Carol I a fost întemeietorul Statului român modern, tot așa cum 10 Mai este ziua de naștere a Statului european independent și suveran, cu numele de România. Regele Carol a fost deschizător de drumuri, vizionar și un om de acțiune. El a înfăptuit în România timp de 48 de ani una dintre cele mai durabile dezvoltări din istoria noastră, fondând instituții vitale, dând contur identității noastre și statornicind securitatea națională.
Evaluarea domniei lui Carol I se poate face mai simplu: dacă luăm criteriile de bază ale Uniunii Europene și NATO vom vedea că, în ciuda limitărilor vremii, Carol apare surprinzător de european: fondator de instituții de bază ale Statului, promotor al profesionalismului în politică, societate și economie, strateg și reformator al Forțelor armate, încurajator al puterii soft (cultură, politică externă, tradiții, specific național), voce europeană prin excelență, puterea exemplului personal, creator de proiecte civice, întăritor al suveranității în paralel cu adaptarea la jocul regional, participant cu trupe la alianțe militare continentale.
Familia Regală duce mai departe legământul european, democratic și constituțional al lui Carol I, îmbinând rolul hotărâtor al Statului și reprezentării națiunii, al tradițiilor și al culturii noastre cu binefacerile deschiderilor democratice, globalizării, înrudirii europene, informației și atotputerniciei inițiativei individuale.
Puterea unei societăți nu stă doar în politică, destinul unui națiuni nu este scris doar de conducătorii ei, iar devenirea societății nu este creionată doar de mințile care-o iluminează. Așa se explică de ce Biblioteca Fundației Carol I continuă să existe după mai bine de nouăzeci de ani și este tot atât de frumoasă precum în prima zi. Fiindca Memoria, precum și aportul direct al societății profunde sunt esențiale în orice epocă.
Biblioteca nu este doar o ctitorie, ci şi un simbol al Casei Regale. În momentul în care românii au înţeles că patriotismul se măsoară în infrastructură, că rolul de model este tot atât de necesar ca şi parlamentarismul, că puterea exemplului personal este tot atât de valoroasă ca şi prosperitatea, când au simţit pe pielea lor că legitimitatea dată de voturi nu înlocuieşte mândria, când au intuit că inteligenţa societăţii civile nu ţine loc de generozitate şi că abilitatea politică nu poate suplini loialitatea, atunci românii au început să reconstruiască pereţii arşi de ruşine ai Bibliotecii lui Carol I, pe care l-au declarat în anul 2006 al doilea mare român al tuturor timpurilor. Tot ei, românii de astăzi, uneori în dezacord cu propria elită, au cerut în număr de aproape jumătate de milion punerea statuii Regelui lor la locul ei.
Este suficient să te uiţi la statuia Regelui Carol și la Biblioteca sa, aşa cum arată ele în decembrie 2010, ca să înţelegi că se poate construi o Românie curată, dar prosperă, delicată, dar bine dotată instituţional, paşnică, dar energică, elegantă, dar pragmatică, frumoasă, dar puternică. Pentru aceasta nu este nevoie de prea mult. Este suficient dacă, de mâine, începem cu gesturi simple: cerem politicienilor cu răspunderi administrative să-şi facă treaba lor, şi nu pe a altora; respectăm instituţia pentru care lucrăm şi nu o folosim ca pe un obiect la cheremul nostru; ne gândim de două ori înainte de a deschide gura; acceptăm evidenţa atunci când greşim; ne scoatem din minte eroarea că valoarea politicienilor stă în înfrângerea adversarilor şi consolidarea, prin manevre, a puterii dobândite; înţelegem că valoarea politicienilor stă în forţa lor de a produce dezvoltare; le cerem să-şi ţină, măcar atunci când sunt la putere, cuvântul dat. Toate acestea se pot numi discret, dar ferm, instinctul binelui naţional.
Carol I a înţeles că pereţii bibliotecii lui nu sunt bucăţi de mortar, ci bucăţi de geopolitică. Acelaşi lucru l-au înţeles şi cei care au incendiat-o în 1989. Astăzi, biblioteca ţine loc de Memorie statală, inspiră respect şi dăruieşte mândrie. Ridicarea statuii Regelui Carol I pe locul ei nu este o întâmplare, o abilitate politică ori o manevră monarhică, ci mirabila circumstanţă istorică în care regalitatea are şansa de a fi utilă din nou. Familia Regelui Carol I este o instituție istorică de esență statală capabilă, precum fondatorul ei, să găsească astăzi și mâine modalități noi, flexibile, motivate si potrivite de a fi utilă.
Poate că, dacă s-ar fi născut cu cincizeci de ani mai târziu și ar fi fost ales în altă țară, Carol I ar fi fost un om de Stat tot atât de apreciat ca Wilson sau Adenauer. Iar dacă nu ar fi purtat coroană, ar fi fost un mare om politic, pur si simplu.
Povestea acestui modern șef de Stat este contemporană, fiindcă ea se bazează pe meritul personal. Din acest motiv, îndemn pe tinerii din România să țină minte ziua de 10 mai 1866, 1877 și 1881. Această sărbătoare, legitimă fiindcă reprezintă ziua de naștere a Statului modern român, este potrivită generației tinere fiindcă, situată în primăvară, este întruchiparea unui nou început european.
N.Red. Acest articol este prilejuit de inaugurarea pe 6 decembrie în Piața Palatului Regal din București a statuii Regelui Carol I.
_________
„… regalitatea are şansa de a fi utilă din nou”.
.
Noi, poporul, care avem oportunitatea mirifica de a descoperi adevarul istoric prin eforturile sisifice ale Casei Regale, de cand sa reantors in tara…
Recunostinta si un calduros La Multi Ani!
.
Pentru intregul colectiv, aparent virtual, doresc sa transmit:
Un An Nou – Global_Armonios, International_Sfatos, cu implementarea
sensului filozofic al frazei ro.:
„Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face!”
Da! Carol I a fost un politician valoros dar Ferdinand şi Maria au fost mai români decât Carol I. Carol I a cedat Basarabia (cu acte legale), Carol I a interzis propaganda pentru unirea cu Transilvania, Carol I nu a vrut, în primul război mondial să fim de partea Angliei şi Franţei dar a stiut să moară când trebuie. Politica dusă de Ferdinand şi Maria a realizat România Mare.
Domnule Alex Ionescu, în primul rând vreau să vă atrag atenția că atât Carol I, cât și Ferdinand au fost monarhi constituționali, așa că niciunul dintre ei nu au condus România ca pe propria moșie. Apoi v-aș întreba ce înseamnă „Carol I a cedat Basarabia (cu acte legale)”? Apoi care este sursa afirmației: „Carol I a interzis propaganda pentru unirea cu Transilvania”? În sfârșit, bănuiesc că „a stiut să moară când trebuie” e o mostră de umor involuntar.