caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Proteste ale tinerilor în Anglia împotriva triplării taxelor universitare

de (24-11-2010)

Mii de tineri, studenți și elevi, au protestat în mai multe orașe mari și centre universitare din Anglia împotriva planurilor anunțate ale guvernului de a majora substanțial taxele universitare.

La Londra s-au înregistrat ciocniri între poliție și demonstranți, mai mulți polițiști și trecători au fost răniți și s-au operat zeci de arestări.

În plin centru al Londrei, în jurul coloanei lui Nelson din Trafalgar Square, la amiază erau adunați câteva sute de studenți și elevi care scandau lozinci de protest, unele chiar obscene, la adresa guvernului de coaliție dintre Conservatori și Liberal Democrați.

Furia tinerilor este cauzată de intenția actualei majorități de a mări taxele de înscriere în învățământul universitar de la circa 3000 de lire la 9000 de lire anual, în condițiile în care venitul mediu anual în Regatul Unit este de 25000 – 26000 de lire.

Ținta principală a protestului lor a fost Partidul Liberal Democrat și mai ales liderul său, vicepremierul Nick Clegg, care în timpul campaniei electorale exclusese orice majorare a taxelor universitare.

Guvernul justifică această măsură prin necesitatea de a menține competitivitatea învățământului universitar din Anglia, în condițiile în care tot mai mulți absolvenți de liceu decid să-și continue studiile la nivel superior. Un alt argument este și cel a beneficiilor derivate din studii universitare, care oferă avantaje financiare pe viață absolvenților de învățământ superior în comparație cu cei fără astfel de studii.

Marea majoritate a instituțiilor de învățământ superior din Anglia sunt publice și încasează taxe de la toți studenții, spre deosebire de cele din Scoția, unde studenții scoțieni nu plătesc.

Ca-n Franța în 1968?

Tinerii protestează împotriva acestor taxe pe care le consideră prohibitive. Deși sumele datorate ar urma să fie replătite după absolvire, oponenții triplării taxelor susțin că ele vor descuraja pe mulți să meargă la universitate, mai ales că de anul viitor vor fi retrase și ajutoarele de stat pentru studenți.

Tinerii îl consideră pe Nick Clegg un mare mincinos

Tinerii îl consideră pe Nick Clegg un mare mincinos

Pe lângă taxe, studenții trebuie să se întrețină pe timpul celor trei ani de studii și mulți tineri din familii sărace și bazau pe aceste sume, care acum vor fi disponibile doar de la caz la caz din finanțele universităților.

Protestul de marți a fost organizat de mici grupuri radicale, principalul sindicat universitar NUS distanțându-se de demonstrații. Luna trecută o demonstrație similară la Londra s-a soldat cu ocuparea temporară a sediului Partidului Conservator.

Mai mulți tineri au fost arestați și trimiși în judecată, iar marți, un student de 18 ani care aruncase un extinctor de pe această clădire s-a declarat vinovat la o judecătorie din centrul Londrei – City of Westminster Magistrates – de tulburarea violentă a ordinii publice. El a fost trimis pentru condamnare la o instanță superioară – Curtea Coroanei de la Southwark – unde este pasibil de o pedeapsă cu închisoarea de până la cinci ani.

Unii lideri ai protestatarilor au afirmat deschis că au ca model protestele studențești din Franța din 1968, un gen de proteste studențești a căror amploare și vehemență e neobișnuită pentru Marea Britanie.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.196.73.22