Sunt câteva lucruri pe care nu le înţeleg în România. Am încercat în repetate rânduri să mă luminez, am încercat chiar de câteva ori să le ignor. Vă mărturisesc că nu de puţine ori am căutat în presă răspunsuri, am folosit până la uzură telecomanda televizorului, am întrebat în stânga şi în dreapta… nimic. Cărţile de istorie nu mi-au folosit nici ele şi de fiecare dată când mă întorc în ţară lucrurile pe care nu le înţeleg mă întâmpină la fel de violent ca întotdeauna. Nu mi-a prea rămas altceva de făcut decât să scriu despre asta. Nu în speranţa că cine ştie ce răspunsuri miraculoase voi afla astfel, ci doar mânat de certitudinea că exorcizarea prin scris e unul dintre actele care pare a mai avea sens. Ineficient, desigur, dar în definitiv, nu-i aşa că eficienţa e un cuvânt oarecum straniu în limba română?! Are sonorităţi bizare, sensuri neacoperite de realitate. Faptul de a scrie se dovedeşte adesea tot la fel de eficient ca şi faptul de a guverna. Cu diferenţa că autorii celor două acte nu au de câştigat la fel de mult de pe urma hobbyurilor lor. Aşadar, să începem:
1.Nu ne mulţumeşte nimic. De fiecare dată când dobândim ceva, bucuria succesului e imediat umbrita de faptul că vecinul nostru a repurtat un succes mai mare cu, evident, mai puţin efort şi având mai puţine merite. Cutare e acum în cine ştie ce mari demnităţi publice pentru că, fără niciun fel de dubiu, a avut pile. Altfel cum? Până şi câştigătorii la loterie trebuie să fi făcut ei ceva, astfel nu câştigau.
2.Nimeni în România nu e competent. Evident, cu excepţia celui care face afirmaţia. Medicul ia şpagă, profesorul la fel, judecătorul e corupt, poliţistul ne amendează pentru că am băut şi noi o bere acolo. Ei şi ce dacă am băut o bere?! Am omorât pe cineva? Sunt ţări în lumea asta civilizată în care ai voie să bei un pic şi apoi să urci la volan. M-a oprit pe mine pentru că m-a văzut într-o Dacie! De ce nu-i opreşte pe toţi?!
3.Nimeni nu munceşte în ţara asta. Din nou, exceptându-l pe cel care vorbeşte, toţi sunt nişte leneşi. Când am luat o pauză prelungită de masă (vreo câteva ore), l-am văzut pe X într-o crâşmă. Era în timpul programului. Şi ne mai mirăm că totul merge prost? Noroc că ştiu un doctor care să îmi facă rost de actele necesare unui mic concediu medical. Nu e corect… muncesc atât de mult în comparaţie cu ceilalţi încât merit şi eu câteva zile libere să merg la pescuit…
4.Românul e patriot. Îşi iubeşte ţara, neamul strămoşesc şi s-ar sacrifica până la ultima picătură de sânge pentru patria lui. Asta, desigur, nu are nimic de a face cu faptul că acelaşi român îşi înjură copios aceeaşi patrie pentru care cu câteva secunde înainte şi-ar fi dat viaţa. Păi el ar fi luptat cu arma în mână pentru patria lui Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare, nu pentru ţara ăstora, a lui Băsescu si a guvernanţilor de azi. E totuşi puţin probabil ca Mihai Viteazul să ne mai cheme azi la arme.
5.Toată lumea în România suferă de un simţ acut al demnităţii. Aşa suntem noi de la daci încoace… demni. Până şi cetăţenii beneficiari ai ajutoarelor sociale refuză, în virtutea demnităţii, să muncească în folosul comunităţii. A strânge frunzele uscate de pe trotuar e sub demnitatea lor de fiinţe umane libere apărate de Convenţia Drepturilor Omului. Desigur, până în ziua în care cineva ne dă ceva gratis. Atunci, fie că suntem săraci lipiţi pământului fie că nu, ne îmbulzim la cozi, îi împingem cu aceeaşi demnitate pe cei dinaintea noastră pentru a ajunge mai repede în faţă.
6.Suntem atoateştiutori. Steaua a pierdut meciul pentru că trebuia să joace cu un alt mijlocaş lateral, Adrian Păunescu e un geniu pentru că mai mereu când ascult „Rugă pentru părinţi” plâng de parcă tocmai aş fi tăiat o ceapă, Guvernatorul Băncii Naţionale ar trebui să folosească rezervele de aur ale ţarii (eventual să le împartă fiecăruia dintre noi) pentru a ne scoate din criză, medicii sunt ignoranţi pentru că nu folosesc în tratarea cancerului nu ştiu ce rădăcină a nu ştiu cărei buruieni despre care am citit în „Formula As” iar piloţii TAROM încasează salarii enorme doar pentru că se aşează pe scaune, învârt două manete şi văd o grămadă de ţări străine.
7.Românul e iubitor de cultură şi religie. Statistic vorbind, un procent covârşitor apreciază muzica clasică şi îşi declară credinţa în Dumnezeu. Ca o anomalie absolut inexplicabilă cântările (era să scriu „concertele”) maneliştilor fac sală plină iar înjurăturile cu subiect religios pot fi auzite mai mereu la orice colţ de stradă. Ce e o nuntă fără o manea acolo sau o viaţă de proletar obidit fără o suduială serioasă în care să ne facem auzite cunoştinţele teologice?
8.„Merge şi aşa”. Ce e cu obsesia asta de a face lucrurile perfect?! Doar nu suntem nici nemţi, nici elveţieni. Noi suntem români, latini adicătălea, noi nu suntem făcuţi să executăm ca roboţii, noi suntem inventivi. Păi ce, nu foloseam noi ciorapi de damă ca să ne reparăm maşinile Dacia 1300? Nu puseserăm în timpul comunismului un ecran colorat în faţa televizorului pentru a-l transforma din unul alb-negru în unul color? Cu asemenea resurse de ingeniozitate, de ce ne-am ţine de planuri? Aşa cum ziceam, „merge şi aşa”.
9.Noi nu negociem „interesul naţional”. Numai că îl redefinim permanent. Nu ne vindem ţara, doar pentru că nu prea mai e nimic de vândut. Cum se face că ani de zile nu ne-am vândut ţara şi astăzi plângem pe la colţuri că ea e deja vândută, e o chestiune ce ţine de metafizică. La fel de metafizică e şi chestiunea Ardealului. E, totuşi, o mare dovadă de bărbăţie şi patriotism că, după douăzeci de ani de lupte, am reuşit să îi împiedicăm pe unguri să ne ia pământul în spate şi să fugă cu el peste graniţă.
10.Suntem la răscruce de vânturi, victime permanente ale tuturor conspiraţiilor omenirii. Ce-am fi fost noi dacă nu ne opreau din această fulminantă evoluţie oculta iudeo-masonică, revizionismul maghiar, imperialismul sovietic, masoneria şi alte asemenea organizaţii care şi-au făcut din distrugerea României un scop în sine? Unele dintre ele chiar s-au înfiinţat pentru a destructura fibra noastră naţională, din teama că aici, în spaţiul carpato-danubiano-pontic, genialitatea noastră, excepţionalismul, mesianismul românesc ar fi ameninţat însăşi ordinea mondială. Totuşi, însă, în ciuda fiecărei evidente calităţi pe care o deţinem, nu prea evoluăm. Aşa ne spun statisticile, dar, nu-i aşa, şi ele sunt parte a aceleiaşi conspiraţii!
Cam asta nu prea înţeleg eu în România. Poate că nu sunt suficient de „român”, poate că nu am ascultat destule concerte de muzică patriotică, poate că ceva îmi scapă. Pentru că altfel, dacă ceea ce nu înţeleg eu e parte a realităţii româneşti, atunci cu siguranţă trăim astăzi într-o Românie minoră, într-o ţară a cărei îngâmfare se întâlneşte cu evidenţa si din această întâlnire rezultă o doză substanţială de ridicol… Nu poate fi aşa… Cred, totuşi, că nu sunt destul de patriot.
Domnule Ivancu,
poate ca era mai bine sa oferiti si niste solutii la cele 10 probleme descoperite la romani.
ca asa, doar ca sa ne amintiti defectele, nu ati facut altceva decat sa va incadrati in aceleasi tipare enumerate in „decalog”.
iar de astfel de comentatori suntem satui.
Domnule,
Eu sunt unul dintre cei care n-ar lupta pentru ţara lu Băsescu. Dimpotrivă, m-aş bucura ca nişte duşmani (sau nişte „agenturi”) s-o atace şi s-o cucerească (asa cum a cam făcut cu ţara lu Ceauşescu) şi să ne scape de el (cum ne-a scăpat – dar cu ce folos? – şi ce celălalt).
E rău?
O fi, dar eu nu văd altă soluţie.
Domnule Andronache, nu știu dacă e treaba domnului Ivancu să ofere aceste soluții, dar eu aș vrea să vă întreb, în numele cui vorbiți de folosiți persoana întâi plural? Sau e pluralul majestății? Și dacă nu vă place ce citiți în revista ACUM, cine vă reține pe această pagină?
Domnule Clej,
hai ca sunteti simpatic:)
intru pe aceasta revista dintr-o nevoie de comunicare.
si, nu-i asa, lipsa de comunicare intareste sistemele discretionare.
sau vreti sa impuneti un astfel de sistem?
Domnule Andronache, dacă doriți să comunicați, faceți-o cu bună credință. Nu mi-ați răspuns la întrebare, în numele cui vorbiți când folosiți persoana întâi plural?
Domnule Clej,
ce inseamna, dupa dumneavoastra, „buna credinta”??
am mistificat ceva, am folosit un limbaj suburban, unde e reaua credinta?
sau daca imi permit sa am un punct de vedere diferit de al dumneavoastra sau al autorului articolului, atunci dau dovada de rea credinta?
regret, dar se pare ca am nimerit intr-o zona foarte putin propice libertatii de opinie.
Domnule Andronache, e suficient acest ton iritat si superior (cu folosirea pluralului majestatii) combinat cu lipsa totala a argumentelor (ascunsa sub pretextul lenii) ca sa probeze reaua dumneavoastra credinta. Si asa cum am mai explicat „suburban” e un termen depasit in 2010, poate ati vrut sa spuneti anti-urban.
Bine, am incheiat orice discutie.
Imi pare rau ca am revenit aici, sperand ca voi regasi o atmosfera destinsa, dar m-am lovit de un zid gros de intoleranta.
Ramaneti cu bine!
Domnule Andronache. De buna seama ca autorul ofera si solutii. Iata ce as puea eu citi printre randurile decalocului – luati cele de mai jos ca pe un simplu exemplu; fiecare dintre noi poate nascoci propriul decalog.
1. Sa invatam sa deosebim pretentiile si asteptarile realiste de bazaconii. Mai bine mai putin, dar de calitate.
2. Sa avem incredere in conationalii nostri, specialisti, acordandu-le o prezumtie de buna intentie.
3. Sa muncim cu placere. Sa avem grija si de cei din jurul nostru sa poata munci cu placere (mai ales daca suntem sefii lor).
4. Sa ne alfabetizam social; printre altele ca sa invatam la ce folosesc mandria si iubirea. Sa mai recitim istoria – fara prejudecati.
5. Sa invatam limbajul modestiei (a nu se confunda cu umilinta si ligusirea). Sa lasam mandria pentru mai tarziu, cand vor fi roade de mandrit.
6. Romanul cat traieste invata. Jumatate din cunostinte se perimeaza la fiecare cinci ani.
7. Sa luam mai in serios cultura generala, nu sa o mimam. Face bine la sanatate.
8. Sa fim mai pretentiosi decat nemtii si elvetienii. Ei isi permit cate o neglijenta, pentru noi a sunat demult ceasul – nu ne da mana. Trebuie sa fim model in totul si sa avem rabdare pana cand alte natiuni vor avea din nou motive concrete sa creada in noi.
9. Interesul national e lucrul bine facut. Exemple bune sunt in toate ograzile. Se dau degeaba ca Openosurce. Sa nu ne puna dracul sa le dam cu piciorul.
10. Suntem intr-un loc si un timp binecuvantate de Dumnezeu. Sub aripa Uniunii Europene, nu Uniunii Sovietice. Avem o droaie de avantaje. De exemplu, putem sa pornim de la zero in multe sectoare fara sa pierdem nimic. In materie de atractii turistice, avem constructii vechi vrednice de aratat cam de zece ori mai putin decat Germania, Franta, Italia, Portugalia, care duc povara unui parc enorm de cladiri istorice. Ale noastre, ori nu au fost de la inceput, ori ne-am batut joc de ele. Ne-ar costa mult mai putin sa avem grija de ele. Cu conditia ca atunci cand le restauram sa acceptam sfaturi bune de la cei care stiu sa faca.
Domnule Gabriel Andronache,
Sa luam pe rand obiectiile dvs. Solutiile stau in mana celor care au si resursele. In plus, multe dintre problemele despre care vorbesc aici tin de o anume zona de mental colectiv romanesc, ceea ce inseamna ca nimeni nu are solutii „la minut”. Cand e vorba de mental colectiv cea mai buna dintre solutii este ca o comunitate (in cazul nostru, romanii) sa traiasca o perioada cat mai indelungata intr-o societate normala. Ati fi surprins sa constatati cam cate mecanisme si clisee de gandire dispar ele insele daca suficiente generatii isi traiesc viata intr-un climat normal.
Daca sunteti „satul” de astfel de „comentatori”, de ce le cititi textele si le mai si comentati? Mie cand nu imi place un text nu numai ca nu il comentez, dar si renunt la citirea lui in integralitate. E un soi de masochism intelectual (daca doriti) pe care il practicati cu buna stiinta.
Domnule Ovidiu Ivancu intrebarile si ideile expuse sunt foarte interesante, dar numarul lor mare si complexitatea problemelor face sa fie imposibil atingera tuturor ideilor cu atentia cuvenita. O sa incerc sa spun explicatia mea care fireste nu va fi intodeauna cea mai corecta. Problemele ridicate sunt universale, prezente in orice societate dar in masuri si grade diferite.
1.Exista cazuri unde succesul unui cetatean roman este riguros criticat, am citit ca romanilor le este frica inconstient de succesul altor vecini care le-ar scadea indirect pe ei pe scara sociala. Iar obtinerea de posturi fara merite este o practica comuna in ro. deci usor de invocat cand cineva simte ceva invidie. Ar mai fi ca un om cu autostima mica uneori nu accepta laudele, deci un popor cu autostima sifonata ar reactiona la fel.
2. Orice act de cunostere are la baza comparatia, este evident ca romanii sunt mai calificati decat cetatenii unor tari mult mai sarace si mai putin calificati decat unele tari puternic industrializate, cetateanul care critica ar dori sa primeasca servicii impecabile lucru usor de inteles, poate doar ca in acel moment ii lipseste obiectivitatea sa-si dea seama ca nici dumnealui nu are un cv impecabil.
3. Ro. are o pr. de productivitate care este pe sub media tarilor industrializate, majoritatea pamantenilor ne credem harnici si cinstiti, deci cel care identifica pr. de productivitate in tara noastra ii lipseste obiectivitatea de a recunoaste ca nici el nu este un stahanovist inrait.
4. Natiunea a luat locul formatiunilor mai primitive: tribului si clanului care dau protectie si un rol individului in societate. Protejarea acelui sistem social este perceputa ca un act de autoaparare, isi face prezenta si instinctul de supravietuire in ecuatie. Informatiile primite ca exista alte sisteme sociale mai eficiente unde viata este mai dulce, produce un sentiment natural de frustrare, cetateanul roman totusi in mileniul 3 face diferenta intre el ca individ si societatea ca organism aparte, alegand in mod natural sa arunce vina pe ceilalti. Omul nu este o fiinta doar in parte rationala, este destul de comun sa exprimam opinii contradictorii la momente diferite.
5. Romanul este un supravietuitor, iar profilul psihologic al supravietuitorului este neincrederea in celalalt, lipsa de implicare afectiva si empatie, supravietuitorul are doua fete total opuse, daca simte ca oponentul este puternic se face pres, iar daca il simte debil il calca in picioare. Demnitatea exagerata o gasim la indivizii primitivi, este un fel de agresivitate indirecta, sau poate ca este un fel de macanism de protectie intr-un sistem social unde daca oponentul te simte debil de calca in picioare, fenomenul este foarte vizibil in inchisori, unde indivizii se simt din priviri daca oponentul este debil. Ar mai fi si explicatia ca individul este oarecum constient de originea lui umila si se simte profund frustrat incercand obsesiv sa compenseze handicapul, ajunge sa aiba comportament ridicol de aristocrat in opinci, sau poate intr-o societate in profunde schimbari individul nu-si gaseste locul in ierarhia sociala.
6. Traditional la noi avem obiceiuri orientale si vorbim mult, taranul roman a avut putine informatii si pt. a umple golul a trebuit de la o mica informatie sa dezvolte mai mult, iar noua explicatie inflorita la randul ei este preluata si dezvoltata ca in povestea cu coada vulpii. O societate frustrata a dezvoltat idea ca suntem culti, un fel de legenda urbana, care gadila la ureche ascultatorul.
7.In zonele urbane probabil cetatenii sunt constienti ca da bine la imagine sa spui ca asculti si muzica clasica, fireste, fiecare isi aduce aminte macar un fragment din muzica clasica comerciala care ii place. Muzica vulgului este o muzica instinctuala si cu mesaje scurte care scot in evidenta sentimente bazice. Muzica clasica este mai complexa si creierul foloseste resurse mai mari pt. a o intelege, probabil intervine si educatia din copilarie cand isi fixeaza ideile, ce este frumos si ce este urat. Romanii s-au retras dupa 90 spre religia arhaica speriati de o lume complexa pe care nu o inteleg, religia le da un punct de reper si siguranta.
8. In viata de zi cu zi stim ca unele persoane sunt perfectioniste educativ si dupa caracter, formarea unor popoare si culturi exigente este un proces lung, dificil de analizat, poate ca sociologii au mai multe raspunsuri sau ipoteze, se stie ca germanii de azi erau mai putin organizati decat legiunile romane, iar azi descendentii legiunilor, italienii, sunt mult mai anarhici decat nordicii.
9. Este o declaratie de principii, individul cu principii este vazut pozitiv in societate,deci este normal sa tot auzim asfel de luari de pozitie, in general cetateanul nu vrea sa vanda ceva pe care il considera ca fiind si al lui, fara sa vada ceva concret in schimb, daca ar primi ceva gras in schimbul vanzarii a ceva ce este al tuturor, multi nu ar sta pe ganduri. Este de remarcat ca baietii privesc fetele din sat ca pe un bun care trebuie protejat de baieti straini, dar si usurinta cu care romanii ofera romancele prostitutiei internationale in schimbul unor arginti.
10.Cetateanul simplu nu are cunostinte ca sa intelega complexitatea lumii, suntem programati genetic sa cautam explicatii chiar si acolo unde nu sunt (cazul aparitiei unei cruci pe un dovleac) el cauta o explicatie simpla ca sa-si explice anumite lucruri, iar conspiratiile sunt un mod simplu de a explica aproape orice, individul apoi poate dormi ca a gasit explicatia si identifica dusmanul, sa simti ca esti atacat si sa nu identifici dusmanul este foarte frustrant, asa ca poporul inventeaza dusmani.
A unsprezecea partea a unui Decalog care se respecta :
11. Avem ghinion.
Acesta consta in faptul ca frizerii si soferii de taxi sunt din pacate ocupati toata ziua. Seara scriu pe forumuri. Ei ar sti ce sa faca. Am auzit asta de multe ori. Ce pacat ca sunt atat de prinsi…