Daca acel afis dintr-un saloon american era mai mult o gluma, cred ca noi romanii ar trebui sa-l luam in serios.
Noi avem un pianist, fost marinar, devenit vedeta cu slagarul “Sistemul ticalosit”, care vrea sa cante niste melodii vechi dupa note depozitate de mult in arhiva securitatii si care nu sunt accesibile oricui. Sunt foarte importante pentru siguranta nationala!? S-au cam suparat acesti cowboy din parlamentul autohton pe el si au dus mana la pistoale. De fapt nu se stie daca marinarul are talent la muzica sau nu. Tenorul Omar a parasit corabia pe ascuns, ceea ce era de asteptat, iar pianistul suparat a dat afara cativa membrii ai formatiei sale care, pasamite, cantau fals. Cum de nu a observat pana acum? Cum de nu s-a gandit la faptul ca asa un tenor este periculos si daca incepe sa cante ca o privighetoare dandu-si drumul la volumul si vocea lui puternica ii acopera pe toti? (Pardon, era sa scriu ii descopera pe multi.) Cu siguranta ca a fost ajutat de cineva care avea interes ca el sa dispara. Intocmai ca in cazul Vlas. Dar ea a avut o voce mai slaba.
Adevarul este, ca pianistul nostru canta mai mult muzica populara (Cine a zis populista?) si aceasta nu le place baronilor cu sange albastru. (Nu este obligatoriu ca ei sa aiba si ochi albastrii. Dar se pare ca au cam avut relatii stranse cu aceasta specie de “patrioti si oameni de bine” …) Nu este deloc o muzica pe gustul elitelor romanesti. Tot adevarat este, ca pianul lui de marca DA este foarte dezacordat. Cand apesi pe clape, ciocanelele nimeresc intotdeauna coardele false cum ar fi orgoliul, interesele personale sau de grup, buzunare, afaceri si mai ales un trecut ramas in ceata si crezut mort demult. Poftim, munceste omul sa se transforme din colaborator cinstit in politician cinstit si democrat, din cantaret de curte si ridicator de osanale cinstit in senator cinstit, sau chiar din securist cinstit in om de afaceri cinstit care sponzorizeaza doua partide deodata diferite ca ideologie. (Unii spun ca ideologia ar exista pe meleagurile mioritice. Ma rog.) Daca vor fi alesi aia, e bine, daca vor fi alesi ceilalti, iarasi e bine. In moment se cauta un specialist, care sa acordeze pianul din Cotroceni. Ca zdrangane rau de tot.
Dar, dupa cum se stie, muzica este o afacere destul de buna, insa cu o concurenta foarte dura. De aceea a fost infiintat un cor urias inzorzonat in toate culorile politice ale Romaniei care canta foarte tare si agresiv:
Hai la lupta cea mare,
Parlamentar cu parlamentar sa ne unim.
Si pe presedinte,
Pe loc sa il zdrobim.
Dirijor e unul pe nume Felix. La tambal ciocaneste cineva de la PRM, iar la contrabas se afla specialistii de la PSD. Si cu asa un cor se indreapta politicienii romani catre Bruxelles, strans uniti in jurul partidului de care au apartinut odinioara, ducand cu ei si vechea mentalitate. La ei primeaza in moment interesul personal si nu prostii cum ar fi transparenta sau lustratie. Las’ ca aratam noi Europei, ca ne descurcam si fara ele.
Si acum au inceput cu totii sa traga in pianist din toate directiile si cu tot felul de arme. Dinspre unele ziare vin sageti otravite. Tunurile tac deocamdata. Sunt pastrate pentru economia Romaniei.
Dar pianistul, se pare ca are fie o vesta antiglont sau o piele bine tabacita. A cantat in timp mai multe pasaje false, dar eu sunt de parere ca ar trebui lasat sa-si cante partitura pana la capat. Cine stie, poate va iesi o melodie, pe care sa o poata fredona toata populatia Romaniei. Ideal ar fi, daca dupa anticipate (vor avea loc la anul, sau iarasi sunt numai gogosi?) i s-ar da un pian de o calitate mai buna.
De aceea vin eu acum cu rugamintea sa nu se mai traga in pianist. Canta el cam aiurea cateodata, dar avem unul mai bun?
N-avem, bre, Adriane, n-avem!
„RAU CU RAU, DA’ MAI RAU FARA RAU” – asa zicea monologul raposatului Constantin TANASE, dupa 1945, când nemtii au fost alungati din tara si au venit „salvatorii”… concluzia fiind ca de-aici i s-a tras si moartea, peste noapte.
Realitatea este ca nici oamenii nu prea stiu ce vor. Românii s-au bucurat când a murit Dej si l-au primit pe Ceausescu cu bratele deschise si ovatii, idem dupa 1989 pe Iliescu si probabil asa se va continua cât îi lumea. Noi îi alegem (eu nu) si tot noi îi culegem, c-asa-i lumea schimbatoare si traieste întotdeauna cu speranta, uitându-se însa ca toti au fost si sunt „o apa si-un pamânt”, indiferent din ce partid fac parte. Lupta a fost si este mare pentru OS.
Urmarind situatiile celorlalte tari care au fost si unele înca sunt sub dictatura, nu se sfiesc sa recunoasca ADEVARUL. Ma întreb, de ce în România se tergiverseaza si înca se va tergiversa multa vreme – AFLAREA ADEVARULUI CELOR CARE AU FOST COZILE DE TOPOR ÎN PERIOADA COMUNISTA? Zilnic, picatura cu picatura, mai apare câte un „luptator-turnator” care se „spovedeste” în fata organelor de resort. Patriarhul TEOCTIST, sperând ca va fi iertat de Domnul, cel putin a recunoscut dupa 1990 ca a colaborat cu SECU si iata ca este înca bine-merci în jiltul patriarhal – oare cine i-a acordat iertaciunea? poporul sau guvernul Iliescu? „O mâna spala pe alta”.
Românii daca ar fi mai uniti si cu constiinta patriotica, ar demasca cu curaj acei indivizi care au distrus si distrug Tara româneasca. De fapt, multi sunt deja cunoscuti, dar „judecarea” lor va fi AD CALENDAS GRECAS.