Parada de 1 ianuarie 2007 e pe cale sa inceapa! Poporul, entuziast, a inundat trotuarele soselei special construite pentru a fi inaugurata la Defilarea Aderarii. In graba, vreo zece lucratori de la firma angajata pentru service la calea de rulare, pune niste pietris intr-o groapa de pe axul drumului. Nu, nu e un dezacord gramatical. Ei, lucratorii, pune pietris, pentru ca lucreaza pe rand: unul pune pietris cu lopata, restul fumeaza o tuica batrana din mana in mana. Cand un altul isi ia lopata si vine sa-l ajute pe cel care munceste, acesta se opreste si se alatura grupului de fumatori. Sincronizarea e perfecta, nu se intampla niciodata sa lucreze doi muncitori simultan!
Incepe parada! Azi, aici, acum, pentru intreaga lume, pentru copiii nostri, pentru eternitate, suntem mai europeni ca niciodata!
Inghesuiala, coate in plex, haine sucite, vorbe dulci despre mama aproapelui… Toti vor sa prinda un loc mai in fata. Nu departe, un grup de cetateni spectatori ii strecoara niste bancnote unui tanar in uniforma, care le permite sa urce intr-un pom ca sa vada mai bine. Un burtos suparat ca nu poate sa faca alpinism, ii mai strecoara niste bancnote tanarului in uniforma, care pleaca si revine in 5 minute cu o scara. Ii mai cere un ban, ca l-a costat si pe el… Pana ajunge burtosul sus, cei cativa mai rapizi, care deja au ocupat pozitii avantajoase, incep sa ciuguleasca bomboane agricole si-l iau la tinta cu cojile propulsate printre dinti.
In graba, fluierat de oamenii de ordine si aplaudat de spectatori, un pensionar trece strada, tarand cu greu o sacosa jerpelita in care curiosii pot observa produse de stricta necesitate, cumparate in ziua de pensie: o paine de la cuptorul turcesc din cartier, 2 oase tubulare de la macelarie, 5 oua, o bucata de costita cam grasa, 3 cartofi inghetati luati la bucata, un morcov primit pomana de la o taranca mai cu suflet, plus o ceapa culeasa dintre tarabe, de pe jos… Ce bine era pe vremuri, cand apuca fiecare cate ceva, se gasea cafea mai ieftina cu naut, ori parizer normal, untul se vindea si la jumatate de pachet, mai prindeai un iaurt la borcan, macar aveai din ce trai, tara putea sa-si plateasca datoriile si se mai si construia…
Primul car alegoric atrage privirile tuturor. Este o corabie cu panze, care cauta ruta spre Atlantic, desi se simte mai bine in Bosfor. In varful catargului il vedem pe bravul capitan, costumat in matelot la prora. La timona sta capitanul, scrutand cu ochi de vultur aparatura electronica de bord. In camera instrumentelor, capitanul studiaza cu compasuri diferite umbra catargului luminat de soarele ce rasare momentan dinspre Vest. Pe puntea principala, capitanul da tonul la cantecul interpretat de echipaj, adica de corul partidelor politice din coalitia de guvernamant. Insa echipajul nu canta sincronizat, fiecare tipa pe cont propriu ca sa fie auzit mai bine, la versurile despre unitate se falseaza, la partea cu francofonia se graseiaza cu ardoare, numai strofa cu obligatiile dupa aderare au uitat-o toti… Un motan cu ochi albastri tot vrea sa manevreze carma, dar aluneca mereu inapoi, tras de greutatea unui dosar legat de coada… Un grup de cantareti care descopera cu naiva incantare patriotico- lingvistica accentul secuiesc, isi ingradesc incet-incet un mic spatiu in centrul geometric al puntii si pe masura ce reusesc, incep sa cante tot mai mult in limba lor si sa pretinda o corabioara proprie in interiorul corabiei cu care deja navigheaza spre Vest… Un grup mai mare, aproape jumatate din echipaj, isi arunca proprii membri peste bord, in apa tulbure si adanca, si-i tot arunca, pana se reduce atat de mult, incat nici nu se mai vede pe buletinul de vot… Cei aruncati peste bord se salta din nou pe punte, fleoscaiti si sifonati, cam patati de noroi, ceea ce nu-i impiedica sa se constituie intr-un echipaj de rezerva, devotat trup si suflet capitanului de vas… Alt grup mare, tot aproape jumatate din vechiul echipaj, e format din indivizi stranii: sunt matelotii fara cap, ce au la extremitatea superioara a coloanei vertebrale un receptor de telecomanda – cine priveste cu atentie, poate observa ca telecomanda sta in mana capitanului matelot, iar acesta nu se sfieste s-o foloseasca…
Al doilea car alegoric e al Guvernului… Ii lipsesc cele 4 roti de baza, dar fiecare ministru e costumat in a cincea roata si-i sta bine… Absenta rotilor e compensata de forta de tractiune a atelajului de angajati cu carte de munca din economia nationala, biciuiti cu TVA, cu taxa de sanatate, cu reasezarile de preturi, cu inflatia, insa usor adaptabili, deja antrenati sa tarasca targa pe uscat intre avans si lichidare… Carul guvernamental este supraincarcat cu promisiuni electorale neonorate, promisiuni facute sindicatelor din greva in greva, promisiuni de modernizare a infrastructurii, promisiuni de indeplinit dupa Marea Aderare, promisiuni facute sinistratilor, promisiuni secrete pentru tovarasii de afaceri constituiti in ceea ce am inceput sa numim “grupuri de interese” … atat de multe si de costisitoare sunt toate promisiunile, incat carul guvernamental scartaie din toate incheieturile in timp ce din atelaj se tot pleaca spre plaiuri indepartate, ba unii la capsuni, ba altii pe santiere …
Urmeaza Parlamentul. Organizatorii au renuntat la carul alegoric si au pus la punct o defilare cu noile masini. Scuzati, la Parlament nu se cumpara niciodata masini noi, se inlocuiesc cele vechi… Noi sau vechi, masinile inainteaza discret, atat de discret incat alesii neamului nici nu se observa: unii motaie pe bancheta din spate, altii au ramas la bufet, altii au plecat la comisii unde vor si ajunge odata si odata, altii viziteaza circumscriptiile electorale (nu, inca nu pe cele proprii, deocamdata diferite circumscriptii europene de interes turistic), dar toti sunt sigur in vacanta…
Vine, stralucind in soare, un car din abanos ornat cu pietre pretioase si pepite dolofane de aur masiv. El reprezinta economia neagra si binefacerile oferite de ea. Supraetajat, ofera pe fiecare nivel scene de vis:
– o macheta superba, cu munti si vai, cu granite statale trasate in relief variat, cu cai ferate si tunele traversand aceleasi granite, cu sosele si litoral nisipos pazite de graniceri bolnavi de cecitate diurno-nocturna, cu vamesi plantati in punctele cheie si legati la ochi cu esarfe de matase neagra cusuta in fir gros de aur, cu trenulete, vapoare, camioane, in care pitici harnici incarca de o parte a granitelor si descarca de cealalta, pachete cu continut secret
– de pe tarabe in miniatura amplasate in piete in miniatura, se revarsa marfuri variate, pe care le cumpara toti, dar de care nu a auzit nici o autoritate
– etajul urmator are nevoie de grinzi solide de sustinere, care sa reziste la masa uriasa de metale feroase si neferoase aduse de harnice furnicute anonime experte in demontat instalatii industriale nefunctionale si functionale deopotriva, si prelucrate in topitorii clandestine pentru a se metamorfoza in produse necesare intregului popor
– un etaj intreg este ocupat de tineri, baieti si fete, care vand, inclusiv la export, cel mai la indemana produs, vechi de cand lumea…
– grupuri de nenorocosi sfideaza calculul probabilitatilor in jocuri de noroc ce imbogatesc mafiile mici si mari
– un alt etaj simbolizeaza comertul angrosist, cu o mare bogatie de marfuri variate inexistente scriptic, de a caror circulatie stie toata lumea exceptand pe cei ce ar trebui sa aplice legea…
– produselor care dauneaza grav sanatatii li s-a rezervat un nivel intreg: sticlute de variate dimensiuni cu continut divers numai alcool sa fie, tigari cu tutun si nu numai, o bogata gama de seringi de repetata folosinta, printre care se perinda consumatori mai mult sau mai putin dependenti…
– fabricute stilizate se intind la un alt etaj… produse mai mult sau mai putin finite, mai mult sau mai putin de calitate, se incarca in mijloace de transport mici sau mari si zboara spre retele de distributie pe intinsul tarii si dincolo de ea…
– o succesiune de scenete interpretate in teatrul improvizat de la etajul urmator ilustreaza circuitul facturii false in natura, de la procurare la margine de drum (decor sosea aglomerata spre retea angrosista, personaj fata agitand hartii albe pe marginea drumului, personaj politist intreband ce agita, raspuns ca-si face vant cu o bucata de hartie, personaj politist n-are ce-i face, personaj mic afacerist escroc intreaba de tipizate de uz contabil, personaj zdrahon supravegheaza discret, afacere cu happy-end) pana la utilizare in cadrul firmei proprii…
– la penultimul etaj, angajatii scutiti de taxe si impozite, canta in cor devotamentul fata de de…
– … patronii care benchetuiesc la ultimul etaj, tolaniti pe fotolii de lux, ingurgitand de-a valma mititei si caviar, sampanie frantuzeasca si sarmale, parizer de porc si whisky, fructe de mare si salam de vara… mancarea e inhatata de pe platourile argintate, de catre degete permanent grasoase, impovarate de ghiuluri grosolane si apoi indesata printe siruri de dinti galbeni, partial si aurii, in gurite larg deschise, incredibil de incapatoare… lautari soiosi lalaie refrene in care se amesteca lectii de trait viata de la tinerete pana dupa parastas, oftica dusmanilor pe banii si averea lu’ baietii de baieti, apologia infidelitatii conjugale, lauda familiei unicate personale, iertaciuni de incins amor… toti, de-a valma, calca in picioare un covor gros de bancnote negre ca taciunele, care curg de jos in sus, de la etajele inferioare spre cel mai de sus si aici se scurg in palniile unor buzunare pantecoase, nesatule…
Ai zice ca un asemenea car supraincarcat nu poate rezista, ca se va prabusi sub propria greutate, ori subrezit de vantul aspru al legii… Eroare! Economia neagra merge excelent, are suspensii perfecte ce-i asigura mersul lin, are puncte de sprijin de la nivelul cel mai de jos pana la cel mai de sus, intregul car alegoric e un ansamblu functional perfect, ofera locuri de munca, nu impovareaza cu impozite… e un car stabil, functional, la prezentu-i mare, vesnic viitor…
Ultimul vehicul din peisaj e caruta alegorica e a sarmanilor… In caruta saracacioasa se inghesuie pensionari mosteniti din fabrici si uzine, dar si din agricultura socialista, copii cu mana intinsa dupa alocatie, bolnavi fara bani de spaga, someri fara bani de intretinere, batranii catunelor rupte 6 luni pe an de restul lumii, sinistrati ramasi fara casa de o viata… Cine mai are inca autonomie de deplasare pleaca pe jos, in graba, gafaind, ca sa nu ramana in urma institutiilor, ajunse deja prea departe ca sa-i mai vada, in caz ca totusi se deranjeaza sa se uite in urma.
Parada s-a terminat… Strada s-a linistit, prin zapada fleasca au ramas chistoace, seminte, pachete de tigari, ambalaje si resturi de mancare, sticle de plastic din care niste copiii strazii aduna ultimele picaturi, cutii de bere si sticle goale de tarie ieftina, scurse de cersetori… Cineva a spart, ca de fiecare data dupa inlocuirea lor, geamurile de la cabina telefonica din colt, iar cioburile s-au imprastiat pe cateva zeci de metri luate in mers de multime. Cateva maturarese aduna gunoaiele cum pot, altele fac mormane de zapada murdara si racaie gheata cu lopetile, injurand pe cine le-a adus la lucru azi, cand toata lumea are liber. Strecurata pe strazi laturalnice, o caruta traverseaza strada pentru a se fofila pe o alta straduta micuta… Calul, care nu stie la olita, fertilizeaza, fertilizeaza… Doi maidanezi, rasariti de nicaieri, incep sa latre calul indiferent la agitatia lor. Trece in viteza o dubita incarcata cu navete de paine veche de la Craciun…
Putin mai departe, in parc, agitatie mare: lumea se inghesuie dardaind de frig la mici contra cost si fasolica pe degeaba de la cazan. Mai dureaza putin pana soseste si painea. Vinul fiert e gratis. La difuzoare se aud refrene indragite, interpretate de voci unsuroase… Persoane cu functie trec in graba, sunt filmate cu lingura in fasole si se intorc repede la caldurica… Cativa proaspeti cetateni europeni, rebegiti de frig, se aseaza a opta oara la coada la sarmale…
– Da’ ce s-a-ntamplat ca ne da iar, ca au trecut sarbatorile?
– Nimic nu stii, azi ne-a bagat in Europa…
– Cine sa ne bage?
– Pai, ei, aia…
– Da’ la pensie mai da ceva?
– Poate ne-o da, da’ nu cine stie ce…
– E bine cat o fi…