caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Romania



 

Toboşarul “Epocii de Aur”: Moştenirea roşverde a lui Adrian Păunescu

de (14-11-2010)
4 ecouri

Ion Iliescu este indignat. Nu de carnavalul rusinii pus la cale de moguliziuni, ci de faptul ca nu cedam cu totii santajului propagandistic pe cat de ieftin, pe atat de riscant.  Asadar, Iliescu ataca in acelasi stil de boxeur ideologic pentru care a devenit faimos inca din anii 50:

Viaţa ne oferă şi altfel de specimene – înveninate de ură, pe care nu şi-o pot înnăbuşi nici în asemenea momente. Cel mai dezgustător exemplu l-a oferit Televiziunea Naţională, care nu numai că nu s-a învrednicit să relateze ceva despre ceremoniile de la Casa Scriitorilor, Ateneul Roman, Biserica Boteanu sau Cimitirul Bellu – dar şi-a permis, exact în timpul acestor ceremonii, duminică la prânz, să găzduiască un dialog cu Andrei Cornea – un infatuat, exemplu de răutate încrâncenată, care s-a limitat să repete aprecierile demne de alte timpuri din raportul redactat de Tismăneanu (un exemplar de specimen retrovertit într-un veritabil neo-stalinism, pentru că asta sunt aşa-zişii post-factum).

La randul sau, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că social-democraţii vor solicita audierea în comisiile Parlamentului a conducerii TVR pentru ca aceasta să explice abordarea editorială a înmormântării lui Adrian Păunescu şi de ce a “aranjat” difuzarea unei emisiuni de denigrare a memoriei acestuia.  A spune adevarul despre Paunescu inseamna, in interprertarea pontica, a denigra.  Paunescu trebuie venerat, divinizat, canonizat, transformat in icoana la care sa ne inchinam cu toti, precum caprele negre dintr-un poem al sau…

Adrian Paunescu a fost si este plans de toti cei care regreta frigul, foamea, cozile, supravegherea universala, domnia suspiciunii si a minciunii, infernul cotidian dintr-o Romanie jignita si umilita.  Cand Ion Iliescu afirma ca Paunescu nu  a fost un poet de curte al dictaturii lui Ceausescu, el comite o frauda istorica. O face cu buna (adica rea) stiinta. Ca fost secretar al  CC al PCR insarcinat cu propaganda, Ion Iliescu stie perfect ca Paunescu a fost un ultra-zelos constructor al cultului familiei Ceausescu, ca s-a prosternat fara jena in fata “geniului Carpatilor”. Cine va rasfoi Antologia rusinii de Virgil Ierunca va gasi probe irefutabile ale degradarii intelectuale si morale a lui Adrian Paunescu.  Au aparut pe forumuri sute, poate mii de versuri scrise de Paunescu intru gloria “eroului intre eroii neamului”.  Nu erau tributuri conjuncturale, ci fibra insasi a poeziei paunesciene de dupa 1972-73.  A fost oracolul, profetul, pontifex maximus al cultului personalitatii.

Cand Victor Ponta a cerut sa se instituie doliu national pentru apologetul comunismului dinastic, el ii jignea pe revolutionarii din 1989, pe minerii grevisti din Valea Jiului din august 1977, pe protestatarii de la Brasov din 1989, pe toti cei care au suferit din cauza regimului comunist.  Au aparut cateva articole exceptionale despre mistificarile mediatice macabre din weekend.  Este limpede ca s-a incercat de fapt reabilitarea discursului revansard, a retoricii unei restauratii comunisto-fascizante. Adrian Paunescu nu a fost nici rosu, nici verde, a fost roşverde, ca si comunismul ceausist pe care l-a servit cu unic, neconditionat devotament.  Miercuri si joi, in EvZ, va apare articolul meu despre tobosarul “Epocii de Aur”. Ca si “tobosarul timpurilor noi”, stalinistul Mihai Beniuc, pe care l-a admirat, Paunescu a fost un artist inregimentat in favoarea totalitarismului, a pretins ca iubeste libertatea, insa i-a sustinut zelos si adeseori pervers pe inamicii ei. A facut-o voluntar, sugrumandu-si de bunavoie talentul, demnitatea si onoarea.  Criticul Paul Cernat avea dreptate sa scrie in studiul sau “Imblanzitorul Romaniei Socialiste” din volumul colectiv scris impreuna cu Ion Manolescu, Angelo Mitchievici si Ioan Stanomir, Explorari in comunismul romanesc (I) aparut la editura Polirom in 2004:

Nici o istorie institutionala a Romaniei Epocii Ceausescu nu poate face abstractie de personalitatea masiva si acaparatoare a lui Adrian Paunescu, fie si pentru faptul ca, pe durata existentei Cenaclului Flacara (si mai ales intre 1976 si 1985, cand cenaclul a intrat sub umbrela Festivalului National “Cantarea Romaniei” ) poetul a fost, de facto, al patrulea om in stat ca influenta publica, dupa cuplul prezidential si mezinul lor Nicu.  Reprofilat ulterior ca portavoce a “orfanilor tranzitiei”, prezent in miezul tuturor evenimentelor ” majore”  spre a le versifica, jurnalistic, in nasfarsite poeme-lamento sau vaticinare puse pe muzica folk, Paunescu se afla, de fapt, in cautarea monopolului poetic pierdut.  … O nevoie expansionista si totalitara de a fi permanent in centrul atentiei, venita, probabil, si din nevoia vitala de a-si conjura spaima de efemeritate… (op. cit., p. 241).  Cutie de rezonanta a complexelor, resentimentelor si orgoliilor locale, poet comunitar etatizat, Paunescu este produsul paranoic al imposturii unui sistem autoritarist si discretionar pe care l-a sustinut, insuflandu-i, pana la urma, autenticitate si credibilitate populara. (ibidem, 242).

Studiul demitizant al lui Paul Cernat ar trebui sa fie citit de toti cei care, in aceste zile, s-au grabit sa-l proclame pe Paunescu drept egalul lui Eminescu si au contestat importanta (nefasta, fireste)  textelor sale delirant-encomiastice.  Pe directia luciditatii analitice, iata un fragment din excelentul articol publicat de Andrei Cornea in revista 22:

Iar dacă această neomistică ar fi avut măcar un sens pozitiv, eliberator, Păunescu ar fi meritat poate elogii. Dar ea a ţintit la înrobirea minţilor celor tineri, la dogmatizare şi autosuficienţă naţionalistă şi şovină. S-a spus că Păunescu a fost un mare patriot român. Fals. Nu e patriot acela care, cu ştiinţă, face rău ţării sale, iar Păunescu ştia desigur despre ruinarea României practicată de regimul Ceauşescu, ştia de Securitate, ştia de înjosirea culturii, a ştiinţei autentice, ştia de distrugerea bisericilor şi a satelor, de controalele ginecologice forţate. Iar adulaţia disgraţioasă practicată de el pentru Ceauşescu şi „spălarea pe creier“ a tinerilor, obţinută prin muzică folk, poezie şi urlete la ceremoniile Cenaclului Flacăra erau răspunsul său de mistagog obsedat de putere la toate aceste nefericiri ale ţării sale, căreia nu i-ar fi putut face mai mult rău nici dacă ar fi urât-o. Şi când te gândeşti că azi unii îl mai şi consideră un fel de dizident! Nu e patriot, de asemenea, omul care, după 1989, a continuat să laude „realizările“ unui regim care a sfârşit prin a-şi împuşca propriul popor. El, care a militat în partidul naţional-comunist al unui fost prim-ministru al lui Ceauşescu, a arătat că nu a învăţat nimic.

Dar nici noi (mulţi dintre noi) nu dăm impresia de a fi învăţat ceva. Privim pasivi, anesteziaţi, dezgustaţi la televiziuni, ascultăm muţi elogiile deşănţate ale comilitonilor lui Păunescu, ale unor politicieni interesaţi de puncte în sondaje, ale celor cândva „spălaţi pe creier“, ale naivilor care confundă poezia cu versificaţia. Neglijăm să ne opunem prin cuvântul nostru şi prin memoria noastră. În ce punct al laşităţii generale am ajuns, dacă, la numai cinci ani de la rostirea Raportului Tismăneanu în Parlamentul României, în care Păunescu era nominalizat printre susţinătorii declaraţi ai regimului „criminal şi ilegitim“, nu ne strigăm public indignarea împotriva expunerii acestui catafalc, fie şi pentru câteva ore, la Ateneul Român? Cum de nu protestăm împotriva înmormântării acestui suprem manipulator de mase între Eminescu şi Nichita Stănescu? Da, am ajuns iarăşi complici tăcuţi cu Răul, aşa cum ne-a văzut Herta Müller. Da, am rămas în continuare „un popor vegetal“, aşa cum ne-a descris Ana Blandiana. Numai că, spre ruşinea noastră, azi nici măcar frica de represalii de pe timpuri nu o mai avem drept alibi…

http://www.revista22.ro/la-moartea-marelui-pontif-al-na355ional-comunismului-9318.html

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • George P.: (15-11-2010 la 04:57)

    Un articol care ne ofera o infuzie de bun simt, ingredient cam rar intalnit in perioada in care traim. Peste catranul gros asternut ca o mazga pe alveolele noastre mai izbucneste cand si cand si cate un val de apa curata.

    Un lucru nu pricep. Cu o vreme in urma s-a stins, aproape in anonimat public, Octavian Paler. Paler a detinut functii in perioada comunista, o mai fi avut reflexe nationaliste, poate scuzabile la un om de varsta lui. Dar a fost, de departe, cu mult mai simpatic. Ne-a lasat eseuri in care nu si-a ingramadit un ego exacerbat. Nu a avut nostalgii fata de dictatura. Cel putin asa am perceput eu lucrurile. Si totusi, s-a stins fara ,,succes de casa”. Ca sa nu mai vorbesc de raceala gretoasa si aroganta prost mascata fata de Herta Müller. Herta, care la primirea Premiului Nobel, spunea, starnind un zambet imposibil de controlat din partea Printesei Madeleine a Suediei: Administratiile tarilor est-europene au imbracat acum mantia zdrentuita a ,,schimbarii”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • IOANA VOICILA DOBRE: (15-11-2010 la 06:57)

    Pentru NEMURITORI

    Din gândirea unui Poet

    Nu mai ştiu de câte ori
    Serile m-am sinucis
    Şi în somnul de-o secundă
    Tu îmi apăreai în vis.

    Miile de morţi din viaţă
    Mult mai viguros mă fac
    Şi renaşterile toate
    Vreau cu moartea să le-mpac.

    Am s-o convertesc în stele
    Am s-o luminez fictiv.
    Cu renaşterile mele
    Am s-o-nving definitiv.

    Eu la Timp, audienţă
    Am cerut dar ea nu ştie
    C-a semnat patronul ei
    Cererea de veşnicie.

    Ioana Voicilă Dobre

    A fost odată un Om

    Tu vezi acum, poetul ne-a iubit
    În fiecare vers stă mărturie,
    Inima lui care avea să fie
    Proiecţie a noastră-n infinit.

    Şi simţi dinnou cum iremediabil
    Şi de neconsolat rămâne hăul.
    Pe umăr stau reproşuri mari cât tăul
    Că nu ai fost măcar un pic amabil.

    Auzi acum atâtea voci fecunde,
    Atâtea strigăte cum mărginite
    Scot în prim plan fiinţele urâte
    De nici pământul nu le poate-ascunde.

    A fost un Om atât de mare-n toate
    Că nu-l încape o eternitate!

    Ioana Voicilă Dobre

    Poetului la moartea sa

    ,,Zăpezile postume,, au început să cadă
    Şi lumea, adevărul a început să-l vadă
    Cum la nevreme iarna în vară azi începe
    La fel plecarea ta, eu nu o pot pricepe.

    În vine îmi îngheaţă cuvântul de iubire
    Cum te-am iubit în viaţă, poete, în neştire!
    Cum m-am rugat la stele mereu să lumineze
    Suişul vieţii tale, mereu pe metereze.

    Sărac şi fără vlagă, mă laşi acum o pradă
    Să duc lămpaşul tău în lumea de paradă.
    ,,Biet lampagiu,, se duse într-o audienţă
    La însusi Dumnezeu, să ceară-acum clemenţă.
    (pentru poporul său.)

    Să stăm în rugăciune şi să luăm aminte
    Că viaţa-i trecătoare şi trece prin morminte!
    Să nu uiţi niciodată, popor înstrăinat
    Cum, către Dumnezeu, poetul te-a-nălţat!

    Ioana Voicilă Dobre

    Puterea trandafirului

    Din prea multă iubire
    oamenii ţi-au dăruit durerea.
    N-am putut să te las acolo.

    Cu singura-mi torţă
    am venit să te însoţesc
    pe scările ce urcau în lumină.

    În urmă, grota
    pe care o pregătiseră pentru tine
    a explodat de furie.

    La gura ei,
    un boboc de trandafir
    ţi-a tăiat calea

    şi l-ai cules într-un gest
    atât de evlavios
    încât m-am topit odată cu torţa.

    Ioana Voicilă Dobre

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Maria: (15-11-2010 la 08:59)

    Ce păcat că Iliescu l-a împuşcat pe Ceauşescu! Aveau şi „românii verzi” un adevărat erou căruia să se închine. Aşa folosesc săracii nişte surogate gen „bardul de la Bârca”. Oricum, nu-i târziu şi poate BOR mai trece la înnoirea moaştelor. Evlavie, cât cuprinde!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Daniel Macovei: (16-11-2010 la 17:49)

    Minunat doamna Voicila. Superbe versuri. Poetul cu lampasul, Dumnezeu, audienta, clementa, poporul, meterezele, trandafirul, dumneavoastra neconsolata pe veci, topita. Felicitari! Ce ar fi sa deschideti un cenaclu! Ar suna bine „Torta si bobocul”? Sau „Lampasul si bobocul”? Mai bine alegeti dumneavoastra. PS, bobocul de trandafir fireste sau trandafirul de boboc, nu mai stiu, sunt emotionat.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.225.38.2