caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ei vor face o diferenta



 

Între genocid și Jocurile Olimpice

de (21-11-2010)
1 ecou

Yves Sikubwabo #569

Era o dimineață răcoroasă de început de noiembrie în Toronto. 250 de tineri, elevi ai liceelor din Ontario, Canada, se pregăteau de finala Campionatului provincial de cros (7.4 km) organizat, anual, de OFSSA (The Ontario Federation of Secondary School Athletics). Parcul Centennial, străjuit de copaci îmbrăcați în haine ruginii, avea un farmec aparte. Să fi fost razele timide ale soarelui, aerul curat al zorilor, sau tinerețea revărsată în mijlocul naturii? Grupuri de alergători roiau de colo-colo, se dădeau ultimele instrucțiuni, se verificau aparatele de fotografiat și camerele de filmat. Mulți voluntari se aflau în locurile prestabilite, antrenorii își încurajau elevii iar părinții tremurau de emoții.

La start, grupul de sportivi părea un mușuroi mișcător de furnici colorate care invadaseră gazonul. În scurt timp, din acea mare, se formase un șir de alergători disciplinați, luând cu asalt dealul din apropiere. De-a lungul traseului, suporterii erau prezenți, în ciuda frigului toamnei.

La un moment dat, un tânăr, care abia atingea pământul cu picioarele, a preluat conducerea, cu un avans incredibil. Stilul său de alergare era uluitor. Greu de crezut că te aflai în fața unui sportiv de numai 17 ani. Numele lui, Yves din Ottawa, era pe buzele tuturor. A dominat proba de 7.4 km, parcurgând-o în 21 de minute și 22 de secunde, la distanță de ceilalți finaliști.

M-a impresionat modestia lui, zâmbetul îi lumina fața, în ciuda efortului fizic. Antrenorul său, Mike Woods, alergase pe margine, în paralel cu Yves. L-a încurajat pe toată durata competiției.

Am realizat că, între acești oameni s-a dezvoltat o legătură puternică, dincolo de relația antrenor-sportiv, ceva deosebit. Trebuia să aflu.

Ajunși acasă, fiul meu, care a participat la această competiție, a căutat numărul de telefon al lui Mike. L-am sunat și am vorbit despre Yves, cu care ne vom întâlni peste două săptămâni în Guelph (un orășel în apropiere de Toronto), cu ocazia finalei naționale a Campionatului de cros pentru elevii de liceu.

De la moarte spre viață

Yves Sikubwabo s-a născut în Ruanda, în vremuri tulburi, în timpul războiului civil. A rămas orfan la frageda vârstă de un an. Tatăl său, un hutu, iar mama sa, o tutsi, au fost printre cei 800.000 ruandezi uciși în genocid. Yves a fost crescut de mătușa lui, dar amenințările la adresa familiei, din partea aceluiași grup, au continuat pe toată durata copilăriei.

În ciuda greutăților, Yves și-a găsit refugiul în sport, ca jucător de fotbal, apoi ca alergător, constatând că oamenii pot trece cu ușurință peste diferențe.
În perioada 2008-2010, a câştigat medalia de aur la cursele de 1500 metri în cadrul campionatelor școlare naţionale, și a fost selecționat în reprezentarea Ruandei la Mondialele de cros pentru juniori, care au avut loc în iulie 2010 în Moncton, provincia New Brunswick, Canada.

Ajuns singur pe continentul american, la numai 17 ani, nu bănuia că această călătorie va marca începutul unui nou capitol al vieții sale.

A ratat calificarea pentru finala de 1500 metri, se pregătea de plecare, dar, vorbind cu mătușa lui la telefon, Yves a aflat că cei responsabili pentru asasinarea părinților săi îl căutau pe el. A fost sfătuit să rămână în Canada, unde se simțea în siguranță. Nu avea nimic, doar hainele de pe el și pantofii de sport, un rucsac.

La școală învățase despre capitala Canadei, și, primind niște bani de la binevoitori, și-a cumpărat un bilet de autobuz pentru Ottawa. La hotel, a întâlnit-o pe Marie, emigrată și ea, cu ani în urmă, din Ruanda. Aceasta i-a fost ca o mamă; l-a acompaniat la biroul de imigrare, unde a solicitat statutul de refugiat, fiind apoi luat în grija serviciilor sociale.

Yves continuă să se antreneze și participă la diverse competiții. Acum câteva luni, s-a întâlnit cu Mike Woods, antrenorul echipei Elite Ottawa Running Team. Din prima clipă, Mike a realizat calitățile atletice extraordinare cu care e înzestrat – rezistență, efort minim, viteză și, în scurt timp, Yves devine membru al echipei sale.

Pe lângă antrenamente, tânărul face eforturi în vederea adaptării la o nouă viață, într-o țară necunoscută. Elev în clasa a XI-a, Yves trebuie să învețe limba engleză, să progreseze la școală. În curând îl așteaptă o iarnă aspră.

Canada îi oferă siguranță, oamenii îl ajută, este înconjurat cu prietenie. Îl doare însă sufletul, gândindu-se la mătușa lui, la pericolele din Ruanda, la gândul că poate nu-și va revedea în veci familia.

Yves zâmbește optimist, visând cu ochii deschiși participarea la Jocurile Olimpice.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Paulina Eliza Duta: (23-11-2010 la 17:50)

    “Oţelul se căleşte în foc” este un subtitlu pe care l-aş adăuga acestui articol impresionant.
    Poate lui Yves i s-a închis o uşă, dar cu siguranţă i s-a deschis o fereastră către o soartă mai bună.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.166.141.12