caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

De la solidaritate la libertate. Solidaritatea la 25 de ani

de (22-8-2005)

Sigur, în acest articol, nu este vorba despre România în primul rînd, dar este vorba despre ceva care a influenţat decisiv şi destinul României. La sfîrşitul acestei luni, se vor împlini 25 de ani de la apariţia Sindicatului Liber „Solidarnosc”, care a marcat începutul sfîrşitului pentru sistemul comunist din Europa.

Crearea sindicatului a fost precedată nu doar de alegerea unui Papă polonez, unul din cei mai importanţi sprijinitori ai iniţiativei lui Lech Walesa, Ioan Paul al II-lea, ci şi de o lungă tradiţie revendicativă muncitorească poloneză şi, îndeosebi, de crearea „KOR”, organizaţie intelectuală de sprijinire a familiilor muncitorilor persecutaţi pentru participarea la revoltele din anii `70, inedită în tot Estul european. De altfel, din „KOR” vor sosi şi principalii consilieri ai „Solidarităţii”, Adam Michnik, Bronislaw Geremek, Tadeusz Mazowiecki etc, cei care au ajutat-o să se organizeze, să-şi elaboreze programele revendicative şi, mai ales, să evite confruntarea violentă cu forţele represive ale regimului, cum s-a întîmplat la precedentele revolte populare.

Chiar dacă, în decembrie 1981, cînd în cinematografele din Varşovia rula „Apocalypse Now”, regimul comunist a scos „Solidaritatea”, cu care negocia lista de revendicări şi care ajunsese la peste 10 milioane de membri, în afara legii şi a instaurat legea marţială, trimiţîndu-i liderii şi consilierii în închisori şi domiciliu forţat, spiritul acesteia nu a putut fi înfrînt. „Solidaritatea” a continuat să funcţioneze în ilegalitate, „Gazeta Wyborcza” a continuat să apară, pînă şi radioul sindicatului reuşea să emită măcar cîteva minute pe zi, pentru a păstra treaz spiritul libertăţii.

Apariţia „Solidarităţii” l-a obligat pe Mihail Gorbaciov să introducă „în ţara sovietelor”, reforma sistemului comunist, centrată pe „glasnosti” (punere în lumină, transparenţă) şi „perestroika” (restructurare), impuse în timp şi majorităţii statelor satelite. Doar că reforma în cadrele comunismului s-a dovedit imposibilă, iar libertăţile acordate au obligat la libertăţi mai mari, la libertatea completă, contribuind astfel la disoluţia Imperiului Interior şi, apoi, a celui Exterior. În 1989, revoluţia anticomunistă a cuprins practic tot „lagărul socialist” european. În martie, în Polonia, regimul Jaruzelski a fost obligat nu doar să recunoască legitimitatea „Solidarităţii”, ci şi să împartă puterea cu aceasta, iar la primele alegeri libere, partidul comunist a fost scos din istorie, Lech Walesa a devenit preşedinte, iar guvernul a fost alcătuit de forţele politice ce reprezentau sindicatul liber. În iunie, în Ungaria, opoziţia a cîştigat primele alegeri libere de la războiul mondial, iar în toamnă, s-a prăbuşit Zidul de la Berlin, a avut loc Revoluţia de catifea din Cehoslovacia, Vaclav Havel s-a mutat de la închisoare „la Palat”, a început prăbuşirea tuturor regimurilor totalitare europene, sfîrşind sîngeros cu cel de la Bucureşti, în decembrie. Albania avea să mai aştepte un an!

Începînd de la sfîrşitul lui august 1980 şi pînă în decembrie 1989, am stat ore în şir zilnic cu urechile lipite de radio, ascultînd „Europa Liberă”, „Vocea Americii”, „BBC”, iar de la venirea lui Gorbaciov la putere, chiar şi „Radio Moscova” în limba română, în speranţa că vîntul schimbării va sufla şi peste sufletele noastre îngheţate. Cînd n-am mai putut doar asculta, am şi vorbit, chiar dacă destul de tîrziu, dar cu toată gura slobodă. Şi pînă la urmă vîntul schimbării, „vîntul de la Nord”, cum îl numeam într-o poezie, a bătut şi aici, iar noi am vorbit cu toţii, chiar dacă fiecare pre limba lui, oarecum cacofonic şi incoerent. Dar libertate venise, ce făceam cu ea devenise treaba noastră.

Atunci aşteptam să vină schimbarea, acum aştept cu nerăbdare să mă urc în avionul de Varşovia. Între 29 august şi 1 septembrie, în găzduirea „Fundaţiei Solidaritatea” şi a „Institutului Lech Walesa”, sub preşedinţia lui Bronislaw Geremek, la Varşovia şi Gdansk, se va desfăşura Conferinţa Internaţională „Celebrarea Aniversării a 25 de ani de la crearea Solidarităţii”. Vor fi acolo nume mari ale disidenţei estice, precum Vaclav Havel, Jerzy Buzek, Jan Bielecki, Seghei Kovaliov, Antoni Nowicki etc, foşti şi actuali politicieni, de la preşedintele Kwasniewski şi Nelson Mandela la Zbigniew Brezinski şi Jose Manuel Durao Barosso, preşedintele Comisei Europene. Vor mai fi cardinalul Lustiger, arhiepiscopul Zycinski, Lordul Dahrendorf, cel mai bun specialist în Revoluţiile din 1989 din Europa, profesorul Alain Touraine ori Madelaine Albright etc. Despre cum a fost celebrată această aniversare, care a deschis drumul libertăţii pentru jumătatea „captivă” a Europei, voi da probabil seama la întoarcere! Deocamdată, nu-mi vine să cred ca voi lua parte la un eveniment atît de tulburător. „De la Solidaritate spre Libertate”, aceasta este deviza sub care se vor desfăşura ceremoniile de la Varşovia spre Gdansk. Potrivită formulă!

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Liviu Antonesei: (22-8-2005 la 00:00)

    In mare sint de acord cu cele spuse. Doar citeva adaosuri. Mai intii, aceea ca muncitorii polonezi s-au revoltat de vreo 10 ori inainte, dar au raspuns provocarilor organelor de represiune. Dupa revoltele din anii `70, a aparut KOR (Comitetul pentru Apararea Muncitorilor) creat de intelectuali disidenti precum Michnik, Kuron, Mazowieczki, care a acolectat fonduri pentru familiile muncitorilor arestati, a acordat asistenta juridica si expertiza in tot felul de probleme. Cind au inceput revoltele din 1980, acesti oameni s-au pus la dispozitia Solidaritatii, ca si consilieri, nu lideri!

    Demersul Solidaritatii a devenit unul al unei „revolutii autolimitate”, evitind din rasputeri provocarile regimului. In decembrie 1981, cind s-a instalat legea martiala, Solidaritatii nu i se putea imputa nici un act de violenta. Disciplina, organizare, revendicari bine structurate – este efectul acestei legaturi unice intre muncitori si intelectualii disidenti. „Ma numesc Adam Michnik si sint o Forta Anti-Socialista!”. Aceste cuvinte au fost rostite de disident, in vara lui 1981, cind muncitorii provocati au vrut sa ucida un militian si sa incendeze sediul militiei!

    A fost ceva treaba. Dar alaturi de Solidarnosc au mai fost papa si intreg clerul catolic. Noi il cunoastem pe parintele Popieluzsko, ucis de securisti – care, totusi, au intrat in inchisoare in timoul legii martiale!!! -, dar toti preotii au fost linga turma, nu linga lupi. Toate astea arata ca, global, polonezii sint ceva, noi altceva. de aceea, la ei, e altfel. Si e mai bine, va asigur!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Laur Ursu: (22-8-2005 la 00:00)

    Simbolic sau nu, articolul lui Liviu Antonesei despre Solidaritatea a aparut pe 23 august. Cine isi mai aminteste tancurile armatei romane defiland intru gloria conducatorului suprem pe bulevardele Capitalei? Si formatiunile muncitoresti care aduceau laude conducatorului mult iubit…

    Ma indoiesc ca vreunul dintre acestia ar fi fost impuscat daca nu s-ar fi prezentat la 6 dimineata pt a fi incolonat in funesta procesiune. Solidaritatea poloneza au facut-o muncitorii, oameni cu aceleasi preocupari, cu aceleasi probleme si bataturi la deshte ca si muncitorii romani. Diferenta dintre ei este de alta natura: de spirit! Spiritul Solidaritatii (muncitoresti) poloneze a salvat Europa estica de cancerul comunist, sau macar i-a semnat acestuia actul de deces. Spiritul solidaritatii romanesti a insemnat: cate, patru mineriade?

    Acum iata-i, ei au ce sarbatori. Dar si noi avem – pe ei! Caci mineriadele noastre nu mai sunt eroisme decat in mintile catorva deviati reuniti sub sti! ndardul deviatului suprem de la Romania Mare. Si atunci preluam simbolurile vecinilor, lucru foarte bun, atata vreme cat nu le avem pe ale noastre.
    Nu pot, in aceasta zi de 23 august sa nu fac analogia dintre Solidaritatea poloneza si pancardele ei, pe de o parte, si pancardele purtate de muncitorii romani la 23 august, pe de alta parte. Aceiasi muncitori s-au adunat la chemarea lui Iliescu, din solidaritate „de clasa” cu minerii si pt. cotonogirea studentilor; ca sa fiu exhaustiv: a celor cu moaca de intelectual.

    Domnul Antonesei va participa in acest an la aniversarea a 25 de ani de la infiintarea Solidaritatii, alaturi de personalitati din intreaga lume, care, ca si el, au avut curajul de a se opune dictaturii. Vorbesc de oameni ca Vaclav Havel, Adam Michnik, Nelson Mandela, care au stat in puscarii in numele idealurilor lor, in timp ce alti „eroi” cantau osanale. Sa-i salutam!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.80.81.223