caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Social



 

Bâjbâieli costisitoare

de (5-12-2010)
1 ecou

Hotărât lucru, la Ministerul Muncii s-a cuibărit un virus care-i face pe titulari să vorbească înainte de a gândi. Predecesorul titular avea şi el năravul de a arunca „baloane de încercare”, dezminţite ulterior de ceilalţi reprezentanţi ai Guvernului, ceea ce până la urmă l-a costat funcţia. Când am auzit, săptămâna trecută, declaraţia domnului ministru privind intenţia de a înjumătăţi perioada de acordare a concediului pentru creşterea copilului, am crezut că e o vorbă spusă la necaz. Dar se pare că nu a vorbit chiar de capul său, de vreme ce, câteva zile mai târziu, vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a spus că „ministrul are sprijinul nostru pentru varianta pe care a propus-o, nu cred că a fost vreun vot împotrivă”. Treaba e destul de încurcată – se pare că era vorba doar despre bărbaţii din partid, căci cel puţin două membre marcante ale conducerii, Sulfina Barbu şi Raluca Ţurcanu, au fost de altă părere. Cât despre UDMR şi PUNR, ca de obicei, încearcă să câştige popularitate delimitându-se de iniţiativa ministerială.

Pentru mine, contribuabil, important nu e dacă ministrul a avut sau nu acordul şefilor săi politici, ci modul în care se iau decizii. Mai mult ca sigur, la scrierea bugetului pentru 2011 s-a constatat că nu sunt bani suficienţi pentru asistenţa socială. Se pare că totalul cheltuielilor cu indemnizaţia şi stimulentele acordate conform actualei legi este în jur de două miliarde lei anual. Spun „se pare” pentru că Ministerul Muncii a publicat doar cifrele aferente primelor două trimestre, adică dinaintea diminuării operate în iunie. O socoteală simplă arată că, dacă reduci la jumătate durata concediului, faci o economie de un miliard, ceea ce nu-i de colo. Numai că această socoteală contabilicească nu se substituie unui adevărat studiu de impact.

În realitate, şi în prezent destule mame se întorc la muncă înainte de trecerea celor doi ani. Cele mai multe sunt dintre cele cu salarii mari, pentru că e evident că, atunci când ai început o carieră frumoasă, indiferent de asigurările pe care ţi le dă legea că angajatorul e obligat să-ţi păstreze locul, o întrerupere de doi ani te face să pierzi multe trenuri. Aşadar, nu doar că prin reducerea duratei concediului nu se reduce la jumătate numărul beneficiarilor, dar partea care lipseşte din jumătate e cea cu indemnizaţiile cele mai mari. Reducerea ar afecta, aşadar, mai ales mamele cu venituri mici. Acestea (tocmai cele care nu-şi permit angajarea unei bone) ar fi nevoite să se întoarcă la muncă după numai un an. Cum va absorbi piaţa muncii acest aflux? Nu cumva pe locurile lor au fost făcute angajări temporare? Nu cumva ocupanţii acestor posturi vor îngroşa masa şomerilor (cu cheltuielile aferente pentru stat)? Acestea sunt întrebări cărora ar trebui să le răspundă studiul de impact care ar fi trebuit făcut (şi dat publicităţii) înaintea intenţiei de reducere a concediului.

Preşedinta Camerei, Roberta Anastase, a explicat „ca sociolog” că există statistici care relevă că femeile doresc să se întoar-că la locul de muncă chiar şi după şase luni. Unde sunt statisticile la care face re-ferinţă doamna „sociolog” nu ştiu. Am văzut, în schimb, peste 10.000 de sem-nături aşternute în săptămâna aceasta pe cele câteva petiţii online pentru păstrarea legii actuale. Sigur, există asemenea situaţii, numai că nici legea actuală nu interzice reîntoarcerea la muncă oricând înaintea expirării celor doi ani. Iar a pre-zenta ca noutate un stimulent de 500 lei pentru mamele care se întorc la muncă după 12 luni e pură propagandă: stimulentul respectiv există şi în legea actuală, doar că e de 300 lei. Aşadar, minis-trul Muncii taie jumătate din perioada de concediu, oferind în schimb 200 lei.

Un alt argument invocat pentru modificarea legii este celebrul „aşa e în Europa”. E drept, sunt ţări europene în care concediul e mai scurt (Belgia – 6 luni, Germania – 14 luni), după cum sunt unele în care e mai mare (Cehia – 4 ani, Austria – 2 şi jumătate). Problema este că în România lipsesc aproape cu desăvârşire serviciile de îngrijire a copilului mic (creşele) şi alte prestaţii echivalente. Aşadar, mamele care se vor întoarce la muncă la un an după naştere vor trebui să recurgă la metoda tradiţională a plasării copilului la bunici. Atât că aceştia, o dată cu creşterea vârstei de pensionare, sunt din ce în ce mai puţin disponibili ca „bone gratuite”.

Adevăratul studiu de impact ar trebui însă să evalueze consecinţele unei asemenea măsuri asupra evoluţiei natalităţii. Greu de spus câte cupluri au decis să aibă copii o dată ce au aflat că vor putea sta acasă doi ani, cu 85% din salariu, şi câte vor renunţa din cauza înjumătăţirii acestei perioade. Ştim că, după intrarea în vigoare a actualei legislaţii (în 2006), rata fertilităţii a crescut cam cu două procente – puţin, dar măcar a încetat să scadă. La fel de cert este că, dacă iniţiativa ministrului Botiş va deveni lege, ea nu va stimula creşterea natalităţii. Efectele – dramatice – vor fi însă resimţite atunci când cei vinovaţi nu vor mai putea fi traşi la răspundere.

Presupun că, în cele din urmă, Guvernul va înţelege neproductivitatea unei asemenea schimbări legislative. Efectul însă s-a produs deja: reprezentanţii puterii, care ne spuneau că după măsurile dure din vară lucrurile vor începe să se redreseze, vor mai pierde ceva din bruma de credibilitate pe care o aveau.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Tiberiu Cristea: (7-12-2010 la 13:02)

    Domnule Kivu,

    Care este mai exact rolul PUNR in aceasta ecuatie?

    Multumesc.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.221.131.67