Ce avem de facut intr-o duminica plictisitoare de vara? Mergem la Zoo, sa ne relaxam privind vietati de toate felurile… Curios este ca, desi custile, bazinele, acvariile sunt pline de creaturi care de care mai ciudata, ai senzatia ca nu ai parasit nici un moment viata de zi cu zi…
Leul! Parca a mai crescut… Totusi, e la fel de bolnav… Poate gresesc, il vad destul de rar si intotdeauna ne despartim repede. Un ingrijitor ii impinge sub nas un cosulet peticit, in care se vad coji uscate de paine si cateva oase lustruite de ploi si arsita. Judecand dupa continut, pare sa fie cosul zilnic. Adevarul este ca Leul mananca la fel de putin ca inainte. Vazut de la distanta, pare ca s-a ingrasat, dar cine il cunoaste mai bine stie ca doar balonat…
Intr-un acvariu imens, asezat la inaltime, pe o movila a carei forma te duce cu gandul la un fost teren de fotbal, se lafaie un Somn gigantic. Acvariul, a carui geometrie arhitecturala naste in randul publicului controverse de natura estetica, se continua cu compartimente si tunelase sapate in jos, in volumul generos al movilei. Tot acolo, in subsoluri, acvariul se transforma, firesc, intr-o eleganta piscina. Pe acvariu flutura, cam zdrentuit, un steag al Romaniei, ca nu cumva sa uitam unde suntem. Intrebam cu naivitate, pe un domn in uniforma, daca Somnul poate fi deranjat, am vrea sa vedem putina miscare in acvariul care, ni se pare noua, rivalizeaza dimensional cu cladirea Pentagonului. Raspunsul e fara echivoc: NU!!! Iar explicatia e simpla: daca il obligam sa se miste, Somnul se streseaza la maximum si nu se mai poate concentra pentru un sforait constant, relaxant, in interesul nostru, al tuturor.
Uite Lenesul! Sunt chiar mai multi! Vai, ce seamana cu… ba si cu… dar si cu… Ne lamurim, trasaturile lui sunt atat de comune, de parca ma vad la locul de munca de la stat, inconjurat de sefi si colegi!
Cucuveaua! Cam tuseste… O fi de la chestia aia de metal infipta intre coaste, sau din cauza frigului? Am auzit ca tot incearca sa ajunga la un Pol si nu prea reuseste. Pare obosita. Umbla vorba ca de la o vreme nu mai pune geoana pe geoana… Nici cu digestia nu sta bine, de cand i-a cazut greu la stomac un bombonel…
Intr-o cusca observam o mica scena improvizata. Pe o latura este aprins un foculet, a carui flacara, odinioara puternica, iar acum mai degraba amintire, atrage privirile unor batranei nostalgici care se apeleaza reciproc cu „tovule!”. Oare ce animal are veleitati artistice? Curiozitatea noastra e de scurta durata, caci de undeva, din noroaiele urat mirositoare care inconjoara scena, apare leganandu-se, un Porc pletos si barbos, grohaind iambic si troheic, dispretuitor fata de curatenia din alte custi…
Ce surpriza placuta! Intr-o incapere de mici dimensiuni, este amenajat un stand cu tot felul de nevertebrate. Ce frumoasa e Capusa! Grasa, plesnind de sanatate, mereu flamanda, cu toate ca e hranita cu sangele poporului, mereu prospera, desi in libertate vietuieste in spatii limitate, exemplul tipic fiind sediul dintr-un apartament de bloc… De remarcat la Capusa este perfecta adaptare la existenta parazitara: aparent fragila, Capusa controleaza aproape integral operatiunile comerciale ale organismului parazitat. Copilul ma intreaba: ”Tati, de ce pe placuta scrie „S.C. Capusa S.A.?” Nu stiu sa-i raspund. Si chiar daca as sti, as fi discret…
Tot la nevertebrate, uite Albina si Furnica! Exemplare rare, exploatate, muncesc toata ziua, din constiinta, si tot mor de foame…
Viermele Intestinal! Foarte raspandit in tarile civilizate, la noi e pe cale de disparitie, fiind din ce in ce mai lipsit de sursele traditionale de hrana…
Papagalii! O etapa de stat in cusca dureaza patru ani. Intre doua etape, li se cere sa-si aleaga ingrijitorii. Din pacate pentru ei, Papagalii nu fac altceva decat sa repete cand unul, cand altul dintre numele auzite mai des la televizorul pus la dispozitie chiar de cei cativa ingrijitori care fac echipa buna de cand a plecat ingrijitorul unic si dictatorial. Prin urmare, orice ar alege fiecare Papagal in parte, pana la urma echipa de ingrijitori ramane mereu aceeasi…
Magarul! Rage in public, da cu copita, sta in drumul altora unde si cum vrea… Cata vreme fratii lui de comportament sunt pe toate drumurile, nici nu stiu in ce masura putem considera ca oamenii normali traiesc in libertate.
Pisicuta cu clopotei! Mare amatoare de soareci pe care nu-i prinde niciodata, s-a raspandit mai ales ca animal de companie, insotind echipele de control de la diferite institutii…
Intr-un container special, cu pereti transparenti, in conditii de perfecta izolare, putem admira o Gaina cam transpirata. Gardianul containerului ne da detalii: inauntru este mentinuta o temperatura constanta de 70 grade Celsius, in interesul Gainii, pentru ca daca are ghinionul sa se imbolnaveasca de gripa, sigur moare eutanasiata…
Ce Vacuta eleganta! Dar nu e singura, pe langa ea se tot plimba Boul si Taurul! De ce stau astia doi atat de aproape, nu cumva o sa se ia la harta? Intrebare inutila… Boul se holbeaza fericit la o veriga de metal pretios pusa pe propria copita. Ii place asa de mult, ca nu mai vede nimic altceva…
Pe stanga aleii, cum privesti spre est, o groapa gazduieste ultimele exemplare de Caini Rosii. Scheletici, subnutriti, se tot musca intre ei. Explicabil, avand in vedere ca numarul stapanilor il depaseste pe cel al cainilor, iar stapanii nesatui au grija sa roada toata carnea de pe oase, dar nu uita nici un moment sa se muste si ei unul pe altul…
La loc de cinste se afla colonia de Yeti. Perfect adaptati zapezii si frigului, sunt protejati de o haina in plus, pe care o poarta, cu randul, de peste o jumatate de secol. Ca o nota generala, trebuie sa spunem ca toti Yeti sunt batrani. Ei se trag din homo sapiens carpato-danubiano- ponticus soimanus pietarus, care la varste din ce in ce mai inaintate se adapteaza din ce in ce mai mult la traiul hibernal. Membrele inferioare, permanent degerate, s-au specializat in mersul cu viteza redusa, pe vremuri util de-a lungul si de-a latul cozilor la alimente, iar azi este tipic cozilor la medicamente compensate si plata taxelor si impozitelor. Membrele superioare au suferit mutatii genetice si s-au adaptat perfect manevrarii rapide si cu maxima dexteritate a unor obiecte de uz gospodaresc: repartitoare de caldura, robineti, contoare de apa rece, contoare de apa si mai rece…
Dalmatianul! De ce pe asta il tin in cusca, daca restul sunt liberi, si-au tras cotete P+2 in cartierele de lux si au parte de oase pline de maduva grasa si hranitoare? Inteleg, trebuie aratat unul dupa gratii, ca sa traiasca linistiti toti ceilalti…
Pe un acvariu elegant scrie „Caracatita coruptiei”. Acvariul e gol, dar baiatul care matura aleea ne lamureste ca trebuie sa revenim mai tarziu. Acum lipseste putin, a dat si ea o spaga ca sa ia masa in lacul din vecinatate…
Multa lume e adunata in jurul terenului de sport, unde se organizeaza o cursa inedita: un Rac si un Melc, ambii vopsiti in rosu-galben-albastru, au luat de mult startul. Un glumet a pus la sosire o harta a Europei. Cativa straini, deja plictisiti, au renuntat sa mai astepte deznodamantul. Romanii inca o fac, desi cursa pare sa dureze mai mult decat era de crezut la inceput.
Intr-o cusca modesta, dar amplasata astfel incat sa o vada toti vizitatorii, sta Rasul. Bland, nevinovat, este la dispozitie pentru fotografii cu oricine doreste, la pret zero. Ne bucuram, fericiti ca exista si ceva gratis.
Ursul! In ultima vreme animal urban, se ocupa cu succes de salubrizare. In tabere special amenajate, se antreneaza deja echipe specializate de Ursi gunoieri pentru a fi trimise pe intinsul tarii, in vederea rezolvarii definitive a problemei curateniei in orasele noastre…
Mama draga, ce bazin urias, cu gratii de otel, cu sarma ghimpata, cu paznici inarmati pana in dinti! Ce scrie pe panou? „Rechini”! Sigur ca da, trebuie masuri speciale de siguranta, e mare pericol… Asteptam, asteptam… Din apa tulbure ies la suprafata, parca numai de ochii lumii, niste Guvizi slabanogi. Chestionam personalul de paza, unde sunt totusi Rechinii? Suntem priviti cu compasiune, e limpede ca nu istetimea e punctul nostru forte. „Pai, uitati, nu-s acolo?” ne intreaba plin de indulgenta un paznic. „Ce sa fie, Guvizii aia amarati?” se mira consoarta mea, inca nedumarita. Paznicul, plin de ingaduinta, explica: „Stimata doamna, nici n-a sa vedeti altii…”.
Un gandac de bucatarie! Nevasta-mea il plasneste cu dezteritate, storcosindu-mi-l pe guler! S-a murdarit pe mana. Ce daca? In fond, e vina ei, putea sa scuture mai bine camasa la plecare… Ma uit cu ingrijorare in jur! Uf! Nimeni n-a vazut nimic… Sterg cu mana, repede, discret… Gata, s-a rezolvat… Si la urma urmei, au si altii acasa, nu?
Epilog
Intr-o cusca eleganta, cu motive folclorice, specific romanesti, s-a organizat un banchet. As vrea sa fac o fotografie, dar un tanar cu ochi albastri imi atrage atentia ca este posibil numai daca se indeplinesc niste conditii pur tehnice. Aparatul meu are blitz? Da, desigur! Ce culoare? Alb, evident! Ei bine, nu se poate… Data viitoare cand trec pe la magazin, trebuie neaparat sa-mi cumpar un blitz auriu… Totusi, tanarul ne permite sa privim. O fi o ocazie festiva printre locatari! In capul mesei, doua exemplare inedite: Lupul de Mare si Ciobanul de Stepa se cherchelesc band vin rosu din pahare albastre. De ce le-o fi dand voie? In imediata apropiere, Magarul turmei face antrenament la un sac de box.