“Toti traim sub acelasi cer, dar nu toti avem acelasi orizont”.
(Konrad Adenauer)
In articolul “Sentimentul romanesc al isteriei”, publicat in Jurnalul National din 07 iunie, domnul Cartarescu declara ca, desi nu a crezut niciodata in specificul national, noi, romanii avem totusi “ceva specific”, “ceva atat de adanc in firea noastra, a celor care traim azi pe acest plai de dor”, ceva ce “este insasi esenta romanismului in acest moment istoric” si anume, “cercul vicios al isteriei provocate de stres si al stresului provocat de isterie”.
Intru sustinerea acestei observatii, spune, pe scurt, ca “e ceva in neregula cu lumea din jur”; “una dintre cele mai raspandite strategii de supravietuire e mitocania agresiva”; “sadismul nostru izbucneste… in insulta si obscenitate”; “ne dezbracam voluptuos de caracter”; “incepem sa ne mandrim cu grobianismul nostru”; “devenim cinici”, iar “cercul acestei nevroze nationale nu ar putea fi spart decat printr-o lunga terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi lunga, scumpa si cu un rezultat incert”…
Daca aceste afirmatii le-ar fi facut un oarecare necunoscut, n-ar fi contat, dar vin din partea unei personalitati a culturii noastre, din partea unuia dintre cei mai premiati scriitori romani ai momentului, laudat chiar si cand stranuta.
Ma gandesc cu teama ca articolul poate fi citit si de comisarii europeni care vin pe-aici sa ne dea note la purtare.
Oare faptul ca domnul Liiceanu l-a cooptat de curand in grupul ales al boierilor mintii ii da aripi domnului Cartarescu si elanul de a formula astfel de judecati despre poporul roman? Ca profesor de limba romana, domnia sa stie ce exprima pluralul persoanei intai (noi, noua, ne, ni, al nostru etc.) si ce se intelege prin pronumele nehotarate: unii, altii, multi, cativa etc. Alta era ideea, daca le-ar fi folosit pe acestea din urma.
Unii romani sunt nepoliticosi. Altii sunt mitocani.
Nimeni nu contesta ca avem nevrozati si badarani, cum au si alte popoare; poate ca, procentual, avem chiar mai multi, dar nicidecum nu putem generaliza.
Daca un individ are dreptul constitutional la apararea imaginii sale despre sine, un intreg popor cum isi apara acest drept? Poporul, care cumpara zeci de mii de exemplare din cartile cam subtirele ale domnului scriitor, fiindca sunt la moda si li se face o reclama dibace, e un popor sadic, un popor de exhibitionisti ai moralei?
Domnul Cartarescu are, fireste, un orizont personal. Domnia sa priveste lumea noastra de la o inaltime ametitoare, mai exact, domnul Cartarescu bate campii!
Nici nu e pentru prima data. Tot asa spunea ca cei care vor sa clatine soclul lui Eminescu, fiindca prea s-a inaltat, sunt prietenii poetului. Dupa aceasta judecata, cei mai multi romani nu ar fi “prietenii” poetului, fiindca nu vor sa-i clatine soclul.
Eminescu nu a spus si nu ar fi spus niciodata ca poporul roman e grobian, isteric si mitocan.
(Cand a citit ce scriu unii astazi despre Eminescu, marea doamna, Zoe Dumitrescu-Busulenga, la cei 85 de ani ai sai, retrasa la manastirea Varatec, a ramas uimita.)
Dar, dupa cum afirma in alt articol, domnul Cartarescu il admira pe presedintele Basescu. Domnul presedinte, fireste, e o exceptie: nu e badaran, nu are manifestari isterice: nu rade si nici nu plange necontrolat. Functia impune.
Isteria nu e un “sentiment”, isteria e o boala nervoasa, o dereglare mentala. Nu avem “sentimentul” pojarului, ci manifestarile acestuia.
Vorbim despre isterie colectiva atunci cand ne referim la manifestari galagioase, anarhice si uneori agresive ale diverselor stari psihice, cum ar fi teama (calamitati naturale, terorism), entuziasmul sau dispretul (meciuri, spectacole), ura irationala (antisemitismul nazist), speranta (procesiuni religioase), etc. Astfel de manifestari apar in unele momente la toate popoarele, nu doar la romani.
“Toata istoria, mereu peste noi a urinat cine-a vrut”, observa domnul Patapievici, satul de poporul roman. “Un popor cu substanta tarata”, “masa degenerata, ingamfata, proasta si rea” etc.
Domnul Patapievici are si dumnealui un orizont personal, un orizont intunecat. Domnul Patapievici bate campii.
Multi au scornit “basne” despre poporul nostru, dar este mai trist cand calomniatorii sunt romani.
Personalitati de seama ale culturii noastre – Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Constantin Noica, Mircea Vulcanescu – au scris despre specificul national.
Psihologic si comportamental, popoarele au multe asemanari, au insusiri pozitive dar si negative, ca fiecare om. Din aceste puncte de vedere e greu de stabilit un anumit specific. Se spune despre romani ca sunt adaptabili, dar lenesi, despre greci ca sunt vicleni, despre francezi ca sunt superficiali. Aceste insusiri sunt deduse mai ales din literatura, din folclor, nu se bazeaza pe studii aprofundate.
In specificul nostru national as include, in primul rand, limba romaneasca, “o comoara”, care permite exprimarea celor mai nuantate idei si stari sufletesti. Avem scriitori de talie mondiala, avem artisti si savanti cu care ne putem mandri. George Palade, laureatul Premiului Nobel, un geniu al biomedicinei, nu s-a dezis niciodata de apartenenta la graiul si la neamul romanesc.
Pentru boierul Patapievici, limba romana este “o limba in care trebuie sa incetam sa mai vorbim sau trebuie sa o folosim numai pentru injuraturi”.
E drept ca domnului Patapievici ii reusesc de minune exprimarile injurioase.
Specificul national tine de latura culturala si consta, mai ales, intr-o suma de traditii, obiceiuri si credinte statornicite prin vremi. Specificul national se exprima prin vestimentatie, muzica, arhitectura, tesaturi, dansuri etc. Dupa amprenta stilistica, deosebim usor o fraza scrisa de Caragiale de alta fraza apartinand, de pilda, lui Creanga. Tot asa, dupa aspecte uneori infinitezimale, recunoastem o casa romaneasca, o linie melodica, o imagine.
Lucian Blaga spunea ca ne caracterizeaza starile de dor si jale, exprimate in doine, fiindca am trait printre dealuri si printre vai. Suntem un popor trist…
Mi-e dor de boierii Vacaresti… Era vorba despre un testament…
Suntem totusi intr-o situatie grava. Suntem lucrati si din interior si din exterior. Probabil ca acestor oameni li s-au intamplat fapte dureroase. As zice ca toti aveti dreptate. Starea noastra este jalnica si biciuirea este meritata din partea invatatilor nostri.
Incercati si dumneavoastra sa faceti ceva legitim si iesit din comun veti vedea haita cum va sari sa va sfasie. Daca acest complex caracterial va continua vom ajunge un popor sinucigas. In loc sa ne unim in jurul Binelui ne lasam „mancati” de sugestiile venite din semintii parazite. Aveti rabdare si veti vedea ca am dreptate. Eu nu lingusesc pe nimeni si voi dovedi, dar sa vedem de ce ne mustra asa acesti carturari. Dezbinarea noastra ar fi bucuria dusmanilor nostri si viceversa. Puteti proba in multe imprejurari aceste afirmatii.
Cred ca e un fenomen ce deja ia amploare. Cum iese intelectualitatea din tara, cum incepe sa devina specialist in societatea civila romaneasca. Nu ii contest valoarea D-lui Cartarescu, desi nu mi-au provocat nici un fior scrierile dumnealui. Dar daca el, reprezentant de vaza al literaturii contemporane face asemenea afirmatii, ce sa mai cred eu, un tanar ratacit prin „patria mama”? Imi vine sa imi iau bocceluta si sa fug din tara cu primul mijloc de transport. Sa fie mirajul Occidentului atat de puternic?
Pai daca personalitati de rangul D-lor Cartarescu, Patapievici & Co. spun despre poporul roman ca suntem „isterici”, cu ce argumente sa ii contrazic eu? Unde e responsabilitatea celor din „fruntea tarii” de a ajuta Romania? Poate o fi in raspunsul cartii lui Mircea Cartarescu „De ce iubim femeile?”… Care o fi acesta?
Ecou
Este o povestire in “Cuore”, intitulata “Micul patriot padovan” despre un copil sarman care a azvarlit inapoi banii celor care-i vorbeau de rau pe italieni. “Eu nu primesc pomana de la cei care-mi barfesc tara!” Copilul acela e un exemplu de patriotism si demnitate.
Nu indrepti defectele nimanui spunandu-i intruna ca e oligofren, incapabil etc. Dimpotriva, trebuie sa-i arati partile bune, sa-i dai incredere. In acest sens, emisiunea de stiri de la ora 17, pe Pro-Tv, e total antieducativa si antipatriotica, poate sugera idei criminale, poate crea impresia ca numai asa se comporta poporul nostrum.
Cat priveste “intelectualii” scarbiti de neamul nostru… Cititi editorialul de marti din Jurnalul National, scris de marele Cartarescu. A vrut sa reabiliteze imaginea minerului prezentand un oligofren cu vocabular redus, cica asa sunt minerii, buni la suflet, dar prosti peste masura. Nu-i chiar asa. Sa nu uitam ca minerii au avut curajul sa faca o greva de proportii in 1971, iar multi dintre ei au infundat puscariile comuniste.
Adevarata valoare a unui intelectual este data de masura in care contribuie la educarea poporului, la cinstirea patriei si a limbii nationale. Avem astazi cam multi care stramba din nas si dau cu pietre in propriul neam, in valorile consacrate, in istoria nationala. Asa cum suntem noi, cu bune si rele, trebuie sa avem mai multa demnitate si sa-i aratam cu degetul pe acesti snobi care mancand o dulce paine romaneasca, ii dispretuiesc pe facatorii de paine…
Indemnul lui Enachita Vacarescu (Cresterea limbii romanesti si a patriei cinstire) ar trebui sa fie crezul tuturor romanilor si, in primul rand, al acelora care pun mana pe condei…
Multumesc domnilor Zob si Petrus pentru ecourile trimise. Cu totii trebuie sa avem mai mult curaj, sa gandim si sa ne exprimam opiniile.
Articolul doamnei Constanta este foarte obiectiv si aduce in fata cititorului niste adevaruri pe care multi nu la vad din cauza ochelarilor „de cal”. La noi cultura a inceput sa devina multa speculatie. Se fabrica noi istorii, noi ierarhii dupa placul fiecarui „trib” in parte. Daca vine un nou guvern trebuie sa schimba si discursurile noastre mai ceva ca in vremurile din urma.
Cartarescu judeca romanii (e clar deci ca si pe dv. si pe mine si chiar pe cei ce-l numara printre „carturarii” nostri si il includ intre „boierii mintii”), dupa dinsul si dupa… colegii sai de Premiu. De premiul oferit pentru cele mai vindute carti vorbesc, bineinteles.
In acest context (descris de propriul sau mod de a reactiona si de felul in care gindesc si scriu colegii de premiere), este normal sa vorbeasca asa. Ioana Bradea de exemplu, al carei roman („Bagau”), este cotat printre cele mai bine vindute si este premiata alaturi de Cartarescu, isi incepe romanul printr-un exemplu de… „gindire tare”, exprimata in fraza: „Sunt o doamna, ce p..a mea!” Da, punctele de suspensie imi apartin, in roman veti gasi „cuvintelul” in toata intregimea si goliciunea lui.
Mai departe isi exerseaza „talentul”, descriind o partida de sex anal, descriere care multor femei normale le poate sugera sadismul: ce placere sa ai in inhalarea-evocarea mirosurilor de fecale? Caci, le veti gasi in cartea premiata… Bineinteles, vorbesc de femei normale, caci printre critici vom gasi pareri mult diferite prin… competenta, cum ar fi aceea a deschiderii unor noi directii in literatura tinara!
In judecatile sale asupra romanilor spuneam, Cartarescu face probabil si o extindere (nepermisa) a propriului sau mod de a gindi si a reactiona. Am aflat cu surprindere cum s-a manifestat public nou declaratul nostru „boier la mintii”, dupa ce Liiceanu (Tirgul de Carte, ac. ), i-a prezentat „Jurnal II”: respectiv prin ceea ce „pamintenii” obisnuiti percep ca fiind de fapt o injuratura. E drept, rostita „aristocratic”, in engleza: „Fuck it!”
Aurora Mihacea
Eu cred ca dl. Cartarescu a exagerat in mod intentionat pentru a atrage atentia, pentru a polemiza. De altfel, tema aleasa e atat de subiectiva, incat se pot intotdeauna gasi exemple, trairi si studii de caz atat pro, cat si contra.
In ceea ce ma priveste, trairile avute in viata de zi cu zi ca bucurestean ma fac sa am un sentiment de deja-vu citind articolul d-lui. Cartarescu.
Probabil ca articolul ar fi trebuit intitulat „Inclinatia spre vulgaritate si agresivitate a unor comunitati din Europa. Studiu de caz: o zi in cartierul Pantelimon”, pentru a nu „ataca” pe nedrept un intreg popor. In mod cert insa ar fi trezit indignarea cetatenilor onorabili ai cartierului. Iar cei vizati nici nu vor intelege ca au ajuns „studiu de caz”. Si daca vor intelege, nu-i va interesa …
Chiar ma intreb, sincer, exista vreun tipar pentru a descrie un trend intr-o cetate fara a risca sa nedreptatesti o parte, de multe ori insemnata, a locuitorilor cetatii?
Numai bine,
Christian Kunst