caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Perspective spirituale



 

EVREII ULTRARELIGIOŞI: paraziți sau temelia statului Israel? (2)

de (5-12-2010)
8 ecouri

EVREII  LAICI  ŞI  RELIGIOŞI  MODERAŢI  SIONIŞTI  VĂZUŢI  DE  EVREII
ULTRARELIGIOŞI  ÎN  ISRAEL


Care este gândirea evreilor ultrareligioşi faţă de cei laici şi religioşi moderaţi sionişti în Israel? Această gândire, acest punct de vedere trebuie înţelese de asemenea. Răspunsul este complex. Există diferenţe asupra punctelor de vedere ale diferitelor curente ultrareligioase. Grupurile extremiste nu vor contacte cu evreii laici, cu anumite excepţii. Există chiar grupări antisioniste deschise, precum hasidismul de „Satmar” (Satu Mare) şi organizaţia „Neturey Karta” (Păzitorii Zidurilor) din Ierusalim, care nu vor nici un contact cu autorităţile statale israeliene „sioniste”, refuză bani din partea lor, au stabilit contacte cu Autoritatea Palestiniană, cu organizaţia Hamas şi cu guvernul iranian. Aceste grupuri nu vor contacte nici cu alţi evrei, laici, religioşi sau chiar ultrareligioşi, nici la rugăciune, nici în viaţa socială. Alte grupări ultrareligioase, mai moderate, sunt atât ale evreilor aşkenazi (organizaţi politic în partidul Yahaduth HaTorah, format din fostele partide Agudath Ysrael, al evreilor hasidim şi Deghel HaTorah, al evreilor mitnagdim, respectiv oponenţi ai hasidismului, la origine lituanieni), cât şi ale evreilor sefarzi orientali (grupaţi în partidul politic Shomrey Torah Sfaradym, cunoscut sub numele Shas, întemeiat şi condus de rabinul Ovadyah Yosef, fostul Şef-Rabin sefard al Israelului, astăzi nonagenar, foarte respectat şi iubit de adepţii lui). Aceste grupări acceptă contacte cu evreii laici şi cu cei religioşi moderaţi şi nu se opun sionismului şi statului Israel, nici modernizării economice şi sociale, chiar nici celei culturale, deşi păstrează orientarea lor proprie. Nu numai atât: ele acceptă (şi chiar încurajează) fenomunul revenirii la credinţă („hazarah bi teshuvah”).

Deşi evreii reveniţi la credinţă nu se bucură de aceeaşi poziţie ca şi ceilalţi evrei ultrareligioşi în societatea ultraortodoxă, ei sunt totuşi încurajaţi, ajungându-se la afirmaţia că, acolo unde se află un evreu revenit la credinţă nu este loc nici pentru rabinul „tzadik”, respectiv că un evreu revenit la credinţă poate fi mai drept şi mai credincios chiar şi decât un rabin hasid („admor”) ultrareligios. Dorinţa evreilor ultrareligioşi este ca toţi evreii să devină ultrareligioşi, să înveţe Torah (respectiv Cărţile Sfinte ale iudaismului) şi să respecte cele 613 porunci ale Torei. În societatea
ultrareligioasă, a cărei bază educaţională este formată din şcoli ultrareligioase pentru copii mici („chadarym”), pentru copii mai mari („Talmudey Torah”), pentru adolescenţi („yeshivoth”) şi pentru adulţi („kolelym”) există o ierarhie a valorilor şi nivelurilor de studiu şi formaţie educaţională. Există şi „yeshivoth”  (academii talmudice) speciale pentru cei reveniţi la credinţă, în care studiul începe de la nivelul cel mai scăzut, prin lecţii şi conferinţe ale unui rabin.
Există „yeshivoth” (ieşive) hasidice legate de diferitele curţi rabinice hasidice, precum şi ieşive „lituaniene” (ale evreilor
aşkenazi oponenţi ai hasidismului), ca şi ieşive sefarde-orientale. Torah este interpretată în forme parţial diferite în aceste tipuri de ieşive, deşi orientarea generală este aceeaşi. Nivelul cel mai ridicat îl are rabinul cel mai învăţat în Torah, care este cel mai respectat, cu cei mai mulţi elevi sau discipoli, care devin şi adepţii lui.
Astfel se explică numărul mare de adepţi pe care îi are rabinul sefard Ovadyah Yosef, considerat unul dintre cei mai mari cazuişti în domeniul dreptului iudaic („halakhah”) în lumea evreiască ultrareligioasă (dar şi religioasă moderată) contemporană. Cu toate acestea, interpretările lui cazuistice au trezit uneori dispute şi semne de întrebare datorită atitudinii lui relativ ambivalente faţă de unele evenimente, orientări, oameni politici şi în domenii diferite. Totuşi, el nu s-a opus studiilor laice şi chiar a încurajat tinerii ultrareligioşi care nu erau potriviţi studiului în ieşivă să înveţe profesiuni practice. Uneori, interpretările lui cazuistice au fost scoase din contextul lor general, creând confuzii aparente, care au iritat o parte a evreilor laici. Urmarea a fost că în asemenea cazuri, rabinul Ovadyah Yosef revenea asupra interpretărilor lui. În privinţa rabinilor hasidici („admorym”), unii dintre ei sunt urmaşi ai dinastiilor rabinice din România interbelică. Vorbind de atitudinea evreilor ultraortodocşi, ultrareligioşi, faţă de lumea evreiască laică, trebuie să menţionăm că ea este asemănătoare celei a evreilor laici asupra celor ultrareligioşi: un complex de superioritate. Ei consideră că superioritatea revine celui care este cel mai bun cunoscător al Torei, care învaţă Torah ziua şi noaptea, cât mai mult timp în cele 24 de ore ale zilei şi o ştie şi o înţelege cel mai bine, urmând scara valorilor în jos, în funcţie de nivelul cunoaşterii Torei. Ei se consideră unicii deţinători ai adevărului; este o atitudine nu numai la nivel individual, ci şi la nivel colectiv, de societate, de cultură. Chiar şi căsătoriile au loc numai între ei, pe baza nivelului de cunoaştere a Torei şi pe baza apartenenţei familiale, la o familie de învăţaţi în Torah. Din acest punct de
vedere, este vorba despre căsătorii de convenienţă, bazate pe elementul „yihus” (în limba idiş: „yiichăs”). Gloria unei familii nu este bogăţia materială (deşi aceasta nu este respinsă)  ci nivelul spiritual ridicat, fiind preferată sărăcia în faţa bogăţiei şi ignoranţei în Torah. Există şi ideea că, deoarece orice evreu este obligat să îndeplinească porunca studiului Torei, dar nu fiecare poate face acest lucru, se poate ca cel bogat să plătească unui elev de ieşiva sau unui învăţat în Torah ca acesta să înveţe Torah pentru el, în numele lui, obţinând astfel poziţia înaltă râvnită în lumea de apoi. Mulţi evrei bogaţi ultrareligioşi, unii dintre ei din afara Israelului, fac acest lucru, plătind sume de bani unor ieşive, iar
rabinul conducător al ieşivei respective plăteşte o sumă lunară fiecărui elev ca să înveţe Torah în numele donatorului (sau mai curând patronului) respectiv. Este renumitul obicei de „chalukah”, existent de secole şi împotriva căruia a pornit mişcarea sionistă, dar pe care statul Israel este nevoit să-l accepte din considerente politice, istorice şi de legătură cu viaţa evreiască din lumea contemporană.

ASPECTE  ISTORICE  ŞI  O PROPUNERE  DE  VIITOR


Evreii ultrareligioşi – aşa cum îi vedem astăzi – reprezintă o secvenţă a societăţii israeliene (şi evreieşti în general) contemporane. Dar ei nu sunt „reprezentanţi ai evului mediu” sau ai ghettoului de altă dată, sau rămăşiţe ale lui sortiţi să dispară odată cu transformarea socială, ci oameni moderni (in felul lor), care au ales această cale. Spre deosebire de generaţiile din comunităţile evreieşti din secolele trecute, ei au posibilitatea liberei alegeri, putând să se îndrepte spre societatea laică. Unii dintre ei chiar aleg această cale, părăsind comunitatea de origine, după cum un număr de evrei laici se „reîntorc la credinţă”, unii dintre ei devenind ultrareligioşi care merg până la capăt în atitudinea lor. Bineînţeles aceste cazuri de trecere dintr-o tabără într-alta sunt făcute din proprie iniţiativă în mod individual, respectivii reacţionând astfel de bună voie şi nesiliţi de nimeni. Când şi unde a apărut comunitatea ultrareligioasă? Răspunsul la această întrebare este: odată cu procesul de modernizare, cu mişcarea de Haskalah (iluminismul evreiesc), procesul de integrare socioeconomică şi culturală a evreilor europeni şi apariţia reformismului religios. Început în Germania la sfârşitul secolului al 18-lea, fenomenul s-a extins în celelalte ţări central-est europene în
secolul al 19-lea. Evreii care au respins mişcarea de Haskalah au ales această cale, a „ortodoxiei” şi a „neoortodoxiei” evreieşti pentru a o contrabalansa. Ei au continuat această orientare şi după aşa-numita „ieşire din ghettou”: de fapt, puteau alege una dintre cele două căi, calea integrării culturale fiind mult mai uşoară. Dar ei au preferat respectarea strictă a tuturor celor 613 porunci ale Torei, considerând că aceasta este calea pe care trebuie s-o urmeze fiecare evreu, una dintre porunci fiind studiul permanent al Torei, idealul unui tânăr fiind să ajungă învăţat în Torah.  În afara Israelului există mulţi evrei ultrareligioşi care lucrează, în afara faptului că se ocupă cu studiul Torei. Fenomenul există şi în Israel, totuşi, nu deţinem cifre. Ceeea ce cunoaştem este afirmaţia autorităţilor statale de a urmări „productivizarea evreilor ultrareligioşi” (numiţi, în limba ebraică, „haredym”). Tradiţia existentă în Palestina începând din secolul al 18-lea era ca evreii stabiliţi aici să studieze Torah pentru cei din străinătate care nu pot face acest lucru, fiind plătiţi de ei în acest scop. Situaţia părea să se schimbe după apariţia colonizării sioniste moderne, care a adus posibilităţi economice noi, creând locuri de muncă. Dar schimbarea a avut loc numai în parte, cauza principală nefiind şomajul, ci ideologia comunităţii evreieşti din vechea Palestină.
Ce va urma? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să menţionăm că există o singură soluţie: dialogul. Este vorba de două culturi diferite, două civilizaţii diferite, care sunt în contact şi se dezvoltă pe acelaşi teritoriu, în aceeaşi ţară. Societatea israeliană evreiască laică şi religioasă moderată sionistă arată adeseori dorinţa dialogului cu societatea arabă existentă pe teritoriul israelian. Fapt lăudabil şi care, poate, va aduce odată un rezultat pozitiv. Asemenea dialog trebuie dus şi cu societatea evreiască ultrareligioasă, ultraortodoxă. Un asemenea dialog este posibil, cu condiţia renunţării la complexele de superioritate de către ambele părţi, cu condiţia acceptării ideii respectului unei
societăţi pentru cultura şi civilizaţia celeilalte. Este prima condiţie a reuşitei unui dialog. Nu prin ciocnirea între civilizaţii şi valori, ci prin apropiere pe calea respectului şi a interinfluenţei.  Nu prin  forţarea contactului şi tendinţa
aculturaţiei, nu prin susţinerea ideii culturii „superioare” care „ar trebui să fie impusă” practicanţilor unei culturi „inferioare”, ci prin bună înţegere interumană, uneori dealungul câtorva generaţii.

Primul lucru este recunoaşterea reciprocă. În epoca globalizării, ideea unei unităţi naţionale bazată pe elementul pur etnic nu mai este posibilă. Soluţia rămâne acceptarea unui conglomerat de civilizaţii, chiar în cadrul aceleiaşi ţări, civilzaţii care să ducă un dialog permanent între ele, acceptând lucrurile comune. Dialog dus de la egal la egal, nimeni nefiind obligat să se supună nimănui, cu excepţia legislaţiei juridice, care ea însăşi trebuie acceptată democratic.
Ideea autonomiei culturale trebuie aplicată şi în privinţa societăţii evreieşti ultrareligioase.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Radu Stern: (6-12-2010 la 06:25)

    Domnule Herscovici.

    Am ezitat mult sa scriou un ecou, pentru ca nu locuiesc in Israel. M-am hotarit s-o fac, pentru ca subiectul „ultrareligiosilor” depaseste frontierele politicii israeliene si implica abordarea mai larga a raportului intre religios si politic in lumea evreiasca, problema care nu poate sa nu interpeleze orice evreu, oriunde s-ar afla el.
    Concluzia Dvs.: „ideea autonomiei culturale trebuie aplicata si in privinta societatii evreiesti ultrareligioase” mi se pare problematica. Nu stiu ce intelegeti exact prin „autonomie culturala” dar, dupa cite stiu, gruparile ultrareligioase au de la inceputul fondarii statului o „autonomie culturala” care este vazuta de multi
    ca o serii de privilegii injuste, incepind cu scutirea de serviciu militar acordata, pripit spun multi, de Ben-Gurion. Prevazatori, ultrareligiosii declara ca ei sint cei care apara Israelul de dusmani prin practica lor religioasa insa, stiind ca pina la D-zeu e cale lunga, ei vor sa se asigure si nu renunta, ba chiar solicita protectia Tzahal.
    Din cite stiu, ultrareligiosii nu se multumesc cu autonomia culturala, pe care o au deja, ci exercita o presiune constanta asupra societatii israeliene vizind, cum o spuneti chiar Dvs. sa impuna normele lor tuturor evreilor care traiesc in Israel si nu numai. Un mic exemplu personal: Invitat de Universitatea ebraica din Ierusalim pentru o conferinta internationala despre avangarda din Romania unde o sa fac o cumunicare, voi ajunge pe aeroportul Lod la 2 noaptea duminica pentru ca, zburind cu El-Al, avionul nu poate sa decoleze inainte de sfirsitul shabatului. Parsonal, si nu sint pe departe singurul, consider aceasta presiune inacceptabila. Desigur, nimenea nu trebuie sa forteze un ultrareligios sa nu respecte shabatul, dar asta nu inseamna ca au dreptul sa-i oblige pe altii sa aplice normele lor. Uneori, respectul pentru regulile religioase e …selectiv. Aflindu-ma cu alta ocazie pe aeroportul Lod, am vrut o coca-cola la McDonald’s. Am fost refuzat, pentru ca era shabat si vinzatorul mi-a spus ca nu poate sa actioneze robinetul. L-am intrebat atunci cum poate sa ia bani, s-a inrosit si nu mi-a raspuns.
    Libertatea religioasa este un drept uman fundamental. Potrivit acestui drept, ultrareligiosii pot sa traiasca cum vor. Modul in care ei inteleg aceasta libertate religioasa si pretentia nedisimulata de a modela viata tuturor evreilor, israelieni sau nu, dupa conceptia lor, reprezinta o mare problema.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 0

  • Mona: (6-12-2010 la 14:45)

    Foarte interesant articolul .Cu toate sint de acord ,dar intrebarea mea ramine :ultrareligiosii cind mai lucreaza ?(daca lucreaza ?!)
    Ce se va intimpla cu populatia de rind a Israelului daca astia se inmultesc nespus de mult ?Sa inteleg ca generatia viitoare a Israelului va fi cea a copiilor ultrareligiosi ?
    Sint multe intrebari la care israelienii ar trebuii sa stie sa raspunda si nu numai , sa si faca .Pentru inceput parerea mea (care oricum nu conteaza ) ar fi separarea in stat de ultrareligiosi .Israelul de azi nu are nevoie sa fie condus de ultrareligiosi .
    Va multumesc

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Vlad Solomon: (6-12-2010 la 19:52)

    Lucian, artcilul tau, documentat, sufera de subiectivism. Dialogul intre laici si ultrareligiosi poate avea loc doar cind e vorba de interese comune si coalitii politice. Eu m-am saturat sa platesc impozite, sa fac serviciul militar si concentrari pina la 50 de ani, sa muncesc din greu si sa intretin PARAZITI care considera ca ma apara, rugindu-se, lucrind la NEGRU si insultind pe laici. Iar Ovadia Yosef este primul care desconsidera tot ce vine de la nereligiosi, cu exceptia BANILOR pentru Yeshivoth.
    Accept alteritatea, atita timp cit nu trebuie sa duc in spate doi ultrareligiosi.
    Care, pe deasupra, ma escrocheaza si (rareori sint prinsi ca) fac declaratii mincinoase cu privire le nr de elevi din yeshiva, ca sa stoarca bani.
    Acceptarea alteritatii, intr-un stat, inseamna si sa te mobilizezi pentru el si pentru alti cetateni, nu cu psalmi si clatinari in sinagoga, ci muncind.
    Si nu cum a spus-o un rabin imbecil ( Ovadia Yosef), ca incendiul de pe Carmel a avut loc pentru ca nu se respecta Shabatul, uitind ca Nir Etzion e o lucalitate religioasa, ce e drept, nu destul de religioasa pentru el.

    Sint satul pina peste cap de un exaltat care considera ca e delagatul unui dumnezeu pe Terra. In plus, e un xenofob, si un mirlan. Poti sa-i transmiti asta, cind te duci la sinagoga lui sa te rogi. De citate nu ai nevoie, le stii singur. Si niciodata nu si-a retras insultele si ineptiile, totdeauna cei din turma sa l-au ” interpretat” dupa aia, sa calmeze spiritele.
    Nu obisnuiesc sa folosesc epitete, dar, in cazul lui Ovadia, sint inca prea delicate.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 4 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (6-12-2010 la 20:07)

    Lucian, nu uita că ești dator un articol despre ayatollahul Abdullah Yusuf din Bagdad, care recent a împlinit 90 de ani, cel mai influent rabin din politica israeliană, care într-un fel sau altul a fost practic la putere neîntrerupt în ultimii 26 de ani.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Tiberiu Cristea: (7-12-2010 la 09:48)

    Dumnezeu e numai lapte si miere, dar in acelasi timp are o afinitate ridicata pentru ban, dupa cum se vede din acest articol publicat in doua parti 🙂

    Este compromisul una din modalitatile prin care cele doua tabere vor ajunge la un echilibru stabil in matca statului Israel? Nu, pentru ca asa ceva implica renuntarea, de o parte si de alta, la diverse drepturi. Nu-i vad pe secularisti sa se simta bine cu si mai multe ingerinte din partea ultrareligiosilor (vezi cazul domnului Radu Stern, cu avionul intarziat), la fel cum nici fanaticii religiosi nu vor fi vreodata de acord cu laicizarea aparatului de stat si a societatii intr-o mai mare masura decat in prezent.

    Singurele modalitati prin care aceste tensiuni pot sa dispara implica preluarea puterii de catre una din factiuni si schimbarea politicii israeliene dupa modelul revolutiei iraniene (trecerea la un stat religios) sau cel al Turciei sub Ataturk (transformarea in stat laic). Nu se poate impaca capra cu varza.

    In final, cred ca este necesara o completare la articol: ultrareligiosii antisionisti sunt antisionisti deoarece, in opinia lor, existenta statului Israel, in forma in care exista astazi, reprezinta o blasfemie – dreptul de a infiinta acest stat fiind unul exclusiv mesianic. Va rog sa ma corectati daca gresesc.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Mihai-Robert Soran-Schwartz: (27-12-2010 la 09:16)

    Stimate domnule Herscovici,

    am impresia ca s-a strecurat in cuvint gresit in paragraful Dv. final: civilizatie. Cuvintul cultura este mult mai potrivit: o natiune poate exista numai in contextul unei sau mai multor culturi in coexistanta teritoriala, religioasa, sociala, economica. politica in cadrul unei civilizatii comune prin istorie comuna sau prin adaptarea unei minoritati la consensul majoritar in privinta regulilor fundamentale ale natiunii. Culturi nu au nevoie de legislatie, civilizatii nu pot exista fara.
    Similar, o natiune nu functioneaza cu multiple legislatii.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Mihai-Robert Soran-Schwartz: (27-12-2010 la 09:34)

    Ultra-religiosii evrei au bine inteles dreptul sa traiasca cum vor atita timp cit accepta si respecta regulile si legile statului in care traiesc. La fel ca si nereligiosii evrei sau palestinienii cu acte israeliene.
    Si este bineinteles obligatia statului sa trateze pe toti cetatenii (in cazul Neturei Karta: locuitorii) statului Israel. Asa cum statul nu sprijina nici un nereligios care este fizic in stare sa munceasca si care poate gasi loc de munca, dar refuza munca, asa trebuie tratati si ultra-religiosii. Si la fel cum un politist aresteaza un secular sau un arab care arunca cu pietre in ISRAEL, asa trebuie sa aresteze si pe fanaticii reminiscenti de cei mai primitivi fanatici din provincia pakistaneza, iraniana sau afgana.
    Dar Israel este un stat in care religiosii si-au impus puterea asupra statului si aspupra majoritatii populatiei in defavoarea majoritatii si in favoarea fundamentalistilor religiosi. In toata lumea nu exista nici o democratie curata care sa nu aiba o separare clara a statului de religie. Asta nu este cazul cu Israel, si aceasta e nu numai o mare greseala care printre altele intareste elementele extremist-fuundamentaliste in societatea israeliana, ci si o pacoste nationala. Cred eu …

    Daca Israel ar trata pe clonii din trecutul sarman si intunecat al poporului evreu asa cum Statele Unite trateaza pe Amish sau pe mormoni, atunci totul ar fi in ordine.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • dr.r.neumann: (27-12-2010 la 14:32)

    La intrebarea: ultra religiosii ,paraziti sau temelia statului exista un singur raspuns;ultra religiosii corespund definitiei cuvantului parazit,pe de alta parte nici un stat nu are la temelie o grupare de oameni care „studiaza”la infinit o carte necredibila,violenta si in buna parte plagiata.Este evident(si din titlu )de parte sunteti.In personalitatea dvoastra exista o dedublare imposibila:sunteti doctor in istorie si credincios practicant(purtati chipa)Ca istoric cunoasteti ca exista o preistorie,ca religios nu o recunoasteti,istoria incepand dela Adam si Eva.Intr-un articol recent:Dragostea in Tanah(Biblie)a-ti scris ca iudaismul este o religie a iubirii,desi va sunt cunoscute crimele pe care le-a comis,dealtfel ca si crestinimul si islamul.Sunteti impacat cu dvoastra insuti?Nu incalcati deontologia de istoric,sau un eretic in religie?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.160.153.233