti care sa-i initieze in tehnicile de manipulare si de razboi mediatic tipice vremurilor noastre, in arta de a-si crea propriul mesaj mediatic catre societatile democratice unde s-au inserat, in arta de a-si crea imagine, brand comunitar si in arta de a lupta in cadrul unie civilizatii multiculturale. Nu in ultimul rand, este necesara o corecta informare si educare ca grupuri minoritare si ca identitati supuse cateodata presiunilor fasciste, ce raman niste tentatii imposibil de evitat de catre aripile nationaliste in cursul peroadelor de criza, ca cea prezenta.
    A trai in exil este, mai mult decat oricand, o cautare de armonie sociala+politica in cadrul unei civilizatii noi, hibride, si acest target nu poate fi realizat cu bine decat daca se evita ciocnirile rupturale si excluziunile.
    Asadar: organizare, implicare civica si politica, gestionare de imagine publica si comunicare media. Iata cateva raspunsuri menite sa transfere o parte din neplacerea simptomelor dezadaptarii personale in sanse de adaptare ca grup. In fond, frica de strain o incearca si strainul si cel ce il primeste. Important este ca oamenii sa isi depaseasca acest statut, iar strainul sa devina un vecin.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (15-2-2009 la 00:00)

    Personal cred că nici sentimentul de rușine și nici cel de mândrie cu privire la naționalitatea cuiva nu-și au rostul.

    Nu avem niciun merit și nicio responsabilitate că ne-am născut români (unguri, evrei, romi, americani, arabi, etiopinei, ruși, etc…) așa că nu văd de ce ar trebui să ne batem cu cărămida în piept sau să ne turnăm cenușă în cap.

    E suficient să ne asumăm identitatea respectivă și să ne vedem de viață ca cetățeni ai Universului, oriunde ne-am afla.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Ioan Vlad Nicolau: (15-2-2009 la 00:00)

    In acord cu antescriitorii mei,vreau sa subliniez ca a-ti fi rusine ca esti roman si in egala masura a fi mindru pe chestia asta este o timpenie.

    De cite ori am fost intrebat de unde vin, am spus fara nicio retinere ca vin din Romania, fara sa am nici cel mai mic sentiment de jena ca vin de acolo si fara sa am niciun moment senzatia ca cel care ma intrebase ar fi avut imediat o reactie de respingere.
    Cea ce automat mi se raspundea era: aha! Ceausescu! Dar si asta o spunea interlocutorul nu cu greata sau cu admiratie, ci numai asa ca un fel de constatare. Romania avea un, asa cum se spune acum, „brand”!
    Era credeti-ma, exasperant! Dela o vreme brandul a disparut, zic eu, slava Domnului!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Dan Nicolai Petrescu: (15-2-2009 la 00:00)

    Cred ca abordarea mentionata mai sus , de brand „romani” este foarte potrivita. O definitie care am intilnit-o, mai ales pentru conceptul „reputatie” este: „reprezentarea cognitiva asupra comportamentului”. Si daca comportamentul este variabil asa este si reputatia sau brandul daca doriti. Nu pot sa nu ma gindesc la ce insemna la inceputul secolului trecut reputatia irlandezilor in SUA. Sau a italienilor mai tirziu…Asa ca desi ne putem gasi justificari individuale ca nu avem de ce sa ne fie rusine cu natioanlitatea noastra, si asa este, nu trebuie sa ne bagam capul in nisip. Exista din nefericire o reputatie neplacuta asociata emigratiei romane. Dar aici cred ca intervine rolul fiecaruia din noi.Sa aratam ca emigratia romana nu inseamna numai aspecte infractionale sau grobiene…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Anton Constantinescu: (15-2-2009 la 00:00)

    Trebuie sa recunosc ca in America, mai ales unde sunt acum, exista acum in general o conceptie foarte favorabila romanilor.
    Suntem foarte respectati, pentru ca ne-a mers vestea ca suntem creativi! Am intalnit la tot pasul romani in conducerea diverselor companii. Ieri fostul meu director (pentru perioada cand am lucrat in California) m-a rugat sa-i dau referinte, ca a aplicat pentru o pozitie (acolo) unde directorul e roman. Mi-a sugerat sa vorbesc in romaneste cu el! Iar unul din colegii mei actuali, care a lucrat in Israel timp de 3 ani pentru exploatarea Bromului la Marea Moarta mi-a spus ca inginerii evrei proveniti din Romania erau numiti in Israel „Mafia Romaneasca” in sens pozitiv; ei controlau totul si erau mult deasupra celorlalti. Asa ca…lucrurile nu sunt asa de negre, dar sunt stratificate.

    As vrea sa sugerez ca antisemitismul nu mi se pare a fi o problema mare in Romania, intre altele pentru ca, dupa parerea mea, nici unei etnii sau nationalitati nu i s-a dat un nume atat de frumos ca in Maramures: Moisei. Adica urmasii sau „copiii” lui Moise. Am vizitat acea comuna cu monumentul lui Vida Gheza.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (15-2-2009 la 00:00)

    „As vrea sa sugerez ca antisemitismul nu mi se pare a fi o problema mare in Romania, intre altele pentru ca, dupa parerea mea, nici unei etnii sau nationalitati nu i s-a dat un nume atat de frumos ca in Maramures: Moisei. Adica urmasii sau „copiii” lui Moise. Am vizitat acea comuna cu monumentul lui Vida Gheza.”

    Pentru a nu știu câta oară Anton nu-și dezminte optimismul și naivitatea tipic americană…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Radu Barbulescu: (15-2-2009 la 00:00)

    Rusinea noastra – si a dvs.! este ca, la aproepe 2 decenii de la revolutzie, avetzi/avem un Parlament împanat de bolsevici si urmasii urmasilor lor. Ca avem o „justitzie” (în ghilimele) care protejeaza infractorii, mai ales pe cei mari (dar si pe cei „mici”, care stau în trena lor. Ca „avem” (suntem posedatzi de) o clasa politico/economico/sociala de neo Pat(u)rici… cu vechi reflexe boieresti, doar în ce priveste propria untura. De pe burta, cap si din pod. Daca mi-ar fi rusine ca sunt român, rusinea (ca si mândria!) mea nu vine de la Stefan cel Mare, Vlad Tzepes, Brâncoveanu si Coresi! Mi-ar fi rusine cu contemporanii – indiferent daca sunt rromi, tzigani, gagautzi or românii „verzi” care… ne/va „reprezinta”… dar mai ales îmi e rusine de propria „prestazie”, domnule Clej!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • George Gross: (15-2-2009 la 00:00)

    Nici un moment nu m-am jenat să afirm că sunt român de religie după Mozes, sau Evreu născut şi educat în România, şi asta pe toate plaiurile pe care le-am străbătut, de la Rocky la Alpi, de la Pacific la Atlantic.
    Prin modul personal de comportare arăţi CINE EŞTI,şi primeşti respectul ce ţi se cuvine.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Zexe: (15-2-2009 la 00:00)

    Ca sa iti fie rusine cu natia din care te-ai ridicat este ca si cum unui negru i-ar fi rusine ca e negru. Si negrii si romanii au prostii lor.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Lukas: (15-2-2009 la 00:00)

    Hi,

    ok, eu sunt cetatean roman dar nu sunt roman…sunt transilvanean.
    As vrea doar sa spun ca mie nu mi-ar fi rusine sa fiu roman din cauza ca unii fura sau violeaza prin italia. Mie mi-ar fi rusina ca sunt roman din cauza ca tocmai pentru ca sunt roman ar trebui sa muncesc in alta tara ca acel om. Adica, Romania este o tara care nu ofera NICIO speranta majoritatilor tinerilor (cred ca vreo 90%) de a duce o viata decenta, indiferent de cat de pregatiti sunt ei. Romania este intr-o situatie unica din care nu se mai poate iesii usor. Deci mi-ar fi rusine ca sunt roman pentru ca apartin unui stat in care nu poti trai la standardele la care aderam (UE). Eu in ardeal nu cunosc putini tineri care sa fie mandrii ca sunt romani, dar nu iti dai seama cat de mandrii suntem ca suntem ardeleni.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Stefan: (15-2-2009 la 00:00)

    Locuiesc de pste 10 ani in afara Romaniei si pot spune ca nu exista motive sa-ti fie rusine ca esti roman. Oamenii cu scaun la cap te judeca dupa valoarea profesionala si personala, nu dupa origine. Mie mi s-a intamplat ca anumiti cunoscuti sa-mi ceara informatii despre Romania pentru a-si completa informatiile provenite din mass media. A fost interesant atat pentru mine, cat, cred, pentru cunoscutii mei, pentru ca am fost pus in situatia de a explica Romania si atitudinile romanesti pe intelesul unui strain. Nu e intotdeauna usor, dar, daca te documentezi, poti invata foarte multe dintr-un asemenea exercitiu.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • florin predescu: (15-2-2009 la 00:00)

    Se pare ca o personalitate de origine romana ar fi declarat cu ani in urma: „Je suis roumain, mais j’ai honte!” Lucrez de peste doua decenii in cateva tari in lumea aceasta larga si nu mi-a fost rusine de faradelegile altora. Intotdeauna am incercat sa ma depasesc pe mine insumi dpdvd profesional si sa demonstrez ca imi fac munca in conditii optime.

    Alteori am reusit sa-mi atrag invidia fiind mai bun decat colegii de lucru germani sau americani. Vina este a celor ce cred ca avem avea o tinichea de care nu putem sa ne dezbaram.

    Daca am fi atat de urati si atat de dezapreciati nu cred ca noi cei cu nume de ESCU la sfarsit (o silaba cumva compromitatoare pentru multi) nu am mai gasi de lucru. Iata ca sunt in Germania, Elvetia, Canada, SUA mii de romani ce prospera si muncesc facand cinste nationalitatii carpatino-dunarene.

    Sunt nascut in Sibiu si transilvanean, dar nu cred ca aceasta imi da un titlu de glorie. Cunosc si am prieteni la fel de buni romani si din Banatul sarbesc si din Moldova.

    Ce ar insemna ca italienii din Canada si SUA sa se streseze la fiecare asocieze cu Mafia ?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • adrian cramar: (15-2-2009 la 00:00)

    Nu stiu de ce m-as simti mândru sau ar trebui sa-mi fie rusine ca sunt român, irakian, transilvanean, evreu, ortodox, ateu sau altele.

    Pot sa ma simt mândru sau sa-mi fie rusine doar de actele pe care le fac în numele meu, în functie de sistemul meu de valori, sistem care nu poate fi altfel decât subiectiv, în functie de educatie si experientele traite (bune sau rele, frumoase sau urâte).

    In acelasi timp, fac parte dintr-o societate care are regulile, mentalitatile ei care trebuiesc întelese si respectate sau, cel putin, gasite compromisuri.

    Am fost timp de 10 ani apatrid – nu stiam daca cuvântul exista în româna si am facut o cautare pe Dex. Interesant ce am gasit :

    APATRÍD, -Ă, apatrizi, -de, s.m. şi f., adj. (Persoană) care nu are cetăţenia nici unui stat. – Din fr. apatride.
    sau
    APATRÍD, -Ă s.m. şi f. Cel care nu are drepturi cetăţeneşti în nici o ţară. [< fr. apatride, cf. gr. a – fără, patris, -idos – patrie]. Prima definitie e exacta. Cea de-a doua e o aberatie : nu numai ca ai toate drepturile tarii de resedinta (în-afara de cel de a vota), dar ai si toate îndatoririle. Calatoream în acea perioada cu un pasaport eliberat de Natiunile Unite în care scria negru pe alb “valabil pentru toate tarile în-afara de România”. Alegerea a fost a mea si a trebuit sa o asum. Ce vreau sa spun e ca nu a cazut nici o fatalitate peste mine, nu mi-a impus nimeni nimic, nici tovarasii, nici tara de resedinta. Cu timpul, a trebuit sa gasesc un compromis fiindca vroiam sa am toate drepturile, adica cel mai important, acela de a vota. Compromis între ideea de nu a apartine niciunei natii si ideea de a-mi face datoria (dreptul ?) fata de natia care m-a primit. Parerea mea e ca daca actiunile noastre au loc în numele unei natiuni, (rase ???), etnii sau religii, se ajunge la o diluare a responsabilitatii. Ceea ce, în sine, nu ar fi tragic. Ceea ce e tragic e atunci când se ajunge la un fundamentalism si, asa cum ne arata istoria recenta, e foarte posibil.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Mircea Munteanu: (15-2-2009 la 00:00)

    Cred ca mai e de adaugat. Radulescu-Motru are o mica lucrare despre sufletul romanesc. Din cite imi amintesc, spune ca e vorba de un popor tinar si, ca orice popor tinar, membrii lui au sentimentul colectivitatii. Indivizii, simt nevoia de a apartine unei grupari. Cred ca are dreptate.

    De aici pleaca sentimentul (de rusine/mindrie) individual, in cazul succesului/esecului altor romani. Cu vremea, trece in mod natural. Ca fenomen de mase. In caz particular, multi pot renunta la acest sentiment (cultura, experienta individuala, etc.) inainte de implinirea fenomenului la nivel de mase.

    In ceea ce priveste problema din Italia, lucrurile sunt dubioase. In primul rind se vorbeste de „cetateni romani”, ceea ce e diferit de „roman”. In al doilea rind, „cazul Mailat” este „cusut cu ata alba”, in al treilea rind dupa ani de zile in care milioane de romani si „cetateni romani” au locuit pasnic in Italia, brusc, ii apuca amocul. Intra in rut in mase („cetatenii///”) si iau ca tinta frumoasele autohtone. „Ceva e putred in …Italia”.

    Nu mai vorbim de faptul ca presa este „chitita” pe subiect. Daca raportati nr total de infractiuni comise in Italia, veti vedea ca romanii sunt departe de a ocupa locul intii. Cu „cetateni romani” cu tot. Chiar la violuri sau tilharii, omoruri, etc. Dar daca cititi presa sau vedeti emisiunile TV italiene, veti avea senzatia ca romanii si „cetatenii romani” sunt singurii infractori din Italia. Asa o fi o presa independenta si profesionista? Iar opinia publica (la ei) este mult mai sensibila la stiri de presa decit la noi. (E si asta un fenomen care ar trebui analizat.)

    Comparati situatia cu handbalistul roman asasinat in Ungaria de „cetateni maghiari”. Nici presa din Ungaria nu a dramatizat dincolo de normal cazul, nici presa noastra. Desi…..

    Din pacate, toate astea provoaca probleme romanilor din diaspora. Cei din Romania nu sunt afectati decit la nivel de orgoliu…national. Cei din afara, pot avea si alte prejudicii.

    Tocmai pentru a preintimpina aceste evenimente nedorite, cred ca noul ministru de externe al Romaniei, a reactionat corect la situatia din Italia. Chiar daca i s-a reprosat tonul…nediplomatic, etc.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • mircea graur: (15-2-2009 la 00:00)

    Chiar daca ati stat la Londra din anii 70 (why), era cazul sa va fi cosmetizat numele pana acum. Nu ati facut-o – astfel se explica de ce va este rusine ca sunteti roman :pentru ca nu sunteti. Va inteleg”rusinea” care nici macar nu o simtiti

    GM Soho

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (15-2-2009 la 00:00)

    Domnule Graur,

    Mesajul dumneavoastră relevă în primul rând faptul că nu ați citit cu atenție articolul, căci altfel ați fi văzut că dacă Dorian Galbinski a lucrat la BBC redacția română din 1970 nu avea cum să nu locuiască la Londra.

    Apoi care ar fi sensul întrebării „de ce”? E cumva o prelungire a mentalității comuniste potrivit căreia oricine părăsește țara și trăiește în străinătate e un „trădător”?

    Ar fi trebuit de asemenea să remarcați faptul că titlul este pus în ghilimele, că afirmația nu aparține lui Dorian Galbinski și, mai ales, că autorul dovedește exact contrariul afirmației din acest citat pe parcursul articolului.

    Continui prin a vă întreba de ce ar fi trebuit Dorian Galbinski să-și „cosmetizeze” numele, e ceva rău sau rușinos în a te chema Galbinski?

    Și în final v-aș întreba domnule Graur, cine v-a îndrituit să decideți cine e sau nu român? Vă ocupați cumva cu eliberarea de certificate de românism? Suntem cumva în anii 1940 – 1944?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Petru Clej: (15-2-2009 la 00:00)

    Eu regret și mai mult domnule Rusu că nu ați nimic din acest articol (dacă cumva l-ați citit), începând cu titlul, și că la rugămintea mea de a explica afirmațiile rasiste conținute în ecouri v-ați eschivat.

    Repet: pe această pagină nu se aplică regulile cu care sunteți obișnuit pe forumurile cu tentă neo-nazistă ca Reîntregirea pe care vă petreceți timpul.

    Nu ne purtați dumneavoastră de grijă cu privire la cine și în ce număr ne vizitează pagina, sunt mult mai mulți decât vă imaginați.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • N. D. Rusu: (15-2-2009 la 00:00)

    Sincer sa fiu regret profund dle Clej ca nu ati publicat nici macar unul din cele doua comentarii ale mele la articolul „Mi-e rusine ca sunt roman”
    Pur si simplu incepand chiar cu titlul articolului, mi se pare degradant si rusinos o asemena afirmatie. Regret enorm ca nu doriti sa publicati si o alta opinie.
    Si desigur in acest caz veti ramane cu cei care aplauda astfel de articole.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.198.86.28