caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Savoir Vivre



 

Inceput de drum … spre Vest (5)

de (21-11-2010)
3 ecouri
– urmare din numarul trecut –

Fusesem anuntata ca cea de-a doua spatamana de scolarizare o sa fie foarte dificila, asa ca dimineata de Luni m-a gasit total pregatita, in alerta, si prezenta la birou in sala de curs cu toate beculetele aprinse.

Doi colegi de la „catalizatori”, Rob si Maarten, isi adusesera un teanc de hartii, grafice colorate si pregatisera si-un „white board” cu ajutorul carora, toate explicatiile ar fi trebuit sa devina mai usor de priceput.

Unul din ei mi-a facut o introducere larga, explicandu-mi ca asta va fi subiectul urmatoarelor cinci zile de scolarizare, dat fiind faptul ca domeniul este foarte vast, greoi si de specialitate, iar promovarea unui produs nu poate fi facuta daca nu stii despre ce este vorba si daca nu ai cel putin cateva notiuni de baza.

Nimic mai adevarat. Mi-am deschis dosarul, am primit o copie a prezentarii si … la treaba!

Mare mi-a fost surpriza sa constat ca incepusera sa-mi vorbeasca despre tabelul lui Mendeleev si despre elementul chimic…. Carbon! Ce este, unde se gaseste (?), ce inseamna un atom si o molecula. Pentru cateva clipe am avut senzatia ca nu e adevarat si ca asta nu mi se intampla mie… Eu trecusem prin niste ani de medicina, iar in liceu participasem la faze superioare ale Olimpiadei de chimie din dragoste pentru materia respectiva… Cum sa le spun, ca asa, venita din Romania, ceea ce, ce-i drept, pentru ei nu insemna nimic mai mult decat lumea a treia, aveam totusi ceva in cap? Doar trecusem si de testul Companiei care nu fusese nici usor si din care nu lipseau cateva intrebari din chimie, studiasem materialele trimise la Bucuresti …. Nu stiam ce sa fac.

Am rezistat situatiei pret de inca jumatate de ora, tratandu-ma cu cafeaua din ceasca si intrebandu-ma-n gand cum as putea iesi din situatia penibila in care ma aflam, fara sa deranjez sau sa supar pe nimeni.


Vazand ca fixez cu privirea mult prea mult cafeaua din fata, Rob, imi spuse destul de compatimitor: „… E greu, nu-i asa? … Intelegi ceva?”

Asta era oportunitatea; portita de iesire. Mi-am luat inima-n dinti si i-am rugat sa ma lase sa le spun in cateva cuvinte ce stiam eu.

Mi-am inceput apoi expunerea, la fel ca ei, incepand de la atomul de carbon; tot ce se putea spune pe scurt despre el: configuratie electronica, unghiuri de valenta, grade, legaturi chimice, … tot. Apoi, schematic, am trecut prin toate capitolele chimiei organice: alcani, alchene, alchine, hidrocarburi aromatice, alcooli, fenoli, aldehide si cetone, acizi grasi, esteri, etc, fiecarui capitol punctandu-i caracteristicile: tipul legaturii de carbon, proprietati fizice, chimice, metode de obtinere, conditii de reactie, etc.

Am vorbit non-stop mult peste doua ore. Cei doi colegi ai mei, Rob si Maarten …. amutisera. Erau atat de uimiti, incat n-au avut curajul de a ma intrerupe. Tot ce nu reuseam sa le explic in engleza, rezolvam scriind formula sau ecuatia chimica.

Spre sfarsit le-am conturat grafic schema de chimizare a metanului si cea a petrolului. Pauza. Mi se uscase gura, gatul, vorbisem ca o mitraliera automata, nu mai eram in stare sa articulez un cuvant.

Liniste totala. S-au uitat lung unul la altul apoi m-au intrebat cum de stiu atatea … Am apucat sa le spun soptit ca cine a trecut printr-un examen de admitere la Medicina in Romania, e toba de chimie; si de fizica; si de restul.

Au schimbat cateva cuvinte intre ei, in olandeza, dupa care Maarten m-a servit cu o cafea si fursecuri ca sa-mi dreg vocea, iar Rob … a disparut. Dupa alte 20 minute s-a intors in sala de cursuri insotit de Bart si de Jan v.D, seful nostru cel mare.

Le-a aratat schemele facute de mine, fila cu fila, explicandu-le in aceeasi olandeza, ce se intamplase in decursul ultimelor trei ore. Apoi au plecat toti.

Ma intrebam cu frica, daca facusem bine aratandu-le ce stiu si incepuse sa-mi para rau ca nu-mi tinusem gura la timp. Si tocmai cand ma cuprinsera remuscarile, Bart a intrat zambitor in sala, rugandu-ma sa-l ajut la configurarea standului pe care-l pregateau pentru expozitia de la Sofia, similara celei care avusese loc in Februarie, la Bucuresti. Nu-mi placuse standul de la targ, nu „curgea”. Dar dupa experienta cu catalizatorii si dupa ce vazusem cum toti plecasera brusc sa discute intre ei in alta parte, am hotarat sa nu mai suflu un cuvant, asa ca m-am limitat la alegerea si pozitionarea mobilierului si a panourilor publicitare.

In timpul pranzului la care am participat toti in aceeasi formatie, inclusiv Jan, Bart a adus in discutie targul si standul. Se pare ca orice nemultumire mi se citeste in ochi, imediat observata de directorul meu, care, a insistat sa-mi spun deschis parerea. Si cum nemtii au dreptate cand afirma: un barbat – un cuvant, o femeie – un dictionar intreg, am reusit sa pun in discutie cel putin zece puncte negative ale configuratiei standului, si asta trecand peste propria-mi promisiune ferma ca nu mai deschid gura!

Si iarasi, ca la discutia cu catalizatorii, un moment de liniste. S-au uitat unii la altii, au discutat in aceeasi limba pe care eu nu o intelegeam, dupa care am fost rugata ca odata reintorsi la birou sa propun o varianta de stand in functie de cele zece punctele ale mele.

Timp de trei ani tradusesem pentru ei si pentru multe alte companii in targurile de specialitate de la Bucuresti, vazusem tot felul de standuri si ma confruntasem cu tot felul de puncte de vedere, asa ca, aveam si alte idei, iar in cazul lor in special, de fiecare data as fi organizat altfel si standul si prezentarea. Acum, cu experienta anilor in spate, puteam sa le spun cum gandeam eu, desi, nu eram deloc foarte convinsa ca as fi avut dreptate.

Mi-au trebuit alte doua ore bune pentru stand; discutam cu Bart fiecare colt, fiecare aspect: forma, suprafata, fluenta, eficienta. Planul nostru final, era cu aproape 10 m2 mai mic decat cel initial, deci, mult mai ieftin; mai functional si mai prietenos cu vizitatorul; organizat mai eficient, cu un trafic „curgator”. Clientii nu se mai loveau unii de altii in functie de intrarea sau iesirea din stand, era mult mai vizibil, mai luminos.

Am predat impreuna sefului propunerea mea, insotita de toate calculele de rigoare, dupa care mi-am continuat discutia despre catalizatori cu cei doi colegi ai mei, de data asta la un cu totul alt nivel.

Sfarsitul programului ne-a gasit facand planuri si alegand restaurantul la care ne pregateam sa iesim in acelasi grup. Secretara m-a rugat sa trec mai intai pe la biroul directorului, care ma astepta impreuna cu Bart.

Jan m-a anuntat ca in urma discutiilor cu toti colegii implicati in programul celor doua saptamani, hotarasera de comun acord ca scolarizarea mea luase sfarsit.

Mi-a comunicat apoi, zambind larg, ca in tot restul saptamanii, pana la momentul reintoarcerii la Bucuresti, programul meu va fi doar turistic si voi fi insotita de Bart peste tot. Asta includea, bineinteles, si doua vizite la clienti, ca sa am idee de flux tehnologic si de agenti de luciu in galvanizare. In rest…. Liber! Olanda cat cuprinde! Unde vreau eu, tot ce vreau eu sa vad .

Nu mi-am putut ascunde uimirea si bucuria, si am topait acolo, in birou, ca un copil care-si primise cel mai frumos cadou.

Apoi mi-a multumit pentru propunerile facute standului pentru targuri, nemaicontenind in cuvinte de lauda.

In final m-a imbratisat si m-a sarutat parinteste pe obrajii imbujorati de emotie si de topaiala, si mi-a inmanat un plic in care aveam un consistent supliment de diurna pentru cele doua saptamani; sa-mi cumpar mie si familiei, cate ceva de aici.

Seara zilei de Luni a fost cu totul si cu totul deosebita si parca ceva se schimbase; disparuse total usoara condescendenta pe care o simtisem in cateva randuri la birou, in ultima saptamana. Mai mult de atat; acum mi se cerea parerea si eram ascultata cu vadita atentie ori de cate ori deschideam gura.

Discutam deschis despre arta, muzee, muzica, istorie, chimie, politica, medicina, spiritualitate, filosofie, religie, … tot. De cateva ori, Jan m-a sustinut entuziasmat in cate o mica polemica avuta cu unul din colegi pe o anumita tema si s-a amuzat de felul meu deschis de a comenta situatia din Romania.

Ajunsi la cafele si desert, se intoarse catre mine si-mi spuse:

„… Azi, dupa lectia de chimie oferita, am descoperit o alta colega; nu soricelul speriat, timid si cu vocea abia soptita de saptamana trecuta, ci o femeie puternica, cu mare potential si stapana pe ea. Sper sa nu te superi, dar, impreuna cu colegii am decis sa te inscriem la cursurile de perfectionare in vanzari si marketing care se tin in companie lunar. E obligatoriu; peste cativa ani, poate o sa-mi multumesti.”

Amutisem iarasi; ma sugrumase emotia si-mi auzeam bataile inimii-n urechi. Le-am multumit din suflet tuturor pentru cuvintele frumoase si pentru tot ce facusera pentru mine de cand ajunsesem in Olanda.

Si cum sa ma supar? Asta insemna in primul rand ca trebuia sa ma reintorc aici lunar, cel putin o saptamana, ceea ce nu putea decat sa ma bucure si sa-mi stimuleze imaginatia si visarea…

De foarte putine ori in viata trecusem prin senzatia asta de beatitudine. Ma simteam sleita fizic si in acelasi timp … zburam…

M-am simtit utila, parca putin mai egala cu ei, vesticii, si mai presus de orice … imi fusesera recunoscute meritele; pe fortele mele proprii. Aici, nu trebuia sa fiu „pila” nimanui ca sa pot avea propria-mi parere.

Trecusem de scolarizare, imi pierisera emotiile si totusi, eram mai emotionata ca oricand. Aveam senzatia ca marea aventura avea sa inceapa de acum inainte, si ca doar acum mi se deschideau cu adevarat portile Olandei. Doar de acum puteam sa-mi dedic in totalitate urmatoarele cinci zile, tarii lalelelor.

Vroiam sa vad cat mai mult, sa cunosc cat mai mult, sa absorb tot ce se poate din cultura unei tari dezvoltate, infloritoare si mai ales, civilizate.

Nu se lipea somnul de mine sub nicio forma, asa c-am apelat la dosarul meu despre Olanda. Am recitit insemnarile facute la Bucuresti avand senzatia ca totul se intamplase in urma cu douazeci de ani … dupa care m-am cufundat in paginile cu informatii despre muzee si pictura, apoi, m-am trezit spre dimineata, la mijitul zorilor, inconjurata de cele zece file ce ma purtasera calm, din lumea lui Rembrandt in cea a visurilor mele.

M-am imbracat in graba si-am alergat la buturuga mea de la liziera padurii. Aveam nevoie sa aud linistea rasaritului de soare, sa simt roua ridicandu-se si racorindu-mi obrajii. Aveam nevoie de locul ala; era izvorul meu de energie si halta unde-mi odihneam sufletul.

Trosnitura usoara a unei crengi uscate, undeva foarte aproape de mine, m-a scos din visare si mi-a atras atentia in alt loc; la nici zece metri de mine, cuminte, gingasa si cu respiratie aburinda … o caprioara. A mai facut doi pasi firavi apoi s-a uitat la mine lung, cald, adanc si umed…

Nu mi-am putut lua ochii de la privirea aia, dupa care m-a durut ascutit uitarea… si m-am auzit murmurand: „.. bunico, nu m-ai lasat singura, nu-i asa?..”  Caprioara s-a indepartat usor si gratios, inapoi spre padure; dupa doua salturi s-a oprit si s-a mai uitat inca o data in directia mea apoi s-a topit in desis.

Iar eu, aproape avand convingerea ca ma uitasem in ochii bunicii nu de mult pierdute, m-am indreptat catre hotel, cu arsura dorului si recunostintei incetosandu-mi privirea…

(va urma)

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Razvan S: (25-11-2010 la 14:20)

    Continui sa ma „extaziez” la articolele tale, Mira, si sa incerc sa evaluez combinatia fantastica dintre o sensibilitate si gingasie cu totul si cu totul deosebite, combinate cu o vointa de fier si o aparenta dura, taioasa. Fascinant. O femeie fascinanta. Iar cuvintele sint moi, caldute, vibrante si simple. Asa cum spunea Rebreanu: una din calitatile unui mare scriitor. Astept cu nerabdare episodul urmator.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Ion: (26-11-2010 la 21:11)

    Nu doar o femeie inteligenta, fascinant de frumoasa ci si un camarad desavirsit. O prietena draga ce nu ar trebui sa fie trista niciodata. Doar ca asa e lumea asta hida in care traim si in care minciunile, prefacatoria, loviturile si praful in ochi vin de la amicii dragi de la care te astepti cel mai putin. Trec toate; eu ti-am spus de mult. Multumesc pentru fiecare cuvint. Serialul e o incintare.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Andrea Ghita: (27-11-2010 la 07:16)

    Cred ca fiecare cititor, dincolo de curioztatea lecturii, cauta un punct de interferenta cu autorul. Pentru mine, in cazul de fata, a fost intalnirea cu caprioara. Multumesc.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.78.135