caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Sa va bronzati bine!

de (11-8-2005)
Foto dupa Libertatea onlineFoto dupa Libertatea online

Nu stiu de ce, dar vazandu-l pe presedintele Basescu asezat alaturi de consoarta sa pe doua scaune de plastic intr-o tribuna caraghioasa a unui festival de pe Litoral, mi-am adus aminte de prezentele sale la emisiunile Marinei Almasan facute acum cativa ani pe acelasi tarm al Marii Negre.

Pe atunci, dl Basescu venea la „Ceaiul de la ora cinci” in calitate de fost ministru al transporturilor, dar si ca „om de prin partea locului”, adica un individ sugubat, cu ceva povesti marinaresti in repertoriu, un „lup de mare” fara picior de lemn care se potrivea perfect cadrului estival cerut de producatorii emisiunii. Si ce mai radea Marina Almasan, si ce simpatic era dl Basescu, si ce dezinvolt era dumnealui in tricou de mariner, relaxat intr-un scaun de plastic pe o terasa anonima din Mamaia!

Nimic nu s-a schimbat de atunci. Poate doar Marina Almasan, care a disparut din preferintele telespectatorilor retardati, fiind inlocuita pe acelasi segment orar de maxima plictiseala de catre inepuizabilele Teo si Tanta. Traian Basescu a ramas acelasi bon viveur de plaja, loc in care se simte ca marinarul pe coverta. Telespectatorul roman il vede seara de seara in prim planuri care emana o veselie impinsa la paroxism. Zambetul iliescian nu era decat un rictus palid pe langa hohotele de ras basesciene.

Pe malul marii, printre mici si bere, printre oameni care ii striga admirativ-tovaraseste „v-am votat!”, Traian Basescu redescopera in fiecare seara bucuria de „a trai bine!”. Si o face cu o pofta a derizoriului care eclipseaza clovneria „omului cu maimuta” de la Olimp sau Eforie. Mai lipseste doar Catalin Crisan, care sa-i cante la ureche „Vorbeste marea”, ca pe vremurile kitschului de la ora cinci.

E limpede! Avem un presedinte „de-al nostru”, „un om pentru oameni”, slogan caruia candva i-a fost de folos si lui Iliescu. Avem un presedinte care se lasa filmat dand peste gat berea statuta din halba, care se lasa prajit patriotic de al nostru soare, si nu de cel al grecilor sau turcilor, care ne da senzatia ca totul e-n regula pe corabia care navigheaza haotic sub pavilion romanesc, chiar daca azvarle cate o petarda in fundul masinistului-sef Tariceanu, apoi fuge la Mangalia, sa o admire pe Mirabela Dauer la un festival de mana a saptea.

De fapt, presedintele e intr-o cursa contracronometru pentru conservarea unei imagini care dadea semne de alterare. Si, atunci cand te dor oasele prezidentiale, faci o cura de namol. Nu din ala de la inundatii, ca deja s-a uscat. Mai ramane ca noul star de televiziune Traian Basescu sa se apuce de skateboard pe Transfagarasan si vom avea entertainerul nostru cel de toate zilele. Negre.

Ecouri

  • Venera: (11-8-2005 la 00:00)

    Ma contrariaza întotdeauna faptul ca unii români, niciodata nu sunt multumiti, critica vehementa facându-si întotdeauna aparitia în majoritatea ziarelor din România, referitoare la noul presedinte majoritar ales, inclusiv de cei din diaspora.

    Critica este binevenita, dar trebuie si argumentata pentru a fi valabila. Am citit articolul din EVZ cu replicile cititorilor de la PAREREA TA, privitoare la vacanta Presedintelui Basescu pe litoralul românesc; am senzatia ca am citit argumente fara sens, agramate, iar expresiile… no comment.
    Ce e rau în aceasta atitudine populara a presedintelui,alaturându-se poporului în diverse ocazii? Era mai bien sa fi plecat în Elvetia, Spania sau peste Ocean, precum predecesorii lui? Bineînteles ca nici atunci nu era bine, dimpotriva era chiar foarte rau. Atunci cum e bine? Ce vrem de la acest presedinte? Daca ar umbla cu zeci de bodygarzi ca pe vremea raposatului, nu e bine, daca se lanseaza în mijlocul masselor populare, nu e bine nici asa.

    Starea actualei Românii afecteaza pe toti românii de buna-credinta si actionam cum putem de la distanta, dar nimeni nu realizeaza ca ROMÂNIA nu poate fi refacuta din temelii dupa 60 de ani de când a fost distrusa. Sa-i lasam presedintelui o marja de lucru, dar pentru aceasta el are nevoie de colaboratori cinstiti si devotati cauzei. Un comandant nu poate fi eficace într-o lupta, daca armata nu-i respecta comenzile.

    Ori în România la ora actuala, avem impresia ca înca au ramas „cozi de topor”, care în afara ca nu-l sprijina pe presedinte, îl si denigreaza si creaza o stare de inconfort si rezerva fata de cei de buna-credinta, care ar dori sa recreeze o Românie, asa cum a fost înainte de 1945.
    Amintiti-va de cele câteva cuvinte, dar cu substrat, spuse de Kennedy când a fost ales presedinte: „Noi, guvernul vom face tot ceea ce trebuie pentru popor, important este sa vedem ce face poporul pentru tara”.

  • gabriel andronache: (11-8-2005 la 00:00)

    Presedintele „majoritar ales” de care spuneti a iesit invingator cu chiu cu vai din al doilea tur de scrutin, cu vreo doua procente peste 50, in conditiile in care la urne a fost inregistrata o jalnica prezenta a electoratului. Cred ca „majoritatea” anemica obtinuta la alegerile din noiembrie trecut si, implicit, reprezentativitatea sa firava, ar fi ultimele lucruri cu care ar trebui Basescu sa se laude.

    Spuneti ca „Un comandant nu poate fi eficace într-o lupta, daca armata nu-i respecta comenzile”. Pai, Doamne fereste, dna Venera, atat ar mai lipsi, sa ne transformam cu totii in elevi-marinari mangaiati pe crestet de capitanul Basescu si onorati din cand in cand cu cate o tigara „popular” oferita. Daca asa vrea sa ne cumpere, prin „popularitate” si dansuri tiganesti de ochii lumii, e o cale gresita. Asteptam alte lucruri de la dumnealui, in afara de romane de spionaj cu ziaristi rapiti si soparle despre prim ministri banuiti de comploturi de alcov. Asteptam ca presedintele Basescu sa uite, macar pentru 2 luni, de presa, sa se inchida in birou si sa iasa in toamna cu ceva concret pe care sa sprijine acel slogan „sa traiti bine!”. Altfel, vom dansa impreuna cu el pe mese goale, la fel de goale ca si burtile multor romani.

  • DrPi: (11-8-2005 la 00:00)

    Stimate D-le Gabriel Andronache.
    Puteti face o lista cu ce are voie sa faca Presedintele Romaniei in timpul liber – unde sa manince, pe cine sa viziteze, ce sa bea, cu cine sa danseze, etc ?
    Va rog sa cuprindeti TOT, fara cuvinte mari fara metafore. Reguli stricte si clare. Va promit ca i le trimit eu.
    Cind terminati lista va rog sa o postati. Poate o supunem si la un vot popular. Sa vedem „ce zice masele” !

  • Venera: (11-8-2005 la 00:00)

    Eu am si o alta idee, si anume ca Domnul Gabriel ANDRONACHE sa ne propuna o lista de cei care ar fi meritat sau ar merita sa fie PRESEDINTELE ROMÂNIEI, pentru ca trebuie sa ne gândim si la viitor, sa stim si noi „cu cine votam coana Zoitico”? Unde esti tu Caragiale? Incredibil cum si în acest secol „teatrul se repeta”!

    E foarte simplu sa criticam – negativ – sa întoarcem pe toate fetele activitatea presedintelui în exercitiu, cu atât mai mult când se afla în vacanta, dar PROPUNERI CONCRETE NICIODATA si de ce nu o „autopropunere”?

    A fost luata în derâdere si mama presedintelui, mai de curând socrul…asta este preocuparea gazetariei „libere si independente”?

    Asteptam cu nerabdare propunerea sau propunerile, ca poate „ie” mai multi capabili.

  • gabriel andronache: (11-8-2005 la 00:00)

    Raspund mai intai dnei Venera…
    Desigur, poate ca ar fi fost mai interesant sa veniti dumneavoastra cu o lista de PROPUNERI CONCRETE apartinand chiar presedintelui Basescu si nu sa mi le cereti mie. Iar daca nu va amintiti nici una dintre aceste propuneri, inseamna ca ceva este in neregula cu tot discursul dumneavoastra pro-prezidential.
    Si va mentionez si un candidat la presedintie care ar fi avut anvergura intelectuala necesara iesirii Romaniei in lume. E vorba de Caius-Traian Dragomir, daca vi-l mai aduceti aminte, candidat din partea FSN in 1992.

    Stimate DrPi..:)…Eu nu pot sa-i fac o lista presedintelui cu ce sa bea, pentru ca nu sunt paharnicul lui. Se descurca el si singur, n-aveti grija asta.
    Apropo, daca tot aveti intrare la presedinte, am o curiozitate: cum danseaza, dom’le, Elena Udrea?

  • Dumitru: (11-8-2005 la 00:00)

    Cred ca e’ timpul sa-i spunem D-lui G.A. SAH MAT

  • Venera: (11-8-2005 la 00:00)

    Cu toate ca nu-mi place polemica, de aceasta data nu pot s-o evit…cu atât mai mult cu cât întotdeauna mi-a placut sa pun punctul pe „I”, ca sa nu existe dubii „de-ndoiala”, mai cu seama când e vorba de lucruri serioase – alegeri prezidentiale…

    Primordial, subliniez faptul ca tot români sunt si cei care nu mai traiesc în România de multi ani, deci DIASPORA, si care nu au cum sa cunoasca „catindatii”. Ca atare, ne conducem si noi dupa aprecierile sau deprecierile celor din tara, mentinând legatura cu familia sau prietenii, deoarece nu ne-am înstrainat nici de neam si cu atât mai mult de pamântul românesc, unde si cei din diaspora si-au dat obolul dupa 1945, si „last but not least” sa nu neglijam pe cei care si-au dat obolul în cele 2 razboaie mondiale, deci mai avem si noi supravietuitorii – un cuvânt de spus la „o adicatelea”.

    Daca ne-am adresat Ambasadei sau Consulatului din tara respectiva, ca sa ne lamureasca, raspunsul a fost confuz sau mai bine zis mut, „raspunzând” cu un simplu „dat din umeri”; ei facând parte din garda veche Nastase-Iliescu, acum s-au schimbat.

    Atunci, ce ramâne de facut? Simplu! Ziarele românesti din tara, respectiv jurnalistii de profesie cu pregatire speciala în materie de politica si alegeri, ar trebui sa publice articole serioase, cu prezentarea „catindatilor”, cu fotografia lor, cu un scurt CV, ca sa stim si noi „cu cine votam”…Ca sa relatez BABILONIA cu voturile din Canada, unde ma aflu, este inutil…lucru stiut si publicat de toata presa si televiziunea occidentala.

    Ca atare, la viitoarele alegeri, sugerez ca cei care se ocupa de propaganda politica sa învete cum ar trebui sa se se desfasoare activitatea prezentarii „catindatilor”, aceasta prin articole serioase, despre X sau Y, difuzarea de pamflete cu cei propusi, campanie la tara unde multi sunt înca analfabeti, emisiunile de radio si televiziune, sa fie serioase, toate acestea constituind, se presupune, o campanie de informare cinstita si serioasa, cu care alegatorul sa fie oarecum pus în tema.

    Din pacate „dupa razboi, multi viteji se-arata”, iar „la placinte înainte, la razboi înapoi”. Asteptam de la „jurnalisti” noi propuneri, ca sa fim pregatiti din timp.

  • DrPi: (11-8-2005 la 00:00)

    D-na Udrea danseaza bine, presupun.
    Da’ faceti lista aia, va rog eu, nu va eschivati ! Tara are nevoie de ea.
    Spuneti acolo cum ar trebui sa fie Presedintele Ro in timpul liber ca sa va unga la suflet. Sa spuneti „Da, domnule, dupa cum maninca, asta e Presedintele pe care mi l-am dorit !” sau „Vezi cum danseaza ? E Mesia al Romaniei”.

    Va rog sa faceti si o lista completa cu pensiunile in care are voie sa mearga, sa spuneti ce melodii trebuie sa asculte, daca si cu cine are voie sa danseze, distanta legala fata de partenera de dans (cu grafic, functie de tipul de dans si ora executiei), daca are voie sa manince cu colesterol, daca cumva trebuie sa devina vegetarian.
    Nu uitati sa mentionati ce expozitii are voie sa vada, la ce artisti trebuie sa se extazieze, pe care trebuie sa-i evite si, eventual, pe care sa-i blameze in public.
    Puteti continua cu tot ceea ce va doreste inimioara Dvs. Nu va sfiiti, suntem intr-o democratie si puteti face asta, chiar fara sa fiti paharnic.
    Va repet, ma angajez sa-i prezint lista. Doar de asta e Presedinte, ca sa multumeasca pe tot rrromanul si rrrromanca, chiar si pe savantul rrrroman.
    Succes !

    PS – Presupun ca articole la fel de curajoase publicati si in urma cu 15 – 20 de ani, dupa fiecare agapa tovaraseasca a lui Ceausescu. Va felicit pentru curaj! Eu nu l-am avut.

  • Stefan Maier: (11-8-2005 la 00:00)

    Se pare ca articolul d-lui G. Andronache a starnit un pic de patima pe ici pe colo. Am si eu un comentariu de doi bani.

    Cred ca presedintelui nu i se poate impune ce sa faca in timpul liber. Presedintele este si el om, supus celor omenesti. Dreptul de a fi om nu i-l ia nimeni. Personal chiar prefer un presedinte care danseaza in public unuia care se furiseaza pe culoarele Casei Albe in cautarea satisfactiilor orale oferite de o Monica Lewinsky.

    Ce nu inteleg insa, este postura asta in care un presedinte a inceput sa fie urmarit de paparazzi. Si am vaga impresie ca nu despre ce face presedintele in timpul liber, ce bea, ce mananca si cu cine danseaza, scrie autorul. Ci despre faptul ca distinsul personaj STIE ca este urmarit de canalele mediatice si nu se sfieste in a se complace pe post de vedeta. Cu totul altfel ar sta lucrurile daca presedintele, vazand ca este filmat, s-ar indrepta spre camera de luat vederi si ar spune ceva de genul „Dragii mei, faceti o presa de slaba calitate filmandu-ma, pentru ca nu este decat un subiect senzational tras de par. Nu fac nimic ilegal, imoral sau neobisnuit.” Insa domnia-sa isi vede de distractie nestingherit, ca si cand n-ar sti nimic. Pe vremea mea asta se numea „dat poalele peste cap” si, mai devreme sau mai tarziu, se platea.

    In materialul d-lui Andronache vad un avertisment util dat presedintelui, pe care apropiatii lui Basescu nu indraznesc sa i-l spuna – atunci cand, in timpul liber, presedintele este Basescu cel simpatic si indragit pentru ingenuitatea lui.

  • gabriel andronache: (11-8-2005 la 00:00)

    Am intrebat cativa oameni (habar n-am daca puteau alcatui un esantion reprezentativ sau nu pentru un sondaj de opinie) ce parere au despre Basescu. Dupa un timp de gandire, au spus: „Dom’le, e bun”, uitand sa mentioneze la ce anume. Deocamdata, „da bine” pe micile ecrane. Tot in opinia celor chestionati de catre mine, dl Basescu mai este „deschis si hotarat”. Cat este de „deschis” s-a vazut in criza ostaticilor. Cat este de „hotarat” s-a vazut in problema alegerilor anticipate. In schimb, dl Basescu are alte „calitati”. Isi aroga „riscuri”, cum ar fi cel de sef al celulei de criza in cazul ostaticilor din Irak. De ce? Pentru ca era convins ca totul se va rezolva pozitiv. Ati vazut in vreo tara din lume ca presedintele sa fie seful negociatorilor cu teroristii? Veti spune ca datorita curajului sau fenomenal si-a asumat aceasta functie. Nu. Tot mai multe indicii arata siguranta lui ca se va termina totul cu bine si imaginea sa va iesi intarita din acea cacealma.

    Apoi, dl Basescu mai are si marea calitate de a fi paracios, cum s-a intamplat recent cu presupusele presiuni facute asupra premierului de catre presupuse grupuri de interese. Ca Basescu e mai intrigant decat o baba si ii place sa traga pe la spate tot felul de sfori devine tot mai evident. La ce-i foloseste lui Basescu sa spuna la radio ca premierul este influentat de diversi oameni de afaceri? Nu putea sa taca si sa rezolve in liniste aceste probleme? NU. Dlui Basescu ii place al naibii de mult sa apara la televizor in calitate de sef de scara vigilent care stie el ce fac Tariceanu de la etajul 4 si Ionescu de la parter si o sa-i reclame el in presa!

    Apoi, Basescu mai are „harul” de acoperi nevoia romanului de circ mediatic, nevoie deloc satisfacuta de catre cenusiul Iliescu sau rigidul Constantinescu. El le ofera romanilor, in sfarsit, senzatia ca, daca pot bea cot la cot cu presedintele, viata le este mai usoara. Este doar o amagire.
    Dle DrPi, in 1989 aveam 17 ani, asa ca nu puteam scrie despre Ceausescu decat cel mult o poezioara omagiala pentru serbarea scolii, lucru care nu s-a intamplat.

  • Venera: (11-8-2005 la 00:00)

    Considerând ca nu este de glumit atunci când se vorbeste de actualul presedinte al României si nici de neglijat cel care-i va urma, va recomand sa cititi în ziarul national ANCHETE & REPORTAJE un articol aparut chiar astazi 14 August 2005, intitulat „Human Rights Report” din care, în sfârsit, am aflat cine este /Ex.Sa Caius Traian DRAGOMIR, si curat, si uscat/ (titlul articolului), cel pe care Domnul Gabriel ANDRONACHE l-a recomandat ca fiind, citez din ecou: „un candidat la presedintie care ar fi avut anvergura intelectuala necesara iesirii României în lume. E vorba de Caius-Traian Dragomir, candidat din partea FSN în 1992”.

    Las eventualii cititori sa discearna, bineînteles dupa ce vor citi articolul în chestiune, întrucât personal ma abtin de la comentarii, nu însa fara a adauga ca un „telectual” (dixit Amza Pelea) poate fi mai „teligent” decât un muncitor. Inteligenta fara cultura este posibil (vezi escroci f.f. inteligenti, dar necultivati), dar cultura fara inteligenta NIET.

    ——
    Articolul recomandat poate fi citit si in forumul RLIV. (nr)

  • Mihnea: (11-8-2005 la 00:00)

    Domnule Andronache,

    Eu sincer nu inteleg de ce il criticati pe Dl. Basescu ca este intrigant ca o baba si trage sfori de li se incing capetele. Nu inteleg de ce il criticati ca arunca bombe mediatice si-l critica pe Dl. Tariceanu via Radio_Tv.

    Nu el a spus ca e un vechi comunist in confrunatarea cu Nastase la Tv. Pentru ce il acuzati? Oameni l-au votat si asta inchide orice discutie pe aceasta tema. E din vechea garda si stie exact cum se joaca jocul si care sunt regulile, altfel ar fii ajuns ca nefericitul Domn Constantinescu sa inlocuiasca sefii de servicii secrete cu ingineri si profesori. Credeti ca un ingenuu de 30 de ani sincer si deschis ar reusi sa faca fata hatisului de relatii si interese care conduc Romania? Cum sa nu fie o „papusa blonda” cand stie ce putere financiara au adevaratii sai inamici, cand stie nivelul la care ajung acele interese? Omul Basescu stie mai bine ca Presedintele Basescu ca daca toti marinarii iti aclama numele, nimeni nu te arunca de pe barca, deci el acum isi aduce marinari de partea lui.

    Ceea ce trebui intr-adevar sa vedem e daca el va folosi acest atu in folosul Romaniei, si nu in interes personal…Deci eu zic sa lasam inca omul sa-si incerce puterile inca un an si abia atunci sa facem „gat” si ne vaitam in accese puerile ca presedintele e un manipulator de clasa (care dupa parerea mea, este prima si cea mai importanta calitatea o oricarui bun conducator indiferent de timpuri, culoare politica sau intentii).

    Cu respect,
    Mihnea Constantinescu

  • Liviu Antonesei: (11-8-2005 la 00:00)

    Pai, cred ca autorul si-a atins scopul! a scris un editorial interesant, dovada schimbul de replici. In principiu, eu cred ca orice persoana care isi asuma o pozitie publica trebuie sa se comporte ca atare. Nu am impresia ca e cazul presedintelui in functie, care se comporta ca un marinar – simpatic, recunosc. Poate Romania merita mai mult decit atit din partea D-Sale, daca tot l-am votat. Inclusiv eu, care, intre Bombonel si Popeye, l-am votat pe cel din urma – intre ei era de ales. De Nastase ma saturasem si eu, ca si toti cei asediati de mutra lui pe TV, deci am ales „raul cel mai mic”, ca n-am fost niciodata fan. Si, daca tot l-am ales, stau cu ochii pe el, nu?

    In ce-l priveste pe CTD, parerea mea, care l-am citit de citeva ori in Viata Romaneasca si de vreo doua ori l-am si intilnit, este ca e un semidoct, ca si Popeye, chiar daca are titluri mai importante, dar n-are macar forta marinarului. Principala problema a presedintelui e autocotrolul? daca il va avea, va mai cistiga un mandat. Daca nu, nu. Romanii nu mai sint chiar asa de prosti cum cred unii politicieni de-ai lor. Ii duci o data, nu si a doua oara! Nu mai e ca in anii `90, si nici macar ca in 2000. Se mai schimba si generatiile, oamenii mai merg prin lume…

    Cineva vorbea de ragaz! Pai sint deja opt luni de cind e presedinte si sefii serviciilor secrete sint la locul lor, consilierii lui Iliescu la Cotroceni, Plesu a plecat, iar doamna aceea care a transformat Norvegia in republica, bagind-o si in NATO, a ramas!!!! Pai, daca mai asteptam mult sa vedem ceva in afara de gura mare, ma tem ca se duce mandatul. Si, apoi, ce facem? Il realegem sa faca atunci ce n-a facut acum? Dar chiar atit timp mai avem la dipsozitie? Sa fim seriosi!

  • Mihnea: (11-8-2005 la 00:00)

    Si desigur ca magicianul Basescu e capabil sa schimbe in 8 luni un sistem bulversat de 15 ani de haos, regim construit din reminescentele a 40 de ani de comunism habotnic cu o populatie subjugata mental si intelectual care in 1990 nu era nimic mai mult decat o masa inerta de potentiali emigranti. Bravo domnilor, ganditi pe termen lung observ…

  • Octavian Mihaescu: (11-8-2005 la 00:00)

    Nu ma intereseaza distractiile basesti, important este ca;

    A promis si s-a tinut de cuvânt!

    Prefer unul din popor, decât simandicosi robotizati, care dupa ce ajung in fotolii isi bat joc de popor! Mint cu nerusinare, ne vorbesc cu aroganta obligându-ne a-i zeifica prin festivitati paranoice!



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
PC6 – Bursele Marie Curie: Oportunitati de finantare

Oportunitati de finantare pentru actiunile indirecte RTD in cadrul programului de cercetare, dezvoltare tehnologica si proiecte demonstrative: 'Structurarea Spatiului European...

Închide
98.80.143.34