Victoria în alegerile prezidențiale din Statele Unite a candidatului Partidului Democrat, Barack Obama, este o dovadă că această țară rămâne un model de democrație, în pofida persiflărilor recente venite din Europa sau din alte părți ale lumii care se uită cu invidie la America și la succesul democrației sale.
În ce altă țară ar putea fi ales președinte fiul unui emigrant african, de religie musulmană, deși botezat și educat în religia creștină, într-o țară predominant creștină?
Dar acest aspect al originii etno-rasiale a lui Barack Obama devine acum mult mai puțin important, când președintele ales se confruntă cu o situație economică și politică mai gravă decât oricând în ultmii 20 de ani.
Ar fi tentantă o analogie cu victoria lui Bill Clinton din 1992, după 12 ani de președinție Republicană și cu masive majorități Democrate atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, ca acum.
Numai că la doar doi ani după aceea, înfrângerea catastrofală din alegerile pentru Congres în fața Republicanilor a compromis o bună parte a agendei “progresiste” a lui Clinton.
Acum, situația economică este infinit mai gravă, cu un deficit bugetar potențial de 1000 de miliarde de dolari și o criză fără precedent în sectorul imobiliar și bancar.
Statele Unite sunt angrenate într-un conflict militar de uzură în Irak, în pofida stabilizării din ultimul an și jumătate, într-un conflict care se eternizează în Afganistan și o confruntare, deocamdată retorică, cu Iranul.
Rusia și China nu mai sunt dispuse să dea dovadă de discreție pe scena internațională ca în anii ’90, iar încălzirea globală e o provocare din ce în ce mai presantă.
Idealism și pragmatism
Cum va răspunde noul președinte ales acestor provocări?
Cu un Congres majoritar Democrat și mai ales cu o Cameră a Reprezentanților extrem de militantă, Barack Obama va fi presat să acorde satisfacție unei părți a electoratului său care l-a purtat spre victorie – afro-americani, electoratul sărac, radicali de stânga, etc.
Tentația este mare, mai ales în urma unei astfel de victorii masive – cel mai mare sprijin popular primit de un candidat Democrat de la Lyndon Johnson în 1964 – dar Statele Unite au demonstrat în trecut că nu agreează radicalismul în politică și economie.
El ar putea constata că retragerea militară din Irak și intensificarea campaniei în Afganistan prin apelul la aliații europeni e mult mai dificil de pus în practică, decât de enunțat în campania electorală.
Așa încât este de așteptat ca noul președinte, confruntat rapid cu realitatea dură, să realizeze, precum Carter în anii ’70 și Clinton în anii ’90 că idealismul și bunele intenții sunt utile pentru a a ajunge la Casa Albă, dar că realismul și pragmatismul sunt singurele opțiuni la îndemână, chiar și pentru “cel mai puternic om din lume”.
Felicitari Domnului Petru Clej care in acest editorial autentifica un fapt ce nu poate fi evitat. Iata ca vointa unui popor isi spune in mod direct vointa, isi impune votul. America are nevoie de schimbare si in secolul prezent, in lumea de azi nu mai este nevoie de a clasifica lumea dupa apartenenta rasiala.
Daca ar fi fost Obama in Romania nu ar fi fost votat nici 10%, din considerente rasiste. E timpul ca lumea sa se schimbe si iata un exemplu. Cu toate insultele adresate Statelor Unite din toate colturile lumii, poprul american da dovada de o viziune noua.
Revista Acum se inscrie in noua viziune si anticipeaza o politica bazata pe democratie, pace si intelegere inter cullturala.
As spune ca sunt mandru ca sunt cetatean american si ieri am votat si eu.
Da, domnul Clej a pus un deget pe-o rana. Eu cred ca lumea-shi pune *prea multe* sperantze-n Obama. Nu-i deloc rau, sa ai sperantze, da’i mult mai bine sa tzi le shi vezi indeplinite.
Shi-n circumstantzele de fatza, e greu.
Noi, romanii, am mai vazut de-al de ashtia, care promite: Iliescu shi Constantinescu rasar imediat in minte.
Se shtie: daca pici p-o criza, candidat fiind al partidului la putere, aleluia, nu prinzi preshedintzia.
Shi da, are domnul Clej dreptate: mitul „Americii doar pentru albi”, din care manca o pane sanatoasa reverendul Jackson, s-a spulberat.
Bravo, bravo Americii! Ca fiind eu rasist cum sunt totzi romanii, asha cum scria cineva mai sus, ma cam racaia acest reverend Jackson la icre shi-i suportam cu greu exagerarile (interesate shi politic motivate).
Votarea lui Barack Obama in postul suprem in SUA este mai mult decat simplul rezultat al unor alegeri; este de fapt un moment istoric, care arata flexibilitatea sistemului politic american, ca si supletea acestui sistem in perioade de criza..
Ceea ce mi s-a parut uluitor a fost intelegerea care a unit de data aceasta oameni de cele mai diferite convingeri politice. Pana si adversarul lui nr 1, Mc Cain, a tinut un discurs care sublinia caracterul istoric al acestui moment. Gradul de entuziasm al persoanelor de diverse rase a fost identic, lumea s-a imbratisat la urne. Prejudecati milenare au fost sterse parca deodata, acum in fata urnelor.
Poate ca sarbatorirea acestei victorii nu a fost nicaieri mai emotionanta decat in casa umila din Alabama a doamnei Wallace, fiica acelui politician, George Wallace, care a jurat ca isi va dedica toata viata separarii si segregarii negrilor. Cand pana si urmasii promotorilor urii ajung sa sarbatoreasca un asemenea eveniment, stim ca America este pe maini bune.
Ramane acum partea cea mai grea: ca dl Obama sa livreze ce a promis.
Observatiile din articol mi se par interesante si logice; am urmarit si eu aceasta campanie electorala, mai tot timpul in ultimele 20 luni. Am tinut, cumva, cu dl. McCain; nu cu acelasi entuziasm si cu d-na Palin.
Deoarece timpul retoricii si lozincilor s-a epuizat, cred ca una dintre sperante in SUA este legata de o povestire a presedintelui Clinton despre stilul de lucru d-lui Obama. Atunci cand a explodat criza bancara, spunea dl. Clinton in Florida, dl. Obama a cerut aliatilor sai experti economici sa-i indice solutia corecta, indiferent cat de dureroasa ar fi. „Apoi este job-ul meu sa o vand publicului” ar fi spus noul presedinte.
Cred ca in ciuda lipsei de experienta executiva, noul presedinte al Statelor Unite este un foarte bun comunicator. Si un om decent si calm.
Felicitari lui Barac Obama,
Iau act de fapte si am motive si de tristete si de bucurie si anume:
1. Doresc doar sa spun ca sunt trist ca a castigat Obama, caci nu cred ca are solutiile , de la John Kenedy si Jimmy Carter(partial) nu mai cred cine stie ce in partidul democrat dar de fapt asta este treaba mea.
In plus „trecand peste entuziasmul general si triumful democratic al lui Obama, sunt mai mult decat sceptic in ce priveste capacitatea sa decizionala in economie, altminteri decat populista si generatoare de furtuni de protectie sociala devastatoare. Bazandu-se pe nostalgia americanului dupa flower power, uitand ca soldatii americani din 2008 sunt mercenari, cu bezele si ganduri nobile aplecate periculos de mult catre egalitarism, Obama transfera atitudinile birocratic-socialiste europene in tara tuturor posibilitatilor si pana acum tara liberei initiative, Statele Unite. Iar asta intr-un moment financiar nu foarte fericit al economiei americane. Prea multa dragoste pentru aproape il va impinge pe Obama sa se pupe pe gura cu Putin. Iar asta cu smac, trecand seren peste teritoriul carpato-danubiano-pontic si altor teritorii (Basarabia, Georgia), a caror existenta minuscula nu e inteleasa sau macar perceputa de maretul Obama.” Discursul lui Medvedev este semnificativ pentru mine si stiu ca asta inseamna ca Rusia va folosi la maxim niste oportunitati care cu siguranta se vor ivi.
2. Asa este cum spune dl Clej, „aspectul legat de originea etno-rasiale a lui Barack Obama devine acum mult mai puțin important, când președintele ales se confruntă cu o situație economică și politică mai gravă decât oricând în ultmii 20 de ani” .Din acest motiv cred si eu ca problema cu Obama nu e nicidecum culoarea pielii, „ci stangismul sau mediocru, care poate da la un moment dat in stangacie”.
Asta este desigur doar parerea mea.
3. Sunt bucuros ca Obama a castigat cu un scor destul de apropiat de cel din sondaje, ceea ce m-a linistit, constatand ca in ciuda pregatirilor mediatice umilitoare facute de RTv, la americani nu a functionat acum asa zisul efect Bradley, umilitor foarte, pentru mine si in calitate de alb si in calitate de inamic al corectitudinii politice de natura extremista, asa cum spuneam, nu mai stiu pe unde cam la “misto”, un fel de „ura de sine”(Selbsthass) chiar daca nu reala, macar afisata, a albilor medii, indusa de toate corectitudinile extremiste de tot soiul;
4. Sper ca Obama sa faca fata la toate “platile” pe care le datoreaza celor care l-au sprijinit, are o misiune cumplita, caci capitalul de asteptare investit este enorm, ma abtin sa spun multe din cele ce se pot spune, caci nici macar nu vreau sa dau idei;
PS. Dar pentruca in relatie cu Clinton si cu partidul democrat, m-am referit la problema de stiinta economica legata de „cea de a treia cale de dezvoltare” o sa dau un exemplu din care se poate vedea ca economia cu toate premiile ei Nobel nu este inca o stiinta in adevaratul sens al cuvantului caci daca ar fi, ce voi cita mai jos, ar fi imposibil:
Revista ,,Newsweek’’ a invitat mai mulţi laureaţi ai Premiului Nobel să-l sfătuiască pe noul preşedinte cum să scoată SUA din criză. Proaspătul laureat al Premiului Nobel pentru Economie, Paul Krugman, crede că primul pas care trebuie făcut este renunţarea la reducerile de taxe, alături de un program care să stimuleze consumul. Aceste măsuri trebuie coroborate cu reforma sistemului de sănătate şi cu o mai puternică regularizare a pieţelor financiare. Joseph Stiglitz, laureat al Nobelului în 2001, recomandă investiţii masive în infrastructură şi în tehnologie, iar Edward C. Prescott este de părere că taxele nu trebuie crescute în următorul mandat prezidenţial, în timp ce Erik Maskin avertizează că noua administraţie nu trebuie să se implice radical în mersul pieţelor de capital.
Ion Adrian
Mariane,
Limiteaza-ti declaratiile ca esti rasist la propria persoana. Nu poti face afirmatii serioase alaturi de gugumanii in aceeasi interventie pentru ca e complet lipsit de umor.
Recent domnul Marian Deaconescu (a.k.a Nea Marin, cum ține neapărat să i se spună) scria cu referire la mine:
„Vorba aia: ma vetzi contrazice *doar* cand vetzi putea. Unul dintre noi va trebui sa *dispara* din publicatzia asta. Daca suntetzi cavaler. Ca eu sunt: daca eu greshesc, eu ma retrag.”
http://www.romanialibera.com/editorial/editorial.php?step=ecouri&id=388
Cum rămâne cu cavalerismul, domnule Deaconescu?
Vă spun eu ce este de fapt: în disperarea de a fi băgat în seamă cu orice preț apelați la teribilism, inclusiv la încăpățânarea de a folosi acest stil lipsit de haz și dorința de a șoca cu orice preț. Eșuați lamentabil.
Domnului Nea Marin, ca asa il cunosc dupa semnatura ecourilor, as vrea sa-i precizez ca fortata comparatie romani-americani, Iliescu, Constantinescu – Obama pare neavenita. Nu inteleg de ce trebuie sa minimalizam si sa ne folosim de prejudecati rasiste in aprecierea cuiva. Eu sunt cetatean american si ca si alte milioane de cetateni speram in mai bine. America a mai cunoscut perioade grele, dar si-a revenit. Eu zic ca a gandi pozitiv ar fi o insusire a oricarui om. Spre deosebire de politicienii romani invocati in ecoul anterior Obama a terminat studiile cu succes si se adevereste a fi un stralucit avocat. Ca sa fiu direct ce i se poate reprosa ?
„…fiind eu rasist cum sunt totzi romanii…”
Domnule Nea Marin,
Nu am impresia ca umorul implicit isi gaseste locul referitor la conceptul „rasismul la romani”:
(1) Desigur, nu toti romanii sunt rasisti
(2) Exista inca mult prea mult rasism in societatea romaneasca
In opinia mea, adresari ca aceasta a dumneavoastra raspandesc si mai mult confuzia. In acelasi timp, inteleg ca a fost fara intentie si ca dvs. nu sunteti rasist in nici o directie.
Să vedem principalii protagonişti ai Preşedintelui Barack Obama:
(1) Secretarul de Stat
(2) Secretarul Apărării
(3) Secretarul Trezoriei
apoi, să vedem prpunerile Prezidenţiale către Senat şi Congress.
Lumea văzută prin ferestrele Camerei Ovale din Casa Albă Washington DC, diferă mult faţă de promisiunile electorale făcute în afara respectivei Camere Ovale
Cu puţină răbdare vom vedea NOUA REALITATE AMERICANĂ
Eu personal sunt optimist, şi sper în 8 ANI de schimbări economico-sociale în America, nu numai în folosul autohtonilor.
Pe plan mondial consider că nu a venit timpul Americii ca Leader, ci este timpul Asiatic – China+India+Japonia+Australia.
Deocamdată ne bazăm pe o singură certitudine, dar foarte importantă: numirea (și acceptarea de către) congressman-ului Democrat Rahm Emanuel în funcția de șef al personalului (sau de stat major) al Casei Albe – un post considerat de unii ca un „prim ministru” neoficial într-o republică prezidențială.
Emanuel este cunoscut pentru partizanatul său feroce în Camera Reprezentanților.
In mare masura impartasesc opiniile domnului Ion Adrian. Pe mine ma ingrijoreaza faptul ca nu cunosc in ce masura noul Presedintele ales Obama nu e naiv sa creada in sinceritatea de culise ale Rusiei, Chinei, Iranului si a altora. Din cartea generalului Pacepa „Zori Rosii” cunoastem cat de versati sunt unii ca sa prezinte lucrurile in alte culori si in felul acesta sa obtina favoruri nesperate. Daca un Nixon, Curtea Angliei si alte personalitati istorice ale lumii au putut fi imbrobodite de un Ceausescu, nu sunt chiar asa de sigur ca Dl. Obama va fi suficient de siret ca sa se descurce in itele politice prezente, cand America este trambitata ca „slaba” si dusmanii ei feroci, ca Rusia, Nord Corea si Iranul, deja au inceput sa prinda curaj.
Sunt de acord cu tonul articolului, dar vreau sa fac unele precizari.
1. Alegerea lui Obama a insemnat intr-adevar un salt imens in modul cum se percep americanii ei-insisi, indiferent de rasa sau de culoare. In mod vizibil, traind in mijlocul lor, este usor de inregistrat saltul calitativ in perceptia fiecarui american, fara deosebire de apartenentza sa politica. Si republicanii sunt mandri ca „s-a spart gheata” in SUA.
2. Toti factorii de decizie sunt acum de partea lui Obama si au declarat ca il vor ajuta cat vor putea. Inclusiv (sau mai bine spus in primul rand) G. Bush si McCain.
3. Criza economica abia acum incepe sa isi arate coltii; ceea ce a fost pana acum a fost numai preludiul. In aceste conditii deja a inceput sa se vorbeasca de dorinta lui Obama de a investi masiv in infrastructura (constructii, sosele, poduri etc), ceea ce ar reduce masiv somajul care este deocamdata in crestere. S-a ajuns la o dorinta unanima, care nu este legata de culoarea politica, de a ajuta scoaterea Americii din criza, fapt fara precedent in administratiile din trecut.
4. Punctul de vedere cel mai interesant a fost exprimat de Schwarzenegger, guvernatorul Californiei, cara a sfarsit prin a-l asigura pe Obama (totusi) de sprijinul sau total.
In esenta, Schwarzenegger a spus: „de cand am venit in SUA am admirat sistemul american, care favorizeaza creativitatea. De aceea, grija mea cea mai mare a fost sa tin distantza fatza de europeni, care merg cu totii pe o linie mai mult sau mai putin socialista. Redistribuirea bogatiei in societate nu aduce nimic bun, fiind contraproductiva. Dar conditiile au fost acum de asa natura, incat ceea ce s-a intamplat a fost inevitabil”
El a trimis sageti indirecte contra politicii republicanilor care nu a contribuit la promovarea valorilor la care tine el. Intre el si fundamentalistii crestini care formeaza azi baza Partidului Republican exista o prapastie din ce in ce mai mare. Astfel, intrebat despre votul anti-gay-marriage din California, promovat cu ajutorul unor sume imense de catre Biserica Mormona, el a afirmat ca acest vot va fi anihilat in curand de catre Curtea Supremă.
Observatie: am citat dupa memorie. In timp ce sensul celor spuse este corect, ceea ce am scris nu reprezinta o redare cuvant cu cuvant a discutiei respective.
Domnule Kimmel, vizionand in direct mai multe intreviuri cu dl Kissinger, am constatat ca punctul de vedere dupa care Ceausescu l-a manipulat pe Nixon sau pe altii este complet fals.
Kissinger s-a referit pe larg la modul cum americanii l-au folosit pe Ceausescu ca pe un pion in jocul lor politic. „Nu aveam alta modalitate de a intra in legatura directa cu chinezii decat prin NC, si am folosit din plin aceasta oportunitate”- a spus el.La fel la tratativele de pace cu Egiptul.
Ideea ca tot restul lumii este inteligent si se foloseste de presupusa „prostie americana” este ridicola.
Sunt convins ca pana si Lieberman a cazut in capcana acestei pseudo-logici, cand si-a tradat partidul si a votat cu Mc Cain. Acum se incearca repararea lucrurilor.
Anton, eu îți înțeleg partizanatul feroce, dar măcar utilizează ghilimele când vorbești de „trădarea” lui Lieberman, că altfel sună a limbaj comunist.
Lieberman nu a „trădat”, ci a luptat pentru convingerile sale: a fost în favoarea războiului din Irak (istoria va dovedi dacă a avut sau nu dreptate, e prea devreme) a pierdut învestitura Partidului Democrat pentru Senat în 2006, iar apoi a candidat independent, alegătorii din Connecticut trimițându-l din nou în Congres în dauna milionarului Ned Lamont cu totul sprijinul Paryidului Democrat pentru acesta și dovedind că banii nu înving întotdeauna în politica americană.
L-a sprijinit pe prietenul său John McCain, sacrificându-și orice șansă în politica americană.
Asta, Anton, nu e trădare, ci apărarea principiilor. Ar trebui să înveți, în pofida euforiei de care ești cuprins de când cu victoria lui Obama, că unii oameni prețuiesc mai mult principiile decât avantajele de moment.
Ar trebui să-l admiri pe Joseph Lieberman, un liberal în multe privințe ca și Obama, dar un consecvent sprijinitor al intervenției din Irak, pe care el a socotit-o argumentul cel mai important pentru a sprijini candidatul Partidului Republican, dar r[m#n#nd membru al grupului Partidului Democrat în Senat și votând de cele mai multe ori cu Democrații.
Ai întotdeauna în minte alternanța la putere și că după euforia alegerii lui Carter în 1976 și a lui Clinton în 1992 au urmat mulți ani de traversare a pustiului de către liberali, așa că triumfalismul tău este complet deplasat, mai ales la revista ACUM.
Petrica, doua lucruri: am preluat cuvantul „tradare” din discutiile la care am asistat ieri, duminica, in direct, intre mai multi politicieni de varf. Ai dreptate, trebuia sa-l pun in ghilimele.
Pe de alta parte, cum vei vedea nu sunt deloc irational in afirmatiile mele. S-a sarit peste cal cand criza de azi este deja numita in cercurile Republicane „criza Obama”.
Cred ca adevarul e mai important decat orice. Iar stadiul de azi al economiei este cu mult mai jos decat se crede.
Anton, folosește mai cu parcimonie termenul de „adevăr” când vorbești de politică, economie sau societate în general, că aici nu suntem pe tărâmul biologiei sau al astronomiei.
În politică nimeni nu deține monopolul adevărului.