caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Cine esti dumneata, Domnule Tismaneanu? (…si ce-ai facut in ultimii 25 de ani?)

de (29-5-2006)
11 ecouri

Stau in living-room cu Vladimir si ne relatam unul altuia cu amuzament cine ne-a mai confundat unul cu altul de la ultima noastra intalnire. Da, o coincidenta face sa avem fizionomii asemanatoare. Periodic, atunci cand ies in public, in special in mediile romanesti, se intampla sa vina cate cineva entuziasmat catre mine si sa-mi stranga mana, felicitandu-ma pentru ultima mea carte, pentru vreun speech… doar ca sa fie dezamagit(a) in mai putin de un minut ca NU sunt Profesorul Tismaneanu. Cred ca orgoliul meu a fost razbunat o data-de doua ori si prin aceea ca Vladimir a fost confundat cu mine, dar in mod evident eu beneficiez mai mult de aceasta coincidenta.

Asemanarea noastra ar trece neobservata daca n-am fi vecini de Washington, D.C. Cum locuim insa in aceeasi zona alcatuita din capitala SUA si suburbiile adiacente si se intampla sa ne mai si vedem, am profitat de o astfel de intalnire ca sa-l rog pe Vladimir sa acorde publicatiei noastre un interviu.

Profesorul Tismaneanu m-a refuzat cu gentilete, asa cum a facut-o cu multe alte publicatii, explicandu-mi ca si-a propus sa nu dea interviuri o perioada, avand in vedere timpul sau extrem de limitat.

Vladimir insa nu a putut sa-mi refuze placerea unei discutii in fata unui pahar cu apa minerala si a unei farfurii cu alune.

Posibil sa fi profitat cam mult de bunavointa prieteneasca pe care mi-a aratat-o. Ii las pe cititorii ACUM (si pe cei care vor dori sa preia fara ingradiri de copyright aceasta discutie) sa judece daca am abuzat sau nu.

– Vladimir, lamureste-ma si pe mine te rog, ca si cand n-as mai fi citit nimic pe tema asta, ce reprezinta comisia prezidentiala pentru analiza dictaturii comuniste?

– Buna intrebare. Observ chiar pe forumul publicatiei ACUM ca se vorbeste mereu despre Comisia pentru condamnarea crimelor comunismului. Ii rog pe participanti sa reciteasca hotarirea de infiintare a Comisiei, pe site-ul Presedintiei Romaniei pentru a cunoaste denumirea exacta a Comisiei. De asemenea, s-a scris pe larg in “22”, “Cotidianul”, “Observator Cultural” iar eu am dat cel putin zece interviuri masive in presa si la TV. Raspunsurile pentru aceste interviuri mi-au luat destul timp…
Este vorba de o institutie cu durata temporara, menita sa ofere presedintelui Traian Basescu un document coerent si riguros privind institutiile, metodele si principalele personalitati (din partid, ideologie, securitate, etc) care au facut posibile crimele si abuzurile dictaturii, de la intemeierea ei prin violenta si pina la prabusirea, tot violenta, in decembrie 1989 (s.n.). Comisia nu este un institut de cercetare, nu are o organigrama cu cercetatori permanenti, nu-si propune un program investigativ de lunga durata. Membrii Comisiei lucreaza pro bono (expertii, spre deosebire de membrii Comisiei vor fi platiti, fireste). Lista membrilor Comisiei a fost publicata in numeroase ziare si reviste. Sa-i mentionez, intre altii, pe Constantin Ticu Dumitrescu, Acad. Alexandru Zub, Romulus Rusan, Radu Filipescu, Stelian Tanase, Mihnea Berindei, Nicolae Manolescu, Monica Lovinescu si Sorin Iliesiu. Cum spuneam, urmarim sa producem un document analitic, bazat pe enormul material existent in domeniul public (Centrul International de Studii asupra Comunismului din cadrul Fundatiei Academia Civica a publicat materiale extrem de importante, exista alte publicatii excelente, marturii, memorii etc). Scopul Comisiei este sa-i ofere presedintelui acel text “blindat” din punct de vedere intelectual si moral, care sa fie fundamentul condamnarii comunismului ca sistem politic ilegitim. Nu ne propunem sa construim un volum monumental care sa epuizeze subiectul. In acest sens, vad deci relatia cu Institutul de investigare a crimelor comunismului, creat pe linga Guvern, condus de istoricii Marius Oprea si Stejarel Olaru ca pe una de convergenta si complementaritate. De altfel, Marius Oprea este membru al Comisiei Prezidentiale.

– La fel cum as intreba un doctor de ce a ales medicina sau un constructor de ce a ales sa construiasca: ce te-a determinat pe tine sa te ocupi de istoria comunismului?

– M-a framintat chestiunea totalitarismului inca de pe vremea studentiei, cind am inceput sa-i citesc pe Raymond Aron, Isaac Deutscher, Robert Conquest si Hannah Arendt. Am vrut sa inteleg lumea in care ma nascusem, pasiunile celor care se angajasera in aventura comunista, relatia dintre scopul pretins umanist si mijloacele neindoios barbare care fusesera si continuau sa fie folosite pentru mentinerea sistemului. La inceput, nu neg acest lucru, am crezut in reformabilitatea sistemului. Ulterior, mai ales dupa ce i-am citit pe Djilas, Soljenitin si Kolakowski, m-am convins ca leninismul este totalmente incompatibil cu democratia. Am studiat ideologiile radicale si am inteles ca nu putem pricepe sistemul comunist, deci totalitarismul extremei stingi, fara a demonta fundamentele ideologice ale acestuia. Acelasi lucru se poate spune si despre fascism, care este, cum spunea marele istoric François Furet, o patologie a particularismului nationalist. Pentru Furet, comunismul a fost o patologie a universalismului iluminist. Prima mea carte publicta in Statele Unite, in 1988, se intituleaza “The Crisis of Marxist Ideology in Eastern Europe: The Poverty of Utopia” (“Criza Ideologiei Marxiste in Estul Europei: Saracia Utopiei”). Am scris insa despre comunismul romanesc de-a lungul anilor pe larg, inca din momentul stabilirii mele in Statele Unite. Am transmis pe aceste teme zeci ori poate sute de eseuri la Radio Europa Libera, ceea ce a dus la tinerea mea sub intensa urmarire de catre Securitate.

– Poti detalia un pic raporturile tale cu Securitatea? S-au facut insinuari publice, ulterior preluate de persoane care nu au acces la informatii, legate de aceasta chestiune.

– In documentele din arhiva CNSAS sint desemnat drept “obiectivul Cain”, “colaborator deosebit de ostil al postului de Radio Europa Libera”. A propos de textele defaimatoare care au aparut in tara, menite sa ma discrediteze si sa submineze activitatea Comsiei, precizez ca absolut niciodata nu am colaborat, sub nici o forma, cu Securitatea. Am spus-o si o repet: consider Securitatea o institutie terorista si ilegala pe parcursul intregii sale existente. Aceasta afirmatie a mea, facuta in chip cit se poate de public in timpul vizitei mele in tara in aprilie anul acesta, este de fapt la originea veninoasei campanii declansate impotriva mea (la care se adauga fireste xenofobia anumitor cercuri cu simpatii de extrema dreapta si a national-stalinistilor cu nostalgii ceausiste). Pina la plecarea din tara am scris unele eseuri de orientare neo-marxista in “Revista de filosofie”, “Amfiteatru” si “Viata Studenteasaca”. Nu am colaborat la “Scinteia” sau “Era Socialista”. Veneam dintr-un mediu radical de stinga si vad meritul meu tocmai in faptul ca m-am desprins de zona ideologica in care ma nascusem si formasem. Tocmai acest lucru ofera frumusete vietii spiritului, ca nu sintem blocati pe viata intr-o formula rigida precum o camasa de forta.

– Imi sta pe limba sa te intreb nu “Ce ai facut in ultimii 5 ani”, ci “Ce ai facut in ultimii 25 de ani”!

– Am plecat din tara din cauza atmosferei asfixiante cultural si uman. De asemenea, am plecat intrucit m-am izbit direct de antisemitismul de stat al regimului Ceausescu. Pot documenta perfect acest lucru. Alimentandu-se din acelasi filon ideologic din care se inspira actualii detractori de la “Ziua” si “Romania Mare”, cind s-a pus problema sa devin asistent la istoria sociologiei, seful cadrelor pe Universitatea din Bucuresti, “tovarasul” Ciurel i-a spus profesorului meu, C. Nicuta: “Nu de tismaneni din astia avem noi nevoie”. Vezi? Nimic nu-i nou sub soare!

Unul dintre primele mele articole despre comunismul romanesc a aparut in 1985 in revista “Problems of Communism” (“Probleme ale comunismului”), publicata in acea perioada sub egida United States Information Agency (USIA). Studiul se intitula “Ceausescu’s Socialism” (“Socialismul lui Ceausescu”) si propunea o schita istorico-analitica a experimentului comunist in Romania, demonstrind permanenta criza de legitimitate a regimului. Stiu de la Mircea Raceanu ca articolul meu a fost discutat in Romania, in diverse cercuri politice si intelectuale. Am scris in “New York Times” despre revolta muncitoreasca anticomunista de la Brasov. Am colaborat pe teme legate de istoria comunismului mondial, si in special a celui romanesc, la numeroase publicatii americane si din Europa Occidentala.

– Scrii din memorie, Vladimir?

– Proiectul scrierii istoriei politice a comunismului romanesc (deci nu o istorie a vietii cotidiene sub comunism, ori una consacrata exclusiv represiunilor) a demarat cam la sfirsitul anilor 80. A venit revolutia din decembrie si am inceput demersurile pentru accesul la arhive. Povestesc aceste lucruri in subcapitolul “In cautarea arhivelor pierdute” din volumul “Stalinism pentru eternitate” (University of California Press, 2003, editie romaneasca la Polirom, 2005). Cartea a fost si ramine una dintre cele mai bine vindute lucrari stiintifice din Romania. Exista un interes enorm de public, mai ales intre tineri, in raport cu cunoasterea trecutului. In ce ma priveste, cred ca fara aceasta cunoastere, exorcizarea demonilor trecutului este imposibila. De aici si reactia agresiva a acelora pe care Rodica Palade ii numea intr-un exceptional articol din “22” – “fantomele trecutului”. Amintesc aici ce a scris Leonard Oprea, precum si ce ai scris chiar tu despre semnificatiile atacului calomnios semnat Vladimir Alexe in ziarul “Ziua”.
Am fost perseverent, am gasit si sprijin (marturisesc ca nu a fost deloc usor). Am lucrat cu materiale din Arhiva CC al PCR cind am pregatit cartea “Stalinism pentru eternitate: O istorie politica a comunismului romanesc”. Spun acest lucru pentru ca in discursul sau impotriva numirii mele ca presedinte al Comisiei, senatorul PRM Mihai Ungheanu a afirmat ca nu am folosit documente de arhiva. Oricine va deschide cartea va vedea ca am facut-o, si inca din plin. La vremea aceea, in 1993-1994, aceste arhive se aflau in cadrul arhivelor militare. Intre timp, inteleg ca ele au ajuns la Arhivele Statului. In legatura cu activitatea Comisiei, seful statului ne-a promis sprijin pentru accesul la arhive pina la momentul prabusirii regimului, deci inclusiv anul 1989. Nu vad de ce fisele de cadre ale membrilor conducerii supreme a PCR ar constitui un secret. Sper ca una din propunerile Comisiei sa fie legata de cit mai grabnica desecretizare a arhivelor si o revizuire a ciudatei stipulatii privind limita de 30 de ani pentru accesul la arhive.

– Unii se intreaba: De ce o durata atit de scurta pentru activitatea Comisiei?

– Decizia infiintarii Comisiei spune ca este vorba de o “durata nedeterminata”. Termenul de sase luni pentru activitatea de concepere a Raportului Final l-am propus eu si nu este unul batut in cuie. Daca vom avea nevoie de timp suplimentar, nu se va prabusi cerul. Cum stii, predau full time la University of Maryland unde sint profesor cu tenure (definitivat pe viata), locuiesc in Statele Unite, am casa si familie aici si nu pot sa-mi schimb domiciliul acum.
De aceea ma bazez pe sprijinul membrilor Comisiei, inainte de toate pe cel al istoricului Cristian Vasile, cercetator la Institutul “Nicolae Iorga”, secretarul stiintific al Comisiei. Avem in clipa de fata un grup de experti, persoane cu merite stiintifice incontestabile, care vor lucra pe teme direct legate de continutul Raportului Final. Voi fi in tara toata luna iunie, deci voi putea sa ma implic mai direct in aceste activitati. Imi propun sa revin in august si apoi, din nou pentru o periada mai lunga, in octombrie. Este prima oara in viata ca ma intilnesc cu aceste chestiuni logistice. De altfel, din cite stiu de la prietenii mei polonezi, Romania este prima tara care a pornit pe calea constituirii unei Comisii care sa permita sefului statului sa condamne regimul comunist. Am fact un lung interviu pe subiectul Comisiei pentru “Gazeta Wyborcza” si ziarista cu care l-am facut spunea ca si ea crede ca nu exista un asemnea precedent. Interviul a aparut in “Gazeta” si a fost tradus in Rusia, Ucraina si Belarus. Am facut interviuri pe aceasta tema si cu ziare maghiare, braziliene, etc.

– Stim insa ca nu doar etnicii romani au suferit sub comunism. Are comisia in vedere si problemele minoritatilor din perioada comunista?

– Da, ne vom ocupa de abuzurile comise impotriva minoritatilor. Dl Levente Salat, profesor si pro-rector al Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj, membru al Comisiei, lucreaza cu un grup de experti cu care a mai colaborat in anii trecuti. Persecutia minoritatilor trebuie sa-si afle locul in documentul final. Stii poate ca am scris eu insumi pe larg despre natura xenofob-fascistoida a regimului comunist in perioada Ceausescu (ea avindu-si radacinile in nationalismul stalinist al epocii Gheorghiu-Dej). Ziarista Hanelore Baier din Sibiu se va ocupa de represiunea suferita de minortatea maghiara. Vom analiza si actiunile de persecutie imptriva minoritatii evreiesti, inclusiv prigoana impotriva sionistilor.

– Anticipezi poate cum va arata Raportul Final?

– Este mult prea devreme sa ma hazardez in asemenea prefigurari. Vom avea o reuniune in plen a Comisiei in luna iunie la Bucuresti si vom examina proiectul de structura a Raportului Final. Stim de-acum cine va lucra si pe ce subiecte. Am o mare incredere in membrii Comisiei si in experti. Doresc sa realizam un document istorico-politic convingator si nuantat care sa demonstreze lamentabilul esec politic, economic, social si moral al experimentului comunist in Romania. Nu vom veni cu dezvaluiri senzationale. Cum am mai spus-o, lucrurile fundamentale se cunosc. Vom stringe laolalta aceste lucruri stiute, vom propune un numar de anexe explicative, cu date si informatii pe diversele teme obtinute din arhive (represiune, politica in domeniul natalitatii, structura conducerii PCR, a securitatii, distrugerea vietii culturale, politica “sistematizarii”, etc). Originalitatea documentului final va consta, sper, in chiar caracterul sau sintetic. Nu stiu de unde s-a nascut ideea ca vom porni analiza din 1960. A se vedea ceea ce a scris Mircea Dinescu in “Gindul” despre contributiile mele publice din ultima perioada. Nu am facut decit sa accentuez nevoia de a lumina ce s-a petrecut in anii 50, i-am numit pe marii criminali. Sint totusi autorul unei carti intitulata “Fantoma lui Gheorghiu-Dej”. Crede cineva ca-mi voi abjura acum propria-mi opera? Ca sa fac placere cui? Comisia va explora regimul comunist pe tot parcursul existentei sale.

– Exista voci, inclusiv ale unor respectate personalitati, care se intreaba, recunoscandu-ti competenta si apreciindu-i pe membrii Comisiei, daca totusi este nevoie de aceasta Comisie. In fond, se afirma, lucrurile sint atat de bine stiute, incat Presedintele Basescu ar putea face chiar maine declaratia de condamnare. Un fost dizident vorbeste despre “comisii de futilitate publica”. Ce parere ai?

– Eu prefer sa ma uit la jumatatea plina a paharului: societatea civila a insistat asupra necesitatii condamnarii comunismului de catre Presedintele Basescu . Reamintesc interviul luat domnului Basescu de catre Rodica Palade in vara anlui trecut, aparut in revista “22”. Eu insumi, intr-un interviu cu istoricul Armand Gosu, aparut in aceeasi revista in luna octombrie 2005, am fost si printre cei care au spus ca nu este indispensabila existenta unei asemenea Comisii. Interviul meu, precum si alte luari de pozitie ale mele pe aceste teme, pot fi citite in volumul “Democratie si memorie”, Editura Curtea Veche, 2006, care va fi lansat la Tirgul de Carte de la Bucuresti pe 17 iunie. Trebuie mentionata importanta exceptionala a Apelului de condamnare a comunismului, initiat de Sorin Iliesiu, apel semnat de reprezentantii unor mari centrale sindicale, de Asociatia Fostilor Detinuti Politici, de GDS, de alte organizatii, precum si de circa 700 de persoane, intre care figuri de virf ale vietii spirituale a tarii. Constient de toate aceste elemente, dl. Basescu a decis sa ia intiativa infiintarii Comisiei si a invitarii mele de a fi presedintele si coordonatorul ei. Eu cred ca trebuie sa distingem intre exigentele intelectualilor publici, ale societatii civile, si cele ale omului de stat. Pina una-alta, Traian Basescu este primul presedinte al Romaniei post-comuniste care a luat o asemenea initiativa. Va puteti imagina o asemenea Comisie infiintata sub o ipotetica presedintie Nastase? Profit de acest dialog pentru a accentua faptul ca Raportul Final va prezenta punctul de vedere al Comisiei, deci nicidecum punctul de vedere al unei singure persoane. Comisia intelege sa lucreze pe baza consensuala, luind in consideratie extraordinarul bagaj informational disponibil in prezent.

– De ce crezi ca presedintele a optat pentru ca profesorul Tismaneanu si nu altcineva sa fie seful Comisiei?

– Poate ca ar fi mai bine ca aceasta intrebare sa fie adresata direct Presedintelui. Dupa modesta mea opinie, cred ca in momentul in care mi-a propus conducerea unei asemenea Comisii si m-a imputernicit sa invit diverse personalitati, dl. Basescu a trimis un semnal limpede ca doreste o analiza riguroasa si clara a dictaturii comuniste in Romania ca temei stiintific pentru condamnarea acelui regim. In Decizia prezidentiala se mentioneaza faptul ca sunt autorul unor lucrari esentiale pentru intelegerea comunismului romanesc. Eu sint un adept al tolerantei si moderatiei. Adevarul trebuie insa cunoscut si rostit. Scopul meu este sa mentin activitatea Comisiei in parametrii mandatului primit si sa evit orice polemici ori confruntari politice. Se observa cat se poate de usor ca, desi s-au proferat impotriva mea lucruri revoltatoare, mi-am mentinut angajamentul de a nu pierde vremea cu polemici. In plus, cu subterana nu se polemizeaza. Ioan T. Morar a scris un text cit se poate de transant despre unii dintre acesti forumisti care ataca sub scutul anonimatului. Ei stiu cine sint eu, ma improasca cu noroiul calomniei, eu insa nu am habar cine sint ei.

– Si deci cine este Vladimir Tismaneanu?

– Sint profesor de stiinte politice la o universitate din zona metropolitana a Washingtonului, sustin valorile societatii deschise, sint un intelectual public, dar nu particip la dezbaterile politice imediate din Romania sau din alta tara. Spre a relua faimoasa formula a lui Raymond Aron, ma simt un spectator angajat. Cind va sosi momentul, voi stringe multe din aceste texte intr-un volum. Nu am fost atacat doar eu, ci si alti membri ai Comisiei. S-au facut insinuari aberante privind trocuri financiare. Se sugereaza ca mintim cind spunem ca lucram benevol. Prezumtia de vinovatie a devenit se pare un mod de gindire dominant in anumite cercuri din Romania (si chiar din exil). Nu mai vorbesc de faptul ca se perpetueaza abordari cadriste de un simplism inspaimintator. Mircea Mihaies a raspuns limpede celor care disting intre “competenta” si “compatibilitate”.

– Sunt voci care fac presupunerea ca vei “acoperi” intre altii, pe proprii tai parinti, despre care spune ca au fost “figuri de varf ale nomenklaturii”

– Spre dezamagirea acestor voci, se poate oricand demonstra ca parintii mei nu au fost “inalti demnitari comunisti” Numele lor nu apar nici in “Dictionarul membrilor CC intre 1945-1989”, nici in volumul “Piramida puterii”, care contine 5000 de nume de potentati ai Romaniei comunizate. Poate au fost, in ierarhia stabilor comunisti, pe pozitia 5001? Nu stiu, dar in volumul respectiv nu apar, iar aceste documente nu au fost elaborate de mine sau de prietenii mei, ca sa existe vreun motiv de a se ascunde adevarul, nemaivorbind ca sunt, cum spuneam si mai sus, de parere ca adevarul trebuie spus, oricat ar fi de dureros. Am scris in repetate randuri despre ruptura mea, pe motive politice si ideologice, cu propriul meu parinte. Cine vrea sa afle mai mult pe acest subiect poate citi volumul “Ghilotina de scrum”, Editura Polirom, 2002.
Tatal meu, inaintea excluderii din PMR, in 1960, a fost profesor de “socialism stiintific” la Universitatea din Bucuresti si director adjunct al Editurii Politice. A-l numi Goebbels-ul Romaniei, cum am vazut intr-un recent articol, este pur si simplu fals. Inseamna sa nu stim cine au fost Chisinevschi, Rautu, Constanta Craciun, Mihail Roller, Sorin Toma, Popescu-Dumnezeu, Eugen Florescu, Suzana Gadea sau Mihai Dulea. Ceea ce nu inseamna ca tatal meu nu a fost un ideolog, din esalonul doi, al aparatului propagandistic. Sint convins ca acestea sint distinctii pe care cercetarea istorica serioasa, eliberata de prejudecati, trebuie sa le ia in consideratie. Am spus-o de o mie de ori, poate trebuie sa o repet: nu am nici ce mai mica problema sa apara si numele tatalui meu pe lista celor din aparatul ideologic.

Mama a fost medic, specialist in igiena scolarului. A predat la IMF, a lucrat la Institutul de Igiena, apoi la Inspectoratul Sanitar al Capitalei.

– Ai detinut functii in partid sau te-ai ocupat de misiuni propagandistice de anvergura?

– Eu nu am detinut vreodata vreo functie de partid. Nu am fost membru in vreun birou al vreunei organizatii de baza. Am terminat sociologia ca sef de promotie, mi-am dat doctoratul cu o teza despre Scoala de la Frankfurt in 1980, dar nu am fost acceptat in sistemul universitar ori al cercetarii academice. Nu am fost angajat in presa si nu am lucrat la “Stefan Gheorghiu”. Nu am facut parte din Nomenklatura ideologica: nu am detinut, repet, niciodata, nici o functie platita in vreun aparat de partid sau de stat. Nu am fost lector al CC al PCR. Ca sociolog la acel Laborator, ca si ceilalti colegi, eram folositi de catre Cabinetul Municipal de Partid (deci nu Comitetul Municipal) pentru prelegeri (neplatite). Din cite imi amintesc, temele pe care le-am prezentat erau intodeauna legate de curente si idei in filosofia contemporana.

– Desi o fac cu strangere de inima pentru referirea la sursa informatiei, trebuie totusi sa te intreb si despre articolul din Viata Studenteasca, difuzat de “Tricolorul”. Iti apartine?

– Articolul citat in “Tricolorul”(ziar pe care nu pierd timpul sa-l citesc), nu-l am la indemina sa-l verific. Acest articol din cate tin minte, a fost trimis cindva si regretatului sef al sectiei romane a postului de rado Europa Libera, Vlad Georgescu, drept argument contra colaborarii mele la RFE. Ma intreb de ce nu se observa faptul ca este scris la inceputul anilor 70, deci cind aveam in jur de 20 de ani. Nu am negat vreodata ca am avut in tinerete idei de orientare neo-marxista. Am scris despre Hegel, Marx, Lukacs, Gramsci, Marcuse, Adorno. Am fost printre primii care au scris pozitiv, chiar in “Revista de filosofie” despre “noii filosofi” francezi.
Suna jenant ca trebuie sa tot revin. O fac aici pentru ca ii respect pe participantii la discutie. As ruga totusi ca subiectul sa fie competenta si opera produsa. Toti evoluam, iar eu unul, din 1982 incoace, nu am facut decit sa combat ideile utopic-radicale de tip totalitar (de stinga ori de dreapta).
Mi-am cerut dosarul de la CNSAS si, cind va sosi momentul, ma voi referi la el in mod public. Oricum, sugerez celor interesati sa citeasca ce am scris in aproape un sfert de veac. Cit despre “Romania Mare”: prin 1992 a publicat un articol cu titlul “Sobolanul Volodea” care ma anunta (cu tandretea-i cunoscuta) ca “echipa de deratizare” este pe urmele mele. Era la mai putin de un de la asasinarea lui Ioan Petru Culianu.

Chiar nu vedem cine are interes sa saboteze lucrul meu si al Comisiei? Cine are timp, poate gasi pe site-ul “Cotidianului” ce-am avut de spus despre peremism. Se mira cineva ca ma insulta CVT? Cei care au timp si doresc, pot citi si cartea mea “Fantasmele salvarii”. Discut acolo teme direct legate de actualele dezbateri.

– Ce avantaje materiale ai avut de pe urma sistemului, pana la plecarea din tara?

– Unica pozitie platita pe care am avut-o, pina la plecarea din tara, in septembrie 1981, a fost sociolog-baza (deci nici macar cercetator stiintific), la Laboratorul de sociologie urbana al Insitutului pentru Constructii Tipizate din Bucuresti. Cam asta pot spune despre faimoasa mea cariera in regimul comunist.

– Poate cineva considera ca ai avut alte avantaje, dupa plecare? Ceva care sa submineze pozitia pe care o ai in cadrul Comisiei? Vladimir, ai o ocazie sa ne spui la ce surprize sa ne mai asteptam din partea celor care, negresit, vor continua sa te atace.

– Dupa plecare, cred nici unul dintre criticii mei onesti nu poate nega ca am contribuit la demascarea nomenklaturii si a sistemului in genere. Depun marturie volumele “Scopul si mijloacele” si “Arheologia terorii”. Deci nu am aparut in fruntea acestei Comisii de pe planeta Marte. Am in spate o opera si un bilant al actiunii mele consecvent anti-comunista. Daca nu as fi stiut ce am facut in viata, daca as fi avut indoieli privind curatenia mea in ce priveste relatiile cu securitatea, nu m-as fi angajat in aceasta actiune. Sa mai amintesc ca in 2002 am primit Premiul “Bratianu” al PNL pentru activitatea mea constanta in favoarea ideilor si practicilor liberale. Cine a citit “Stalinism pentru eternitate” cunoaste pozitia mea despre Ion Iliescu. O carte de dialoguri intre un politolog american de origine romana si un politician/presedinte de stat la sfirsitul mandatului, nu este si nu poate fi o “sustinere” a celui din urma.

– Ce ramine de pe urma comunismului? Exista voci nostalgice care spun ca nu se poate nega totul, ca au existat si unele “merite” ale acestor regimuri. Care este parerea ta?

– Eu personal nu reusesc sa scot in evidenta aceste asa-zise merite. Comunismul a distrus sufletul uman, ceea explica multe din tarele post-comunismului. Fenomenul Lepper in Polonia (miscarea “Auto-apararea” xenofoba si anti-UE, care face parte acum din guvern) isi afla radacinile in nationalismul sovin si antisemit practicat de cercurile cele mai dure din birocratia comunista din acea tara. CV Tudor este un “produs” intristator si alarmant al ideologiei sovine si intolerante a perioadei Ceausescu. Pe de alta parte, coruptia, clientelismul, dispretul pentru institutii si proceduri, exaltarea miturilor ancestrale, preced comunismul. Cauzele relelor din societatea romanesca sint multiple. Pe de alta parte, daca facem comparatia cu Ungaria sau Polonia, in Romania comunismul a fost permanent inflexibil, agresiv, exclusivist, conspirationist, anti-intelectual, etc. Lui Imre Nagy i-au trebuit citeva zile ca sa imbratiseze pluralismul. Dubcek, in Cehoslovacia in 1968, a pornit in directia dezagregarii sistemului monolitic. Ion Iliescu a avut nevoie de sase ani pina sa se intilneasca, voit sau nu, cu prima alternanta. Daca nu are alt merit, cartea mea de dialoguri cu Ion Iliescu poate servi pentru intelegerea mentalitatii acestui fost ideolog comunist, convertit tirziu si cu mari probleme, la o formula mai mult sau mai putin democratica.

– Comunismul a fost, inainte de orice, o logocratie, deci suprematia unui model ideologic. Mai are ideologia un viitor in lumea de astazi?

– Cred ca ideologiile cu pretentii mintuitoare sint in declin in lumea post-moderna. Evident ma preocupa Islamul politic, insa aici vorbesc despre religiile seculare. Lumea s-a saturat de formule rituale, de lozinci salvationiste, de promisiuni desarte despre un presupus paradis egalitar. Cred ca singura ideologie “hard” in societatile democratice este tocmai populismul nationalist, adica o tendinta ce se comporta programatic anti-ideologic. Este Vadim de stinga? De dreapta? Ca si peronismul, peremismul este conjuncturist si suprem oportunist. Marxismul nu are partizani prea multi in Romania. Distinctiile ideologice tin mai mult de interese politice imediate. De aici si salturile mortale facute cu atita lejeritate. Corneliu Coposu a fost un taranist crestin–democrat. Uitati-va la migratiile atitora din fostii sai colegi de partid. In acest univers naucitor, iti trebuie o buna busola ca afli unde este nordul si unde sudul. Ceea ce nu inseamna ca ele nu exista.

– Cum te percepi pe tine insuti ca lider al unui proiect de atare importanta, ca si persoana activa in societate, care consideri ca este rolul tau ca om de stiinta, o data in plus deci, insist, «Cine esti d-ta la urma urmelor, D-le Tismaneanu?»

– Sint un intelectual public, de aceea si accept a fiu discutat, comentat, atacat si, uneori, laudat. In pofida a ceea ce a scris un amic, nu cred ca sint un vanitos. Nu defilez cu titlurile mele in piata publica. Nu cred ca trebuie sa spun mereu cine au fost parintii mei. O tot fac, incepind din momentul cind am ajuns in Vest. Pentru cei de buna credinta, aceste explicatii autobiografice sint inutile. Eu exist, am aproape 55 de ani, prin ce am facut eu in viata, nu prin tata sau mama.
Aceste abordari “genetice” mi se par primejdioase prin faptul ca ne readuc si ne reduc la pseudo-logica totalitara.
M-am angajat in aceasta actiune a Comisiei pentru ca eu cred ca se da o batalie pentru sufletul omului in post-comunism (s.n.).
Cred in adevar, toleranta si incredere intre oameni. Detest teoriile conspirationiste. Nu dusmanesc pe nimeni, nu sint capabil sa urasc. Imi repugna insa minciuna, suspiciunea ca mod de viata, intrigile si infamiile calomnioase. Un faimos intelectual roman, a spus odata ca sint un naiv. Tot el mi-a scris o dedicatie in care mi-a spus ca tine la mine “pentru stiinta si bunatatea” mea. Cred ca are dreptate la capitolul naivitate. Este insa una constient asumata. Principiul meu in viata este sa nu adaug nimic la raul din aceasta lume. Daca pot, incerc sa intaresc binele. Iar ca formula morala, pe care incerc sa i-o transmit si fiului meu Adam (numit pentru modelul meu uman, dizidentul polonez Adam Michnik): mai bine sa se pacatuiasca impotriva ta, decit sa fii tu cel care pacatuieste.

-Iti multumesc si am sa-ti cer permisiunea sa public dialogul nostru in editia urmatoare din ACUM. O data cu publicarea acestui dialog ii invit si pe colaboratorii nostri care vor dori sa continue discutiile pe aceasta tema sa deplaseze subiectele abordate din sfera chestiunilor personale in cea a discutiilor de principiu.
Desi nu vom ingradi posibilitatea nimanui de a dovedi contrariul unora dintre informatiile pe care mi le-ai oferit azi, totusi lipsa acestor dovezi va descalifica de la publicare interventii si comentarii impotriva ta ca persoana, intrand dupa regulile noastre in domeniul suburbanitatii.

– Cu placere si ganduri bune pentru efortul vostru de a stimula difuzarea informatiei adevarate despre o Romanie pe care si eu o doresc libera, prospera si rupta de lanturile in care, pe alocuri, inca o mai tin prizoniera fantomele trecutului.

Washington, D.C. 29 mai 2006

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • levana: (29-5-2006 la 00:00)

    As dori sa stiu un singur element care, poate imi scapa: daca mama domnului Tismaneanu e evreica, deci el e evreu 100% asa cum se considera in Israel, as dori sa stiu daca s-a impacat cu ideia de a fi evreu si, cum se reflecta in opera si viata personala. Daca nu crede ca toate atacurile asupra sa au radacina antisemita?
    Tinind cont ca evreul, ca sa supravietuiasca, presimtind Holocaustul a fost nevoit sa se prinda ca de un pai plutitor pe apa, de Comunism si sa joace cum i se canta, in realitate fiind altii in spate, ca si acum!
    levana

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Venera: (29-5-2006 la 00:00)

    Citind acest EDITORIAL „cald”, primordial felicit autorul pentru întrebarile-cheie, pe care sunt convinsa ca le asteapta multi cititori si nu în cele din urma, raspunsurile interlocutorului, clare si la obiect.
    Asa cum am mai scris într-un ecou publicat anterior, descendentii unei familii, indiferent de pozitia sociala si politica a parintilor, NU pot fi raspunzatori de actele lor, purtând pe viata PECETEA si BLAMUL atribuit de persoane mai mult sau mai putin autorizate.
    Dat fiind ca de la vârsta adolescentei am fost activa si în domeniul ziaristic, în special la publicatiile externe, am avut „cinstea” sa cunosc multe dintre personajele amintite de Domnul Tismaneanu si în special pe tovul DULEA si DAN MARTIAN (care nu apare, dar l-am pomenit în ecoul meu anterior), care erau „zbirii” din CC pt. publicatiile externe. Pot sa adaug ca am cunoscut si am fost vecina cu descendentii lui Liuba Chisinewski, care nu au facut nici un fel de politica comunista si nici nu aveau o „trena” de viata, asa cum s-ar crede.
    Deci, ca sa nu prelungesc ecoul meu, nu este normal ca PACATELE PARINTILOR SA CADA ASUPRA COPIILOR.
    Ideea Comisiei este foarte buna, cu toate ca Presedintele Basescu, împreuna cu ministrul Justitiei si cei în drept, puteau sa grabeasca acest „proces al comunismului”.
    Propun Domnului Tismaneanu sa abordeze si pe Prof. Dr. universitar de istorie Dinu C. Giurescu, fiul renumitului istoric Constantin Giurescu, care a facut închisoare vreo 15 ani în perioada ceausista, iar fiul a suportat consecintele.
    Rezultatele Comisiei ar trebui sa apara cât mai urgent, fiind absolut necesar ca toata lumea sa cunoasca adevarul, iar cei vinovati sa-si ia pedeapsa.
    DURA LEX, SED LEX (Legea e aspra, dar e lege).

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Marius Dobrin: (29-5-2006 la 00:00)

    Gabi,
    inca exista suficienti oameni care cred ca era mai bine in comunism. Sunt oameni care conisdera ca anii relaxarii au fost ani foarte buni. Si te asigur ca nu sunt putini cei care judeca asa. Una este cercul oamenilor care comenteaza dpdv intelectual, alta cercul celor care au suferit direct de pe urma comunismului dar nu uita cercul urias al celor care au dus o viata normala, au fost tineri si au avut o viata a lor la care acum privesc cu nostalgie.
    Partea trista e ca acesti oameni asa isi educa si copiii. A fost recent un reportaj la TVR unde copii de scoala generala enuntatu fraze de genul „ce bine era pe vremea lui Ceuasescu”.
    Niciodata nu va fi indeajuns de a condamna comunismul. Era nevoie de aceasta comisie care sa dea o baza teoretica si oficiala unei atitudini oficiale. E interesant ce spune Vladimir Tismaneanu, ca in Romania se consemneaza acum o premiera. E foarte important. Comunsimul nu a fost oficial condamnat nicaieri… E trist…
    Si de altfel 1989 a insemnat o negociere si nu o confruntare cu invingatori si invinsi.
    Modul in care explica V. Tismaneanu in acest interviu este lamuritor si asigurator.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Marius Dobrin: (29-5-2006 la 00:00)

    Stefan
    ai dreptate, libertatea de opinie este un drept al omului. In momentul in care opinia lui afecteaza viata altora intervine societatea.
    Asta din punctul de vedere al Justitiei.
    Si al acestui raport care nu ar putea desigur sa ofere altceva. Nu poate o asemenea comisie sa condamne o idee. Ideea poate fi combatuta totusi, pentru ca exista precepte morale si de la Decalog incoace inventariem o seama de reguli despre ce e bine si ce e rau.
    Se poate filosofa despre „bine” si „rau”, despre utopie si intentii bune care dintr-o data basculeaza in ceva rau. Cum inteleg unii binele, ce pret presupune acest „bine”… E o continua framantare.
    Pragmatic, e bine totusi ca anumite ideologii care au avut consecinte nefaste sa fie totusi delimitate.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Stefan Maier: (29-5-2006 la 00:00)

    Absolut de acord, Marius. Propunerea mea, din textul de mai sus, include si aceasta delimitare: dormitorul personal 😉

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Venera: (29-5-2006 la 00:00)

    Post scriptum: /MATER CERTA EST/, MAMA, cea care ne-a dat viata, indiferent de religia si originile ei, RAMÂNE MAMA, care trebuie iubita si respectata.
    Când va dispare aceasta „fobie” a celor care nu sunt de-o rasa cu noi, cei ALBI? Asa s-a nascut XENOFOBIA, încât /omul a devenit lup pentru om/, adica – HOMO HOMINI LUPUS si nu se mai înteleg între ei si se „manânca” precum lupii. Aceasta este amprenta lasata de hitlerism, care se continua si în acest secol XXI, din nefericire si poate chiar mai aprig.
    Ar trebui pornit de la premiza UNIVERSAL VALABILA, ca TOTI SUNTEM OAMENI si ca URA va aduce ura si RAZBUNAREA, razbunare.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Mihai Platon: (29-5-2006 la 00:00)

    Interviul este intr-adevar foarte bun si lamuritor.
    Si eu am marcat 5 p.

    Mi-e clar totul in afara de faptul daca analiza se termina in 1989 sau continua (urmarind faptele si prezenta la varf a extractiei de securisti si comunisti) pana la capat.

    Imi dau seama ca poate fi incurcator (ar fi bine, ca popor, sa incheiem (complet) odata cu capitolul asta), dar si Romania e incurcata rau de tot de toate ispravile extractiei din 1990-2004 (cel putin).

    Sau gandul acesta este doar un scenariu de complot nepetrecut in realitate?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Stefan N. MAIER: (29-5-2006 la 00:00)

    Gabi, nu e vorba doar de scuze. Scuzele acestea trebuie sa aiba un fundament. Nevasta-mea cand ii face vreunul dintre copii cate o boacana si vine si-si cere iertare daca o vede suparata, il intreaba si de ce isi cere iertare. Altfel, scuzele sunt un paleativ despre care mica pramatie invata ca o linisteste pe maica-sa, adica a papat un pic de umilinta dar daca nu intelege in legatura cu ce, tot degeaba. Mai nou ii intreb si eu de ce.

    La fel, pentru ca Basescu sa ceara o iertare atat de importanta trebuie sa se si refere la niste lucruri foarte importante si riguroase, clare.

    Venind vorba, vreau sa-i spun si lui Marius opinia mea despre condamnarea comunismului. Nu cred ca trebuie condamnat comunismul ci impunerea comunismului cu forta.

    Manifestul lui Marx a aparut in 1848 dar pana la „Marea Revolutie” (timp de 69 de ani, in care s-a nascut si a murit o intreaga generatie) n-a produs nici o schimbare politica de proportii istorice. Din cauza asta si salut initiativa unui raport care sa devoaleze insitutiile, metodele si persoanele. Sa stim si noi dintr-un material bine organizat, ca un manual, scris la rece, cine, cum, in ce fel, ca sa putem, constatand azi practici similare, sa luam masuri, sa ne ferim de o revenire a acelor timpuri, sa ne foloseasca si noua istoria la ceva!

    Cand a produs ideologia comunista schimbare? Si violenta pe deasupra? Cand mediul social a neglijat indeajuns de multi oameni iar lacomia, proasta gestiune sociala si depravarea celor privilegiati, concomitent cu saracia celor care n-au mai avut nimic de pierdut, au atins culmi insuportabile. Ne referim aici la Rusia. In cazul Romaniei, comunismul a fost impus cu forta.

    Ca a existat un partid comunist in ilegalitate in Romania… de citit memoriile lui Corneliu Coposu in care isi exprima punctul de vedere cu privire la acest fapt. El afirma ca daca nu ar fi existat un partid comunist in Romania, dupa castigarea razboiului rusii ar fi exterminat intelectualitatea cum au facut-o in Bulgaria, in proportie de 70%.

    Romania a fost o victima a unui comunism de import. Cum a fost impusa cu forta aceasta ideologie trebuie studiat, cum si-a mentinut ilegitimitatea, ce a furat si trebuie dat inapoi, cine au fost cozile de topor care au schingiuit si au ucis in numele aceleiasi ideologii. A adus vreun bine perioada comunista in Romania? Daca da, trebuie spus si asta!

    In viziunea mea, societatea nu trebuie sa condamne comunismul, nazismul, antisemitismul, pupincurismul, rasismul, etc. Oamenii trebuie sa aiba dreptul sa fie adepti ai oricareia dintre acestea: acasa, in dormitorul lor unde sunt regi necontestati si pot tine discursuri cat doresc peretilor, pernelor si cui doreste si poate sa-i mai asculte, in acelasi dormitor. Ceea ce trebuie sa deranjeze este prozelitismul intru oricare dintre cele de mai sus si multe altele. Iar cand e vorba de actiune in forme organizate, aceeasi societate trebuie sa-si ia masuri de limitare a interferentei curentelor extremiste cu zona majoritara, non-extremista, a populatiei. Pe aceeasi logica, atunci cand se incearca impunerea prin inselaciune sau chiar prin forta a unor ideologii extremiste INSTITUTIILE, METODELE si PERSOANELE prin care se incearca sunt cele care trebuie condamnate, anihilate si respectiv private de dreptul de a reincerca sa insele sau sa impuna cu forta, dar nu ideologiile in sine sunt de anihilat. Acestea din urma, ideologiile, diversele iluzii in care crede animalul-om… fac parte din diversitatea lui psihologica!

    Cred ca se sesizeaza nuanta si sper sa nu ma citeze nimeni in afara INTREGULUI context in care am facut aceste afrimatii. De aceea, Marius, cu modestie cred ca ar fi de preferat sa nu se condamne comunismul ci elementele care l-au impus cu viclenie, minciuna si forta.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • gabriel andronache: (29-5-2006 la 00:00)

    Mie comisia asta mi se pare o aflare in treaba. Abuzurile si crimele comunismului in Romania sunt limpezi pentru toata lumea.
    Mai trebuie si un raport pentru treaba asta? Ca sa ne spuna ce?
    Basescu nu e sigur ca cei care au avut de suferit de pe urma comunismului in Romania merita scuzele sale?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • venera: (29-5-2006 la 00:00)

    Ce importanta are METISAJUL, adica un individ care s-a nascut dintr-o mama alba si un tata de culoare sau invers, respectiv încrucisarea a doi indivizi de rase diferite? Descendentul trebuie sa poarte oare toata viata PECETEA ORIGINII LUI? Toti suntem OAMENI inainte de orice, IAR IDEILE, INDIFERENT DE CULOAREA PIELII, ORIGINEA SOCIALA, si nu in cele din urma, IDEILE POLITICE ale inaintasilor, pentru ca în fond, despre aceasta este vorba, n-ar trebui luate în seama.
    Importanta este IDEEA INDIVIDULUI, facându-se abstractie de trecutul politic, social, etc. al familiei.
    FIECARE INDIVID TREBUIE SA FIE RASPUNZATOR DE ACTELE PERSONALE, NU ALE FAMILIEI SAU ALE SOCIETATII.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Dumitru: (29-5-2006 la 00:00)

    Dragi colaboratori,
    Imi pare foarte rau, dar nu voi mai scrie nici un alt ecou, se pare ca exista o cenzura si-n aceasta virtuala presa din ‘Romania, libera…’. Nu-mi amintesc sa fi fost in vre-un fel „suburban” ca sa fiu exmatriculat de la pareri, deci prefer sa raman onest cu mine insumi si sa nu deranjez; … si daca nici aceasta opinie nu apare aici si nu neaparat „acum” atunci decizia mea pare corecta cel putin pentru mine.

    *** NR: Domnule Dumitru,
    Nu cred ca modul dumneavoastra de abordare a „ultimatului” privind continuarea publicarii de ecouri in acest portal este corect. De ce? Pentru ca de obicei – si aici puteti sa aveti chiar un raspuns al altor corespondenti – cand un ecou/articol contine un limbaj „suburban”, noi raspundem de cele mai multe ori autorului explicand natura limbajului folosit si motivul pentru care ecoul sau articolul nu a fost publicat. Totodata, ii solicitam autorului revizuirea si nu de putine ori am postat un ecoul revizuit. Oamenii – cand sunt indarjiti in sustinerea unui punct de vedere, mai sar si in „suburban”, dar dupa o clipa de recitire „la calm” multi dintre colaboratori revin rationali.
    Pe de alta parte v-ati pus intrebarea daca “chiar” ati postat ecoul pe care noi “l-am cenzurat”? Mai sunt si situatii tehnice in care postarea materialelor nu are loc. Ne cerem scuze pentru situatiile de acest gen. Daca mai aveti ecoul asa-zis “cenzurat” de noi, va rugam sa-l trimiteti/postati chiar in forma originala.
    Cu stima,
    Secretar RLIV

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
18.206.16.123