caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Guvernul a avizat „iniţiativa Prigoană” privind denumirea oficială de „ţigan”

de (3-12-2010)
1 ecou

În şedinţa din 2 decembire Guvernul României  şi-a dat avizul (consultativ) favorabil, privind iniţiativa legislativă  a deputatului Silviu Prigoană întitulată Propunere legislativă privind terminologia oficială utilizată pentru etnia romă. Textul propunerii sună astfel: În documentele emise de instituţiile din România cu referire la persoane de etnie romă/ţigănească, denumirea va fi de ţigan/ţigancă. Atribuirea de conotaţii negative la folosirea cuvântului este interzisă. În expunerea de motive deputatul face trimitere la confuzia creată la nivel internaţional  între etnia romilor şi ţara cu numele de România. 

Surse guvernamentale au declarat agenţiei Mediafax că în decizia luată s-au bazat pe recomandarea Academiei Române care a transmis Guvernului că: termenul „ţigan” reprezintă „numele corect al acestei populaţii transnaţionale”.

Pe de altă parte Ministerul de Externe a transmis Guvernului că iniţiativa nu permite atingerea scopului invocat, de a pune capăt confuziei generate pe plan internaţional de similitudinea dintre numele României şi al naţiunii române, pe de o parte, şi romi, pe de altă parte. Dacă o astfel de confuzie există în rândul cetăţenilor străini, ea nu va fi eliminată prin înlocuirea termenului ‘rom’ în România, întrucât decizia autorităţilor române nu va produce efecte pe teritoriul altor state. Prin urmare, cetăţenii străini vor continua să utilizeze termenul corespunzător celui utilizat actualmente în limba română (de exemplu, ‘Roma’ în limba engleză, ‘les romes’ în limba franceză”)

În protestul dat publicităţii sub genericul „Noi suntem romi”, organizaţiile nonguvernamentale ale romilor trec în revistă argumentele etimologice şi istorice care pledează în favoarea termenului de rom şi reamintesc că în 1995 Ministerului Afacerilor Externe a propus, printr-un memorandum, înlocuirea termenului de „rom” cu cel de „ţigan”, din aceleaşi raţiuni ca şi cele din iniţiativa legislativă a deputatului Prigoană. Ca urmare a unei serii de consultări cu instituţiile româneşti şi organizaţiile internaţionale, în februarie 2000 Ministerul Afacerilor Externe a recomandat, printr-un al doilea memorandum, personalului din centrale şi misiunile diplomatice ale României, dar şi celorlalte instituţii ale administraţiei centrale, folosirea cu precădere a termenului „rom”.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • ionic: (31-12-2010 la 05:27)

    Romii evident nu sunt de la Roma, dar oare traco-geto-dacii, mai ales cei ramasi liberi la est de Carpati, teritoriul neocupat niciodata in 165 ani de catre Imperiul Roman, sunt cu adevarat Romani-români de la Roma? Ar fi justificat un nationalism al populatiei autohtone geto-dacice, careea ii este si azi substituita identitatea, iar cultura milenara nelatina este atribuita pe nedrept romanitatii. Nici intr-o alta fosta provincie a Imperiului Roman nimeni nu se mandreste cu o identitate adusa si impusa de Imperiu Roman, precum nici in fosta URSS nimeni nu pretinde ca ar vorbi azi limba sovietica, ca ar locui in Tara Moscovia si ca sunt popor sovietic. Se va face odata si odata lumina si in privinta numelui de Roman-român?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.196.73.22