caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

România, UE, Rusia si chestiunea energiei

de (15-1-2007)

Doua crize energetice, prima a gazului, cealalta a petrolului, provocate de Rusia putiniana în mai putin de un an, par sa fi trezit din letargie Comisia Europeana care, prin vocea presedintelui Barosso, a propus miercuri Uniunii redefinirea politicii energetice comunitare, într-un set consistent de documente. Dincolo de chestiunile de detaliu, privind raporturile dintre productie si distributie de exemplu, esentialul noii politici energetice consta în schimbarea tehnologica si în reducerea dependentei fata de Rusia, prima fiind si un sprijin pentru cealalta, ca si în crearea unei veritabile piete energetice a comunitatii europene. Se adauga, desigur, reafirmarea necesitatii de a se înfaptui si o piata energetica paneuropeana. Ca lucrurile sa fie foarte clare, trebuie sa precizez ca UE, care consuma 17% din productia de energie bazata pe hidrocarburi a lumii, îsi poate asigura din resurse proprii numai 0,6 procente, cea mai mare parte a necesarului fiind acoperit prin importuri, cele mai mari fiind cele din Rusia, altele din Norvegia si Orientul Apropiat. Schimbarea tehnologica, care semnifica reducerea constanta pîna la renuntarea completa la hidrocarburi, este desigur o solutie excelenta, mai ales ca are si efecte ecologice indiscutabile, contribuind la punerea în opera a Tratatului de la Kyoto, dar este una pe termen lung, întrucît necesita nu doar eforturi financiare colosale pentru retehnologizare, ci si pentru cercetare, tehnologiile alternative nefiind întrutotul – si nici cu toatele! – puse la punct pîna la ultimele detalii, mai putin cele nucleare, care au si ele riscurile lor. Cautarea unor noi surse de aprovizionare cu resurse clasice este, prin urmare, oricum necesara, fie si ca solutie provizorie, de tranzitie tehnologica, daca europenii nu vor sa tremure si sa-si reduca productiile ori de cîte ori se supara Lukasenko, se enerveaza tarul de la Kremlin, ori îi casuneaza ceva pe Ucraina. Faptul ca, în urma telefonului dintre cei doi presedinti, suzeranul Putin si vasalul Lukasenko, negocierile au fost reluate nu înseamna nimic, criza poate sa reapara oricînd, din orice motiv real ori inventat, daca Rusia socoteste ca e rentabil sa santajeze Vestul cu redutabila acum „arma energetica”.
În acest context, trebuie sa remarc calitatile politicii externe proiectate de presedinte înca de la ocuparea functiei. Unii au strîmbat din nas cînd acesta a vorbit despre axa, despre importanta Marii Negre ori despre necesitatea redefinirii politicii energetice a UE. Acum, se confirma ca a avut dreptate. Si înca integral! Orice putem spune despre dl. Basescu, nu toate de bine, de altfel, dar nu putem spune ca nu are fler pentru politica externa. D-na Merkel tocmai a revenit din SUA, unde a initiat reîncalzirea relatiilor dintre cele doua parti, UE si SUA, destul de debile si tensionate dupa începerea conflictului din Irak. Uniunea Europeana îsi propune diversificarea surselor de hidrocarburi, orientîndu-se spre spatiile caucaziene si caspic-transcaucazine, ceea ce presupune, obligatoriu, o buna stabilitate politica si militara la Marea Neagra, deci lucrurile despre care vorbea presedintele – pare sa fi avut si sa aiba consilieri buni pe externe! – înca de acum aproape doi ani. Daca mai era nevoie de vreun argument, iata ce spunea ieri ziarului „România Libera” Andris Piebals, comisarul pentru energie al UE: „Importanta este si relatia României cu tarile din regiunea Marii Negre si ale Marii Caspice. Ultimul val de extindere a UE a dus la o situatie complet noua pentru statele membre: pentru prima oara, UE are granite la Marea Neagra. Iar asta face ca tari care pareau atît de departe, precum Kazahstanul, sa fie de fapt mult mai aproape. România poate veni cu idei in privinta cooperarii si stabilitatii în zona Marii Negre si a Marii Caspice.” Si: Este o initiativa foarte importanta, pentru ca UE are acum granita la Marea Neagra si tot ceea ce se întampla în tarile din aceasta regiune este esential atît pentru securitatea transportului de energie, cît si în ce priveste mediul”.

Mai mult, as putea spune ca abilitatea cu care politica noastra externa a navigat, mai ales prin presedinte, între Statele Unite si, mai ales prin echipa guvernamentala, UE, pare acum sa dea roadele în care nu credeau criticii impenitenti ai politicii externe promovate de presedinte.
Si, cum spune vorba de duh, tot raul spre bine, nu doar ca presedintele este confirmat, fapt ce are desigur o anume importanta dar, din actuala criza energetica si de încredere dintre UE si Rusia, România pare sa aiba mai mult de cîstigat decît de pierdut. Îsi poate redefini statutul de factor de stabilitate la granita estica a UE pîna la nivelul unei puteri regionale reale. Iar împreuna cu Polonia, pastrînd desigur proportiile, ar putea juca în Estul Uniunii Europene rolul pe care-l joaca nucleul franco-german din vestul continentului. Aa spune ca si aderarea a sosit exact la momentul potrivit. Daca as fi Mircea Vulcanescu, as evoca proverbialul „noroc românesc”! Pe cel pe care l-am avut la sfîrsitul primului razboi mondial l-am risipit, nu doar din pricina noastra, ci si a evolutiilor contextului international, în vreo doua decenii. Sper ca de data aceasta vom reusi sa-l administram mult mai bine decît atunci!

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.102.236